Reporter Virtual vă prezintă primele pagini ale principalelor cotidiane naționale și cele mai importante subiecte, în viziunea redacțiilor, abordate astăzi de publicații (click pe titluri pentru linkuri):
» Gazeta Sporturilor: Verdict: Corupție!
Afacerile dintre George Copos şi Loteria 1, unele dintre ele incluzînd şi clubul Rapid, i-au adus acestuia astăzi o nouă condamnare, 4 ani de închisoare cu executare. Investigaţia jurnalistică derulată de echipa care azi face Gazeta Sporturilor, dar şi de alte ziare, România Liberă, EVZ, Cotidianul, a semnalat încă de la începutul anilor 2000 matrapazlîcurile dintre firmele lui Copos şi Loteria Română. Copos era prieten cu şeful Loteriei, Nicolae Cristea, şi el judecat în acest dosar şi condamnat azi la 4 ani de închisoare cu executare.
» Adevărul: Cu BMW-ul la Bacalaureat
Da, râd tinerii, dar şi înjură, de supărare. Toate cuvintele spuse la nervi conţin, cumva, cuvântul „plumb“, iar dacă expresia „se răsuceşte în mormânt“ are vreun adevăr, bietul Bacovia a detronat luni, probabil, câteva recorduri olimpice la gimnastică. Un alt tânăr vrea să afle, telefonic, dacă „de nădejde“ e sinonim cu „harnic“. Înjură şi el, tot de nervi. Fetele flirtează suav, îşi mai aruncă câte un „Fă!“, cu dragoste. Iar băieţii, ei bine, băieţii, ei sunt mai aspri, ca bărbaţii adevăraţi. Bunăoară, aceşti patru tineri, care se îngrămădesc într-un BMW de 25.000 de euro. Privesc cu dârzenie, ca oamenii mari, când demarează în forţă. Şi ce intonaţie apăsată folosesc, când aruncă pe geam salutul final: „Bă, mă c…c pe şcoala voastră!“…
» Evenimentul Zilei: ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Suspendarea Legii aleșilor locali – prima măsură din Planul mai vast de Fraudare a alegerilor prezidențiale de către PSD
Ca și în cazul Ordonanței privind educația, Victor Ponta pregătește o măsură anticonstituțională care să nu poate fi nici măcar verificată de CCR. Suspendarea unei Legi de o covîrșitoare importanță pentru democrația din România e o măsură prin care Victor Ponta urmărește racolarea în proporții de masă a primarilor Opoziției pentru ca el să cîștige scrutinul prezidențial fără a catadicsi măcar să participe la confruntările pentru turul întîi. Avem de a face astfel cu o măsură din seria de măsuri pregătite de PSD pentru a frauda alegerile prezidențiale. Aberația cu suspendarea aplicării unei legi care se aplică din 2004, de zece ani, adică, trebuie să primească din partea tuturor partidelor de Opoziție un răspuns mult mai puternic decît scrisorele și comunicatele de protest de pînă acum.
» România liberă: Cât pierde statul din distracția în cluburile de lux din Mamaia
Cluburile din Mamaia au fost centrul distracţiei de pe litoral în acest sezon estival. Mii de tineri au petrecut seară de seară în aceste localuri, asigurând încasări uriaşe pentru patroni. Nu acelaşi lucru se poate spune însă despre statul român. Oficial, aceste localuri sunt fie pe pierdere, fie nu-şi plătesc regulat datoriile la Finanţe. Sticle de șampanie de peste 600 de lei bucata, whisky banal la prețuri de băutură de lux, chiar și sticlă de cola vândută clienților pe bani grei, astfel arată o noapte într-un club de fițe din stațiunea Mamaia. Evident, bon fiscal nu se emite decât la cerere, iar după ce petrecăreții sunt suficient de distrați, nimeni nu-și mai bate capul cu astfel de „nimicuri“.
Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:
TweetETICHETE:
NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.