» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Gandul lui CristoiuCînd Rareș Bogdan m-a sunat pe la prînz pentru a mă întreba ce se întîmplă cu Robert Turcescu, am izbucnit în rîs aflînd pricina telefonului:
Robert Turcescu scrisese pe blogul său c-a fost ofițer sub acoperire.
Am rîs, pentru că ofițerii sub acoperire, dacă vor să se retragă, dispar din viața publică, nu scriu pe blog.

Rareș Bogdan a insistat însă să mă uit pe blog și să-l sun pentru a-i spune ce cred.
M-am uitat pe blog.

Toți cei care se îndoiesc de adevărul momentului creat de Robert Turcescu invocă falsitatea documentelor reproduse. Un livret militar de rezervist, în condițiile în care și dacă ar fi lucrat la DIA, Robert Turcescu n-ar fi avut drept legitimație livretul de rezervist.
Ca să nu mai spun că ofițerul acoperit nu merge la casieria unității pentru a primi bani salariul împreună cu fluturașul, din simplul motiv că s-ar trăda față de casieră!

Pe mine însă m-a șocat textul lui Robert Turcescu.
Robert Turcescu lucrează în televiziune, dacă nu mă înșel, din 2004.
Am făcut multe emisiuni împreună.
Nu mi s-a părut o clipă un exaltat.
Dimpotrivă, chiar și prin raportare la mine, care mai am momente de pasiune în public, Robert Turcescu mi s-a părut totdeauna un lucid, un ins care-și stăpînește emoțiile, și, ca orice ziarist profesionist, greu de impresionat cu ceva.
Textul de pe blog dezvăluia un exaltat, un om într-o criză sufletească, un descumpănit în urma unei întîmplări dramatice, un apucat.

Am căzut de acord cu Rareș Bogdan că e un truc publicitar pentru emisiunea tocmai anunțată cu Sorina Matei, de duminică seara.
Convins de asta, nu m-am așezat în fața televizorului, pentru a urmări emisiunea.
Bogdan Iacob, de la Inpolitics, m-a sunat pentru a-mi spune să mă uit la Robert Turcescu, pentru că el se confesează c-ar fi fost ofițer acoperit.

Urmărirea emisiunii mi-a întărit impresia stîrnită de textul de pe blog.
Robert Turcescu, gazetarul care făcea ca trenul cînd interlocutorul bătea cîmpii și nu vorbea la obiect, o luase razna de tot. Fără a spune măcar un lucru concret, cerință minimă – știe el ca ziarist – pentru orice afirmație, inclusiv despre tine însuți, el a vorbit de marea eliberare pe care a trăit-o azi, despre Dumnezeu, pe un ton exaltat, de personaj din Dostoievski și nu de ins real.

Adăugată falsului care-i sunt documentele, evitarea cu brio a faptelor concrete (ceea ce înseamnă un ins care se autocontrolează strașnic) mi-a dezvăluit un om care joacă un rol.
Dacă nu-i o bruscă îmbolnăvire (ceea ce nu cred, pentru că n-a căzut în capcana de a spune ceva concret), Robert Turcescu face un joc operativ.
Ca gazetar și nu ca ofițer sub acoperire, pentru că un ofițer sub acoperire n-are crize de conștiință în direct la tv.

Cred că acest joc, de care-l cred în stare pe Robert Turcescu, e în strînsă legătură cu mult discutata chestiune a ofițerului acoperit printre candidații la prezidențiale.
Ce se vrea cu acest joc – n-aș putea spune.
Dacă cititorii acestui blog cred în teza mea privind jocul operativ, îi rog să-mi spună ce cred ei că s-ar urmări.

***

Text publicat pe Cristoiublog.ro

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (14 voturi, media: 4,57 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

55 comentarii

  1. […] 2) pierderea libertăţii; a evocat-o însuşi Turcescu, în studio, la B1Tv, în cheie ipotetică. Puteţi vedea înregistrarea aici. […]

  2. nu va lasati inselat de (unii) postaci dle Cristoiu spune:

    deci, dle Cristoiu: sunteti om cu discernamant politic in tara asta! nu va lasati mintit sau influentat de postacii cu misiunea vadita de a neutraliza sau minimaliza gestul (aparent sau si disperat al) lui Turcescu! am convingerea ca ei il catalogheaza de pe acum ca iesit din minti, tocmai pt ca are ceva senzational de destainuit! cititi va rog acest articol de pe reportervirtual-ro, care mie mi-a dat de gandit (am citit multe variante pe surse daca nu toate, dar asta chiar da de gandit) cautati pe reportervirtual-ro: martor-in-direct-la-autodeconspirarea-lui-turcescu-rusia-sua-sau-Dumnezeu

  3. bai retardule, cu IP 188.27.64.153, tu chiar crezi ca este vreun cititor care sa creada ca „redactia reporter virtual” posteaza la modul asta?

  4. Constantin spune:

    DECONSPIRAREA LUI TURCESCU ESTE UN ATAC LA SIGURANTA NATIONALA
    Am explicat mai sus de ce este important episodul Turcescu. Este dovada implicarii SERVICIILOR in stabilirea presedintelui.

    Acum continui si spun ca, deconspirarea acestuia si crearea acestui episod este un atac la siguranta nationala. De ce? Pentru ca CEI CARE au provocat episodul deconspirarii, mizau de compromiterea SERVICIILOR din spatele lui Turcescu, mizau pe replierea si retragerea acestora din jocul politic acum in prag de alegeri. Aceasta inseamna ca la urmatoarele alegeri SERVICIILE DIN SPATELE LUI TURCESCU vor fi anihilate. Apare intrebarea: cine are interesul anihilarii intr-un razboi de influenta, a serviciilor de informatii ale armatei? Cu singuranta nu cineva care iubeste Romania, cu siguranta nu un SERVICIU aflat in slujba ROMANIEI, ci un SERVICIU STRAIN sau ROMAN dar PENETRAT care trebuie sa scoata din joc SERVICIUL de INFORMATII al ARMATEI, cu toate pacatele sale, pentru a putea fi IMPUS CANDIDATUL SUSTINUT DE ACEL SERVICIU.
    Sa ne ajute DUMNEZEU sa nu avem ca presedinte un om sustinut de un SERVICIU care doreste ANIHILAREA SERVICIUL de INFORMATII al ARMATEI….

  5. Constantin spune:

    TURCESCU AMENINTA CU DEFECTAREA.
    Turcescu a cazut sau a fost sacrificat dat chiar si asa el trebuie sa-si acopere urmele, sa-si asigure spatele si sa astupe bresa din sistem, sa o securizeze.
    Sistemul din care face parte Turcescu, nu este gazetaria ci serviciile. A existat un securist celebru care pentru a prinde un agent strain a stat 4 luni ca lustragiu la un hotel. Dupa aceea nimeni nu l-a analizat de cat de bun lustagiu a fost, ci cat de bun agent. La fel acum, Turcescu a cazut ca agent, sau a fost sacrificat. El nu exista si nu a existat niciodata ca gazeta, aceasta este drama. Turcescu exista doar ca agent acoperit. Sistemul din care face parte a DEFECTAT cum spun ei. Nu Turcescu ci sistemul a DEFECTAT si acum Turcescu trebuie sa astupe bresa. O face pe doua directii: Prima directie, protejarea sistemului. Daca ar fi pe front si ar cadea prizonier, Turcescu ar trebui sa sparga fiola de cianura din masea, pentru a proteja informatiile ce le detine. La fel acum, s-a deconspirat pentru a nu putea fi santajat si a nu i se putea extrage informatii prin santaj. Asadar, s-a neutralizat, devenind inutil pentru adversarii sistemului. A doua directie, protejarea sa, o face prin amenintarea voalata ca in fata unui judecator nu mai are obligatia de a pastra secretul. In fata unui judecator trebuie spus orice secret de stat, asadar, Turcescu avertizeaza TOATE SERVICIILE ca daca nu-l lasa sa se dea deoparte, atunci TURCESCU POATE DEFECTA. Asadar Turcescu isi pregateste DEFECTAREA pentru cazul in care SERVICIILE vor incerca sa-l exploateze. De ce tremura; pentru ca amenintarea cu DEFECTAREA poate atrage eliminarea sa ..
    Imi este mila de el, indiferent daca va defecta ca si exaltat mistic sau ca si chemat in fata unui judecator, este umilitor.
    De ce este speriat? Pentru ca rolurile sale au fost scrise de SERVICII, iar acum avem dovada IMPLICARII SERVICIILOR IN ULTIMELE ALEGERI PREZIDENTIALE. AVEM DOVADA CA IN ROMANIA SERVICIILE L-AU SCOS PE BASESCU PRSEDINTE, SI ACUM NE INTREBAM: pentru urmatoarele alegeri ce au decis SERVICIILE, pe cine vom avea presedinte?

  6. Miron spune:

    Nu vă fie teama ,băsiștii sunt în metastaza ….ar lua si leacuri băbesti,numai că,mortul de la groapă NU SE MAI ĮNTOARCR. !! Giuseppe e morto definitivo.!!

  7. PETRUS spune:

    Ponta , se strange latul ! Ai fost racolat de securisti inca din 1990 , iar cand ai fost in Franta la nepoata lui Petrescanu , cea careia i-ai luat/furat vila de la Sinaia ,normal ca ai intrat la coop . ” ochiul si timpanul „.
    Hm…..totusi ce sa intamplat cu procurorul Panait ….????!
    Ponta ,acum il santajezi pe Turcescu , sa nu te desconspire ?!

  8. Anca spune:

    Domnilor, e clar ca lipsesc piese din puzzle? Daca da, atunci realitatea poate fi oricare. Iar pana nu stangem mai multe informatii nu il putem judeca pe Turcescu. Sunt doar comentarii speculative chiar si din partea respectatului domn Cristoiu. Pana nu exista dovezi nu pot decat sa constat ca Turcescu e devastat, indiferent ca minte sau e sincer. Rabdare si puneti va in ambele situatii.

  9. Mica spune:

    Catre redactia RV : putina decenta si filtrare a comentariilor se poate ?

  10. Ene Dan spune:

    si tu ion cristoiu esti un securist jegos care meriti la puscarie ca multi alti esti ceea mai mare lichia si hiena din presa

  11. Miron spune:

    Merge si cu cianură..

  12. EU spune:

    DOMNULE CRISTOIU , O SA RADETI DAR EXACT ASTA AM SIMTIT SI EU CAND L-AM ASCULTAT. NU IMI VENEA SA CRED CA ESTE VORBA DE RT. UNEORI BA CHIAR MA JENAM CAND AMINTEA DESPRE MOARTE, INTERIOR, DUMNEZEU. IMI PARE ATAT DE RAU PTR. CA RT CHIAR ESTE UN ZIARIST CAPABIL ,COERENT,STABIL. CRED CA ESTE CEVA IN CE ESTE ANGAJAT PTR. CA CHIAR ARATA OBOSIT SI PREUCUPAT. EU AS VREA SA FIE ADEVARAT SCENARIUL DUMNEAVOASTRA, DAR NU STIU EXACT CE ESTE CU ACESTE PERSOANE SUB ACOPERIRE. ORIUNDE AR FI ROBERT TURCESCU VOM COMUNICA CONTINUU CU EL. NOI AM VREA SA FIE ALATURI DE NOI, STITI CE RAU ESTE MOMENTUL CA CEL CARE PRINTRE PUTINII, CUM ESTE SI CAZUL DUMNEAVOASTRA,CARE MAI SUSTIN ADEVARUL SAU CARE MAI COMBAT MINCIUNILE PSD, NU MAI POATE FI ALATURI DE NOI??????ASTEPTAM SA VEDEM CE SE INTAMPLA.

  13. amar spune:

    Intrebarea mea este dece a acceptat sa intre intr-o asemenea …………Desigur, pentru ‘binele bietei tarisoare’ cum se intampla cu nu multa vreme in urma cand tot in numele aceleiasi tarisoare te mai „ocupai” de un vecin,coleg,sau chiar de o ruda.Sigur,interesele de atunci erau altele decat cele de acum asa ca similaritatea nu trebue privita in fapte ci sa-i spunem in spirit!

  14. Livia Pila spune:

    Nea Cristoiu ot Gagesti, da matale ce ai cautat la baute cu liderii Opozitiei_ Esti o jigodie, Cristoiule!

  15. tipsie spune:

    FACATURA MARCA BASESCU.

  16. Miron spune:

    Doare,nu-i asa ??? Recunosc ca asta cu guru a fost o rautate virtuală ,cu domnul guru as bea oricând o bere in vreo taverna mohorätă ,fără sa fiu nevoit sa-mi fac autofilajul daca trebuie sa ma duc la budă…Mi-ar place însa sa am dreptate ..as mai mânca o dulce bomboana de pe coliva băsismului multilateral dezvoltat..

  17. Miron spune:

    Basiști din toate zările ,uniți-vă. !! Imperiul lui Base se destrama…isi da omul asta cu tesla-n coaie cu o frenezie olimpiană…Probabil ,va urma gurul de la nasul Tv… Totul de dragul păsăricii plescoiene…

  18. well done spune:

    Complicat.
    Complicat!
    Complicat?

  19. BobyQ spune:

    Maestre,a ne sugera ca nu vedem padurea din cauza copacilor,este cel mai probabil tot o tactica „operativa”.D-nul Turcescu,altfel un ziarist respectat,cu o „tusa” clara a opiniilor d-lui si cu un efect de formator de opinie f. bine conturat,a fost o perioada indelungata un respectat moderator tv,misiunea sa „specifica” princeps, fiind probabil, sa modereze o emisiune tv decisiva pt alegera viitorului presedinte al Romaniei. Acest lucru s-a intamplat,dansul inclinand subtil o frageda balanta a echilibrului electoral,careia i-am cazut cu totii victime.Ipoteza lansata de D-nia voastra ne aduce din nou in zona de a retrai istoria recenta.”Un popor care nu-si cunoaste istoria risca sa retraiasca greselile trecutului,pt ca istoria este ciclica si se razbuna pe cei care nu o cunosc”N.Iorga.A nu recunoaste Maestre,ca sunteti parte a aceluiasi tip de joc,reprezinta pt dvs o oportunitate de a va deroba pe viitor de o responsabilitate negativa similara.Nu cred totusi in avantajele ieftine ale unui asemenea demers,iar actiunile dvs. viitoare care vor motiva actiunile unui Presedinte mai disperat decat sa-si legitimeze esecul unui al 2 lea mandat(esential failure:Ministru al Transporturilor din ’91 in toate guvernele,Presedinte 2 Mandate,autostrazi spre Vest=0,Podul de la Maracineni,realizare unica=1), in a-si promova „pupilul” politic,vor marca ,nu falimentul ideilor dvs,ci sper si un sfarsit al insinuarilor perfide si al ” gandirii” interesate.Sper Maestre ,ca nu veti fi parte si garant al unui nou numar din „Historia”, dedicat blestemului Elenei in istoria romaneasca.Aveti de respectat mul mai mult decat RT.In concluzie ipoteza dvs nu are valoare decat daca,o validam prin naivitatea noastra .Eu unul nu am de gand.Poate rating-ul tv de unde sunteti platit o cere si „serviciile” la fel.
    Sunt PhD fara „copy-paste” si nu consider ca !”scoala romaneasca scoate tampiti”
    O sa plec din tara asta!M-am saturat !

  20. Mica spune:

    Eu nu reusesc sa-mi revin dupa acest ” autodenunt „. Imi placeau emisiunile lui Turcescu , il urmaream mereu. Acum, judecand la rece , imi dau seama ca de fapt nu a furat, nu a omorat pe nimeni dar tot ca o nevasta inselata de sot cu cea mai buna prietena ma simt. Parca s-a rupt ceva din increderea in oameni.Initial am crezut si eu ca este o pacaleala dar m-a frapat referirea lui obsedanta la judecata lui D-zeu , ceea ce arata ori un mare zbucium interior ori un om gata sa faca gestul fara intoarcere . Cred ca este vorba de un santaj si a preferat sa se supuna de bunavoie oprobriului public mai bine decat sa fie demascat. Imi pare extrem de rau pentru el. Fiti insa atenti la banciu , cata rautate are omusorul asta in suflet , cu cata ura si placere arunca cu pietre in omul cazut. Banciule esti un jeg.

    • Radu spune:

      Cu privire la Banciu ma deranjeaja faptul ca nu-i pasa de nimeni….este un egocentric incurabil,toti sunt prosti numai el este destept.Si dupa afirmatia lui nici nu-i pasa de noi,cititori sau telespectatori ce credem (adica noi pxxxxea dupa afirmatiile lui).Pai atunci sa se uite in oglinda si sa vorbeasca singur.Eu zic sa-l condamnam pe Banciu la cea mai grea pedeapsa-uitarea.Sa uita ca exista.

      • Mica spune:

        Eu exact asta voi face Radu . Asa cum sar peste toate posturile trustului intact chiar daca le am in grila, asa voi face si cu banciu.Nu mai exista si atat.

  21. Mocanu Marilena spune:

    L-am reascultat pe Robert Turcescu de multe ori si am inteles ca el transmite un mesaj pe ascuns,cred ca e santajat si in spatele la tot ce spune le cere ajutorul colegilor ,voalat.Am mai observat ca atunci cand colegii nu il priveau atent figura lui devenea rationala.E legat de politic acest subiect,uitati-va ca privirea e prefacuta,cred ca vrea sa il faca pe cel acoperit sa spuna adevarul.Are un plan bine intocmit.Important este ca personajul sa recunoasca singur.Succes.

  22. claudia spune:

    Nu cred , e o ‘misiune’ !!!
    nu se poate autodenunta , il asteapta glontul daca e ofiter sub acoperire

    • Asdnot spune:

      Te rog nu mai compara filmele cu viata,sau cel putin incearca sa revii la prezent.(22.09.2014,razboiul rece s-a terminat de mult)

  23. Daniela Zamfir spune:

    Domnilor , ce campanie electorala e asta ? Ce legatura are cu ziaristii spioni acoperiti ? Am inebunit cu totii ? Combatem zi si noapte despre spioni acoperiti in politica ca sa nu il auzim pe Johannis ,sa „vorbeasca ” si el in campania asta ?

  24. Mocanu Marilena spune:

    Robert Turcescu era prea speriat.Nu cred ca suferea de sindromul Iuda.Incerc sa imi amintesc discutii interesante ale lui si ale invitatilor.El tot incerca sa afle candidatul la prezidentiale care era agent sub acoperire.Unul dintre invitati ii vorbeste despre o idee nastrusnica si vad ca seamana mult cu ce s-a intamplat azi cu Robert.Ideea era urmatoarea,daca Ponta era acoperitul se poate ca serviciile sa-i gaseasca un inlocuitor sa se spuna ca despre altul era vorba si uite asa scapa Ponta care oricum nu recunostea(desi candva a spus ca a lucrat cu MRU..Se pare ca Robert Turcescu si acel invitat au atins o coarda sensibilaApoi astazi se anunta ca Ponta poate fi presedinte iar Robert poate ca este santajat sau santajabil si face aceasta „destainuire” sub santaj ca sa opreasca discutiile despre cel acoperit dintre candidati.Asa scapa si cel despre care a vorbit Basescu.Il ascult chiar acum a 3 a oara si il privesc in ochi.M-a inebunit cu CRESTINISMUL,asta e ceva nou la el in emisiuni.A fost santajat.

  25. pensionara spune:

    Andrei, nu cred ca ofiterul acoperit are colegi. El are doar UN sef.

  26. cristoiu spune:

    Robert Turcescu este devastat de ce a facut ca ofiter acoperit ,dar se da pe mana unui judecator care sa-i spuna daca a facut bine sau nu. Nu inteleg de ce nu asteapta judecata Celui De Sus si spera ca judecatorul va fi drept.Judecatorul poate sa-l scape eventual de puscarie si atunci tot sbuciumul sufletesc etala in fata colegilor este un fals. Este posibil ca Robert Turcescu sa fie santajat si ca spectacolul oferit sa fie numai o incercare penibila de a iesi cu fata curata.

    • Miron spune:

      Va salut ,maître

      -Nu cred in teoria dumneavoastra..Delirul mistic al colegului dumneavoastra tradează spasmul unei constiinte trezite brusc la realitate din somnul bàsist,in urma unui duș rece..Cine i-o fi turnat galeata rece in cap…nu se stie .dar fenomenul e la moda acum..Bineinteles că iarași va fi anatemizat Voiculescu ptr asta..că Patrice nu msi este…Ca să inchei..Turci este un ziarist inregimentat la greu..mai este si un bun muzician dar ACTOR nu a fost niciodata. ..Parerea mea,maître focsănean.

      • Cristian spune:

        O sa o luati peste bot,ca si in cazul casetei cu copilul lovit de Basescu. Va aruncati buluc sa muscati momeala!

      • Andrei spune:

        Off topic: draga domnule Miron. Am avut curiozitatea sa citesc toate comentariile si ale dumneavoastra mi-au creat o oarecare stare de amaraciune, pentru ca mi se confirma cateva componente ale weltanschaung-ului personal – nu le stiti dumneavoastra. Drept urmare imi permit sa va sugerez ca poate ar fi bine sa folositi o funie data bine cu sapun. I-ati face pe multi sa economiseasca timp, iar eu personal as fi recunoscator pentru un vot in minus in dreptul lui dottore Ponta.

        • Miron spune:

          Va salut ,uite vă satisfac curiozitatea printr-un weltanschauungskrieg …

          Venti asadar numai cu săpunul …de restul..se vor ocupa alții …Dacă vă vor pune sa vă legați la șireturi ,sa nu và opuneți ..hi,hi,hi..

      • goe spune:

        Miroane, tu esti un securist adevarat, sau mai degraba un rezervist adevarat ! Dupa cei ca tine, Basescu e de vina pentru orice, iar securistul Voiculescu e victima.

        • Miron spune:

          Draga domnule Goe

          Nu ràspund decât userilor inteligenți..Cu matale si bietul Andriușa fac o excepție.. …
          Ne vom întalni virtual in cabina de vot…fiecare cu nebunelile lui..restul e frectie cu Diana la piciorul de lemn..Sã aveți viață in voi ,cà nici nu stiți ce pierdeți …

    • Miron spune:

      D-le crestin

      Vezi ca folosesti un limbaj de Ferentari care-i provoaca migrene d-lui Rsdu cel Catalin..Te rog sa-menajezi ca, avem de-s face cu persoane cu mațe subtiri si metabolism prețios ..Cat priveste luatul peste bot …eu prefer luatul peste picior…de aceea iti spun ca ,inca sunt idioti care mai cred ca Băsescu n-a lovit copilul..De fapt…nici Biblia nu l-a crezut..dovadă ,ce păteste Turci ptr.faza cu juratul pe Biblie .Si cand ma gandesc ca însāsi Lavinia Sandru afirma pe post atunci că ,iși aduce aminte, ca participantă la mitingul de la Ploiesti ca a venit la ea Roberta si i-a spus. „Vaaaaai,a lovit Basescu un copil”..

    • Simedru spune:

      Turcescu, a avut curaj, Cristoiule, dar tu „starpitura”, te ascunzi tot dupa codul „GAROIU”!

  27. andrei spune:

    Cum Turcescu se declara dispus sa mearga in fata unui judecator, sa spuna TOT ce stie pe subiect, pare plauzibil sa fie el cel care spune cine e ofiterul acoperit care candideaza, doar Traian Bascu nu are dovezi de la servicii. El, poate a fost coleg cu individul……

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top