» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Legea privind Tribunalul constituțional, adoptată joi de parlamentul polonez, controlat de conservatori, ‘amenință statul de drept’, a acuzat vineri comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei (CoE), Nils Muiznieks.
‘Sunt foarte îngrijorat după adoptarea de către Parlamentul polonez a legii privind Tribunalul constituțional, pentru că ea amenință statul de drept’, a precizat Muiznieks într-un comunicat.
Un fost președinte al tribunalului, Andrzej Zoll, a estimat că legea respectivă ar duce la ‘paralizia sa completă’.
Reamintind că experții constituționali ai Comisiei de la Veneția au criticat proiectul de lege și recomandă respectarea și aplicarea verdictelor Tribunalului, Nils Muiznieks a apreciat că legea adoptată joi se îndreaptă ‘în direcția opusă’.
Pentru a intra în vigoare, textul trebuie adoptat de Senat și semnat de președinte.
‘Fac apel la Senat

MAI MULT, aici » PaginaEuropeana.ro

 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top