Revista presei despre presa. Cum sa omori libertatea presei

12:00 am, 21 februarie 2013 • de Comentariile sunt închise pentru Revista presei despre presa. Cum sa omori libertatea presei

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

revista-preseiAmazon.com a deschis un magazin virtual cu suveniruri. Cum sa omori libertatea presei. TVR 2 va difuza o emisiune speciala de Dragobete. Director la BBC, acuzat de agresiune. Rani Raad, la conducerea operatiunilor comerciale ale CNN International. 1500 de dolari pentru ochelarii Google. Vizitatorii site-ului Eurovision vor putea alege imaginile pe care vor sa le urmareasca. Acestea sunt titlurile Revistei presei despre presa din 21 februarie.

Contributors: Cum sa omori libertatea presei. Brindusa Armanca scrie despre libertatea presei din Romania si sintetizeaza modalitatile in care aceasta poate fi „omorata”. Ideea pe care aceasta isi construieste argumentul este ca jurnalistii de azi au mai putine optiuni ca oricand, ceea ce le afecteaza libertatea si etica profesionala. Cele „cinci retete sigure de omorat libertatea presei” sunt, afirma Brindusa Armanca, dependenta de politic, constrangerea economica, slabiciunea autoritatilor de control in domeniul mass-media si a societatii civile, diminuarea pluralismului presei si hartuirea, care „ imbraca cel mai adesea forma chemarii in justitie pentru delicte de opinie sau delicte de presa, sau a tentativei de a legifera restrictiv domeniul mass-media.”

Mediafax: Rani Raad, la conducerea operatiunilor comerciale ale CNN International. Rani Raad a fost numit in functia de Executive Vice President si Chief Commercial Officer al CNN International de catre Gerhard Zeiler, presedintele Turner Broadcasting System International. Noua functie a lui Raad il face pe acesta responsabil de strategia comerciala a CNN International si de coordonarea operatiunilor companiei din domenii precum vanzarea de publicitate, distributia de continut, dezvoltarea business-ului, cercetare internationala si activitatile de marketing. Rani Raad isi va pastra si atributiile din prezent, conducand operatiunile Turner Broadcasting din Turcia, Orientul Mijlociu si Africa.

TVR: TVR 2 va difuza o emisiune speciala de Dragobete. Postul de televiziune TVR 2 va difuza pe 24 ianuarie, ziua Dragobetelui, o emisiune speciala, intitulata „Dragoste pentru 2”. Show-ul de divertisment LIVE va fi gazduit de Liana Stanciu si de actorul Constantin Lupescu. „Dragoste pentru 2”va fi o intalnire de aproape trei ore in care vor fi prezentate povestile unor cupluri celebre din peisajul artistic si sportiv romanesc.

Guardian: Director la BBC, acuzat de agresiune. Mai mult de 20 de oameni au semnat o plangere colectiva impotriva unui director de la BBC, pe motiv de agresiune. Sindicatul National al Jurnalistilor ar fi depus un raport de 100 de pagini cu privire la acuzatii de agresiune, hartuire si intimidare, dintre care 40 ar fi fost despre o singura persoana, intr-o pozitie de conducere in companie.

Mediafax: Amazon.com a deschis un magazin virtual cu suveniruri. Site-ul Amazon.com a lansat un magazin online cu suveniruri, care pune la dispozitie peste 350.000 de obiecte din universul cinematografiei, muzicii si televiziunii. Printre suvenirurile magazinului virtual se gasesc obiecte de colectie asociate cu „Razboiul stelelor”, tinuta actritei Milla Jovovich in filmul „Resident Evil” care are pretul de 6.200 de dolari si un poster original al filmului „King Kong”care este evaluat la 60.000 de dolari. Magazinul site-ului a vandut deja o casca de biciclist purtata de actorul James Dean pentru suma de 25.000 de dolari.

Adevarul: 1500 de dolari pentru ochelarii Google. Compania Google a dezvaluit noi detalii despre proiectul Google Glass, ochelari bazati pe sistemul de operare Android care vor fi, in curand, disponibili si utilizatorilor obisnuiti. Ochelarii vor fi conectati la internet, vor face fotografii, o sa aiba control vocal si vor putea fi utilizati ca sistem GPS. Pretul unui kit o sa fie de 1.500 de dolari.

Mediafax: Vizitatorii site-ului Eurovision vor putea alege imaginile pe care vor sa le urmareasca. TVR ofera, in premiera, vizitatorilor site-ului oficial Eurovision Romania posibilitatea de a alege ce imagini vor sa urmareasca. Pe site-ul eurovision.tvr.ro vor putea fi vizionate cinci camere care transmit live din culise, Camera Verde si din Studioul 3 al TVR, astfel ca fiecare telespectator poate opta pentru una dintre aceste stream-uri, independent de transmisiunea in direct a competitei Eurovision.

 

 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top