Planul şi cârlanul

10:38 am, 24 septembrie 2010 • de Comentariile sunt închise pentru Planul şi cârlanul

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

spartakusSupărat că şi de asta dată pedeleii au furat mai mult ca el, preşedintele PSD, Victor Ponta, a scos iarăşi din cască porumbelul suspendării. Am putea fi tentaţi să-l comparăm pe ginerele socrului său cu un prichindel care, supărat că i-a fost luată maşinuţa de raliu preferată, cere pedepsirea vinovatului. Ori de câte ori i se întâmplă ceva rău, în politică, Ponta ştie cine e vinovat: Băsescu. O fi văzut madam Roberta dublu, dar el crede că de fapt tot Băsescu a numărat voturile. Şi, cu o ipocrizie josnică, din partea unui personaj care plăteşte bonă filipineză cu un salar de două ori mai mare decât o pensie de profesor, el vrea să-l suspende acum pe preşedinte, dacă acesta “loveşte în pensionarii amărâţi” şi promulgă legea pensiilor.  Personajul Victor Ponta are în vene ADN-ul lui Pristanda: pe cât de slugarnic, pe atât de obraznic, pe cât de penibil, pe atât de băţos.

Ca un jurist să aducă, drept dovada supremă a “imposibilităţii” de a candida la primăria Capitalei, faptul că nu avea în 2008 buletin de Bucureşti poate părea de domeniul absurdului, dacă nu cumva al prostiei în stare pură. Să-ţi schimbi, pe hârtie, domiciliul, şi să devii rezident al altui oraş, e o chestiune de zile. Ardeleanul Blaga a făcut asta fără prea multe comentarii, când a candidat la primăria Bucureştiului şi nimeni n-a guiţat nimic. Oare domnul Ponta ne consideră atât de stupizi încât să-l credem pe cuvânt că el locuieşte de fapt într-un sat uitat de lume din Oltenia şi stă în Bucureşti doar cu viză de flotant, până în 2016?

De aceea, zic, revenind la suspendare, că n-avem de-a face cu o scenetă unde Ponta se maimuţăreşte pe post de domn Goe căruia totul îi pute şi care bate-ntruna din picior, dornic să-l dea jos pe controlor. Planul e prea inteligent pentru a fi pus la cale de un infantil ca Micul Futilescu. Iar la mijloc ar putea fi iţe mult mai încurcate, trase de departe, de la mii de verste distanţă. Cine are interes acum, când parcă s-a mai urnit căruţa spre Europa, deşi suferim cu toţii, să o tragă iarăşi în şanţ şi s-o mai ţină pe loc? Este absolut clar că o eventuală suspendare a lui Băsescu, făcută de aceşti amici ai consensului iliescian de odinioară, transformaţi acum în enoriaşii haosului ar afecta grav credibilitatea, şi aşa ca vai de ea, a României. Economia s-ar duce pe tobogan, iar leul s-ar transforma într-o biată felină jigărită, care nu va mai zice nici miau în faţa unui euro tot mai puternic.

Cine are interesul să ne tragă definitiv pe linie moartă, înrobindu-ne mai abitir decât a făcut-o FMI? Cine alţii decât miliardarii pescuitori în ape tulburi ar avea profit dacă vom ajunge să cumpărăm un euro cu 6 lei ori chiar mai mult? În planul ăsta diabolic, în jocul ăsta riscant de şah, Ponta nu este nici rege, nici nebun, nici cal, nici măcar cârlan fără minte, ci doar un pion neînsemnat. Nu este o rogojină oltenească, ci un preş politic  de unică folosinţă, care va fi aruncat la gunoi atunci când va da greş, aşa cum a fost şi înaintaşul său, Geoană. Trebuie să vedem dincolo de aparenţe. Nu doar Ponta, Crin, Patriciu, Felix, Vantu şi slugile lor băloase ar chiui de fericire, în cazul în care Băsescu ar cădea. Veselia s-ar întinde şi prin alte părţi şi-atunci chiar mi-aţi da dreptate: Schimbarea domnilor, bucuria  muscalilor.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top