» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Care este rețeta trecerii unui proiect controversat de lege prin Parlament? Pui câțiva parlamentari din tagma vânătorilor să modifice legea, argumentând că astfel sunt protejate animalele, și  te uiți cum proiectul trece de Camera Deputaților cu o majoritate zdrobitoare. Singurul care mai poate preveni acum un măcel al animalelor este președintele Klaus Iohannis, care are pe masă proiectul aprobat de vânătorii Parlamentului.

Când a venit vorba de vânătoare, toate conflictele din Parlament între putere și opoziție par să fi dispărut ca printr-un miracol.

Modificarea legii a fost aprobată la finalul lunii februarie cu 303 de voturi „pentru”, 11 „contra”. Au fost 16 parlamentari care s-au abținut, iar doi nu au votat. Cele mai multe voturi, 158, au venit de la deputații PSD.

Dintre cei 94 de deputați liberali prezenți în plen, 77 au votat proiectul care modifică și completează Legea nr. „407/2006 – Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic.

Cei zece deputați și senatori care au depus inițiativa în 2013 precizau că „masele de vânători în continuă creștere” sunt nemulțumite de faptul că actuala lege „devenită din ce în ce mai complicată și mai interpretabilă, nu mai asigură o protecție eficientă a faunei cinegetice”.

Plătiți de români să reprezinte interesele vânătorilor?

florin_iordache

Florin Iordache – PSD

PaginadePolitică.ro l-a contacat pe deputatul PSD Florin Iordache, unul dintre inițiatorii modificărilor la Legea vânătorii. Situația lui Iordache este mai specială, acesta fiind și vicepreședinte al Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România (AGVPS). Asociația de profil reunește în jur de 50.000 de vânători și este cea mai importantă organizație din acest domeniu.

MUGUR ISARESCU - CONFERINTA - CLUJ

Mugur Isarescu

Președintele Consiliului AGVPS este Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naționale a României. El are un mandat de cinci ani la șefia asociației. Aceeași funcție a fost deținută între 1993 și 2006 de fostul premier Adrian Năstase.

Întrebat dacă vede vreo problemă în fapul că a propus în Parlament un proiect de lege pro-vânătoare, deși se află în forul de conducere al AGVPS, Iordache a motivat că proiectul a fost sprijinit și de „colegi care nu sunt vânători”.

„Legea cum a ieșit din Cameră (Deputaților n.r.) este mult mai bună. Nu are legatura cu Asociația (AGVPS n.r.)”, a precizat Iordache. Acesta a mai spus că proiectul susținut și de el rezolvă anumite inadvertențe din vechea lege și „protejează mai bine animalele”.

Iordache nu este singurul parlamentar regăsit în rândul Asociației Vânătorilor. Mai este și deputatul UDMR Attila Kelemen, care se află de asemenea printre inițiatorii proiectului de modificare a Legii vânătorilor.

Kelemen a avut o intervenție în Camera Deputaților, când se dezbăteau modificările legislative, explicând că multe specii de vânat încă mai există astăzi datorită vânătorilor. Deputatul a mai spus că România este considerată „un paradis al vânatului”, în accepțiunea Uniunii Europene.

Kelemen_Attila

Attila Kelemen-UDMR

Cine crede că vânătoarea este doar actul de împuşcare, după unii care folosesc alte cuvinte: uciderea vânatului, se înşală amarnic. Un mare scriitor al vânătorii mondiale a zis undeva o frază:’Vânătoarea înseamnă foşnet de pădure şi goana după vânat, dar mai mult foşnet de pădure’”, a spus deputatul UDMR în pledoaria sa pro-vânătoare.

Întâmplător sau nu, cei doi deputați se află și în Comisia de promovare a imaginii AGVPS, care în teorie se ocupă de popularizare vânătorii în rândul grupurilor interesate. În cazul de față, și în rândul parlamentarilor.

 

MAI MULT, aici » PaginadePolitica.ro

 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

4 comentarii

  1. cioby spune:

    MAI BINE ACESTE BESTII,AR ÎNCEPE SA-ȘI ÎMPUSTE PROPRIILE FAMILII,COPII,MAME,TATI SI TOATE RUBEDENIILE LOR SI SA LASE ANIMALELE IN PACE!

  2. creier limpede spune:

    cata nemernicie in kelemen! alearga vreun porc de criminal ce-si zice vanator dupa vanat? 🙁 alearga pe dracu! stau, fumeaza si le aduc gonasii bietele animale innebunite de frica in bataia pustii! e macel curat, nu vanatoare! la balc se vaneaza in tarc! da, doamne, sa se intalnesca vanatorii astia cu fiarele padurii cand n-or avea pusca! a mai ramas ceva nedistrus in tara asta de nemernicii astia de ne guverneaza? iohannis, e timpul sa arati ca macar educatie germana ai! aia nu-si distrug salbaticiunile si padurile! aia sunt mandri de ele!

    • Vili spune:

      „Creier”e ceea ce lipsește la tine!!!
      Nu știu ce numiți voi „măcel „?? Abuzuri se fac peste tot,dar gândiți-vă ce se întâmpla doar intr-un sezon,dacă mistreții ar rămâne nevânați? Pagubele aduse anual de aceste animale,in domeniul agriculturii,sunt incredibil de mari!Voi orășenii doar atâta știți să criticați fără analiza corectă, cum sa procedat si cu câinii fără stăpân!

    • Andrei spune:

      Prietene?!Cum crezu tu ca Iohanis,va face ceva pentru tara asta.Vad ca iti spuio ,,creier liumpede,, dar se pare ca esti ,,creier tulburat,,. In primul rand te intreb cum ai putut sa votezi un strain de neam,un neamt,care pe deasupra este si sectar.Revino-ti in fire prietene.Cu oameni ca tine piere Romania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top