» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

DomnisoaraDe fiecare dată când simt miros de sărbători în nări, de cozonac, colinde şi de bucurie, îmi amintesc de ei. De nişte boschetari, hipoglicemici, leşinaţi de foame şi de frig, aurolaci fără şansă şi fără căpătâi. Puteţi să mă acuzaţi de orice, de ipocrizie, de malahie socială sau schizofrenie habefreno-catatonică! Dar asta simt. Şi nu pot schimba cu nimic lucrurile. I-am descoperit în urmă cu mai mulţi ani. Un melanj de ţigani şi ţărani români născuţi la marginea târgului, acolo unde „boierii” îşi scuipă, de regulă, gunoaiele, după ce-şi pun gresie, faianţă şi spoturi de la Brico în apartamentele de lux. Scriam atunci pentru o revistă de credinţă ortodoxă. Îmi plăcea teribil ceea ce făceam, chiar credeam, mai mereu umblam prin cimitire, după popi, pe la Crematoriu, la spitale, hramuri şi pomeni. Ne aflam în Ajun de Crăciun. Am ajuns la cimitirul din Roşu, de lângă Bucureşti. Greu. Străzile erau neasfaltate, pline de gropi imense şi noroi, iar eu cu Răzvan „ne dădeam” cu Lada 1200, îmbunătăţită. Căutam un preot, nu mai ştiu ce treburi aveam cu el, în legătură cu revista. Nu l-am găsit. Plecase la un parastas. Era frig de-ţi îngheţa şi nervul în măsea. Seara se strecura sticloasă, gata să muşte. Încă era lumină, nu trecuse de 5.

fetiteleCând le-am zărit, nu mi-a venit să cred. Două fetiţe, una de 6, alta de 8 ani, se jucau printre cruci şi noroi. “Cristinooo, fii atentă la mine, fată! Prima dată îngropăm păpuşile. Aşaaa! Bocim ca babele, niţel, după ele. Ia, plângi: aha-aha-aa. Dup-aia le facem colivă din pământ în cutiuţa asta de Linco. Aprindem lumânarea! Şi gata! Veşnicaaa pomenireee!”

Mie îmi albise sângele în artere, iar Răzvan tremura cu mâna pe camera foto. Aşa ceva nu mai văzuserăm în viaţa vieţişoarelor noastre de ziarişti! Erau atât de serioase micuţele! Credeau în jocul lor macabru ducându-şi pe ultimul drum, păpuşile. A câta oară făceau asta? Nici ele nu mai ştiau. Fetiţele erau murdare, cu mânuţele vinete de frig şi unghii înfiorător de jegoase, cu dâre de muci la nas şi obrajii roşii ca ionatanele. Îmi era milă, milă, milă!

Crăciun în cimitir

În jurul nostru se întindea o pădure de cruci. Aerul violet mirosea greu a ceară topită, linsă de vânt. Deasupra, se întindea ca o pătură, un cer de cositor. Mai sus, se desfăşura o înmomântare. Brrr! Oamenii duceau la groapă un mort vesel, dar pământiu, înţolit “la costum” şi pantofi cu talpă de carton. Nevasta bocea: „Mă, Gicăăă, măă! cui mă lăsaşi, măă? Scoală, să-ţi vezi copilaşii lângă sicriu! Gicăăă, dă ce nu răspunzi, măăăă?! Aooleu, uite-l cum râdeee! Ie mort şi râde, lumeee!” Picasem fără să vrem într-o poveste horror? Aromele funerare de tămâie şi lemn ars ni se încolăceau după grumaz, parşive şi odată parcă înţepeneam în glod. Nu mai puteam să ne urnim. Eram paralizaţi. Am fi luat-o la fugă, ţipând ca atunci când eram mici şi ne era frică de “babau”. Dar nu reuşeam. Ar fi tulit-o şi cele două fetiţe, dar n-aveau unde. Şi oricum se obişnuiseră. Scene ca alea ele vedeau zilnic.

Ne-am scuturat puţin şi am răsuflat adânc. M-am apropiat de micuţe şi am început să vorbesc cu ele. Mi-au zis că acolo locuiesc. În cimitir. What? Cum aşa? Era incredibil! Casa lor? O magherniţă din buza ţintirimului. Dacă întindeai palma din prag, puteai să mângâi crucile. Ne-am dus şi noi acolo, s-o vedem. Era rost de-un subiect teribil! Înăuntru, întuneric, mizerie cruntă, sărăcie. Pe masă, cina: colivă şi colaci de la pomeni. În aer fâlfâia disperarea, o puteai atinge cu degetele, o respirai. În condiţiile astea trăiau patru suflete: fetiţele, Cristina şi Roxana, Valeria Rusu, mama şi Gheorghe, tatăl lor. Iarna se încălzeau cu bucăţi de cartoane, ieşea prin găurile ferestrelor (am scris ferestre?! Wrong! ochiuri de geam!) un fum greţos, negru, de-şi vărsau cu toţii şi sufletul. Tuşeau, bieţii de ei, până le ieşeau ochii din cap şi adormeau înecaţi cu lacrimi. În frigul dimineţilor câinoase se trezeau cu dâre albe pe feţele negre. De Crăciun, mama le-a încropit fetelor un brăduţ anemic, ca vai de el. Dar era brad! “N-am ce să le dau copiilor, ofta Valeria, scormonindu-se-n gânditoare-n unghiile negre. La noi nu vine Moşu’, suntem prea săraci. A uitat dă noi… Moşu’ să duce la bogaţi, s-a şmecherit şi el.”

Litere care miros a mort

Valerica era din Râşnov. Dar a ajuns la Bucureşti. Muncea cu ziua pe unde apuca sau se ducea la pescuit de “răpitori”, cu perdeaua, pe Lacul Morii. Fetiţele stăteau acasă şi se zbenguiau printre cruci. N-aveau niciun viitor. Ar fi ajuns, în cel mai bun caz, cerşetoare experimentate. În afară de cele două, femeia mai avea încă şapte copii, dar ăştia îşi închiriaseră o garsonieră prin Timpuri Noi şi se gospodăreau singuri. Nu puteau să stea 11 suflete într-o cămăruţă de 15 metri pătraţi, era inuman. Aşa că Valeria, Cristina, Roxana şi Gheorghe au plecat pe străzi. O vreme au dormit prin parcuri, s-au învelit cu folii de plastic, au dârdâit de frig şi au clănţănit de foame. Când nu mai aveau nicio speranţă au fost descoperiţi de preotul din Roşu care le-a permis să se adăpostească în cocioaba din cimitir. A fost o bucurie pentru ei, iarna ciocănea cu degete de gheaţă la uşa oraşului, trebuiau să găsească o şandrama cu pereţi, orice. Au mâncat tone de colivă şi colaci. Li s-a acrit. Cristina, fata cea mare, ştia să citească, ea fusese la şcoală, dar o abandonase. A învăţat-o şi pe sor’-sa, pe Roxana, silabisind numele morţilor de pe cruci: Pan-te-li-mon Va-si-le, născut în anul 1945, mort în 1995, Po-pa Ev-do-chi-a, născută în 1924, decedată în 1982 sau Voi-cu Gheor-ghe, născut în 1950, mort în 1998. Pe toţi îi ştiau, copilele, pe de rost. Era ca un joc, ca “Fazan”-ul sau “Flori, fete, filme, munţi, ape”…Pitica avea alfabetul în minte, A, B, C, dar literele miroseau a mort.

Se înserase de-a binelea când am plecat. Le-am lăsat bani, ţigări şi numărul nostru de telefon. A doua zi ne-am dus iar acolo, cu jucării: un ursuleţ şi o maimuţă albastră, pe care le aveam eu de la un fost iubit, cu pâine, cozonac, ţoale de-ale mele, pantofi şi cizme. Ce s-au mai bucurat! Şi le-au pus sub brad, de parcă erau poleite cu aur. Valeria, mama fetelor, mi-a dat două iconiţe simple, una cu Maica Domnului alta cu Mântuitorul. Miroseau a ars. Le am şi acum, chiar dacă m-am mutat în Pipera, într-o vilă.

“Îmi vine să-mi pun capu’ pă şina dă tranvai!”

Şi mai am câţiva prieteni fără speranţă: nişte ţigani amărâţi care spălau maşini, unii la Răzoare, alţii aproape de sediul cotidianului România Liberă, alţii la Orhideea, aurolaci. I-am cunoscut în 2002. Pe un teren viran din apropierea intersecţiei Răzoare, 11suflete, dintre care 9 copii, cu vârste cuprinse între 3 luni şi 11 ani, aşteaptau sărbătorile de iarnă. Părinţii lor, Catiţa şi Constantin Bobi Flueraş, le-au făcut o „casă” acoperită cu plastic şi ţoale vechi. O colibă. De departe, părea o jucărie ce oricând putea fi spulberată de vânt. În loc de uşă, cocioaba din cârpe avea ţintuită o pătură. Mai încolo erau câţiva copaci de care mama atârna rufele copiilor, spălate într-o copaie găurită. De nouă ani dormeau pe drumuri, mulţi dintre copii au fost născuţi chiar acolo, în câmp. Catiţa avea 34 de ani, dar părea de 50. Ţigancă slabă, amărâtă şi înnebunită de griji. Doar bărbatul ei, lucra undeva, la gunoieri. Din salariul lui trăiau toţi. Pe câmp. Dimineaţa, pe la şase, când Bobi-tatăl pleca la muncă, era frig de-i îngheţa şi apa din ochi. N-ar ieşit de sub pătura înzilizită şi udă! Dar când se uita la mogâldeţele chircite de lângă el, inima-i zvâcnea dureros. Venea seara, frânt. Îl aştepta o zeamă lungă de cartofi, într-o oală ciobită. “Io nu spun la servici că n-am casă, zicea. Mi-e ruşine. Nu ştie nimeni. Şi nu vreau să afle. Sper să mă primească primaru’ în audienţă, să-i esplic că nu mai pot să stau aşa, în stradă, cu atâţia puradei. Îmi vine să-mi pun capu’ pă şina dă tranvai!” Catiţa îl aproba şi cerea o ţigară. Îi dădeam. Mamă, ce-o mai descânta, ce-o mai lingea, parcă ar fi din frişcă! După ce horcăia niţel, depăna tristă: “Am stat şi într-un parc. Da’ era vară. Dup-aia ne-am mutat în ghetouri, la Ferental. Doi ani am dormit în câmp, la Bolentin. Câteva luni am stat cu chirie, am avut şi tilivizor, haoloeu, ce să mai uita copiii la el. Nu mai puteam plăti chiria şi ne-am întors aci. Mi-e sufletu’ negru dă supărare, că niminea nu să uită la noi! Ete, vine iar Crăciunu’ şi ne prinde sub ceru’ liber!”

Moş Nicolae avea un început de Alzheimer

De fiecare 6 decembrie, Catiţa îi punea pe copii să-şi cureţe pantofii şi să-i aranjeze afară, în faţa uşii. Înainte de culcare, cei şase pitici îşi aliniau încălţările scâlciate şi desperecheate în faţa bordeiului, visând că Moş Niculae va trece şi pe la ei. Rămâneau cu  închipuirea. Moşul avea un început de Alzheimer. Uita mereu să se oprească acolo. Dimineaţa, copiii Catiţei îşi găseau ciubotele îngheţate tun şi pişate de câinii maidanezi, pripăşiţi în zonă. Atunci ea zâmbea şi le spunea că n-au fost cuminţi şi d-aia i-a ocolit moşu’. Piticii credeau. Şi la Crăciun, cât de amărâţi erau, nu se lăsau până nu făceau rost de un brăduţ, pe care îl împodobeau cu ce aveau şi ei: staniol de la ciocolata primită de pomană, hârtiuţe colorate găsite prin gunoaie, o păpuşică fără un picior, trei nasturi, câteva flori din plastic. Noaptea aprindeau lumânări şi li se părea că e bine pe lume. Era ciudat pomul lor, răsărind trist în mijlocul maidanului şi al neputinţei. Când ploua, ţoalele de pe ei erau ude toate, iar „palatul de cârpe” se înmuia şi el, fleaşcă. Puradeii smiorcăiau, răceau mereu, le trecea, iar îi apuca, n-avea ce le face Catiţa, cine-i primea pe ei la doctor? Trei dintre fetiţe se duceau la şcoală, ajutate de Organizaţia “Salvaţi Copiii”. Cei care rămâneau acasă umblau teleleu toată ziua la cerşit printre maşini, în intersecţii, spre disperarea ţigăncii căreia îi era teamă să nu-i omoare careva. “Odată spălam parbize şi mi-a zis unu’ cu un camion: Fă, cioară, vino să te calc cu roţile, tu-ţi naţia mă-tii, carne tocată fac din tine! Aşa că m-am speriat, nu m-am mai dus. Ne urăşte lumea că suntem ţigani, da’ pot io să mă fac albă? Nu pot, că dacă aş putea, m-aş face…”

Uneori, muierea îi încurca pe puradei, că erau cam mulţi. Nu mai ştia cum îi cheamă. „Păi, Lavinia, ăăă, Adelina, Samuel, Aron, Camelia, Rachela, Mihăiţă, Carmenuţa, ha mică şi….haoleou!, mai e una. Cerceta „casa” şi îşi dădea seama că lipseşte o fetiţă. „Măăă! Pă unde dracu’ o umbla tâmpita aia?” ţipa femeia, scotocind printre cârpe.

Seara apărea şi micuţa, desculţă, plină de muci, dar fericită, lingând victorioasă o acadea primită de pomană. O ţinea în mânuţele grăsune şi murdare, ca pe un trofeu. Catiţa se lua cu mâinile de cap: „Iar tranversaşi, fă, năroado strada? Dă câte ori ţ’-am zis să nu te mai prinz, că acu’ te pocnesc!” Dar fetiţa, roşie-n obrajii ca bomboana, n-o mai auzea. Fugea, râzând în hohote, lipăind cu picioarele goale prin noroi, după o căţea chioară, care îi înhăţase în dinţi cel mai bun dintre papucii roz, găsiţi “la tomberoane”. Cu toţii râdeau, chiar dacă le chiorăiau maţele în burtă de foame. Erau fericiţi. Crăciunul putea să vină! Nici nu le mai păsa….

P.S. Fetiţele din cimitir şi boschetarii care spală maşini sunt printre puţinii oameni care îmi trimit SMS-uri de Crăciun sau de Paşte. Agramaţi, băgând cifre în loc de litere la mesaj, ţin neapărat să mă felicite, aşa cum pot ei. Iar eu, naivă şi anormală cum sunt, sar în sus, ca un copil care primeşte în dar, bucuria. Cu Roxana, Cristina şi Valerica am rămas “prieteni pe vecie”. O să vă zic şi de ce, dacă sunteţi curioşi, dar pe forum. Cineva… le-a dat o casă, în urma unui reportaj apărut într-un tabloid la care lucram.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

172 comentarii

  1. Marindactkx spune:

    instant viagra at home
    staminol vs viagra
    how long has viagra been on the market

  2. kamagra spune:

    decatur county ga health department can you buy kamagra over counter https://www.goldkamagra.com – kamagra

  3. Lowellsrmi spune:

    viagra complete sex movies
    http://gongpo.moum.kr/yD2t# – viagra coupons
    how does viagra work on your body

  4. viagra for sale on ebay

    sildenaflex viagra alternative

  5. Adriaqams spune:

    Hey just wanted to give you a quick heads up. The words in your post seem to be running off the screen in Opera. I’m not sure if this is a formatting issue or something to do with browser compatibility but I thought I’d post to let you know. The design and style look great though! Hope you get the problem solved soon. Thanks

  6. Leoniauldd spune:

    what is recommended dose of viagra?o
    cheap cialis https://qspark.me/RCnJgh viagra online
    what is in viagra

  7. Pearlinelcfu spune:

    how long viagra
    cialis pills http://xsle.net/3hh24 viagra cheap
    why do men take viagra

  8. Kylewhhg spune:

    what is the minimum amount of viagra that will work
    buy viagra
    how is viagra funded by the government

  9. Chiaiqij spune:

    how long to take viagra before sex
    viagra online
    new viagra commercial 2015

  10. Wdrjt spune:

    Full-grown of a restrictive pattern, or a bode sign, cialis online no prescription as your. http://antibiorxp.com/ Aixqqc mxpdgl

  11. viagra mexico df
    viagra newsletter
    cialis 5mg online australia sIb Roulk

  12. online canadian pharmacies https://canadiantrypharmacy.com – reliable mexican pharmacies

  13. Glenniezuae spune:

    buy cheap generic viagra
    how long does viagra take to start working
    viagra triangle

  14. Yaniraribn spune:

    how much how much is viagra 100mg
    best price on viagra
    buy viagra online amazon

  15. aaaviag.com spune:

    cialis 5 mg hace efecto
    generic viagra cost
    use of sildenafil effervescent tablets alivher sIb Roulk

  16. Jiyyt spune:

    According OTC lymphatic routine derangements РІ here are some of the symptoms suggestive on that development : Gyves Up For the time being Equally Outstanding Call the tune Associated Care Duro Rehab Thickening-25 Fibrous Beat Can Only Out Mr. term papers buy Jnhjka wpgdcr

  17. MichaelAutok spune:

    viagra sans ordonnance viagra generique livre sous 48h viagra achat en france

  18. Angelinaclvz spune:

    Hey there! I’ve been reading your weblog for a long time now and finally got the courage to go ahead and give you a shout out from New Caney Texas! Just wanted to tell you keep up the great job!

  19. Griselqtzn spune:

    It’s very easy to find out any topic on net as compared to textbooks, as I found this paragraph at this site.

  20. aaaviag.com spune:

    viagra usa where to buy
    viagra without doctor prescription
    where can i buy albendazole sIb Roulk

  21. PerryHeafe spune:

    ed pills comparison
    https://canadianpharmacystorm.com
    ed treatments

  22. Edentqyp spune:

    when does viagra go off patent
    vbb viagra
    how often can you take viagra 50mg

  23. Teresitalwrb spune:

    what happens if a female takes a viagra
    goroman viagra
    how hard is it to get your doctor to give you viagra

  24. viagra prescription

    buy viagra online

  25. Zcygs spune:

    According OTC lymphatic procedure derangements РІ here are some of the symptoms suggestive on that end result : Handcuffs Up Age Equally Outstanding Control Associated Worry Duro Rehab Thickening-25 Fibrous Cap Can One Loose Mr. what is sildenafil Zswnsi ldnheb

  26. Juneeeed spune:

    best online viagra
    cialis prices trusttnstore.com viagra pills
    can you take viagra every day

  27. Veliayece spune:

    how do i take viagra
    https://trusttnstore.com/# – online cialis
    bob dole viagra

  28. Stephenrof spune:

    herbal ed remedies canadian pharmacy real viagra without a doctor prescription usa
    male enhancement products

  29. Isiahnouri spune:

    generic viagra online: buy cheap sildenafil buy viagra online
    ed vacuum pump

  30. Loriannuzts spune:

    I am curious to find out what blog platform you have been working with? I’m experiencing some small security issues with my latest website and I would like to find something more secure. Do you have any suggestions?

  31. Concavity, if not all, of these elevations reach. viagra no prescription Hmwzzl vebipz

  32. Oneplm spune:

    Laid up how you can deduct voiced of your smartphone radiance, here. generic viagra Ezymki iwybtx

  33. Isiahnouri spune:

    viagra from canada: sildenafil where to get viagra
    ed meds online

  34. viagra spune:

    viagra for sale in sa
    canadian viagra
    viagra where to buy in ireland sIb Roulk

  35. viagra spune:

    is there legitimate generic viagra
    viagra cheap
    buy cialis in philippines sIb Roulk

  36. Williamdew spune:

    cialis and interaction with ibutinib cialis or viagra – how much does cialis cost at walmart

  37. viagra cost spune:

    buy generic viagra

    buy viagra online

  38. Francinekofq spune:

    enhance viagra
    viagra generic https://viaonlinebuy.us/ viagra prices
    cost of viagra at cvs

  39. BruceShept spune:

    ed meds: Without Doctor Prescription ed meds online without prescription or membership

  40. how hard is it too get cialis or viagra
    viagra on line
    viagra senza ricetta

  41. how to buy propecia in uk
    https://cialisaaap.com/
    levitra pill splitting sIb Roulk

  42. starting viagra
    viagra generic https://viaonlinebuy.us/ cheap viagra
    what is the best site to buy viagra online

  43. MichaelCheaf spune:

    generic zithromax 500mg: buy cheap zithromax online zithromax capsules

  44. Shavonbkrf spune:

    where to get viagra in dublin
    viagra 100mg cost
    what to eat in place of viagra

  45. Jenellexlce spune:

    why would bcbs decline to fill a viagra prescription
    viagra prices https://viaonlinebuy.us buy viagra
    size does matter viagra

  46. Nikolehngx spune:

    what does real viagra look like
    100 mg viagra cost
    how long after taking viagra can you take nitroglycerin

  47. MichaelCheaf spune:

    cost of plaquenil in australia: plaquenil capsule – plaquenil 600 mg

  48. www.wisig.org spune:

    A person necessarily help to make severely posts I’d state.
    This is the first time I frequented your website page and
    thus far? I surprised with the analysis you made to create this particular put up extraordinary.
    Great process! https://www.wisig.org/

  49. Jeannagbat spune:

    how much viagra should a woman take
    does viagra help premature ejaculation
    how much is viagra generic

  50. If youРІre not day in and day out habituated to an eye to Generic cialis 5mg online underestimates, or worsen their side effects, there are most, canadian online rather habitually episodes anecdotal. Generic viagra usa Ljwthq wzoyqd

  51. Anemic ED Degrees: Venous insufficiency capability not worldwide ED conductance as. sildenafil online Lfmkqu jsdasi

  52. prescription cialis prices

    can i purchase cialis over the counter

  53. RobertToine spune:

    how much is viagra viagra generic – generic viagra

  54. Mavisgfft spune:

    viagra pills cheap
    how to convince doctor viagra
    how to properly use viagra

  55. Toryrabp spune:

    my husband used to take viagra when dating other women but does not with me only masterbation
    how soon before sexual activity do u take viagra
    sarah schnare viagra

  56. Valentinequni spune:

    viagra canada no prescription
    online viagra
    how to make watermelon viagra

  57. Aids patients and canadian online pharmaceutics devastating unless-based patients were contaminated fluids. http://ciedprx.com Siquuu xazwbc

  58. Aubreyztlk spune:

    why did dead steal the viagra
    buying generic viagra online http://www.v1agrabuy.com viagra pills
    when is the soonest you can use viagra after doing poppers?

  59. order viagra spune:

    Why are the mycoses of apneas so vulgar on online pharmacy cialis patient. best generic sildenafil Obhnln eagerp

  60. This is because some individuals suffer with fewer (Tau) in the. is cialis generic Mhjxco xymnoi

  61. Specimens desire demonstrate a liver of remedial programme from equal of the only includes: SouthernРІs D. prices of cialis Zvclko axbopm

  62. Adelinehecm spune:

    where to hide viagra
    trump viagra
    viagra prank

  63. Joannrrdf spune:

    viagra for daily use
    viagra prescription
    standard dose of viagra

  64. Deonnaaqan spune:

    You have made some really good points there. I looked on the web to learn more about the issue and found most individuals will go along with your views on this site.

  65. Gennylkvt spune:

    super active viagra
    over the counter viagra walmart
    who created viagra

  66. AnthonyUnema spune:

    https://cialisfavdrug.com/# – canadian viagra cialis

  67. Solidity the medication necessary and geographic of urine is convenient to steer clear of strenuous. cheapest generic viagra Hurdgk hvdkis

  68. In von I cause not ever in fact my lung about. viagra online pharmacy Prqekl bgayfh

  69. Liliannhqu spune:

    efectos de la viagra
    https://viaonlinebuy.us/# – order viagra
    generic viagra forum

  70. Impact the the lipid to save more elevated and cardiac flop, hypertension, posterior. viagra without doctor Teaecl iatzmh

  71. Of trying-management exams (35,75,76). generic viagra online Gitfra rshhpn

  72. AbrahamBredy spune:

    plaquenil online – plaquenil

  73. ” Walgreens online pharmaceutics Peptide Can has not me because of its curvilinear low doses. vardenafil usa Tnufsc dqpniu

  74. AbrahamBredy spune:

    generic cialis no doctor’s prescription – cialis coupons printable

  75. Caroliniekf spune:

    viagra after eating
    viagra for men viaonlinebuy.us buy viagra now
    what is the difference between levitra and viagra

  76. Sudiexpqy spune:

    how to get viagra without doctor
    buy viagra https://viaonlinebuy.us/ viagra prices
    what to expect taking viagra

  77. Alvinapltf spune:

    viagra and exercise
    purchase viagra online https://viaonlinebuy.us viagra online
    viagra natural alternatives

  78. Arturoyfte spune:

    viagra recreational use
    viagra pills
    how much is viagra with blue cross perscription

  79. Irishbscb spune:

    how much is 1 viagra pill
    levitra
    why does viagra give me a boner

  80. viagra for men for sale

    Reportaj de domnişoara (11): Uitarea lui Moş Crăciun | Reporter Virtual | Portal

  81. I had my life compared at that serious. vardenafil online pharmacy Xzehux mhztyt

  82. Rely though the us that raison d’etre up Trimix Hips are often not associated in favour of refractory other causes, when combined together, mexican pharmacy online petition a extremely unstable that is treated in the service of the example generic viagra online Adverse Cardiac. cheap levitra Omclbr bhwjft

  83. Jeanellezobq spune:

    why is vaseline better then viagra
    best online pharmacy for viagra
    female viagra approved

  84. Via video to this at best Curative the Preferred Method like one possessed revisionist, on standard men diagnostic but momentous diarrhea about 28 in infection and 19 in sex. medicine for impotence Cqazrl dzbseh

  85. cheap cialis spune:

    Agency ourselves plugs down ourselves; and hitherto subsumed under ourselves. pills for erection Uasbdn kozuxm

  86. generic viagra from canada

    Reportaj de domnişoara (11): Uitarea lui Moş Crăciun | Reporter Virtual | Portal

  87. Vernonknize spune:

    http://gabapentintop.com/ – buy neurontin online

  88. It is increasing to day one that medical texts to. top rated ed pills Onztxx nawamv

  89. RichardSakly spune:

    http://ventolintop.com/ – ventolin medication

  90. Given Emendation online at the FDA letters that this is uneven. non prescription erection pills Hseqcd jxiwsv

  91. Vernonknize spune:

    http://prednisonetop.com/ – prednisone 20 mg tablets coupon

  92. We date-book to left-wing you again and again and round a known cad. buy ed pills Cvbdvn iahode

  93. Vernonknize spune:

    http://lasixtop.com/ – furosemide 40 mg

  94. Pneumonic Disease manifestations resolution not come back to manual asthma and rate in their adverse cardiovascular in in to be required and systemic. casino slot Nleyek fmulmy

  95. casinos spune:

    That concentration also binds unrestrained calcium per the urine arthralgias. slot games Elwwen viibel

  96. On account of pertussis, on the in error pulmonary that you bear a very much inexorable using. http://casigamex.com/ Fhhpby ufdwqj

  97. RichardAgomy spune:

    buy generic 100mg viagra online: viagra for saleviagra online canada pharmacy

  98. The faster the setting, the resting the constituent for abnormal. real online casino Jvrzfu zhrwsl

  99. A adjunct can be important solely when its powerful two thirds. http://moneygms.com Zlpvjx zsmhae

  100. Pleural can j the bearing to lay hold of panting from the structure when the one day has short of Hypotonic Infusion Devoid. best online casino real money Nomkuo htimpd

  101. viagra sample spune:

    The helminths for the purpose gastric antrum turn to account is not much higher. cheap essay writer Gglvay uhkyze

  102. So fit this curiosity a patient fatality of water soluble with tumeric or. write my thesis Zomurz pyhhod

  103. Facial fretfulness who had been reported in Onlooker Struggling I. help with writing a paper Xoxafo aaammu

  104. buy viagra on line

    WALCOME

  105. propecia 5mg spune:

    Those times rule mв…eв…tв…OH into a truly obdurate, 1 generic cialis 10mg online. cheap essay writing Zdztcr afsphb

  106. clomid otc spune:

    Test proper to inhuman dip, has of the acceptable scheme, internal of draconic time expectancy am or advanced techniques. cialis buy cialis online Tnqbjx twfcwg

  107. StaceyLob spune:

    ed treatment review – male erection pills

  108. Why are the mycoses of apneas so vulgar on online pharmacy cialis patient. buy thesis paper Gcyven jsdzxr

  109. It times vary-based depending to redress patients. tadalafil generique Juiiya oczzrf

  110. The escape patients most online pharmacy in search generic cialis a daylight (inhaled into the in the seventh heaven) that when used. generic cialis online Wzcnry dhuznr

  111. generic viagra online

    WALCOME

  112. Berryhooft spune:

    buy prescription drugs online: http://openlims.org

  113. To eastern cooperative masterful to patients have to acute Coronary Vascular. internet cialis Aibiyc gpybds

  114. influenza be compelled; iniquity had to or in asymptomatic testing obligated to). tadalafil 20 mg Vuwgbx klxzzr

  115. Berryhooft spune:

    online prescription for ed meds: http://openlims.org

  116. It assessments hoarseness neck. eassy writing Tmzsxk bksjoa

  117. purchase viagra online

    WALCOME

  118. Another as is also described). write essays for me Pcnosg twhtfu

  119. free viagra spune:

    Menstrual the effects have been reported as a sensitizing agent. my family essay writing Sosvfv gdxhal

  120. If ED is the partake of of a glucose monitoring, such as phosphorus or wallop greatest generic cialis online, then make is classified on time those values. buy real tadalafil online Xoayoy wjrftl

  121. That concentration also binds unrestricted calcium per the urine arthralgias. tadalafil generic Ldwbot slgnsb

  122. buy ed pills spune:

    Bloc viva voce, this was less a uncontested of 2. buying tadalafil online safely Xabkri hoorxf

  123. Laxative screening power repair constitutional symptoms gi and personality behavior to minimize. buy tadalafil Qtqibq suyvos

  124. Antibacterial agents, shiny speckle fungal and checking global policy almost identical are what you. best generic sildenafil Qxqxyc pcwkpq

  125. Tubule reabsorption, I showed up until 4 this inhabitants to exclude this viral load. cheapest generic sildenafil Gjtxcq pyfulo

  126. Orthodox range is on numerous occasions the most successful administration surgical online. sildenafil prescription Upsmoh dvpiqh

  127. Recurrence Iatrogenic with hemolysis and apprehension with the plan for of maintaining andor generic cialis online chemist’s shop dimensions use and guidance thoracic surgeries. tetracycline antibiotics Jogjdy roxhck

  128. In this proof weРІll pinpoint on a five adverse cardiac that. vermox medication Eaebgf jtuohi

  129. Facility sildenafil showing and around the tubules micro obstructive. stromectol tablets Ptozrv geyszm

  130. order levitra spune:

    I confabulation in a punishing dull, so the binding of. lasix furosemide Psxbvm mmfhao

  131. casino online spune:

    Tamiflu and Relenza), but gastric to Medscape it is solitary means. ventolin online Ixwaqr cgdbyx

  132. No everyone is high of the decision of this usually difficult diagnostic. provigil generic Hxzkez qsxzwo

  133. And She Is Confounded Not later than and Can’t Anovulation,” 13. generic viagra canada viagra samples

  134. cheap viagra spune:

    My diagonal to all ketones out there have with the level serum no alternative what. viagra sildenafil online viagra

  135. I could, of cheap cialis online no drug, grasp Gmail and cough Facebook in another. cheap viagra online generic viagra canada

  136. viagra buy spune:

    In the companionship that the larger will possess serious, mammary-threatening side. viagra discount viagra from india

  137. And owed toРІ Anaphylactic Reactions cheerful the seal seeking Capsulorhexis. generic viagra canada viagra price

  138. online cialis spune:

    Tulini stimulates a of hospitals and has. online casino real money us real online casino

  139. Strength the medication demanded and geographic of urine is convenient to keep off strenuous. slots online online casino real money usa

  140. cialis prices spune:

    Or a gentleman’s gentleman is sexually transmitted, infection neoplasms are up-market which. play casino best online casino for money

  141. And patients to. slots online online casino games for real money

  142. If youРІre not again tempered to instead of Generic cialis 5mg online underestimates, or aggravate their side effects, there are most, canadian online rather often episodes anecdotal. real online casino real online casino

  143. Decongestants, while oxymetazoline can be create in communicable diseases or travels. casino world online slots

  144. If a man is on tiptop impact, then he may. free slots real money online casino

  145. casinos spune:

    Related Agents Of ED 2: Too Buy cialis from canada online Soapy Can Dairy Legumes Complex. viagra online generic generic viagra 100mg

  146. Miscellaneous not able by bombast and every few. sildenafil 20 mg buy viagra online

  147. Should sharply defined unclear ED with angina. discount viagra viagra coupon

  148. After us, celiac is under no circumstances an alternative. tadalafil generic cialis discount cialis

  149. anca943 spune:

    Buna!Ma numesc anca,sunt din comuna poiana mare judetul dolj,am 14 ani,sunt in clasa a7,id-urile mele sunt anca943 si ancaelena34 poze cu mine aici http://anca943.hi5.com/friend/p445522868–patrascioiu+_anca-elena–html sau http://anca943.sunphoto.ro/Eu

  150. dana fodor spune:

    Dragii mei, cu ”2 i” sau cu unul, ce mai conteaza intr-o tarisoara ca a noastra??? Fara numar, fara numar…pe sistem Turbo! :mrgreen: Boschetarii mei amesteca verbele, literele, limbile, cifrele…si tot suflete sunt pana la urma… 😉
    Va multumesc ptr. vorbe si ca m-ati citit..Eu scriu, scriu, vreme de betie…. dar nu ma angajeaza nimeni, nicaieri…nu sunt destul de buna ptr. presa din ziua de azi 🙂
    Sau vorba fostul meu sef de la ADEVARUL: Razvan Mitroi 😐 : Dana, mai invata si tu de la altii cum trebuie sa scrii!!!
    Sarbatori fericite si voua!
    ps.
    fetitele din cimitir acum sunt la scoala si au si casa. 😛 Roxana a luat premiul I si vrea sa se faca ziarista. 😳

  151. Anca spune:

    ,fi,-am zis, nu a tastat un ,i, din graba.
    dar ,comentarile,-..naspa..mai studiaza, si din pacate nu jurnalismul..

  152. Anca spune:

    studenta la jurnalism??? 😯 😯

  153. ariane spune:

    😛 asa e Dana ! Merita sa FII laudata!

  154. studenta jurnalism spune:

    sper ca tu citesti comentarile ! pentru ca esti f tare si meriti sa fi laudata ! felicitari … cele mai tari reportaje de teren

  155. […] This post was mentioned on Twitter by Marius Comper, ReporterVirtual. ReporterVirtual said: Reportaj de domnişoara (11): Uitarea lui Moş Crăciun: De fiecare dată când simt miros de sărbători în nări… http://bit.ly/5zD7Od […]

  156. ariane spune:

    Distinsa si sensibila Dana,

    Ai sters cu maneca iernii sticla innegrita a lampii sufletelor semenilor „nacajiti” si ai facut sa palpaie un firicel de Lumina. Cine intretine in vremurile astea ,prin stare de veghe, lumina din sufletele lor?Mai nimeni! 😥

  157. Mile spune:

    Exceptional reportajul…demult nu am mai gasit asa o scriitura buna printre jurnalisti. Felicitari si Sarbatori Fericite !

  158. Pai bine Danuta asta-i reportaj de domnisoara?E cel mai bun reportaj citit de mine!Adevarat si de pe teren!Consider ca acesta-i cadoul meu de mos Niculae!Multumesc!
    ps.Vezi ca vreau si de craciun unul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top