» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

>> FRAȚII NEGOIȚĂ – PSD ÎL CAUTĂ PE TRAIAN BĂSESCU PE LA SECURITATE. NU L-AU GĂSIT… Cotidianul „Evenimentul zilei” de astăzi deschide cu verdictul CNSAS în ceea ce-l privește pe Președinte: „Băsescu, al patrulea verdict de necolaborare cu Securitatea”

evz„Preşedintele României, Traian Băsescu (62 de ani), nu a fost lucrător sau colaborator al fostei Securităţi, potrivit Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). Consiliul a publicat, ieri, cea de-a patra adeverinţă de necolaborare, după consultarea unor note atribuite acestuia privind activitatea sa. În perioada 1987-1989, Băsescu a fost şef al acestei Agenţii Navrom din Anvers (…) Verificarea preşedintelui României a fost făcută în urma unei cereri din 5 decembrie 2012 a cotidianului Ring, se arată în conţinutul documentului CNSAS. Publicaţia este controlată de edilul PSD al Primăriei Sectorului 3, Robert Negoiţă, şi de fratele său, Ionuţ Negoiţă”.

Ei, acum fanii președintelui pot răsufla ușurați: Băsescu, nu… A avut relații cu Securitatea, lucrând în străinătate, dar n-a colaborat! Așa o fi, dacă zice CNSAS. Oricum, o dezvăluire care nu-i folosește la nimic președintelui: susținătorii săi oricum sunt convinși că e curat, indiferent de ce verdict ar fi dat CNSAS, adversarii – din contră, e vinovat și nu-l mai pot spăla toate documentele pământului

***

>> DE CE PUBLICĂ ZIARUL TURNĂTORULUI FELIX O NON-ȘTIRE ÎN DESCHIDERE? Cu același subiect deschide și „Jurnalul Național” de astăzi, parcă unit în cuget și simțiri cu dușmanii de la EVZ, măcar în titlu: „Băsescu nu a fost securist. Ediția IV”

jn„Organele băsiste primiseră de cu seară “ştirea” că “o să vină adeverinţa”. Era ca o mare uşurare pentru propagandişti să-l absolve pe Băsescu Traian de ceea ce ştia tot satul, dar nu recunoştea bărbatul. Adică, o colaborare cu Securitatea. Cât de mare, cât de lungă, cât de  adâncă a fost relaţia dintre tânărul elev al Şcolii de Marină din Constanţa, devenit apoi ofiţer de punte, comandant de navă, agent (naval) la Anvers, şef al Inspectoratului de Navigaţie Civilă, cu instituţia “ochilor albaştri”, a rămas mereu un subiect de interes. De când se agită CNSAS să dea note de bună purtare lui Băsescu, au fost emise câteva adeverinţe de necolaborare. Cea mai recentă, este a patra la număr. Deja, nu mai este o ştire că Băsescu “nu a colaborat” (…) “Cadriştii” de la “bulină”, care au şi “documente”, afirmă prin Bot că “noua adeverinţă a fost dată în baza unor rapoarte care include (n.n. ­ asta-i gramatica pe stil nou) aspecte economice şi comerciale din perioada în care Traian Băsescu deţinea o funcţie la Navrom şi ele nu fac referire la atitudini specifice regimului comunist”. Clar? Absolut deloc!”

Trecem peste războiul JN – EVZ… Ha! Asta voiam să spun și eu: un titlu nu se începe cu „nu a fost”, „nu a făcut”. Induce ideea de non-știre. Cineva vigilent și-a dat seama că titlul de pe print nu e ok, așa că online, pe jurnalul.ro, a mai introdus un cuvânt, la final „Băsescu nu a fost securist. Ediția IV. Zău?”. Exact ce spuneam mai sus. Poate să dea CNSAS 1001 verdicte de necolaborare cu Securitatea, pentru JN Băsescu tot un securist rămâne… Bine, acolo e și o chestiune patologică. Intervine reflexul de autoapărare al lui Dan Voiculescu – turnător notoriu sub numele de Felix, fapt consfințit de Justiție printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă – „dacă am fost eu, înseamnă că toți au fost!”! Băieții de la JN chiar ar trebui să lase floricelele astea stilistice pentru alte ziare. Ce dracu’?! Nu vorbești de funie în casa spânzuratului!…

***

>> CĂTĂLIN TOLONTAN DESPRE VÂNTUL CARE BATE PRIN BUZUNARELE PRINTULUI. Un semnal de alarmă în privința presei scrise trage Cătălin Tolontan pe prima pagină a cotidianului „Gazeta Sporturilor” de astăzi: „Câți bani mai rămân presei din România?”

gsp„Din prețul de copertă, publisherului îi rămîne cam 38%! De ce? Pentru că 9% merg la stat ca TVA, 33% este comisionul firmelor de difuzare și cam 20% reprezintă bani care nu mai vin niciodată, din cauza falimentelor, în ritmul înregistrat pînă la finalul lui 2013. În acest 20% intră nu doar falimentele deja înregistrate, ci și măririle de solduri de la an la an. Practic, din banii scoși din buzunar azi, 13 februarie 2014, de către cititor la chioșcul de ziare, redacției i se întorc ceva peste o treime, cam la jumătatea lunilor mai sau iunie! Din 2 lei plătiți de dumneavoastră, încasăm 80 de bani, cu o întîrziere de aproximativ 110 de zile”. 

Citiți textul lui Tolontan ca să auziți, din gura unui profesionist, câteva dintre motivele prăbușirii presei scrise în România. Mi-ar plăcea însă ca Tolontan să abordeze și alte motive – nu numai cele financiare și nu cele arhicunoscute, Internet + tv – ale prăpastiei în care se află printul. Pentru că sunt destule și în curtea „publisherilor”: management prost, decizii aiuritoare, calitate umană și profesională cel puțin îndoielnică… Poate altădată și despre aceste aspecte.

„Dacă nu citești ziarele, ești neinformat. Dacă le citești, ești dezinformat!” (Mark Twain)

Adrian Halpert foto micAdrianHalpert.com

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (7 voturi, media: 4,43 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

32 comentarii

  1. Maximus spune:

    @T: T-ul vine cumva de la tampit? Informatia precisa cu nota e fix din ziarul basist Gandul care a bagat ochiul pe lista cu rezultate, lista publica, care cred ca se poate vedea si acum informatiile fiind publice!!
    Tot ce spun sunt lucruri cat se poate publice, nu primesc chestii in plic( cum ar fi stenogramele Hotnews de exemplu) si trebuie sa ai un minim de inteligenta sau sa nu fii foarte basist ca sa le vezi, e atat de simplu.

  2. T spune:

    FAN BB – Acest Maximus le stie pe toate ,inclusiv note de la examene -probabil i se pun la dispozitie informatii precise !De ce nu spune ca sunt altii de doua ori ,unii de trei ori repetenti,unii plagiatori si conduc bine- merci tara ?Pentru ca nu trebuie,nu are voie sa spuna ?

  3. FAN BASESCU BOC spune:

    @Maximus -motan zdrentuit ! 1 .O nota nu e chiar un capat de tara ! Altii au ramas repetenti prin facultati ,DAR astazi sunt profesori ,doctori etc …! Prinzi o zi cu soarele ,,culcat pe o rana ” ,nu-ti merge bine pierzi un examen ,ori iei o nota proasta ,asta conform horoscopului !!! 2 Eu la Banka nu am facut imprumut asa ca ma abtin sa comentez !!!!

  4. T spune:

    MARIA PREDA spune ca nu te poti baza pe informatiile din presa -si Antena 3 nu este presa si sareati zilele trecute si ii aparati ce vajnici luptatori pentru dreptate sunt si ca au luat premii pe merit ?Sau CALYPSO zice ca Basescu era comunist cand era capitan ? Dar D.Voiculescu ce era cand lucra la Dunarea si Crescent ?-acolo lucrau noncomunistii sau dizidentii ?

  5. T spune:

    D-le FAN BB -Va sfatuiesc sa nu intrati in polemica cu acest M – nici nu-i pot scrie numele.Nu merita sa va consumati-astia nu vor sa inteleaga ,pentru ca nu au voie sa inteleaga .Le spui de 24.000 ha teren luat de Voiculescu (se judeca pt.el) de la ICA ,cand era Ministrul Agriculturii Ilie SArbu ,am inteles !!Ei sunt invatati sa posteze aceleasi minciuni -nu au nevoie de argumente-doar pentru a manipula ,dar in naivitatea lor cei care ii folosesc nu realizeaza ca doar reusesc sa irite ?

  6. T spune:

    Al patrulea verdict ?? De atatea ori au cerut ? O sa ceara pana le vor da verdict cum vor ei ? Doamne ,inteleg disperarea lui Voiculescu- Felix ,care a fost confirmat si de instanta ,dar deja incep sa devina ridicoli ,penibili !! Astia se comporta in toate si in tot ca niste copii pe maidan;aceea macar au scuza ca inca sunt in formare,necopti.Ar trebui sa se uite macar o saptamana la tv si sa citeasca presa si sa -si vada imaginea si comportamentul din fata ecranului ,cum ii vedem noi si cred ca si-ar da seama cat sunt de imaturi,juvenili.penibili. Tragic este ca in mijlocul jocului lor suntem prinsi NOI,oamenii de rand .Ei nu pricep ca pe NOI nu ne intereseaza ura lui VOICULESCU pentru BASESCU si ca nu au voie sa se joace cu destinele noastre ,ca aceste lucruri nu ar trebui sa ne afecteze ? Crede acest DV .ca pana la infinit poate intinde coarda si sa-si bata joc de noi ,doar ca EL si EI sa se salveze ? Cineva mai sus spunea ..”cine era marinar si colinda marile si oceanele lumii pe vremea lui Nea Nicu …la Jilava cu el ” sau „..securistul este si marinar in acelasi timp..” ?? Adica trebuie condamnat pentru ca a fost marinar ..sau pentru ca ei vor sa fie securist ,dar nu este ,oricat se zbat ei? Acestia sunt aparatorii lui DV ?- cu acest comportament ,metoda ,limbaj de tip activisti -propagandisti cu care s-a impus prin forta si teroare comunismul in anii ’45-’55 ??Eram copil dar am crescut cu frica si cu teroarea vremurilor si nu ne-am vindecat -bunici,parinti-copii nici pana azi ! Acum trebuie sa trecem din nou prin asa ceva ?Doar nu asteptam sa ne menajeze cineva care si-a turnat propria ruda !!!Sa ne ajute Dumnezeu !

  7. Maximus spune:

    @Fan BAsulea si BOCsulea Vezi ce urezi ca poate ti se intampla tie … poate chiar cand pleaca Macacul de la Cotroceni de preferat la Rahova sau Jilava.

    Bun si daca fiica unui presedinte bugetar de cand se stie el, notarita in raiul imobiliar Paunestigeles( ajunsa acolo dupa ce a luat uimitoarea nota de 5,70 cu plus la proba teoretica) a cumparat cu acte in regula( n-a sustinut nimeni contrariul, cred ca adormisei in post) un teren de 291 Ha pe baza unui credit de 1 milion de euro dat in 5 zile de CEC, in baza a nimic, basca si cu dobanda preferentiala, sa te duci pe sulevardul bulii si asteapta sa te chem eu cand mi-o face si mie CEC-ul o astfel de oferta. Sau poate te cheama Macacu’ inaintea mea sa-ti dea ciocaneala ca dormeai in post cand a spus( o data la TV si o data in conferinta de presa) ca terenul e al lui!

  8. FAN BASESCU BOC spune:

    PS@Maximus NU iti bate joc de nikul meu ca te ia mama lui Scaraoschi !!!!!

  9. FAN BASESCU BOC spune:

    @Maximus .Pai NU eu i-am imbogatit pe cei enumerati de domnia ta .Ci cabinetul NASTASE .!!!! CAND A VENIT Basescu Presedinte ei deja aveau de la Nastase cariere de piatra etc !!! Cu Nana nu ma japaci de cap ca nu suntem la HAZ 3 .A cumparat fica sa majora, acest pamant cu acte in regula NU ca FELIX FRAUDAND STATUL !!!

  10. Eva Iacob spune:

    Securistul este si marinar in acelasi timp…despre ce vorbim?

  11. Maximus spune:

    Pai nu spusei comentand la un alt articol ca in RV bagi bani( alaturi de colegi), nu scoti? Sa inteleg ca bagi bani( a caror provenienta o invaluisi in mister ca orice jurnalist care se respecta) si mananci trafic, care e de 4 ori mai mare ca acum cateva luni?
    Cu Facebookul recunosc ca m-am facut de ras, cand ai 20 de likeuri la o postare in care razi de aia care au 2000, nu se pune ca audienta, de nici un fel.

  12. Maximus spune:

    @ Fan Basulea si Bocsulea: E bine totusi ca nu te intereseaza de avearea lui Udrea, lui Pinalti, lui Videanu, lui Paunescu de la B1 si cu atat mai mult a lui Basescu care desi a fost bugetar toata viata la revolutie avea un porcoi de bani( pentru care orice alt om normal sau nu ar fi fost bagat de securitatea lui Ceasca in parnaie, cel putin daca nu chiar impuscat) si intre timp s-a ales cu mai multe case, 291 HA de teren arabil …etc.
    E bine si ca nu te intereseza nici din ce-si castiga Adriean Halpert banii ca sa nu faca audienta( ne uitam pe Facebookul lui, la ratingul emisiunilor in care apare) sa arunce cu rahat in altii care de bine de rau fac niste audienta. De altfel e un lucru cat se poate de comunist( be paza de Iliescu) ca un jurnalist sa le spuna fanilor sai din ce-si castiga banii cand nu-i asa jurnalism independent/liber presupune tocmai sa-ti invalui in mister sursele de venit.

    • @Maximus – Mai bine taci, că te faci de râs. Audiența nu-i pe Facebook, amice. Cum măsori tu audiența pe Facebook? Audiența este pe RV, care are un trafic de patru ori mai mare decât acum trei luni, lucru ușor verificabil pe trafic.ro, dacă știi să te uiți în cifre. Deși, după câtă inteligență debordează din postările tale, mă îndoiesc serios de acest lucru!

  13. maria munteanu spune:

    securistul basescu s aplateasca pentru tot raul pe care l-a facut acestei tari nevinovate.

  14. n italy spune:

    talibani ne-a facut si presa poate cineva sa recunoasca ce ar face daca ts-ar trezi brusc in fata cu un adversar politic ? si daca ar avea „ toate conditiile necesare„ …am face ca multi politicieni care dupa emisiuni tv merg la o bere ? eu cred ca nu si-i dau dreptate lui frank zapa

  15. maria munteanu spune:

    doamne fereste pai cine era marinar si colinda marile si oceanele lumii pe vremea lui nea nicu basescu ………la jilava cu el

  16. calypso spune:

    basescu era comunist cand era capitan d enava ca altfel nu avea cum sa devina capitan daca nu se supunea celor din partid.

  17. maria preda spune:

    @fan basescu boc
    Cunosti prost in legatura cu multe privinte, fiindca presa libera cum o numesti tu ramane tot PRESA, si in zilele noastre are un singur scop: sa faca bani. Asa ca nu te poti baza pe informatiile furnizate in presa. Te dai cu curu de pamant si te bati cu pumnii in piept degeaba.

  18. vlad spune:

    eu cred ca confundati lucrurile nu voiculescu a fost mare securist,turnator,informator,si capitan de nava comunist ci domnul basescu

  19. FRANK ZAPA[KING] spune:

    P.S.-Adrian-accept sa-mi atirni eticheta de ………-TALIBAN…………..

  20. FRANK ZAPA[KING] spune:

    Hm,accept explicatia,dar,cred ca ai sesizat,nu am avut pretentia sa-i ,rupi capul,nu, nici vorba.
    Apoi,se pare ca nu sunt singurul care a sesizat,MOLICIUNEA’ ta din emisiune.Apoi,stiu,esti om,nu pretind sa fii erou.
    BOGDAN CHIRIAC,nu mai face parte din ,BREASLA JURNALISTILOR’ din cite imi aduc eu aminte,mai multe asociatii de jurnalisti au protestat vehement in ce-l priveste si mai bine de o luna disparuse de pe sticla,asadar,nu SUNTETI COLEGI-
    Acest domn CHIRIAC,ESTE UN PROPAGANDIST SUB ACOPERIRE,ESTE UN ANTIROMAN,care face deservicii enorme statului roman si romanilor,pe care prin concursul oferit diversilor PRADUITORI ROMANI SAU STRAINI[VEZI ERIKSSON] la si ea deposedat prin hotie de bunurile comune.
    Tin sa fac o mentiune,foarte importanta:

    In acceptiunea mea BOGDAN CHIRIAC ESTE UN INFRACTOR,PUNCT.
    Prezumtia de nevinovatie,este un concept juridic cu care opereaza ,SI ACUM ATENTIE,DOAR SI NUMAI MAGISTRATII IN SALILE DE TRIBUNAL.
    In viata de zi cu zi,pe strada,in parc ori intr-un studio de televiziune,in ce ma priveste,BOGDAN CHIRIAC ESTE,REPET UN INFRACTOR,INCA NEPRINS,dar acest lucru,nu-i confera nici un gram de ONORABILITATE.

    Inchei punctind inca o data-INTELEG,PRIETENIILE,CHIAR DACA ele au un grad de toxicitate-dar ambiguitatile,din pacate nu prea isi mai au rostul-El CHIRIAC,n-ar ridica un deget daca BOLSEVICII PESEDISTI,V-AR RIDICA DE PE STRADA.
    Si uite,iti mai dau un ex.:

    cei 16 jurnalisti,care luau masa,PLATITA DE PESEDISTI,IN TIMP CE IOVAN SI TINARA AURA ISI DADEAU DUHUL-ATENTIE LA COMPLICITATI,SUNT PUTUROASE.
    De ce tac jurnalistii respectivi,ca nu toti sunt angajatii lui VOICULESCU,CE ZICI DLE. ADRIAN-CUM E CU DEONTOLOGIA????????????????/

  21. topeskany spune:

    :)))) basescu a fost comunist cu acte in regula si a participat la intreaga activitate specifica insa institutiile statului s-au priceput intotdeuna la a musamaliza lucrurile care nu convin sau care pun intr-o lumina proasta persoanele foarte influente din tara noastra

  22. FAN BASESCU BOC spune:

    EU CRED IN PRESEDINTELE BASESCU Nu pot confunda Securitatea cu Politia politica .Radu Moraru NU mai crede in Basescu caci sincer NU a putut sa razbeasca pe mafioti , Iar Ion Cristoiu are dreptate cu acelasi Radu Moraru cand spun la unison ca ;,,PSD e mai intarit mai mult ca niciodata” ! Eu acum ca roman ce sa mai cred ?CEI DOI AU MUUULTA DREPTATE .Dar eu mai sper ca pana in DECEMBRIE mai are timp sa REZOLVE CE TREBUIIA DE REZOLVAT IN 10 AMI DE MANDAT .HAI DOMNULE PRESEDINTE CACI VORBA LUI PRESECARIU ; ,,CE SA VA IA ?…CAI DE LA BICICLETA” ?!!!

  23. FAN BASESCU BOC spune:

    @Maximus Tu cetatean normal ???NU CRED Eu ca cetatean normal modest nu il intreb pe Halpert de banii sai caci nu e treba mea . IN SCHIMB MA INTERESEAZA DE AVEREA LUI FELIX, GHITA, NASCASE ,FENECHIU ,Becali, Hrebengiuc ,Dragnea N. CONSTANTINESCU, BStancu ,Mazare etc Cunosc din presa libera si independenta ca au fraudat statul in care traim cu toti . PS despre averea si matrapazlacurile lui Cosma de la PH le cunosc din relatarile unor cunostinte …De lumea vorbeste iar Tata- socru crede ca lumea e dusa cu pluta .Eiii NU E ASA !

  24. victor_antiantene spune:

    ….si ce pierde din vedere dl Tolontan este faptul ca acele falimente au loc (la distribuitorii onesti) din cauza cheltuielilor cu functionarea (taxe si impozite locale, taxe si contributii cu forta de munca, ca sa nu mai pomenesc de preturile la utilitati, altele decat chiriile) care sunt mult prea mari raportat la ce se castiga din comision, si apropo, comisionul ala de 30 si…la suta nu il primesc micii distribuitori care de altfel duc greul (sunt unul dintre ei). Pisica e in curtea editurilor care ori de cate ori isi ia o teapa mai adauga cativa banuti la pretul de coperta si uite asa se pierde si bruma de clienti existenta.
    Cine ma contrazice cu niste argumente serioase?

  25. FRANK ZAPA[KING] spune:

    Maximus-Dragule,,VAZ’ ca esti tare incapatinat si indaratnic,si-ti vine greu sa intelegi citeva lucruri simple pe intelesul tuturor:

    Meseria de jurnalist,este o meserie ca oricare alta,ca atare si dl ADRIAN,este ca si tine un om obisnuit,care isi face meseria mai bine sau mai rau.
    Cum de nu vrei sa intelegi ca,CISTIGURILE IN MEDIUL PRIVAT SUNT CONFIDENTIALE.
    Si acum retine MAXIMUS-ANGAJATII TRUSTULUI INTACT,SUNT PLATITI CU BANI PROVENITI DIN :

    SANTAJ,CORUPTIE SI PRADUIALA-INTELEGI MAXIMUS??????????Si ei stiu acest lucru,ba mai mult il apara pe stapinul lor,ba mai mult sunt ,unii dintre ei complici.
    Asta-i diferenta intre ADRIAN HALPERT SI GIDEA ORI BADEA-CISTIGA BANI ALBI,CURATI NU DIN FURACIUNI……………….

  26. FRANK ZAPA[KING] spune:

    Dle ADRIAN HALPERT-astazi o sa-mi iau libertatea de a te certa si eu un pic,chiar daca cu blindete,ca pe un bun amic.
    Ieri,la Realitatea tv. ai avut ne-placerea sa stai linga unul din cei mai detestabili indivizi,care ingrasa solul romaniei cu excrementele sale-BOGDAN CHIRIAC-.
    Bon,din pacate,nu prea am vazut nici o determinare din partea ta,ati plecat steagul,si v-ati purtat in fata lui ca niste copii cu ochelari,cosuri si pantalonasi scurti.
    Ati dat senzatia ca ati acceptat ca in studioul ala,GUNOIUL CHIRIAC ERA MASCULUL ALFA.
    Daca,tot ai acceptat sa joci,intr-o emisiune alaturi de jegul CHIRIAC,eu nu as fi validat prin prezenta mea un asemenea gunoi, zic eu,poate ar fi trebuit sa-l opresti din TIRADA MINCIUNILOR SI MANIPULARILOR.Asta-i motivul pt care gunoiele astea sunt crezute,pt ca voi altfel de jurnalisti,cind sunteti face to face,sunteti inexistenti,sa nu spun vorba aia:umili si speriati.
    Asa ca intreb-AVETI VRE-UN MOTIV SA FITI ASA EMOTIVI,VA TEMETI DE EL????????????

    • @ FRANK ZAPA[KING] – Nici vorbă! N-am de ce să fiu emotiv. Sunt însă un om civilizat și o să-ți redau o explicație pe care am postat-o aseară pe facebook: „Apropos de „kill him” și de „rupe-i capul”, nu obișnuiesc să fac astfel de lucruri. Suntem colegi de presă – în ciuda opiniilor diferite pe multe teme (și așa este și normal să fie) – și, atât timp cât se comportă civilizat, răspund în același mod. Chirieac nu este Mircea Badea… Dacă gândim diferit nu înseamnă să ne luăm de păr prin studiourile tv!”

  27. Maximus spune:

    @Adriean Halpert: spre deosebire de „idolii mei” tu ai o audienta cantitate neglijabila si cu atat mai mult daca sustii( cu probe banuiesc ca intotdeauna) ca ei iau banii de la stat, ar fi cestul de ciudat ca ai tai sa provina din alta parte.
    Stiu ca sunt natang( cand fac crime de lez Majestate cum e asta, de exemplu), cateodata mai fac si bufonerii dar lasand veniturile mele deoparte( pentru ca surpriza, sunt un simplu cetatean nu jurnalist unde criteriile sunt altele: audienta, impartialitate …etc; si nu fac propaganda politica) nu gasesti un lucru cat se poate de onest sa ne spui din ce-ti castigi matale banii( cand spui ca unii cu audienta mult mai mare ii castiga „pe naspa”)? Nici n-am spus ca de la stat, nu vine statul in abstract cu o sacosa la adresa redactiei.

  28. FRANK ZAPA[KING] spune:

    ,CIND TARANII TICALOSI ISI CUMPARA BLAZON’

    Pe la jumatatea sec19,nobilii italieni,din varii motive saracisera,in dauna noii clase,paturi,burghezia urbana.Si uite asa nobilii sacapatati,pt a fugii de saracie au inceput sa-si vind blazoanele si titlurile nobiliare,noilor imbogatiti,dornici sa-si exhibe noua conditie sociala.
    Fenomenul se repeta astazi in Romania,sigur,la o alta scara,daca e sa ne uitam doar la PUSCARIASUL DAN VOICULESCU.
    Si pt a nu fi suspectat de subiectivism,ori rautate gratuita iata si argumentele:

    1.-Ieri pt circa,22 de secunde,PUSCARIASUL DAN VOICULESCU,de la vila sa somputoasa,CU NOUL BLAZON DE CIOCOI ROSU,ne-a dat asigurari ca………..
    Sigur,nimeni nu la intrebat in ce calitate,a facut declaratia respectiva,de fost turnator si LUCRATOR CARE A FACUT POLITIE POLITICA.
    2-Trustul sau de presa,prin ANTENA3, contra sumei de 3600 de dolari,si-a comandat ,NISTE CARTOANE FARA VALOARE,pe post de dimplome,care ar trebuii sa-i impresioneze pe toti taranoi,IAR TARANOII CU ORGINI SANATOASE ANGAJATI AI TRUSTULUI INTACT,ar trebui luati de telespectatori,DREPT NISTE NOBILI,cind in realitate,EI SUNT NISTE JEGURI VENIND DIN UNDERGRAUNDUL SOCIETATII,acolo unde doar zoiele si laturile reusesc.

  29. Maximus spune:

    Aaa gand la gand cu bucurie: @Adriean Halpert aflam si noi astazi din ce-ti castigi matale banii care-ti permit sa si traiesti, decent, sa si bagi…bagi…bagi in Reporter Virtual …etc? Cinstit, transparent, onest fara nici o urma de jignire. Sa intrebi un jurnalist din ce traieste e un lucru cat se poate de firesc si deobicei se lasa cu raspuns daca jurnalistul nu are nimic de ascuns.

    • @Maximus – Văd că te freacă o grijă maximă de câteva zile! De ce aș da raportul unui anonim? Te cheamă cumva ANAF? Ocup eu vreo funcție publică? Dar, hai să încercăm… Din ce îmi câștig eu banii? Din ce muncesc, dragul meu. Așa cum am făcut-o întotdeauna. Și n-am luat niciodată, dar NICIODATĂ, vreun leu de la stat (spre deosebire de mulți dintre idolii tăi). Doar am dat statului, de multe ori poate cât nu merita. Când îmi vei trimite o fișă fiscală cu banii pe care îi câștigi matale (cu nume și prenume), voi face același gest pentru tine. Până atunci, limitează-te la postările tale anonime, unele haioase, altele tare nătângi.

Lasă un răspuns la Maximus Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top