» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

boc-udrea-pinaltyDe la ședința Colegiului Director al PDL lipsește fostul lider al partidului, Emil Boc, actualmente primar al municipiului Cluj Napoca. De asemenea, nici Gheorghe Ștefan, primarul din Piatra Neamț, n-a venit la întâlnirea democrat-liberalilor de la Brașov. Absența celor doi poate fi un semnal al apropierii acestora de noua formațiune înscrisă joi la tribunal – Partidul Mișcarea Populară (PMP).

Întrebat despre absența lui Boc de la ședința de sâmbătă, șeful PDL Vasile Blaga a vrut să pară indiferent, afirmând că „n-ar fi prima dată”.

 

Primarii PDL, spre Fundația Mișcarea Populară

pinaltiÎn ciuda atitudinii afișate, liderul democrat-liberal ar avea motive de îngrijorare. Demisia Elenei Udrea din partid, petrecută joi, a reprezentat semnalul unei masive treceri de parlamentari PDL către PMP. Noua formațiune politică a atras dintr-un foc 15 parlamentari, cărora li se adaugă deputatul Eugen Tomac, președintele PMP.

Întrebarea care se pune în momentul de față este ce vor face primarii PDL apropiați de Udrea. Este cunoscut faptul că în perioada mandatului său la Ministerul Dezvoltării, aceasta a sprijinit puternic autoritățile locale, făurindu-și în acest fel un sistem de relații la acest nivel pe care evident că acum l-ar vrea fructificat prin atragerea edililor către partidul în care a intrat. Cazul lui Gheorghe Ștefan (foto medalion) este doar cel mai sonor (colaborarea cu primarul din Piatra Neamț, i-a adus Elenei Udrea mandatul de deputat), însă Udrea a avut colaborări excelente și cu alți edili mai mari sau mai mici: George Scripcaru (Braşov), Gheorghe Falcă (Arad), Andrei Voloșevici (fost primar Ploieşti), Laurențiu Leoreanu (Roman).

Pentru a-i atrage în PMP există însă o problemă legală, recunoscută chiar de Elena Udrea, vineri: dacă ar părăsi PDL, primarii (inclusiv Emil Boc) și-ar pierde mandatele din fruntea administrațiilor locale. Există totuși un subterfugiu la care se va apela mai mult ca sigur: cei în cauză se pot înscrie în Fundația Mișcarea Populară, și nu în partidul cu același nume. Legea nu interzice acest lucru, iar, într-o atare situație, edilii ar rămâne doar scriptic în PDL (pe modelul mai vechi al primarilor trecuți de la PNL la PLD, formațiunea lui Theodor Stolojan). Democrat-liberalilor nu le-ar mai rămâne decât să-i excludă din partid, ceea ce desigur le-ar conveni primarilor, care s-ar putea înscrie liniștiți apoi în PMP.

 

Ce fac consilierii locali? CCR îi ajută pe cei care vor să plece

Situația se complică însă atunci când vorbim de structurile locale profunde. Primarii sunt numai vârful icebergului și trecerea lor la alt partid fără membrii din spatele lor nu are aceeași greutate. O problemă mult mai mare este cea a consilierilor locali pentru că aceștia își pierd mandatele prin simpla excludere din partid. Este și motivul pentru care mulți consilieri PDL loiali în sinea lor lui Traian Băsescu au ezitat să părăsească partidul după episodul „Adio PDL” de acum nouă luni.

O recentă Decizie a Curții Constituționale ar putea veni însă în ajutorul membrilor Consiliilor locale ce ar dori să părăsească partidul lui Vasile Blaga. CCR a hotărât în decembrie, răspunzând chiar unei excepții ridicate de un consilier local exclus (un anume Dumitru Voicu, consilier PPDD în Călărași), că este neconstituțional articolul din legea partidelor care prevedea că „dobândirea sau pierderea calității de membru al unui partid  politic este supusă numai jurisdicției interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului”. CCR a arătat că articolul interzicea practic membrilor excluși dintr-un partid să se adreseze instanței de judecată cu o contestație, în acest fel îngrădindu-li-se acesul liber la Justiție. Curtea a reținut chiar că în cazul particular al consilerilor locali prevederea avea consecințe cu atât mai grave, de vreme ce aceștia își pierdeau și mandatul odată cu calitatea de membru de partid.

Decizia CCR va da deci posibilitatea consilierilor democrat-liberali care ar dori să treacă la PMP să forțeze o excludere, pe care apoi să o conteste în instanță. Ar urma apoi un proces care va dura un interval destul de lung (fiind vorba de o cauză civilă, termenele care se dau nu sunt foarte rapide). În acest fel, chiar dacă ar pierde în final, cei în cauză și-ar putea păstra mandatele până aproape de alegerile locale din 2014, când oricum ele s-ar încheia.

Desigur, mulți dintre aleșii locali ai PDL preferă deocamdată să rămână în stand-by (vezi cazurile primarilor din Arad și Brașov, Gheorghe Falcă și George Scripcaru, prezenți la reuniunea de sâmbătă și evazivi atunci când au fost puși să comenteze orientarea lor viitoare). Din acest punct de vedere, alegerile europarlamentare vor fi probabil decisive pentru raporturile viitoare dintre PDL și PMP.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top