» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Preşedintele Federaţiei Române a Jurnaliştilor MediaSind, Cristi Godinac, a prezentat invitaților conferinței internaționale ”Responsabilitatea socială a întreprinderilor – Rolul sindicatelor în aplicarea auditelor sociale – Standardul de Responsabilitate SA 8000” o serie de acțiuni ”prin care guvernanții doresc să distrugă mişcarea sindicală din România, care reprezintă în acest moment singura opoziţie a angajaţilor împotriva abuzurilor clasei politice, a angajatorilor autohtoni şi a companiilor multinaționale”.  Totodată, acesta a prezentat şi proiectul de lege al CSDR privind depolitizarea Inspecției Muncii, ca singura soluţie pertinentă pentru sancţionarea angajatorilor care încalcă legislația muncii. Conferința a avut loc între 2 și 5 februarie, în staţiunea Căciulata, și a fost organizată de Confederaţia Sindicatelor Democratice din România – CSDR, cu sprijinul financiar al EZA (Centrul European pentru problemele angajaţilor) şi al Comisiei Europene.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top