» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Încă de când a fost aleasă, cu voia pupătorilor de mâini și moaște, primăriță a Capitalei, Gabriela Firea s-a purtat ca o demiurgă. Știu, cuvântul nu apare încă în DEX, dar stați liniștiți, că nici genunche nu apare și-l folosește ditamai ministrul Educației, așa că o să apară în curând ambii termeni. Deoarece oamenii ăștia pot să facă orice. Pot modifica dicționarele, pot întoarce cu fundul în sus educația și urbanismul, că nu le zice nimeni nici mai dați-vă, mă, Firea și PLM, în spanac, fi-r-ea-ți voi să fiți, cu votanții voștri!

Odinioară, bucureștenii stăteau cu curul strâns ori de câte ori ieșea Ceaușescu pe traseu și, vrând să se apere de muște, dădea cu mâna în toate părțile, iar cartiere întregi erau demolate. În curând, o să ne fie frică să nu iasă și doamna Firea pe traseu (să vă fie rușine dacă v-ați gândit la prostii, da?) și să o apuce datul din mâini, că nu știi cum apar colo un Iepure de Paște, dincolo un ditamai Moș Crăciunul și pretutindeni panseluțe, laleluțe și copăcei. Incapabilă să construiască măcar un lucru durabil pentru orașul acesta, prompterista face și ea ce știe: trage un strat de glet cu sclipici peste fațada orașului. Ce contează că, dincolo de glet, Bucureștiul este ca o casă împuțită, îmbâcstiă, măcinată și șubredă, care stă să ne cadă în cap? Da, probabil o să se prăbușească în curând, dar nu vedeți ce frumos arată pe dinafară? Unde mai pui că, dacă ne pomenim îngropați, la vreun cutremur, o să avem deja floricelele lu’ Pandelica peste noi și cu alt moral ne prezentăm la Sfântu Petru, no?

Cam ăsta este și scopul concursurilor penibile cu balcoane, fațade și grădini organizate de Primăria București: să pună cât mai multă poleială deasupra unei urbe de tot rahatul, doar-doar s-o mai duce mirosul de hazna. Nu spun că aceste concursuri sunt măsluite de la un cap la altul, deși e ciudat să vezi acordate premii ale ”publicului” unor balcoane și fațade pe care nu le-a văzut nimeni, iar, când apar pe site-ul primăriei, observi că alea care au cele mai multe like-uri nici măcar n-au intrat în top 5. Dar dincolo de asemenea dubioșenii, altceva trebuie să ne îngrijoreze. Nu faptul că niște inși au luat o mie de coco de la duamna Firea, e treaba lor, să fie sănătoși, ci faptul că puterea exemplului îi va face pe bucureșteni să-și dorească și ei mia aia de coco și să-și ”înfrumusezețe” balcoanele cum îi taie capul. Că poate nu toată lumea apreciază sorcova de balcon, cu termopane și grilaje ”dă plastec” care a câștigat premiul pentru cel mai frumos balcon. Poate că unora balconul ăla care pare o combinație între pădurea din Cretacic și raionul de grădinărit de la Praktiker li se pare tot un ghiveci. Poate unii vor să-și înfrumusețe balconul cu cactuși, alții cu plante carnivore, din alea puțitoare, de-ți mută nasul, iar alții au plăcere la floarea-soarelui și-o să-și cultive pe balcon un hectar întreg, să aibă ce ronțăi când ies să-și facă siesta. Ori, mai știi, poate unii vor să crească găini în balcon, alții o să bage și niște porci sau chiar oile proslăvite de Daea, adică animăluțele nu pot fi și ele elemente estetice în urbea lui Firea? N-ați auzit de poezia aia, ”Din bube, mucegaiuri și noroi, croit-am pentru urbe haine noi?”

Încurajați, astfel, de Firea să-și manifeste gusturile, fiecare după cum i se năzare, bucureștenii își vor transforma orașul în cea mai mare expoziție de kitsch urban din lume. Și se vor umple toate balcoanele, grădinile și fațadele, de flori, floricele și floricici. Evident, la loc de cinste se va afla Floricica Dansatoarea, care va fi  simbolul acestui oraș de flori. Ce ”Marianne” a Franței? Ce ”Mica Sirenă” din Copenhaga? Floricica Dansatoarea, taică, ăsta, da simbol! Un simbol după chipul și asemănarea Firei și a pensionarilor&cocalarilor care au votat-o, un simbol care va avea tot dreptul să vă urle în față vouă, cei care n-ați catadicsit să mergeți la vot: ”Să vă fie rușineeeee! Huoooooo!”

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (10 voturi, media: 4,60 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top