Fa-te bine, Catalin Striblea! E nevoie de tine

11:24 pm, 17 ianuarie 2013 • de Comentariile sunt închise pentru Fa-te bine, Catalin Striblea! E nevoie de tine

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Vestea a cazut ca o lovitura in moalele capului. Barbosul simpatic de la Romania TV, seara de seara de planton in picioare cu fata la public, a suferit un atac cerebral! Catalin Striblea, tanarul cu voce morocanoasa si blanda, urma sa fie operat de urgenta. Pentru un om de televiziune o astfel de tragedie lasa doua urme adanci. Prima, provocata de traumele medicale in sine, a doua, reprezentata de golul lasat in platou de o vedeta consacrata a postului TV.

Nu l-am urmarit pe Catalin Striblea de la inceputurile RTV, dupa ruptura din sanul Realitatii si inhamarea sa in noua aventura mediatica. Mi-am fixat atentia asupra televiziunii sale odata cu noua provocare de la Reporter Virtual. Cum era si normal, am vazut si bune, si rele. Plusuri si minusuri firesti ale unei constructii noi de presa, intr-o piata nebuna precum cea romaneasca.  Vor mai fi destule clinciuri intre noi, cum vor mai aparea si intre jurnalistii RTV si invitatii lor. Vor mai exista probabil si derapaje precum cel din cazul „Sergiu Nicolaescu”, dupa cum vor rasari si exagerari din partea observatorilor media si a competitorilor Romaniei TV. Dar dincolo de toate aceste amanunte trecatoare ramane absenta celor care schimba realitatea ( cu „r” mic), cu sau fara voia noastra.

Cand oameni care conteaza in peisaj, cum este si Catalin, lipsesc dintr-un motiv sau altul, atunci simtim cel mai bine cat de mult ne costa absenta lor. Ma doare lipsa lui din studioul RTV, asa cum il doare pe el urma anatomica lasata de atacul cerebral care l-a trimis pe patul de spital. Ma uit la emisiunea lui si simt un mare gol uman si profesional. Colegii il acopera cum pot mai bine, dar Catalin a lasat o urma brazdata atat de adanc pe trupul locului acela incat si daca ai intesa studioul doar cu premianti Pulitzer n-ai acoperi gaura din fata camerelor TV.

N-am mai vorbit de multa vreme cu el. Ne-am urmarit unul pe altul, asa cum facem si astazi, ca doi buni colegi care n-au timp de saluturi protocolare pentru ca sunt prea absorbiti de misiunea personala. Am traversat impreuna dar separat  cei mai frumosi ani ai presei libere. In urma cu mult timp, pe cand mijeau zorii Realitatii TV, Catalin mi-a lasat locul de co-moderator alaturi de Vartan Arachelian. El pleca la BBC, de unde eu plecasem la „Evenimentul zilei”, iar tanara emisiune de politica nasita de el la televiziunea lui Prigoana cerea continuitate. I-am multumit atunci, o fac si astazi mai apasat decat acum 10 ani. Ne-am revazut ulterior, la cate-o bere, cu prieteni si colegi de breasla. Tare bine ne mai simteam, ce pasiune puneam in dezbaterile noastre fara microfon!

Anii s-au scurs cu prea multa viteza , fiecare a urmat un alt traseu, am vorbit tot mai rar, ne-am intalnit din an in Pasti. Catalin s-a intors la dragostea dintai, televiziunea, dupa un stagiu onorabil prin studiourile impregnate de meserie pura ale batranului Albion radiofonic izvorat din trupul BBC. De ceva vreme a intrat cu trup si suflet in noua sa televiziune unde a muncit, a suferit, a trait, a obosit, s-a suparat si s-a bucurat. Si, asa cum se intampla deseori cu marii sufletisti ai scenei publice, a sfarsit prin a fi lovit nedrept in sigurantele sananatii sale, el, cel care ar fi trebuit sa fi ultimul expus unei astfel de sentinte a destinului.

Poate unii se vor intreba de ce atatatea cuvinte pentru un simplu jurnalist, care nu face nimic special in afara de a-si exercita profesia, care nu schimba destine precum acei Mesia inventati in studiouri TV concepute pentru a manipula perfid caractere slabe, care nu cere recompensa pentru trecerea sa naturala prin casele oamenilor cu televizorul pornit. Raspunsul meu e la fel de simplu. Pentru ca l-am cunoscut pe acest jurnalist simplu dar demn, pentru ca modestia si cumpatarea sa sunt pasari rare in lumea noastra croita  cu toporul la brau, pentru ca efortul sau de a ramane in echilibru atunci cand toti trag hais si cea s-a decontat intr-un sacrificiu nemeritat.

Catalin Striblea nu este o vedeta in sensul VIP-urilor create ca mutanti pentru produs audienta si bune la tras vartos de sfori politice. Este insa o vedeta care aproape ca trece neobservata prin delicatetea felului in care manuieste fraiele emisiunii sale. Pentru ca face un efort imens sa impuna ratingul bunului-simt. Pentru ca-si iubeste meseria mai mult decat toti meseriasii care profita de meseria asta. Catalin Striblea e bolnav acum, dar sanatatea pe care el lupta s-o impuna in studioul RTV se simte deja in aerul irespirabil al acestei tari. Abia acum, cand nu-l mai vad in platou, imi dau seama ce multa nevoie are televiziunea de el. Sanatate, grabnica, draga Catalin! Fa-te bine cat mai repede, (e)misiunea te asteapta s-o onorezi cum se cuvine!

Laurentiu Ciocazanu

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top