» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

CopertaIn urma acuzatiilor Centrului de Monitorizare si Combaterea AntiSemitismului…ca as fi antisemit pentru ca prezint o carte, pentru cercetare si educare- fapt neinterzis nici macar de Legea 107/2006, autorul volumului Istoria interzisa, dr. Radu Mihai Crisan, mi-a trimis o replica limpede prin care arata ce si cum a scris. Am ramas uimit sa vad ca, tocmai in cartea acuzata, evreii sunt citati si apreciati. Asta dovedeste ca mr. Maro M. Kantz nu si-a facut treaba pentru care este platit. Mai mult, s-a grabit sa ma hartuiasca si sa ma ameninte. Probabil nu s-a gandit ca nu este primul si nici ultimul care o face inutil, pentru ca ma lasa rece astfel de reactii. Va rog sa cititi cu atentie replica dr. Crisan pentru a vedea unde s-a ajuns de la o carte plina de citate.

„Dragii mei semeni,

Nu ascund, vă scriu întristat aceste rânduri. De ce? Tocmai am citit articolul O acuzatie aberanta. Aflu că ISTORIA INTERZISĂ, cartea pe care am publicat-o cel mai recent, necăjeşte pe cineva dintre Dumneavoastră. (Pe Domnul Marco M. Katz de la Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea AntiSemitismului în România. Precum şi, deduc din textul articolului, pe colegi ai Domniei Sale de la instituţia amintită.)
Dacă înţeleg bine, Domniile Lor au înaintat chiar, la Parchet, o plângere penală îndreptată asupră-mi, în baza Legii 107/27.04.2006 (Lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 31/13.03.2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Lege care, totodată, interzice şi negarea în public a Holocaustului ori a efectelor acestuia.)

Fireşte, în eventualitatea că într-adevăr aşa au procedat, nu mă bucur şi nici indiferent n-am cum să fiu. Însă, de imputat, nu le imput nimic. Nici măcar în forul meu interior.

Cu vreo patru ani în urmă, prin 2005, la un interviu radiofonic (îl găsiţi cuvânt cu cuvânt în carte), îmi mărturiseam convingerea că adevărata misiune în lume a Evreilor este să ofere celorlalte etnii, ca model benefic pentru propăşirea fiecăreia dintre ele, tăria coeziunii iudaice.
Tăria-aceasta însă, îşi poate închipui cineva cum că s-ar fi ivit de la sine? Spontaneu? Nu! Nicidecum! Ea este clar rodul unei istorii naţionale de aproape şase ori milenară, a unei istorii, nu de puţine ori, străbătute prin vicisitudini.
Ce îi conferă chezăşie de dăinuire? Două caracteristici fundamentale ale oricărui organism viu şi sănătos – fie el persoană individuală, fie el fiinţă vie colectivă (Neam): sensibilitatea şi reactivitatea!
Aici există însă şi un risc. Anume: odată ce deprinderea, perfect normală, de a simţi şi de-a reacţiona a căpătat stabilitate, ea să tindă a se manifesta într-atât de automatizat încât, cel puţin uneori, să reuşească a se sustrage înseşi vrerii şi spiritului de adevăr şi echitate al posesorului ei. Dar atunci, bineînţeles, singura măsură cu adevărat firească, cu adevărat omenească, cu adevărat benefică, este readucerea deprinderii în matca ei.

O personalitate evreiască de seamă, Louis Dembitz Brandeis (1856-1941) „jurist şi sionist american; primul evreu numit la Curtea Supremă a SUA” (conform Wigoder Geoffrey, Evrei în lume. Dicţionar biografic, Editura Hasefer, Bucureşti, 2001): „Cea mai mare ameninţare la adresa libertăţii este la un popor inerţia.
Numai prin frica de pedeapsă nu se poate asigura ordinea; este periculos să descurajezi gândirea, speranţa şi imaginaţia; frica naşte represiune; represiunea naşte ură; ura ameninţă stabilitatea guvernării”. Cât adevăr rostesc aceste gânduri!… Toată admiraţia, Brandeis!
„Dreptul la exprimare liberă se termină atunci când exercitarea acestui drept afectează dreptul la egalitate, respect şi demnitate a oamenilor afectaţi de exercitarea dreptului la exprimare liberă dusă în zona discriminării şi a rasismului”, aminteşte Domnul Marco M. Katz. Iar eu, cu o formulare echivalentă din scrisul eminescian, îi dau dreptate: „Libertatea este facultatea de-a dispune, după inspiraţiunea propriei noastre judecăţi de puterile noastre mecanice şi intelectuale. Marginea libertăţii e paguba ce i-o putem aduce altuia”. (Mihai Eminescu, Manuscrisul Libertatea şi marginile ei) Da, îi dau dreptate! Şi nu doar la nivel declarativ!…
Fiindcă acelaşi Eminescu, coloana vertebrală a fiinţei mele de român, mă ţine, neîntrerupt, în trezie: „Cel care respectă caracterul propriu şi libertatea de manifestare a oricărui alt geniu naţional, contractează prin aceasta el însuşi dreptul de a fi respectat în toate ale sale”, scrie el în Timpul, la 26 ianuarie 1882.
Da, iată! Caracterul propriu şi libertatea de manifestare a oricărui alt geniu naţional. Adică Tradiţia, matricea lui! Le respect fiindcă voiesc la rându-mi să fiu respectat!
De-aceea percep admirativ concepţia despre naţionalitate a unui alt mare Evreu, Solomon Schechter (1847-1915). Potrivit tot dicţionarului de personalităţi iudaice înainte menţionat: „Rabin, om de ştiinţă şi fondator al iudaismului conservator american, cel care i-a formulat platforma ideologică şi i-a creat instituţiile centrale”. Şi îmi permit să adaug, un gânditor care nu ştiu să fi primit (precum nici nu consider justificat să primească!), etichetă de rasist pentru remarca sa adiacentă privind una dintre celelalte Etnii.
„Există – explică Rabinul Solomon Schechter relevând importanţa Tradiţiei în păstrarea Naţionalităţii – ceva mai presus decât modernitatea şi acel ceva e eternitatea”.
„O naţionalitate fără o limbă istorică, fără o literatură sacră este ca o şatră de ţigani”.
„Conştiinţa colectivă a Israelului catolic (adică a poporului evreu ca entitate) determină atât opţiunile cât şi schimbările. Poporul lui Israel, unic şi sfânt, este cel care întreţine tradiţia, şi nu invers. Iudaismul din fiecare epocă istorică reprezintă o verigă într-un lanţ şi fiecare schimbare care are loc trebuie să fie adânc înrădăcinată în tradiţie, fără să pericliteze structura în ansamblul ei. Schechter se opunea schimbărilor arbitrare introduse de iudaismul reformat şi faptului că acest iudaism respingea naţionalismul iudaic şi sionismul”. N. Bentwich, Solomon Schechter, 1948; B. Mandelbaum, The Wisdom of Solomon Schechter, 1963; H. Parzen, Architects of Conservative Judaism, 1964. (apud acelaşi dicţionar)

Acest adevăr şi, fireşte, realitatea obiectivă m-au determinat ca într-unul dintre extrem de rarele locuri din ISTORIA INTERZISĂ în care simt nevoia să pun ceva de la mine (cartea asta, întocmai ca şi toate celelalte lucrări pe care Preabunul Dumnezeu m-a ajutat să le redactez şi să le public, este alcătuită aproape în întregime din citate, pentru care indic exact până şi pagina unde se regăsesc în cărţile autorilor pe care-i citez) comentariul meu să fie acesta:

„Ceea ce însă nu pot crede, şi, îndrăznesc să afirm că orice om cu minimă judecată de bun simţ, nicidecum neapărat medic ori genetician, refuză şi el să creadă, este altceva. Anume afirmaţia aceluiaşi doctor Paulescu, potrivit căreia întreaga etnie evreiască este degenerată: «Jidanii formează, în Omenire, o rasă, particulară, ce e degenerată»., (Nicolae C. Paulescu, Degenerarea Rasei Jidăneşti, Bucureşti, 1928, pag. 11)
Am tot respectul pentru calităţile de cercetător ale savantului Paulescu, concretizate în multiple şi profunde studii şi descoperiri ştiinţifice, dar consider că a procedat total neonest când, prezentând fotografiile a doi Evrei retardaţi (vezi paginile 22 şi 23 ale studiului citat), a extrapolat excepţia, decretând-o regulă, şi încă absolută. Iar relativa nedezvoltare din anii ’30 a geneticii nu-l poate scuza.
Căci, acei Evrei despre care, în Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria, afirmă tot el că sunt strategii ce diriguiesc Francmasoneria Mondială nu pot, fireşte, în nici un caz, să fie nişte retardaţi.
Mai mult, atâţia şi-atâţia Evrei obişnuiţi, cu care oricine îşi intersectează curent paşii, sau chiar stă de vorbă, e evident că sunt normal constituiţi.
Şi ce să mai spun de un Lazăr Şăineanu (asistentul la catedră al lui Bogdan Petriceicu Hasdeu şi autor al pertinentei cercetări de folclor Basmele Românilor), ori de un Moses Gaster (contemporan cu Mihail Eminescu şi eminent etnolog)… Pot fi ei, oare, retardaţi?…

Mai mult, am sentimentul că Nicolae Paulescu operează cu o premisă falsă.
După părerea mea, exemplul pe care-l oferă drept analogie (al unor familii nobiliare de la Curţile Europei Apusene) priveşte numai acele căsătorii între rude de sânge cuprinse între gradele I-IV rudenie (adică începând cu frate-soră şi încheind cu veri primari).
Ori tot experienţa geneticii statuează că dincolo de acest grad (adică deasupra lui) încrucişările între consângeni nu numai că n-aduc nici un prejudiciu descendenţilor, ci, dimpotrivă, le sunt benefice, conferindu-le acestora un plus de vigoare psihică şi fizică.
Şi îmi este imposibil să cred că un întreg popor se poate încrucişa numai frate-soră sau, în cazul cel mai puţin rău, văr primar-vară primară.
Că respectiva încrucişare distructivă poate fi practicată de un segment minoritar al etniei, mai consistent procentual – posibil (ţinând cont de relatările Vechiului Testament) – la Evrei decât la alte Neamuri, îmi pare mult mai aproape de adevăr”.(Radu Mihai Crişan, Istoria interzisă, pag. 47, 48).

Şi, iarăşi plin de semnificaţie fapt, în confirmarea spiritului de respect despre care vorbeam mai devreme, comentariul ce îl fac cu privire la titlul cercetării citate a Profesorului Paulescu: „«Jidanesti» este termenul continut de titlul cercetarii respective; si sub care, evident cu modulatiile gramaticale de de rigoare, sunt desemnati Evreii ori de câte ori Nicolae Paulescu îi metioneaza în cuprinsul ei”. (Radu Mihai Crişan, Istoria interzisă, pagina 46) Titlurile, stim cu totii, nici o norma de citare nu cere comentarea lor. Ci, pur si simplu, sa fie redate ca atare. Ei bine, eu am simtit nevoia sufleteasca, imperativul moral, sa informez cititorul că inima mea nu agreează un cuvânt care, deşi din însuşi punctul de vedere ştiinţific este corect (Ilustrul istoric şi parlamentar Nicolae Iorga, în şedinţa din 7 martie 1908 a Camerei Deputaţilor – Discursul În chestia scoaterii evreilor din armată, referindu-se la persoanele de Etnie Evreiască stabilite în ţară le numeşte, citez: „Aceşti străini cari se numesc în Moldova Jidani, cărora li se zice aici [în Muntenia] Ovrei şi cărora, li se mai spune, literar Evrei(;).”), s-ar putea să lezeze sensibilitatea sufletului unor semeni ai mei.

Nu am îndoială că, îndată ce Domnul Marco M. Katz, colegi ai Domniei Sale de la Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea AntiSemitismului în România, orice alt semen îşi apleacă atenţia asupra cărţii remarcă, limpede şi fără nici o dificultate, cele reliefate de mine acum.

De asemenea, nu mă îndoiesc, pe aceleaşi persoane, preocuparea lor onestă pentru conţinutul ISTORIEI INTERZISE le va lămuri că, în nici un loc, textul ei nu contestă nici Holocaustul, nici urmările sale, precum, totodată, nici nu promovează cultul vreunei persoane condamnate definitiv de către o instanţă judecătorească română sau străină, printr-o hotărâre recunoscută potrivit legii, pentru una sau mai multe infracţiuni contra păcii şi omenirii, precum şi nici pe acela al vreunei persoane condamnate de către o instanţă penală internaţională pentru crime de război sau crime contra umanităţii. (Despre Mareşalul Antonescu n-am afirmat niciunde cum c-ar avea atribute de zeitate, ori mai ştiu eu ce altceva exaltant. Am consemnat, că, între altele, el „a fost şeful Statului Major al armatei române ce, în 1919, desfiinţând la Budapesta dictatura bolşevică a lui Bela Kuhn (Cohen), reuşea să întârzie cu mai bine de douăzeci de ani instalarea comunismului în Europa de Est” – Vedeţi pagina 13.)

Nu doar că, în extrem de puţinele părţi de text care-mi aparţin propriu-zis, Holocaustul şi consecinţele sale nu sunt negate, dar, şi mai semnificativ, găsesc faptul că nici măcar citatele (adică porţiunile pe care le redau din scrierile altor autori) nu conţin vreo negare. Întru exemplificare, un aliniat de pe pagina 10 (citat dintr-o lucrare a Domnului Profesor Ion Coja) începe exact aşa: „Nu le dau dreptate celor ce neagă holocaustul”. Chiar dincolo de conotaţia penală ce o îmbracă el astăzi, sunt conştient că face parte dintre evenimentele istorice asupra cărora am deplina conştiinţă a nedesăvârşirii cunoaşterii mele.
Prin urmare, nu mă consider îndreptăţit ştiinţific, nici câtuşi de puţin, de-a formula şi de-a emite public vreo concluzie. (Nici chiar dacă, printr-o eventuală modificare legislativă, din punct de vedere legal aş redobândi acest drept!)

Conştientizez, în acelaşi timp, că nici legislaţia penală în vigoare, nici specificul natural al firii umane (adică sensibilitatea sufletească şi responsabilitatea socială faţă de semeni) – nu numai că nu-mi interzic, ci, ultimul chiar mă şi obligă, să nu mă dezinteresez de-o chestiune de incontestabil, permanent, major şi legitim interes public. Să-mi pese! Să stărui în căutarea Adevărului. Chiar dacă, de găsit, s-ar prea putea să nu-l găsesc nici eu, nici nimeni, niciodată. (Lecţia socratică despre «moşirea» acestei inestimabile valori glăsuieşte, prin milenii, exact în acest sens).

Soarta (precum mărturiseam în interviul din 2005, pe care deja l-am evocat) mi-a pus sub ochi o serie de materiale documentare.
De aceea, în spiritul fidelităţii faţă de obiectivitatea ştiinţifică, nu pot să fac abstracţie nici de faptul că în consistentul dicţionar de personalităţi evreieşti, scris numai de autori evrei, tradus în româneşte de un colectiv condus de o evreică şi apărut în 2001 la Editura Hasefer – oficial evreiască, Karl Marx este prezentat ca, «descendent (atât după mamă cât şi după tată) al unei lungi genealogii de rabini», iar o seamă dintre conducătorii la vârf ai loviturii de stat bolşevice şi, totodată, ai regimului comunist sovietic, sunt şi ei prezenţi.
De asemenea, în acelaşi spirit de onestitate ştiinţifică, promovat de altfel, cu multă elocinţă în toate luările de poziţie oficiale evreieşti, văzute, citite sau audiate de mine până azi, nu pot nesocoti nici elemente precum:

– prezenţa în acelaşi dicţionar de personalităţi iudaice, a unei ample rubrici biografice dedicate bancherilor Rotschild;

– sau includerea în prestigioasa lucrare Iluştri francmasoni (apărută în 1999 la Editura Nemira), atât a lui Hitler cât şi a lui Mussolini, în contextul în care analiza comparativă a celor două culegeri biografice, reliefează prezenţa, deloc rară, în lume, la nivelul conducerii francmasonice superioare, a unor proeminente personalităţi evreieşti.

Prin urmare, la aflarea unor astfel de ştiri, este oare nejustificat din parte-mi, nu să contest, ci să manifest doar o circumspecţie metodică, descartiană dacă vreţi, asupra veridicităţii felului în care, manualele contemporane de istorie şi majoritatea mass-mediei oficiale, comentează, de exemplu, realităţi de răscruce ale istoriei universale, cum sunt al doilea război mondial, capitalismul şi comunismul?

Căci, practic, asta-i absolut tot ce-am făcut în carte: am dat glas unor frământări. Şi legitime! Şi legale! Atât am făcut. Nimic mai mult. Nimic altceva.

De fapt, pe tot parcursul lucrării, îmi fac o înaltă datorie de conştiinţă din a rămâne fidel crezului pe care îl mărturisesc explicit încă din introducere:

„Singur Doamne, doar Tu eşti fără de păcat

După părerea mea, nu sunt nici pentru Masonerie şi nici potrivnic ei; nici antisemit şi nici filosemit; nici xenofob şi nici xenofil; nici favorabil legionarilor şi nici împotriva lor, nici proAntonescu şi nici în contra sa; nici şovin şi nici renegat.

Mărturisesc, alături de apostoli, că «singur Doamne, doar Tu eşti fără de păcat» şi îmi repugnă organic atât să ridic în slăvi, cât şi să arunc anatema.
Şi-aceasta cu-atât mai mult când este vorba de personalităţi şi de evenimente istorice despre care am deplina conştiinţă a nedesăvârşirii cunoaşterii mele.

Cred nestrămutat în partea sublimă a sufletului fiecăruia dintre noi şi în sfinţenia datoriei omeneşti de a căuta Adevărul pentru El însuşi – căci este unul şi acelaşi cu Dumnezeu. Credinţa aceasta este primul şi ultimul gând care m-a îndemnat să redactez această mărturisire morală.

Fireşte, fiece căutare întreprinsă dincolo de pojghiţa subţire a tabuurilor politice şi istorice înfăţişează privilegiatului ei autor priveliştea unor tainice icoane spirituale. Icoane amprentate, în situaţii precum cele de faţă, inclusiv de contactul cu aspecte extrem de sensibile.
Aşadar, se-nţelege de la sine: pertinenţa oricărei străduinţe cognitive în domeniu este condiţionată de integrarea respectivelor aspecte în demersul investigativ. Bineînţeles, cu onestitate şi cuviincioşie, nepătimaş şi fără nici cea mai mică idee preconcepută.
Este tocmai ceea ce m-am străduit din răsputeri să fac, este miza prezenţei în lucrare a unor citate nici pe departe comode.

Amin”.

Unghiul în care văd eu lucrurile, iată, l-am prezentat fără înconjur, acum acesta este. N-am nicidecum pretenţie că-i perfect. Dimpotrivă, ca pe orice-i omenesc, îl ştiu perfectibil.
Din clipa aceasta am încetat, pentru totdeauna, chiar şi să mai redactez vreun material asupra subiectelor majore despre care mi-am încredinţat, până astăzi, frământările, hârtiei publicate. Dacă, prin ele, este să aduc întristare în vreun suflet, fie şi numai într-unul singur, indiferent din ce Neam, hotărăsc să-mi opresc irevocabil această activitate. Să mi-o opresc singur! Fără rugăminţi ori alte demersuri! Nici unele, nici celelalte, nefiind în vreun fel necesare!

Aşa să-mi ajute Dumnezeu!

Radu Mihai Crişan

Bucureşti,
18 februarie 2009″.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

2 comentarii

  1. Caty spune:

    Buna ziua,

    Am citit cu un gust amar cum acest domn,scriitorul Radu Mihai Crişan a trebuit sa dea explicatii in legatura cu cartea scrisa de dansul si sa se umileasca pur si simplu in fata unor acuze nedrepte aruncate mult prea usor de o comunitate care are impresia ca i se cuvine orice si poate impune orice in numele „antisemitismului”,eticheta pe care aceste personaje o pun oricui si imediat doar pentru simplul fapt ca se vorbeste despre jidani,ca cineva isi „permite” sa-si spuna opinia liber despre ce a citit in TALMUD,sau despre obiceiurile unor jidani care sunt antiromani si anti-Romania si toata ziua stau pe internet si denigreaza valorile romanesti,ar trebui aplicata legea penala si impotriva acestor etnici minoritari anti-romani!
    Singurii care mentin la foc mic antisemitismul,sunt tot ei jidanii si o fac in interesul lor,provocand constant oamenii impotriva lor,aducand aceste genuri de acuzatii ca aceea impotriva domnului scriitor sau a detinatorului acestui blog!
    Consider ca nu avea de ce sa dea explicatii si nici macar nu trebuiau luati in seama,cainii care latra nu musca sau cainii latra,caravana trece…ei au un obicei si acela de a ameninta pe toata lumea cu reclamatii…eu daca primeam acel mail de amenintare il aruncam direct in cos,nu trebuie luati in seama,abia asteapta sa le raspunzi si sa creasca-n pene…

    O zi frumoasa va doresc!

    O romanca!

  2. Eusebiu-Mihail Diaconu spune:

    Ceea ce am citit m-a cam enervat si dupa cate vezi semnez in curat si te rog ca neaparat sa aprobi acest comentariu:
    DOMNULE maro m. kantz CIOCU’MIC, NU DE ALTA DAR TE ROG SA NU TRAIESTI CU IMPRESIA CA DACA NOI ROMANII SUNTEM IERTATORI, SUNTEM SI PROSTI!…..pentru nelamuriri poti cere adresa mea de la Tiberiu Lovin ca sa-ti explic eu cum sta problema cu moralitatea celor de teapa ta si cu antisemitismul romanesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top