Prima zi de groaza, ultima de dragoste. 1 iulie este o zi pe care multi gazetari nu vor uita. Este ziua in care sunt escaladate ultimele trepte spre varful crizei ce se va termina brusc pentru presa in dcemebrie 2009. Criza a devenit pretextul patronilor de a taia in carne vie si al sefilor de a umili pe cine au chef. Sursele mele imi reconfirma ca la Trustul Realitatea-Catavencu vor incepe restructurari si vor fi scazute salariilor cu pana la 25%. De astazi. Tot azi, dupa tentative esuate de relansare, Romania libera trece printr-o faza asemanatoare. Salariatii vor primi lefuri reduse cu 10%, bonurile de masa au devenit amintire de acum o luna, retructuratii dau interviuri inutile si sunt de gasit pe la tribunale in procese cu societatea editoare, ziarul de sambata a disparut din peisaj, iar restrictiile financiare isi pun amprenta asupra jurnalismului de calitate. Ca aproape peste tot.

Obloanele si orgoliul. MediaPro si-a lichidat toate ziarele locale de pe print si le-a trecut pe online, alte zeci de publicatii locale sunt la un pas de inchidere, Ringier a disponibilizat zeci de oameni, la Antene se lucreaza la negru de luni de zile si nimeni nu vasca in front, mii de jurnalisti bata zadarnic la porti inchise in toata tara, iar Adevarul isi tine subalternii sub teroarea camerelor de filmat, a sefilor natangi si a unei discipline cazone, care te duce rapid cu gandul la puscarie, doar daca ajungi sa discuti cu cei care fac treaba sa mearga. Nu mai merge insa nimic asa cum a fost programat. A murit entuziasmul. De fapt…a fost ucis. Putini nebuni mai vin la birou cu chef de munca, cu dorinta de a sparge piata, cu visul de a limpezi apele si de a arata cine este vinovat de ce se intampla. Un exemplu pozitiv poate fi campania GSP impotriva ministrului Ridzi. Se intampla atat de rar insa. E doar un zvacnire de orgoliu, asa cum gand la gand a scris Robert Turcescu intr-un editorial formidabil, pe care l-am observat abia dupa ce am terminat acest text.

Incompetenta si groapa. Vremurile sunt cu atat mai triste cu cat destinele institutiilor de presa sunt conduse de incompetenti in proportie de 90%. Ori sunt buni gazetari, dar prosti manageri, or prosti gazetari, dar slabi manageri. Ma refer la cei 90%. Sunt si cei care au toate calitatile dar pot fi trecuti in barca incompetentilor doar pentru ca accepta umilinta de a sta pe o functie, fara ca patronatul sa-i ofere parghiile pentru ridicarea bolovanului care sufoca pasiunea, care blocheaza iesire talentelor din groapa in care stau pe intuneric, respirand prin firele de iarba ce scot lancea minuscula in virtual. Uneori. In general, toti asteapta umili ziua de leafa si berea suparata pe sistemul ticalosit.

Sansa sclavilor. Nimeni insa nu se poate lupta cu un monstru care are „scopuri nobile”: reducerea la tacere a talentelor, a valorilor, a dreptului de exprimare, a sansei de a executa cenzura pe un esafod public etc. Exista un tacere care te innebuneste, in care ziaristii gem sub lanturile puse la maini si la picioare de forta bruta a banului, a celui care are dreptul sa dea cu biciul si sa spuna „vasleste acolo ca asa am chef”. Jap! Si jurnalistii vaslesc pentru ca acasa zac teancuri de facturi, pentru ca au copii care tipa dupa mancare, ca parintii sunt bolnavi si au nevoie de bani suplimentari pentru medicamente, ca firma de leasing ameninta sa le ia masina si banca vaneaza sa-i scoata in strada din casa cumparata in rate. Rate pe 25 sau 30 de ani. Un jug care te face sclavul unor impostori, al unor mascarici si a unei forte politice distrugatoare, dar gata sa-ti arunce firimiturile de la festinul guvernarii daca dansezi din buric in ritm de samba. La bara, presa se dezgoleste ca orice femeie traficata. Altfel este amenintata cu schingiurea, cu amputarea, cu mutilarea si in final cu moartea.

In concluzie, traim vremuri atat de triste in presa incat ma gandesc ca, oricat de infricosatoarea este libertatea (da, este, credeti-ma), independenta este preferabila unei sclavii care sa te tina in genunchi toata viata. Si dintr-o mana de independenti se poate naste ceva: un vis. Sa-l atingi inseamna ca o luam de la capat. Dar e un plan pentru curajosi, iar o astfel de calitate e din ce in ce mai rara si e vanata pentru a fi pusa la insectar. De multe ori, papagali cu plasa reusesc sa o fac. Le doresc jurnalistilor inregimentati in diferite trusturi sa scape de sclavie si sa nu ajunga in insectar.

Nota: Zoso mi-a sugerat sa nu nu-mi mai plang breasla. Si are dreptate in felul in care pune problema. Bine, fara sa generalizam.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

ETICHETE:

crizaentuziasmGSPindependentaistoriepasiunepatronipresaprofesiesefiTolontanTurcescu

(Niciun vot deocamdată)

Încarc...

About the Author: Tiberiu Lovin

Jurnalist din 1992. Specializat în investigaţii, a lucrat pentru ziarele locale Deşteptarea, Ziua şi Monitorul de Bacău, România liberă (1995-2003 şi 2007-2009), Cotidianul şi Jurnalul naţional (2004-2005), Evenimentul zilei (2005-2007). În 2007 a fondat Reporter Virtual, iar din 2009 până în prezent ocupa funcţia de director pe online pentru Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind.

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.