» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Deși în ianuarie-februarie am strigat până am răgușit ”PSD/Ciuma roșie”, după ultimele evoluții din Partid mi-am dat seama că PSD nu e doar o molimă care, dacă mai bântuie mult pe aici, o să lase țara depopulată mai rău ca Moartea Neagră din Evul Mediu (și tot în Evul Mediu o s-o ducă) ci și o haită de fiare care, după ce au jumulit toate curcile care i-au votat și au belit oile care nu s-au prezentat la vot, rămase fără cărniță au început să se sfâșie între ele.

Privind ciomăgeala care a început în PSD ai impresia că urmărești un documentar despre  viața din junglă, pe Animal Planet: toate animalele sunt acolo – și lei (cam jigăriți, ce-i drept), și elefanți, și rinoceri mai obtuzi ca ăia ai lui Ionesco, nu mai zic de șacali și de hiene, că astea sunt dominante prin Partid. E o plăcere să-i vezi cum se mănâncă de fund unii pe alții. Și, nu știu dacă ați observat, dar mâncătoriile astea sunt mai exacte decât ciclurile solare: cum se schimbă masculul alfa, cum o aripioară din partid prinde curaj și-i sare la beregată noului șef al haitei, slăbind haita. Așa a fost și când s-a despărțit Roman de Iliescu, și când s-a despărțit Meleșcanu de Năstase, și când a plecat Geoană de sub gheara plagiatoare a lui Ponta. Acum a venit rândul lui Grindeanu să mârâie, seară de seară, către mustăciosul mascul alfa, Dragnea. Chiar dacă, deocamdată, toate leoaicele din haitâc, de la Olguța și Gabriela la Ana Birchall și leoaica aia de școală generală de la Interne, sunt, cel puțin aparent, în limbă după coama zburlită a lui Dragnea, sunt convins că hienele și șacalii din Partid nu și-au spus încă ultimul cuvânt. La cât sunt de multe, dacă-și unesc eforturile sălbăticiunile astea pot să-i vină lejer de hac masculului alfa Liviu, cu tot cu hamsterul ăla flocos de și-l ține deasupra botului.

Nu știu dacă se va întâmpla asta și Dragnea va fi alungat din fruntea bucatelor, dar, și dacă nu se va întâmpla, este clar că PSD întreg nu va mai fi. Aripa Ponta nu va mai putea trăi în aceeași junglă cu aripa Dragnea, iar un PSD împărțit la doi reprezintă, matematic, un pericol de două ori mai mic pentru România. Nicio facțiune din el n-o să mai aibă parte de procente ditirambice, gen 45%, care să-i permită să facă tot ce vrea mușchiul ei la guvernare. Nu de alta, dar pensionarii, asistații, șoșonarii, vor fi în dilemă mai abitir decât măgarul lui Buridan. Și e și de înțeles dilema lor – pe cine să voteze? Pe alde Dragnea, care o să le dea zahăr și ulei, sau pe alde Ponta, care o să le dea mici și bere? Evident, la câți neuroni au, mulți dintre votanți o să pună ștampila pe amândouă partidele, ceea ce, pentru binele României, nu e deloc rău.

După ce și-a dat seama că nu poate oferi românilor pâine, PSD s-a decis să le dea circ. Mult circ. De când i s-a urcat lui Sorinel independența la cap, nu trece zi să nu avem spectacole de circ la televizor. După un număr de iluzionism cu Dragnea, vine altul de scamatorii gen ”uite nuca, nu e masa” cu Lărguța… pardon, Olguța Vasilescu și neapărat un număr de dresură cu Grindeanu. Cu riscul ca leul ăla adevărat, al lui Isărescu, să ajungă la doi poli euroiul, aș vrea ca acest circ să dureze cât mai mult. Căci, cu cât durează mai mult, cu cât își toarnă cele două tabere mai multe lături în cap și-și spală mai în public chiloții, cu atât mai bine văd românii ce-au votat sau pe cine au lăsat să-i conducă fiindcă s-au pișat pe el de vot. Plus de asta, cu cât țigănia se prelungește, cu atât mai mult se apropie funia de parul lui Dragnea, căci procesul lui e pe sfârșite și condamnarea pare iminentă. Și, dacă pică el, o să pice toată șandramaua, iar toate firuțele, olguțele și chivuțele o să ajungă acolo unde e locul unor sălbăticiuni care au devorat bugetul și viitorul nostru: în fiare.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (14 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

2 comentarii

  1. Adrian spune:

    Chiar daca pleaca 5-6 parlamentari nu cred ca se sparge PSD-ul. Oamenii sunt acolo pe interese, si cina ar da vrabia din mana pe cioara de pe gard?

Lasă un răspuns la Adrian Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top