PRESA DE AZI. Lucruri misterioase din viața lui Dinu Patriciu

9:26 am, 25 august 2014 • de Comentariile sunt închise pentru PRESA DE AZI. Lucruri misterioase din viața lui Dinu Patriciu

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Reporter Virtual vă prezintă primele pagini ale principalelor cotidiane naționale și cele mai importante subiecte, în viziunea redacțiilor, abordate astăzi de publicații (click pe titluri pentru linkuri):

» Evenimentul Zilei: Primele DOSARE PENALE în care liberalul a trebuit să dea declarații. LUCRURI MISTERIOASE din viața lui Dinu Patriciu.

evzO bătrână dispărută fără urmă de pe o proprietate vizată de Patriciu pentru un proiect imobiliar și un dosar cu valută falsă se afl ă printre aspectele întunecate ale vieții miliardarului. Ca să vedeți cum e viața de ziarist! În anul 1994, ziarul „Adevărul”, cu simpatii clare pentru politica dusă de partidul lui Ion Iliescu, nu scăpa nici o ocazie să-i atace pe liberali și țărăniști. Dinu Patriciu era unul dintre liderii liberali importanți în acea perioadă și mai puțin amestecat în afaceri ca acum. Chiar dacă părăsise PNL în urma unei dispute cu Radu Câmpeanu și înființase împreună cu prietenul său Călin Popescu-Tăriceanu PNLAripa Tânără, Patriciu era un politician spre care ochii presei erau ațintiți, iar ziarul „Adevărul” (mai ales în perioada în care a fost condus de Darie Novăceanu) îl taxa ori de câte ori se ivea ocazia.


» România liberă: Se retrage America din lume?

rlDecapitarea jurnalistului american James Foley a pus din nou în discuție, la Washington, opțiunile de politică externă ale administrației Obama și viziunea asupra lumii a președintelui american. Deteriorarea situației în Ucraina, Orientul Mijlociu, Asia și chiar America Latină, alimentează temerile că, sub administrația Obama, America se retrage de pe scena globală, lăsând locul liber, pentru regimuri revizioniste ca Rusia, puteri autoritare precum China și jihadiști de felul Statului Islamic.


» Adevărul: Planurile OMV-Gazprom amenință independența energetică a României

advGrupul austriac OMV ar putea exporta prin gazoductul South Stream gazele naturale extrase de către compania românească Petrom din perimetrele aflate în Marea Neagră, potrivit analiştilor de la Chatham House. Acest lucru interferează cu viziunea Guvernului de la Bucureşti, care se baza pe începerea producţiei în perimetrele de mare adâncime pentru eliminarea importurilor ruseşti de gaze şi asigurarea independenţei energetice. În acest moment, proiectul gazoductului South Stream este blocat de către Comisia Europeană, ca urmare anexării Crimeei de către Rusia şi a sprijinului acordat insurgenţilor din estul Ucrainei.


» Jurnalul Național: Oamenii lui Băsescu T. au devalizat România

jurnalulSpălare de bani, evaziune fiscală, corupţie şi subminarea economiei de stat au fost câteva dintre preocupările oamenilor aflaţi în anturajul preşedintelui României, Traian Băsescu. În timp ce bugetul de stat era devalizat sub atenta supraveghere a guvernării Boc – Videanu – Băsescu, românii erau îndemnaţi să strângă cureaua. Pentru a acoperi ţepele date statului de oamenii lui Băsescu, premierul Emil Boc a ordonat ca profesorilor, medicilor, poliţiştilor şi celorlalte categorii de bugetarii să li se reducă salariile. Mai mult, a atentat şi la pensiile bătrânilor care se zbăteau să supravieţuiască de la o zi la alta.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top