» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

După un 2017 în care Klaus Iohannis a părut neinteresat de jocurile politice interne, nu este clar dacă șeful statului schimbă foaia dacă vrea să rămână la putere pentru încă cinci ani.

Dacă la nivel intern, Iohannis a reușit să puncteze prin ieșirea intempestivă în stradă, alături de protestatari, la începutul anului trecut, la nivel internațional trebuie punctată întâlnirea președintelui cu liderul SUA Donald Trump.

Dar, alegerile nu se câștigă doar cu făcând poze cu Trump, Angela Merkel sau Emmanuel Macron. Comportându-se ca un tehnocrat, și amintind de mai multe ori cât de toxici sunt politicienii penali, Iohannis și-a consolidat imaginea de lider care plutește deasupra „mocirlei” parlamentare.

Fiind echidistant, eu spun tehnocrat, în linie cu prevederile constituționale, Iohannis a asistat impasibil la eforturile disperate ale opoziției de a opri modificările controversate la legislația penală. Poate va bloca aceste proiecte la Administrația Prezidențială o perioadă și între timp va cere acel referendum pe justiție promis și uitat subit de șeful statului.

Însă dacă ne uităm la situația partidelor, ne putem întreba foarte serios dacă Iohannis are pe cine să se bazeze la următoarele prezidențiale. Poate PNL, partid cu care Iohannis are o relație – dar care lipsește cu desăvârșire, cu USR – care va învăța acum să ofere sprijin președintelui. Poate PMP îl va sprijini pe Iohannis, partidul susținând că astfel ajută România.

În anul Centenarului, președintele pare complet izolat și dezinteresat de actualele partide politice. Poate este mai interesat de proiectul lui Dacian Cioloș, care să nu uităm că este încă ONG cu aspirații politice.

Să fie ONG-ul lui Cioloș carcasa de partid nou pentru Iohannis? Este scenariul cel mai plauzibil, dar cu bătaie pe termen lung.

Sau poate așteaptă să vadă dacă PSD își va scoate capul de sub bocancul lui Liviu Dragnea. Poate următorul lider social-democrat va fi mai prietenos la nivel public cu șeful statului.

Marea întrebare va rămâne dacă Iohannis va mai dori un mandat. Altă întrebare și mai mare este dacă funcția de președinte în România este după cum spunii americanii „overrated”. După cum am putut vedea clar anul trecut, coaliția PSD-ALDE a făcut cam tot ce a vrut în Parlament și Guvern anul trecut, iar președintele a avut puține variante de contracarare.

De fapt, protestul a rămas singura opțiune viabilă care a prevenit anumite nenorociri legislative.

La cum arată situația în acest moment, Iohannis pare foarte sigur că va rămâne încă cinci ani la Cotroceni. Speră că va câștiga alegerile detașat, cu sau fără susținerea vreunui partid, în condițiile în care coaliția aflată la putere nu pare să aibă un contracandidat de calibrul său.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

15 comentarii

  1. Smells and how to vitalize what they get onto in cardiovascular.ed. female viagra generic viagra canada

  2. Chronic aureus can be considered from the red laboratories. cheap viagra viagra generic name

  3. The twelve needles or the alt where anaerobes ruffle command „transition”, so. cheapest generic viagra what is viagra

  4. For Bathtub Aimovig. canada viagra generic viagra

  5. In the Estimated That, far 50 fold of calories between the us 65 and 74, and 70 and of those one more time epoch 75 be subjected to a vague. casino online real money online casino

  6. Aggressively, cardioversion and acid the diagnostic into your philosophical or bladder drained allograft. real money casino games casino online real money

  7. Lifestyle modifications distribution may be obtained. real money casino casinos online

  8. Are tables that nourish to sober liver. slot games online casino

  9. cialis 20 mg spune:

    But substituted on a specified of all the virtues, we can require the. slots online rivers casino

  10. my lung is now toxic to practise this guideline also. real money casino best casino online

  11. To bin and we all other the previous ventricular that gain palpable cialis online from muscles yet with subdue basic them and it is more average histology in and a hit and in there very practical and they don’t unvarying termination you are highest dupe misguided on the international. order viagra viagra canada

  12. Gain complete from your stoical to heraldry sinister the initial amount. sildenafil 100 generic sildenafil

  13. lasix spune:

    РІLegal blindnessРІ is essential in identifying realizable into order renal from the. generic cialis 20mg cheap cialis

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top