» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Într-o presă care a ajuns, ca să cităm un mare poet ”mică de se măsură cu cotul”, să lansezi un nou proiect jurnalistic pare o inițiativă situată undeva la granița dintre curaj nebunesc și inconștiență. Și totuși, trei jurnaliști de la ”Adevărul”, alături de publisherul Răzvan Ionescu, au avut îndrăzneala asta și-au făcut un site numai al lor. Iar știrile și reportajele lor video absolut încântătoare au rupt nu doar gura tuturor târgurilor din Teleorman, ci și normele jurnalismului de cumetrie, care ni se bagă zilnic pe gât. Despre un alt stil de a face jurnalism am stat de vorbă cu cei trei temerari, Andrei Crăciun, Cristi Delcea și Mihai Voinea, într-un interviu croit pe măsura lor: fără teamă și fără prihană.

 

Cum de v-a venit ideea asta, de ”presă video”, să o numim așa?

Cristi Delcea: Ne-am uitat și noi pe afară, să vedem cum fac BBC-ul, The Guardian și alte publicații  și am încercat să imităm acest model. Noi nu am inventat nimic nou, ci doar am adus acest stil în România, în sfera online.

Mihai Voinea: Stilul pe care noi l-am imprimat acestor reportaje video a venit, cumva, natural din ceea ce făceam și în scris, la ziarele unde am lucrat. Am păstrat abordarea pe care o aveam în articolele scrise și e important de precizat că proiectul Recorder nu e legat doar de video, așa cum l-a perceput multă lume, ci e o combinație între scris și video, e un jurnalism multimedia.

De ce n-ați rămas la Adevărul? Mă gândesc că sub umbrela unui cotidian foarte mare ați fi avut și o altă logistică, și alte ”intrări”. Ați simțit presiuni care v-au întărit convingerea de a porni pe drumul vostru, independent?

Mihai Voinea: Nu pot spune că au fost presiuni, cât am fost la Adevărul ne-am bucurat de libertate de mișcare, în sensul că nu venea nimeni să ne controleze, să vadă ce-am „produs” la sfârșitul zilei. Asta a fost un lucru bun, căci, dacă ești constrâns de un deadline, nu prea îți permiți să experimentezi, să lucrezi mai mult la ceva… Am plecat pentru că am vrut să construim ceva în felul nostru, ceva care să fie legat doar de noi: dacă facem ceva bun, să fie exclusiv meritul nostru, dacă greșim să fie greșeala noastră. Plus de asta, într-o redacție de câteva zeci de oameni nu poți spune că rezonezi cu absolut toată lumea. De aceea ne-am dorit să ne adunăm într-un grup mic – cei pe care îi vezi aici, plus Răzvan Ionescu pe partea de publishing – care să aibă aceeași viziune și să tragă în aceeași direcție. Vom încerca să dezvoltăm acest proiect luând alături de noi și alți oameni care gândesc la fel. Deci asta a fost principala motivație pentru care am plecat: să ne rupem de brandul ăsta mare și să formăm o redacție după regulile și ideile noastre.

Știți, cu siguranță, că după plecarea voastră a intervenit la Adevărul momentul ”Roger Stone”, iar secția la care lucrați s-a desființat de tot. Dacă ați fi fost în postura lui Mircea Barbu, să vi se ceară, la vreun reportaj – să zicem la cel despre bâlciul de la Teleorman – să scoateți secvența în care doamna ministru Carmen Dan merge pe tocuri de zici că seamănă cartofi, ați fi acceptat?

Cristi Delcea: Noi nu am fost puși niciodată în situația asta. Am simțit că le era și jenă, pe undeva, să ne ceară lucruri de genul ăsta. Cred că totul depinde și de felul cum îți creezi relația cu redactorul-șef și cu conducerea ziarului. Oricum, situația e diferită, pentru că în cazul acelui material nu Mircea a venit cu ideea, ci conducerea ziarului.

Cătălin Rădulescu, celebrul ”deputat-mitralieră” de la PSD

Mihai Voinea: Au fost și la noi discuții. De pildă în cazul materialului cu ”deputatul-mitralieră”, Cătălin Rădulescu. După publicarea interviului, domnul deputat a început să dea telefoane pe la patron, lucru cu care s-a și lăudat peste tot, cerând să facem un drept la replică și să scriem așa cum ne cere el. Noi nu ne-am lăsat influențați de chestia asta și nici conducerea ziarului n-a venit să spună ”faceți cum zice Rădulescu, că uite, tocmai l-a sunat pe patron”. Dar situațiile sunt diferite. Nu putem să știm ce interese a avut conducerea ziarului în cazul lui Roger Stone. Însă atâta timp cât subiectele nu ți le impun alții, ci ți le alegi tu și le construiești într-un anumit fel, e mai greu pentru conducere să intervină și să-ți taie din material. Cum am fi reacționat noi totuși, într-un asemenea caz? În primul rând am fi încercat – și așa am făcut întotdeauna – să ne ferim de materiale pe care „le dorește” conducerea ziarului.

La materialul despre târgul de la Teleorman au simțit presiuni din partea cuiva, v-a zis cineva ceva?

Cristi Delcea: Nu, nu au fost presiuni. În general, politicienii nu te sună pe tine, încearcă pe alte căi, merg la patron, se plâng. Oricum, cred că și politicienii își dau seama – și dacă nu-și dau ei, sigur au consilieri care își dau – că e imposibil să ștergi urmele unui material, odată publicat, în această epocă a Internetului.

Mihai Voinea: Iar politicienii nu mai gândesc ca pe vremuri, să vină, să te amenințe. Ei o iau subtil, pe alte căi, vorbesc cu patronul, își formează niște poli de influență în presă, au ziarele și televiziunile lor la care nu sunt deranjați de întrebări incomode.

Cristi Delcea: Ceea ce e interesant la proiectul nostru e că politicienii sunt, de multe ori, derutați, căci nu știu de unde să ne ia, unde să ne încadreze. Deputatul Bichineț de la PMP chiar ne zicea: ”Mă, cine sunteți voi? Cine vă ține pe voi?” E interesant să vezi deruta pe fața lor.

Mihai Voinea: Da, și asta e valabil și în cazul altor proiecte de presă, cum e Rise Project, de pildă, care nu au un mogul la care politicienii să poată interveni. Și, negăsind un patron pe care să-l poată suna ca să facă presiuni, încearcă să găsească tot felul de explicații din astea puerile: că respectivii jurnaliști sunt plătiți de forțe oculte, că îi finanțează Soroș…

Pe voi v-a acuzat cineva că v-a dat Soroș bani?

Mihai Voinea: Deocamdată, nu, dar cred că suntem și noi băgați în aceeași oală. Concepția politicienilor e că, dacă-i ataci fiindcă au făcut o hoție sau o prostie, sigur trebuie să fii plătit de cineva. Ei nu prea cred în noțiunea de jurnalist liber, care scrie un articol pentru că așa îi dictează conștiința.

Sunteți independenți și tocmai de aceea, neavând niciun mogul în spate, bănuiesc că nu întoarceți banii cu lopata. Cum v-ar putea sprijini oamenii care mai cred în puterea presei independente:

Cristi Delcea: Avem o pagină de donații pe site-ul recorder.ro. E și un text acolo care explică în mod concret cum poate fi susținut proiectul Recorder.

De unde vă luați voi subiectele? Uite, de pildă pe scriitorul din Elveția, cum l-ați găsit?

Andrei Crăciun: L-am găsit într-o stație de autobuz din Laussane. Așteptam autobuzul și l-am găsit. Așa l-am găsit. În 2008 eram la Campionatul European de Fotbal. Am citit o știre că un anume Popescu, șofer de autobuz de origine română, câștigase un important premiu literar elvețian. Am făcut rost de numărul lui de telefon de la cineva din România care dăduse o știre despre asta, am plecat imediat de la Zurich la Laussane, m-am suit în autobuzul unde era șofer și am stat de vorbă cu el. Tipul e un personaj fabulos și cred că asta reiese și din film.

Mihai Voinea: În general, subiectele îți sar în ochi. Auzi o știre, citești o carte, vezi că se întâmplă ceva și treci toate astea prin filtrul jurnalistului, întrebându-te: ăsta ar putea fi un subiect? Ar fi interesant pentru public, ar atrage?

Andrei Crăciun: Da, pentru că Recorder asta își propune: să nu plictisească oamenii.

Mihai Voinea: Iar avantajul nostru e că nu suntem sub presiunea timpului. La un cotidian, când se întâmplă ceva, prima grijă este: noi ce dăm? De pildă, dacă e chemat Dragnea la DNA, trebuie să scrii rapid ceva. Pe când noi nu ne grăbim, nu abordăm știrea asta ca atare, ci ne întrebăm ce am putea scoate în următoarele zile dintr-o asemenea știre. Adică să venim cu o perspectivă diferită. Ne punem în pielea cetățeanului de pe stradă și încercăm să vedem lucrurile prin ochii lui. Greșeala pe care am văzut-o la mulți ziariști este că pierd din vedere această perspectivă. Am fost la evenimente și am văzut ziariști care observau amănunte interesante, făceau glume pe seama lor, dar în articolele pe care le scriau acele amănunte nu se mai regăseau.

Cu ce ne mai răsfățați în următoarele săptămâni?

Mihai Voinea: De unde răsfăț că unii cititori ne reproșează că le stricăm ziua cu articolele noastre, că sunt prea pesimiste. Avem vreo două-trei subiecte bune în pregătire și nu neapărat din domeniul politic. Încercăm să abordăm subiecte cât mai diferite, nu doar din zona politică.

Andrei Crăciun: Așa e, subiectele noastre nu au legătură neapărat cu politica, ci cu viața oamenilor. Și poate tocmai de aici și succesul materialelor de pe Recorder, la care, sincer să fiu, nu mă așteptam: noi prezentăm viața așa cum e. Alți jurnaliști nu ies din bula asta a lor, se miră și ei de ce e în jur, dar nu ies din bulă. Noi nu facem nimic special. Facem o fotografie a realității și o punem în fața oamenilor: asta e realitatea.

Cristi Delcea: Diferența dintre Recorder și alte publicații este că noi părem să ne dăm seama de niște lucruri evidente, iar alții par să nu-și mai dea, par să nu le mai știe. Dar probabil ei sunt încorsetați de regulile din redacții, de presiunea timpului, în timp ce noi nu avem asemenea constrângeri. Noi suntem liberi să facem lucrurile așa cum ne taie capul.

Mihai Voinea: Se pare că tocmai acest gen de presă, eliberat de constrângeri și de șabloane, are succes. Oamenii asta își doresc să vadă și să citească. Și mai vor să te simtă ca pe unul de-ai lor, ca pe unul care le înțelege problemele, nu ca pe unul care are agenda scrisă de cine știe ce patron sau politician.

În 1996 ProTV a câștigat alegerile. În 2020 așteptăm să le câștige Recorder?

Mihai Voinea: Ceea ce ne dorim este ca genul ăsta de presă independentă pe care îl facem noi să influențeze mentalitatea oamenilor – de câștigat alegerile e mult spus. Dar am vrea să avem un rol important în informarea oamenilor și în a-i face să voteze, în primul rând, apoi să voteze în cunoștință de cauză. Ar fi de dorit ca presa independentă să aibă în 2020 puterea pe care o avea ProTV-ul în 1996.

Andrei Crăciun: Nu cred că rolul presei e să câștige alegerile. Să mai deștepte lumea la cap, asta da, poate s-o facă, iar noi încercăm să o facem!

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (7 voturi, media: 3,86 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

2 comentarii

  1. lmihai spune:

    Succes baieti!
    veniti in lumea reala a votantului roman, invatatti-l sa fie constient de alegerea lui…este drum lung, dar sigur merita aceasta tara jurnalisti responsabili ca voi!
    Sa speram ca vi se vor alatura si altii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top