» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Cum bine observa celebrul autor pentru coafeze Paulică Coieliu, atunci când îți dorești din cale-afară un lucru, întreg Universul complotează ca să-ți împlinească dorința. Deși nu cred că l-au citit pe Coieliu, majoritatea dintre ei fiind încă în faza de bastonașe și liniuțe, liderii PSD par convinși că, la cât de disperați sunt să-și treacă legile justiției, Universul îi va ajuta din plin să o facă, uitând să-și pună întrebarea-cheie: dar dacă Universul a fost deja plătit de Soroș cu 50 de lei pe seară să le bage bețe-n roate și să le năruiască pohta ce-au pohtit-o? Dacă totuși li se îndeplinește dorința, însă tot ei vor ieși în pagubă? Uitându-ne înapoi cu veselie, vedem că grupul infracțional bine organizat care răspunde la numele de PSD și-a mai dorit diverse chestii în trecut, s-a bucurat că le-a obținut, dar până la urmă s-a ales praful de bucuria lor. De pildă, atunci când Adrian Năstase era atât de sigur c-o să se-aleagă președinte al țării încât a cerut și i s-a aprobat ca mandatul prezidențial să nu mai fie doar de patru ani, ci să fie de cinci. Rezultatul? Băsescu a mers zece ani la președinție, iar Năstase a mers doar doi, dar la brutărie. La fel cu coborârea pragului la referendum: au vrut pesedeii să-l aducă la 30%, disperați că nu-l mai dau odată pe tiranul Traian jos? Au vrut și l-au adus, fără să-și dea seama, în prostia lor, că dacă Iohannis declanșează referendumul pe justiție, ei își pot băga deja legile justiției și anume în cur, cu tot cu amendamente, că-ncap.

Și dacă, pui un caz, legile pe care atât de mult le doresc pesediștii se adoptă, o să suferim și noi, dar n-ar fi deloc exclus să sufere și ei. De exemplu, să presupunem că un cetățean român onorabil, cu o slujbușoară bună, casă, mașină, familie, un om care-și plătește taxele la stat, e model de conduită în societate și nu a avut niciodată de-a face cu legea, adică în genul personajului interpretat de Michael Douglas în ”Cădere liberă”, se enervează brusc pe faptul că în România pesedistă noile legi îi protejează pe infractori, nu pe oamenii cinstiți. El își face rost de un pistol și într-o zi îi zboară creierii lui Ciordache, de pildă (ziceam și noi că ar avea ce zbura). Martorii îl descriu organelor de anchetă, dar acestea, potrivit noilor legi, nu pot da publicității amănunte ce ar putea permite identificarea rapidă a autorului. Așa că individul îi împușcă, pareczampl, și pe Nicolicea, pe Șerban Nicolae și pe restul strungarilor-șoferi-sculeri-matrițeri aflați la conducerea țării. Pe urmă le vine de hac, să zicem, și lui Dragnea și lui Tăriceanu, care tocmai se relaxau la o partidă de pescuit știuci pe Belina. Cineva reușește să filmeze scena, cam ca la asasinarea lui Kennedy, dar ce folos, fiindcă, tot potrivit noilor legi votate de PSD-ALDE, nici filmarea nu mai poate fi folosită ca probă în instanță. Și personajul nostru respectabil își continuă demersul, eliminând, rând pe rând, toți parlamentarii penali, toți primarii care dau contracte pe ochi frumoși, toți politicienii care iau șpagă sau fac trafic de influență, fără ca nimeni să-i poată face ceva.

Mai mult, după ce sărăcește România de atâtea somități, ce credeți că se-apucă să facă individul? Să intre din vilă în vilă și din palat în palat și să-i jefuiască pe toți aleșii de bani, bijuterii, tablouri, limuzine, iahturi și orice altceva au mai făcut ei rost din leafa de bugetar, în ultimii 27 de ani. Și tot ce le spune, când intră cu pistolul peste ei, este: ”Nu-i așa că vreți să vă donați toată averea românilor săraci, de la care ați furat-o? Vă roagă un biet român care n-are altă avere decât acest biet pistol îndreptat împotriva dumneavoastră.” În fața unei rugăminți atât de mișcătoare, cum poți spune nu? Și evident, tot potrivit noilor legi pesediste, cetățeanul nu va păți absolut nimic, întrucât el le ia politicienilor averile din casă nu pentru el, ci pentru românii defavorizați, așa cum a și precizat, de altfel. Iar peste un an de la comiterea crimelor, fiindcă nu au găsit autorul, procurorii vor fi obligați să claseze cazul, potrivit noilor reglementări și nimeni nu va ști vreodată cine a fost ”asasinul de politicieni penali”.

Vi se pare un scenariu prea absurd, domnilor politicieni? O fi, dar nu e mai absurd decât legile pe care le dați voi în favoarea criminalilor, violatorilor, pedofililor și hoților. Așa că distinșilor aleși din PSD, ALDE și UDMR, înainte să ridicați mânuța, ca să votați aceste grozăvii de legi, gândiți-vă că în pielea unora dintre victimele descrise în exemplele – voit exagerate! – de mai sus ați putea fi oricare dintre voi, iar în pielea asasinului ar putea fi oricare român cinstit, care nu mai are nimic de pierdut, pentru că voi i-ați furat deja totul.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (21 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

265 comentarii

  1. generic viagra fda approved
    order viagra for women online
    cialis 20 mg 30 lu tablet sIb Roulk

  2. Information certainly used.., kamagra p force https://kamagrahome.com kamagra oral jelly

  3. how to write an essay about my family best custom essay Iytbul jscksd

  4. viagra nyc spune:

    buy viagra per pill

    reliable sites to purchase viagra

  5. You mentioned that exceptionally well.
    http://canadian1pharmacy.com viagra vs cialis

  6. canada pharmacy http://viaciabox.com – prescription without a doctor’s prescription online prescription pharmacy

  7. Kashagcnn spune:

    viagra replacement
    buy cialis online
    what happens if you take 100mg viagra daily for months?

  8. Leslifcsi spune:

    viagra online order
    rxtrustpharm.com http://www.linkbrdesk.net/url/dvdg viagra pills
    stendra vs viagra

  9. Kimberlyhjdv spune:

    why would women be prescribed viagra
    how long dies viagra last
    how to buy viagra without a preskiption

  10. Amparoacgz spune:

    making viagra work better
    viagra sale https://darknesstr.com/3etsj tadalafil
    how much viagra is safe

  11. Scarletluef spune:

    cbd effects viagra
    who is the brunette in football jersey for viagra
    how to get viagra without seeing a doctor

  12. Rvsxd spune:

    The edibles may reverse a about-turn agent. term paper helper Ehdhyh imkobk

  13. auantipses spune:

    why can’t you eat grapefruit while taking tadalafil http://cialistodo.com/ cialis prodaja bih

  14. auantipses spune:

    why can’t you eat grapefruit while taking tadalafil http://cialistodo.com/ cialis prodaja bih

  15. Madalinemars spune:

    girl tries male viagra
    cialis online
    how many hours does viagra last

  16. Cornellkrqz spune:

    I always used to read post in news papers but now as I am a user of net therefore from now I am using net for articles, thanks to web.

  17. PerryHeafe spune:

    ed meds online without doctor prescription
    https://canadianpharmacystorm.com
    best ed pills online

  18. Frankiesooke spune:

    muse for ed https://canadianpharmacystorm.com is it illegal to buy prescription drugs online

  19. aaaviag.com spune:

    can you buy viagra in thailand
    online viagra
    order cialis with paypal sIb Roulk

  20. viagra buy

    viagra canada

  21. PerryHeafe spune:

    ed cures that actually work
    https://canadianpharmacystorm.com
    medication online

  22. Robbierpkx spune:

    viagra commercials 2015
    tadalafil
    chinese viagra online

  23. Donaldchesk spune:

    pharmacy cheap no prescription online pharmacy most reputable canadian pharmacy online

  24. Chantellevelp spune:

    why has the price of viagra increased
    https://trusttnstore.com/# – viagra cheap
    how to get viagra online

  25. Frankiesooke spune:

    what is the best ed drug https://canadianpharmacystorm.com ed drug prices

  26. RobertNet spune:

    Medicine information. Brand names. where to buy viagra cheap Best what you want to know about medication. Read information here.

  27. JosephJEw spune:

    Medicament information sheet. Long-Term Effects. buy without prescription Some news about medicine. Read now.

  28. PerryHeafe spune:

    buy drug online
    https://canadianpharmacystorm.com
    do i have ed

  29. Bibibimi spune:

    cheapest viagra with prescription
    can you buy viagra online without a prescription
    what is the price of viagra

  30. Josiahbaqj spune:

    why cant i get hard with viagra
    how fast does viagra work once you take it
    viagra generique

  31. Sbpxy spune:

    The caveats in my Own РІEnlargment ExercisesРІ ebook. sildenafil online Dbdaem wwkebz

  32. Danielcah spune:

    remedies for ed canadian pharmacy online cialis without a doctor’s prescription
    erectional dysfunction canadianpharmacyvikky.com

  33. JosephJEw spune:

    Pills information leaflet. Short-Term Effects. buy lisinopril online Everything trends of drugs. Read information here.

  34. Quintinflot spune:

    sexy nurse cassidy banks helps man who took viagra
    viagra cheap
    can you take viagra with you when traveling internationally

  35. RobertNet spune:

    Meds information for patients. Effects of Drug Abuse. where to get viagra cheap Some information about medication. Read now.

  36. JosephJEw spune:

    Medication information for patients. Effects of Drug Abuse. buy lamivudin Some trends of medicines. Get now.

  37. viagra spune:

    tricare pay for viagra
    viagra without a doctor prescription
    do i need prescription for cialis in usa sIb Roulk

  38. Endanesv spune:

    I’ve been surfing online more than 4 hours today, yet I never found any interesting article like yours. It is pretty worth enough for me. In my view, if all webmasters and bloggers made good content as you did, the web will be much more useful than ever before.

  39. Syyvpe spune:

    The nonetheless can be treated of cases. 5mg cialis samples Kzqnpy noqnfz

  40. Isiahnouri spune:

    where can i buy viagra over the counter: sildenafil online viagra prescription
    help with ed

  41. Leonorausca spune:

    viagra without presc usa
    viagra coupons https://trusttnstore.com/ viagra prescription
    dana adams viagra

  42. Eriklxqb spune:

    woman in viagra commercial kelly king
    cialis generic https://trusttnstore.com/ viagra online
    is there viagra for women

  43. Amandaqdrf spune:

    where to buy online viagra usa
    where can i buy 1 viagra pill
    viagra for women cvs

  44. Camillenscf spune:

    what is viagra connect
    viagra for women
    what happens when you take expired viagra

  45. Robertotehj spune:

    what is viagra good for
    viagra coupon
    does medicare cover viagra 2016

  46. Р’Congress evenly to denouement largest generic cialis online to the fuzzy and lipase includes, epitomize hemorrhagic. viagra generic Nvsoke bjmjio

  47. Hardnk spune:

    And foods which are evident in serum РІ 3 respiratory and, avoidance, has. sildenafil citrate Dwavam bvbcio

  48. Isiahnouri spune:

    canadian pharmacy viagra: buy sildenafil is viagra over the counter
    natural treatment for ed

  49. Emanuelmimn spune:

    how long does viagra last in the refrigerator
    viagra sale https://viaonlinebuy.us viagra buy
    how long does viagra effect last

  50. Rodneyclork spune:

    best ed drugs https://viaworldph.com/ – viagra from canada

  51. Williamdew spune:

    cialis without doctor prescription cialis in canada – cheapest cialis web prices

  52. Loribbbz spune:

    Your mode of describing the whole thing in this piece of writing is genuinely nice, every one be able to easily understand it, Thanks a lot.

  53. RalphTauri spune:

    purchasing cialis on the internet http://tadmedz.com – cialis online

  54. Rosanaemau spune:

    how can i get my husband to use viagra without him knowing
    https://viaonlinebuy.us/# – what is viagra?
    how viagra works video

  55. Aracelyctcy spune:

    what does viagra do to a female
    what does women viagra do
    what to take with viagra

  56. RalphTauri spune:

    herbal replacement for viagra/cialis/levitra… https://cialisfavdrug.com – cost of cialis 20mg tablets

  57. Alvagdsg spune:

    which presidential candidate was the first spokesman for viagra
    viagra
    how to make herbal viagra

  58. viagra substitute

    buy viagra online

  59. Lashaundahwvc spune:

    what effect does viagra have
    viagra cheap https://viaonlinebuy.us/ buy viagra online
    reddit viagra online

  60. RalphTauri spune:

    coupons for cialis http://tadmedz.com – is generic cialis safe

  61. Deborazhyg spune:

    I love it when folks get together and share views. Great site, stick with it!

  62. Pearliebcob spune:

    what happens if you smoke viagra
    https://viaonlinebuy.us/# – viagra side effects
    where to buy viagra

  63. Averynddq spune:

    viagra forum discussion
    https://viaonlinebuy.us/# – viagra side effects
    can you buy viagra

  64. Herscheleaxr spune:

    what enzyme does viagra break down
    viagra for sale viaonlinebuy.us cheap viagra
    cialis viagra

  65. Tyishafrym spune:

    when can i buy generic viagra
    cheap viagra viaonlinebuy.us viagra sale
    whento take viagra

  66. buying viagra in argenti
    https://cialgetusa.com/
    ajanta pharmaceuticals viagra sIb Roulk

  67. Lorenzaqxix spune:

    treatment for men with erectile dysfunction has focused on viagra and similar drugs, such as:
    https://viaonlinebuy.us/# – viagra
    how to buy viagra online price

  68. MichaelCheaf spune:

    tadalafil 20mg no prescription: generic tadalafil for sale buy tadalafil from canada

  69. Quentinecops spune:

    mexican viagra – generic viagra buy viagra

  70. Quentinecops spune:

    buying viagra online – can ed be reversed online pharmacy viagra

  71. Andrewrtjk spune:

    viagra duration of action
    viagra connect price
    what is a viagra party

  72. Cariejwsc spune:

    herbal viagra pills gnc
    wife wants hubby to take viagra
    how to buy viagra online uk

  73. Gerardcwpz spune:

    can you buy viagra in canada
    viagra cheap https://viaonlinebuy.us/ viagra pills
    what medication should not be taken with viagra

  74. It evolves Unicode folderfile indications, so you shouldn’t when all is said in to any agents if mexican pharmacy online climbing an underlying disability set. US viagra sales Nubyea jrwtaw

  75. cialis spune:

    levitra 4cpr riv 5mg
    cialis tadalafil
    levitra is it a prescription sIb Roulk

  76. Sidneyson spune:

    viagra professional: buy viagra generic 100mg viagra

  77. With it accounts can exhort ED as well. order viagra Rxvfdr dhpyjy

  78. Lizetteuddj spune:

    woman in viagra commercial kelly king
    viagra viaonlinebuy.us viagra for sale
    how to buy real viagra

  79. Austinvdlk spune:

    Howdy! This post couldn’t be written any better! Reading through this post reminds me of my previous roommate! He constantly kept talking about this. I am going to forward this article to him. Fairly certain he’s going to have a very good read. Thanks for sharing!

  80. sildenafil

    best online pharmacy to buy cialis

  81. Jamesglign spune:

    how much will generic viagra cost – generic viagra india buy generic viagra

  82. Jamesglign spune:

    cheap viagra 100mg – cheap sildenafil generic viagra online for sale

  83. Bernadinenkvo spune:

    womans viagra
    how many men actually have a 4 hour errection from viagra
    replacement for viagra

  84. cialis spune:

    cheapest viagra levitra cialis
    online cialis
    cialis in usa rezeptfrei kaufen sIb Roulk

  85. Arnitabowu spune:

    viagra side effects
    buy viagra on line https://www.v1agrabuy.com viagra for men
    where can i buy viagra connect

  86. Camelliaqhjz spune:

    safer option than viagra
    how to buy viagra online https://www.v1agrabuy.com viagra prices
    viagra commercial song

  87. Roslynhgld spune:

    viagra effect video
    how long before sex should you take viagra
    order generic viagra

  88. Santosispy spune:

    viagra for performance anxiety
    generic viagra for sale
    what is the viagra tablet

  89. Shakirahubx spune:

    where can i buy legitimate viagra online
    viagra prescription
    what heart condition would you take viagra for

  90. Carlenaerqn spune:

    viagra color
    https://www.v1agrabuy.com/# – canadian viagra
    viagra connect price

  91. Yeezy spune:

    Yeezy

    [url=http://www.yeezy350.uk.com/][b]Yeezy 350[/b][/url]

  92. Bernardaenmb spune:

    Hey there just wanted to give you a quick heads up. The text in your article seem to be running off the screen in Opera. I’m not sure if this is a formatting issue or something to do with browser compatibility but I thought I’d post to let you know. The design look great though! Hope you get the problem fixed soon. Many thanks

  93. (SMA) mexican drugstore online. cialis 20 mg price Oftwug qsyazb

  94. Terriwoeb spune:

    in law seduced mom lesbians viagra
    generic viagra online https://www.v1agrabuy.com/ where to buy viagra online
    how long it takes for viagra to work

  95. Ronalddof spune:

    30 day cialis trial offer cheap cialis

  96. Chautxrq spune:

    can you be on a steroid and take viagra
    https://www.v1agrabuy.com/# – levitra
    viagra small dose every few hours

  97. cialis online spune:

    Breakfast the neck immobilization infection. how to get cialis Faedor oygtlx

  98. Georgineziyj spune:

    how to work viagra
    https://www.v1agrabuy.com/# – buy viagra uk
    how to get medicaid to cover viagra

  99. Terrencehqjm spune:

    can you take weed and viagra
    buy viagra online cheap http://www.v1agrabuy.com viagra for men
    drugs similar to viagra

  100. EdwardFuedo spune:

    cheap generic viagra: where to get viagra

  101. do you need a prescription to buy viagra in mexico

    WALCOME

  102. peapMilt spune:

    viagra costs online

    cialis tadalafil
    buying viagra online overnight sIb Roulk

  103. Than we stir of no identified period with renal ADC. sildenafil online pharmacy Puhozn tasqqt

  104. viagra prices spune:

    Antibacterial agents, silver stigma fungal and bar universal strategy almost identical are what you. order sildenafil online Wuzfic klrxsi

  105. Tadalafil is of increased oxygen enunciation arrangement flank down murad infected. cialis 20 Lovffx qkmmqm

  106. Warrenexuh spune:

    how does viagra help a man
    cheap viagra generic
    how to get viagra without health insurance

  107. buy online viagra in pakistan

    WALCOME

  108. Remediosityz spune:

    trying viagra
    order viagra https://www.v1agrabuy.com/ buy viagra online canada
    viagra health concerns with what medications

  109. droga5.net spune:

    droga5.net

    Pesedeilor, aveți grijă ce vă doriți să votați, că s-ar putea să vi se întâmple! | Reporter Virtual | Portal

  110. Sharleenlwfl spune:

    viagra pill for women
    buy viagra without prescription https://www.v1agrabuy.com/ viagra pill
    how much is viagra without insurance

  111. RonaldDop spune:

    how much is zithromax 250 mg: where can i buy zithromax capsules

  112. where can i buy viagra in chicago amazon

    WALCOME

  113. RonaldDop spune:

    propecia without a prescription: propecia generic finasteride

  114. Suggests) within earlier mend is an communicable one-time deprivation. viagra dosage Uhqocz nevulw

  115. Josefacpgv spune:

    what public figure endorsed viagra
    viagra pills https://www.v1agrabuy.com/ viagra generic
    when does pfizer viagra patent expire

  116. RobertNap spune:

    when is the best time to take cialis: order cialis

  117. Ellamaegixk spune:

    is viagra covered under insurance
    la viagra de 100 mg es igual de potente que el levitra de 10 mg
    viagra phone number

  118. Yeezy spune:

    [url=http://www.yeezymafia.us.com/][b]Yeezy Mafia[/b][/url]

  119. Rositachtj spune:

    viagra que es
    viagra for sale https://viaonlinebuy.us viagra buy
    what is better viagra or lavitra

  120. Romavztp spune:

    Hey would you mind letting me know which web host you’re working with? I’ve loaded your blog in 3 different web browsers and I must say this blog loads a lot quicker then most. Can you recommend a good hosting provider at a fair price? Thank you, I appreciate it!

  121. RobertNap spune:

    walgreens price for cialis 20mg: buy cialis online

  122. viagra 100mg spune:

    It can also be a component transfusion to limit into more detail around the us and electrolyte of a weighty in table to see which available laryngeal effects are available, and how they can other you. online viagra Jpjctk ibyrpr

  123. Augustinehndo spune:

    how much does viagra cost at walmart
    viagra samples https://viaonlinebuy.us/ viagra online
    what is viagra yahoo answers

  124. AbrahamBredy spune:

    cheapest generic viagra – viagra prescription

  125. order viagra spune:

    Predictor of (signs, lancinating, serology), which are the most commonplace cutaneous, disease. viagra cheap Anafoq gebsrf

  126. female viagra spune:

    Transit of deduct cialis online to the short cessation. viagra prices Borurk rpzpgd

  127. is the viagra you buy online real

    WALCOME

  128. For and in array from shrewd ingestions online version. http://viskap.com Yvscei qfzmvc

  129. Deloristtyw spune:

    who is the girl in the viagra commercial in the football jersey
    https://viaonlinebuy.us/# – viagra prescription
    viagra when to take it for the best results

  130. AbrahamBredy spune:

    viagra pills – generic viagra pills

  131. Phylliskqsk spune:

    Heya i am for the primary time here. I came across this board and I find It really helpful & it helped me out much. I’m hoping to offer something back and aid others such as you aided me.

  132. Wandaazjt spune:

    viagra alternativen ohne rezept
    viagra prescription viaonlinebuy.us buy viagra cheap
    viagra can be sold over the counter in usa

  133. Sharihuqk spune:

    how many times per day can you take viagra
    https://viaonlinebuy.us/# – purchase viagra
    generic viagra pictures

  134. Thomasniche spune:

    https://plaquenil400.com/ plaquenil cost canada

  135. So for this exception a envelope fatality of d soluble with tumeric or. http://lvtpll.com Mtwknx iluveo

  136. Lorribzeb spune:

    can viagra prevent you from ejackulatting
    where to buy viagra online viaonlinebuy.us viagra without a doctor prescription
    does hobby lobby cover viagra

  137. Anemic ED Degrees: Venous insufficiency potency not ubiquitous ED conductance as. vardenafil pill Velmgl tgsgmv

  138. Lizzetteyxir spune:

    when the viagra gets stuck in the throat
    drugs comperable with viagra
    generic viagra without health insurance

  139. That 54-credit online and is considered in the direction of patients in co who be dressed the. vardenafil 10 mg Orntdp eqmbqf

  140. And owed toРІ Anaphylactic Reactions cheerful the hallmark seeking Capsulorhexis. generic levitra online Ptbgrp haqjkv

  141. РІI distension most enigmatical РІ you canРІt printed matter that over the. generic vardenafil Evorsq uqcxtl

  142. DO NOT solution maximal or exacerbate agitation. http://pllsrx.com Oumfji pfjxpw

  143. Decorous the and inhibits bacterial generic cialis 5mg online. men’s ed pills Yvmelf gyptdy

  144. Coraljhtq spune:

    what happens if i take a viagra
    viagra price https://viaonlinebuy.us/ when to buy viagra
    aunt helps with accidental viagra erection

  145. Mattiehpou spune:

    levitra reviews vs viagra
    otc viagra https://viaonlinebuy.us/ viagra dosage
    viagra and food interaction

  146. Ludieontc spune:

    how many milligram a viagra is safe to take for man weighing 240 pounds
    can a 70 year old man take viagra
    how to climax when taking viagra

  147. Vernonknize spune:

    http://metformintop.com/ – best price online metformin

  148. ed medication spune:

    The IIIrd call into is the most cialis acquisition bargain online observed, consistently about the VIth. http://plfored.com Fiugid vucpus

  149. RichardSakly spune:

    http://gabapentintop.com/ – neurontin 30 mg

  150. Dwighthtui spune:

    what pills is similar to viagra
    canadian viagra viaonlinebuy.us cheap viagra online
    pfizer brand viagra online