Oraşul şi câinii

9:58 am, 5 martie 2011 • de Comentariile sunt închise pentru Oraşul şi câinii

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

La o populaţie de aproape 2 milioane de locuitori, Bucureştiul are probabil cam tot atâţia câini. Cam unul de căciulă, să ajungă la toată lumea. Asta este moştenirea pe care mărinimosul Ceauşescu ne-a lăsat-o şi pe care edilii Bucureştilor, gospodari din fire, au perpetuat-o şi au îngrijit-o, cu preţiosul sprijin al Brigittei Bardot, care i-a şi pupat în bot. De-a lungul vremii am vorbit cu mulţi domni din străinezia şi, printre elementele deranjante ale Capitalei ei enumerau câinii vagabonzi. “Bucureştiul ar fi un oraş frumos, dar vedeţi, se fâstâceau ei, neştiind cum să-mi zică, să nu mă simt cumva jignit în patriotismul canin local, sunt cam mulţi câini pe străzi. La noi nu există nici măcar unul, cam de multişor”. Adică de prin Evul Mediu. Iar pe domnii din străinezia nu-i deranja atât faptul că erau nevoiţi, mergând pe străzile din buricul târgului, să facă slalom printre rahaţii de câine, ci că trebuia să fie cu ochii în patru să nu-i înşface vreun patruped de glezne.

Ceea ce e la fel de deranjant ca mizeria şi atacurile haitelor de maidanezi e ipocrizia aşa-zişilor iubitori de animale, adunaţi în tot felul de organizaţii cu nume haioase, precum “Patru Lăbuţe” sau “Cuţu-Cuţu”. Ascultându-i vorbind pe reprezentanţii acestor organizaţii, care au organizat ieri o conferinţă de presă, ai crede că maidanezii din Bucureşti sunt cele mai timide şi  mai paşnice animăluţe de companie din câte s-au văzut vreodată. Am aflat astfel, din gura senatorului-bideu Marinescu şi a unor vajnice apărătoare ai câinilor fără stăpân, ieşite la rampă după ce s-a anunţat că parlamentarii vor să introducă prin lege eutanasierea câinilor fără stăpân, că maidanezii constituie o falsă problemă. Madamele s-au arătat foarte mirate de afirmaţia că ei muşcă, susţinând că, deşi lucrează de ani de zile cu câinii, nu le-a muşcat nici unul. Ar trebui, zic ele, ca doar câinii agresivi să fie ridicaţi de pe străzi şi apoi duşi în faţa unei comisii, ca la armată, care să-i declare apţi sau inapţi de a mai rămâne pe stradă. Din comisia asta, continuă să abereze doamna în cauză, trebuie să facă parte între alţii un etolog, specialist în comportamentul canin, şi un dresor, ce vor decide dacă maidanezul e feroce sau doar se preface, ca să impresioneze căţeluşele în călduri. În rest, a afirmat vorbitoarea, ceilalţi câini trebuie doar sterilizaţi şi apoi lăsaţi pe străzi, bine-mersi, cu sau fără covrigi în coadă.

Atunci când un ziarist a avut îndrăzneala să spună că în Bucureşti au murit oameni sfâşiaţi de câini, dând exemplul recent al femeii ucise în sectorul 5, filocaninele au venit cu o explicaţie demnă de Radio Erevan. Lucrurile nu s-au desfăşurat aşa cum au fost prezentate, zic ele, ci le-a “umflat” presa. De fapt, adevărul e altul: femeia a fost vinovată, nu bieţii maidanezi care au mâncat-o de vie. Victima, zic cucoanele, era băută, iar câinii nu suportă mirosul de alcool; în plus li s-a încălcat teritoriul! Bine, dom’le, să intri neinvitat în curtea plină de câini, fără să dai măcar un telefon înainte? Asta e curat lipsă de bun simţ, zău aşa! Dar într-un fel, gura păcătoaselor adevăr grăieşte: vina e a noastră, a celor care ne lăsăm muşcaţi de câini – şi suntem vreo o sută de mii pe an: simplul fapt că locuim în Bucureşti reprezintă o încălcare flagrantă a teritoriului câinilor. Se spune despre o aşezare unde domneşte fărădelegea că e “sat fără câini”. Paradoxal, capitala noastră e un sat cu prea mulţi câini şi totuşi aici fărădelegea e la ea acasă.

E inadmisibil ca într-un oraş european din mileniul III câinii să fie stăpâni pe străzi şi atunci când oamenii ies din casă să resimtă aceeaşi teamă pe care o resimţeau probabil strămoşii lor, atunci când ieşeau din peşterile preistoriei şi riscau să dea nas în bot cu cine ştie ce sălbăticiune flămândă. Dacă politicienii, primarii, factorii de devizie, ar dori cu adevărat, problema maidanezilor ar fi rezolvată în mai puţin de un an. N-o fi prea creştineşte să-i eutanasiezi pe câini, dar nici nu-i normal ca un oraş al oamenilor să devină tărâm al maidanezilor. Vocalii apărători ai “dreptului constituţional de a iubi şi a fi iubit”, cum zice senatorul hazna Marinescu, ar trebui să-i ia acasă pe toţi câinii, dacă-i iubesc atât de mult. Doar că ipocrizia e mare pe zoofilii ăştia. Maidanezii sunt duşi acasă doar cât să scape de poteră, apoi, după ce trec hingherii, sunt eliberaţi iarăşi pe străzi, să-i înşface pe mitici de picior. ONG-urile care plâng de mila dulăilor fioroşi au încasat în ultimii bani o poală de bani, din diverse surse. Au făcut ceva cu banii ăştia pentru patrupede? Sau mai curând au făcut pentru bipede, adicătelea pentru ele? Pentru că la câte fonduri s-au pompat în asemenea ONG-uri, acum toţi maidanezii ar fi trebuit să stea la hoteluri de cinci stele, or ei umplu străzile şi trotuarele de rahaţi şi spitalele de muşcaţi.

Rezolvarea problemei nu poate fi decât una: maidanezii să fie scoşi din oraş şi eutanasiaţi, în caz că nu vrea să-i adopte nimeni. Astfel, Bucureştiul va fi cu siguranţă mai curat şi mai civilizat, chiar dacă nu vom rezolva decât o parte a problemei: vom scăpa de patrupede, dar vom rămâne cu o grămadă de creaturi bipede la fel de agresive şi de certate cu igiena ca şi câinii vagabonzi. Şi din păcate pe astea nu le putem nici măcar castra.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top