Ponta are dreptate: USL trăieşte! Iar PNL moare încet…

1:31 pm, 27 iunie 2014 • de Comentariile sunt închise pentru Ponta are dreptate: USL trăieşte! Iar PNL moare încet…

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

PNL, aşa cum arată el astăzi, nu generează o combustie internă capabilă să nască un fel de big-bang menit să trezească la viaţă partidul. Îl vom vedea pe Iohannis. Poate şi pe Antonescu. Vom trăi în continuare cu traumele produse de respiraţia grobiană a Noricăi Nicolai, cu pesedişti vopsiţi de tipul Tăriceanu sau Teodor Atanasiu. Ne vor oferi feţe mai spălate la TV, ori vorbitori la locul lor, dar va fi simplă spoială.

Continuă de asemenea traiul din minciună. Incapacitatea de a-ţi recunoaşte greşelile, de a cere iertare şi de a-ţi respecta cuvântul dat că data viitoare nu se va mai repeta. Mare piatră de moară de gâtul PNL este frica şi ruşinea lui Antonescu de a spune “am greşit cu USL, cu atentatul la statul de drept, cu demonizarea lui Băsescu”. O tot fezandează cu explicaţii de acrobat pe sârmă, ba că e anti-Ponta, ba că nu-i chiar anti-Băsescu, dar este prestaţia unui lipsit de curaj, nehotărât, aventurier. Rezultatul? Gafe peste gafe, de tipul celei de alaltăieri din parlament când PNL a anunţat că semnezează pentru demisia lui Băsescu. În fond, o nouă semnătură de căsătorie pe şest cu PSD, un gest simbolic taxat just de Victor Ponta: USL trăieşte! Da, Ponta are dreptate. PNL nu ştie ce vrea. Nu vrea să fie ştampilat nici uselist, nici băsist. Şi ce este atunci? Nimic.

Cu sau fără Iohannis, cu sau fără Antonescu, cu sau fără Tăriceanu, PNL nu va fi CEVA dacă nu-şi va asuma un drum clar. E cu PSD, atunci să fie primit, trăiască USL! Nu e cu PSD, atunci să spună fără teamă că a greşit cu fecundarea USL, că Băsescu nu e ce vor alţii să pară, că penalii nu mai au ce căuta în PNL. În prima variantă, PNL moare lent, în cea de-a doua, are viitor. Dar nici cal nici măgar, aşa nu merge! Or, asta e acum PNL. O struţo-cămilă politică. Un hermafrodit al momentului, care se simte bine în pielea slugii hulpave, perverse, dispuse să se prostitueze cât o mai ţin puterile. Încă o mai ţin, dar nu aşa de mult…

Comentariul integral, în PaginadePolitica.ro

Laurenţiu Ciocăzanu

Ciocazanu

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (12 voturi, media: 4,67 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top