» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Unknown-5

Nefumătorii își freacă mâinile și se pregătesc de priveghi. Unul lung. Pentru că așa vor fi petrecerile și mesele de la crâșme fără fumători. Ei vor fi afară. La țigară. Dacă vor veni. Eu nu voi merge la nicio petrecere, la nicio nuntă sau sindrofie într-un loc unde voi fi obligat de lege să stau afară 70% din timp, cu toate că plătesc la fel ca tovarășii nefumatori. Dacă vreau să mănânc și să beau bine, atunci acasă e perfect. Ies doar pentru socializare și uneori de lene, că n-ai chef să gătești mereu. Pofte prea puține să-mi risipesc timpul doar pentru nu-știu-ce specialitate gastronomică.

images-8

Revin la titlu. De ce zic că este inutilă? Fumătorii adevărați nu vor renunța la viciu pentru că a apărut o lege (n.r. adevărați nu-s cei care pufăie, nici cei care ard 5-10 țigări zilnic). Ar fi renunțat 90% dintre cei ca mine dacă legea ar fi interzis comerțul cu tutun, ceea ce mi se pare correct, dacă e atât de periculos. Restul ar fi inventat ceva, ar beneficia de contrabandă sau s-ar muta într-o țară normală la cap. Statul știe să pună taxe peste taxe și impozite la fel. Prin legi, ordonanțe sau hotărâri deseori absurde. Dar mai are o obligație. Să respecte legea supremă: Constituția României. Nu o face nici în cazul de față. Dar nu vreau să vă plictisesc legislativ, să nu-l parafrazez pe Marean, ci să privim problema băbește. Eu investesc bani într-o crâșmă și vreau să-i recuperez cu profit. Pentru asta nu vând droguri, ci ofer consumatorilor mâncare, băutură și un spațiu unde să se simtă bine. Și aici punctez capitolul costisitor. Deodată, independent de voința mea, mulți nu se vor simți bine, pentru că le iau uneori unică plăcere: să fumeze. De ce? Pentru ca din 10 clienți vreo trei sunt nefumători. Logic, dacă aș fi lăsat să aleg, ce aș face: aș renunța la cei trei. Doar că statul nu mă lasă, ci votează pentru minoritate. Rezultatul: unele cafenele, restaurant, baruri etc vor intra în faliment. S-a întâmplat în toate țările unde există o lege similară. Numărul aproximativ îl găsiți pe google. La fel și-al țărilor unde nu se fumează deloc în spațiile publice. Veți avea o surpriză: în majoritatea statelor UE încă se fumează. Cel mai simpatic exemplu este Grecia unde există o lege care interzice, dar nu o bagă nimeni în seamă. Acolo, 40% din populația adultă fumează. Ah, și trăiesc mai mult ca noi și nu numai.

Unknown-6

Motivele nefumătorilor sunt mai străvezii ca fumul de țigară. Șase la număr. 1. Nu pot merge cu copilul la cafenea. Răspund eu: ar fi bine să nu o faci nici dacă nu se fumează, tâmpitule. Pe copil îl duci la cofetărie. 2. Nu pot merge cu copilul la restaurant. Răspund: Ar fi indicat să te abții oricum pentru a nu enerva restul clienților normali la cap, care nu fac bâlci dintr-un loc în care trebuie să se simți bine. Și dacă insiști că vrei, atunci du-te la restaurante unde se se fumează, imbecilule, că există. Doar scrii pe google și ți-ai văzut visul cu ochii. 3. Îmi afectează sănătatea. Răspund: da, dacă insiști să stai lângă fumători. Am fost nefumător până la 25 de ani. Se fuma aproape peste tot. Inclusiv la birou. Am evitat majoritatea locurilor în care se fuma, fără mari probleme. Pâna azi a fost simplu să o faci și tu, nefumătorule, dar n-ai reușit dintr-un motiv banal: n-ai vrut. 4. În cluburi e jale. Răspund: de acord. Și nu se fumează doar țigări. În 41 de ani am fost de maximum 20 de ori în cluburi, iar ca medie am stat jumătate de oră. Cluburile nu sunt locuri de vis în care să te simți bine dacă nu ești alcoolic, drogat sau curvă (părărea mea). Nu poți dansa, ci doar să stai ca într-o cutie de sardele și să dai din fund. Zgomotul e peste limita normală, iar oamenii nu merg acolo pentru dans, dacă vrei să-mi aduci argumentul ăsta. Majoritatea merge pentru altceva. Nu intru în detalii că toată lumea știe de ce. 5. Îmi împut hainele. Răspund: evită astfel de locuri și-ți garantez cu toată averea mea că nu vei muri. Ah, dar nu poți. Atunci e doar problema ta. Eu nu intru în canal și apoi mă plâng că miros a aurolac. Nici nu stau cu alcoolicii și apoi mă vaiet că mi-au vomitat pe haine. 6. Sănătatea copiilor. Răspund: știu cum e, dar nu e nicio tragedie. În sfânta zi de Paște am stat șase ore cu copilul și am fumat în mare viteză un sfert de țigară pe balcon. Fumător de trei pachete pe zi, adica chin nu glumă. În timpul ăsta rădeam clar un pachet de țigări. Aici e vorba doar de fiecare cum are grijă de copii, nu de restaurante, baruri, cluburi și cafenele. Acolo, copiii n-au ce căuta.

images-9

Final nefericit. Așadar, noua lege nu e una e eliberării, cum spunea Răzvan Cornețeanu. E una în care este încălcat dreptul la proprietate, că nu te pune dracul să intri forțat unde îți este rău, ci o faci de bună voie. Este o lege abuzivă, o dovadă a discriminării positive, cum o numesc tâmpiții care-mi vor binele cu forța. Trăim însă în democrație, iar majoritatea din parlament pune muzica. O muzică de înmormântare pentru fumători, dar și pentru nefumători. Mulți vor rămâne fără job, statul va dona banii pentru ajutorul de șomaj, taxele și impozitele vor avea de suferit la capitolul încasări, iar nefumatorii se vor uita stingheri unii la alții, întrebându-se din priviri: acum unde naiba ne distrăm? Nu știu să răspund la întrebarea asta, dar știu că fumătorii vor trăi în exil. Spre satisfacția unora care-și produc bucurii din a face rău.

 

Material trimis de Tiberiu Lovin si publicat de Redactia RV

 

Unknown-8

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (39 voturi, media: 3,46 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

370 comentarii

  1. Mercedezbjvz spune:

    how to make watermelon viagra what do i need to do to get cialis or viagra
    sildenafil vs viagra tadalafil https://lmeed.com/ generic cialis canada pharmacy free viagra samples
    viagra treats erectile dysfunction by inhibiting what

  2. Georgethuct spune:

    how much will generic viagra cost viagra viagra over the counter

  3. Treasavspz spune:

    price at walmart for viagra how hard does your penis get on viagra
    generic viagra online pharmacy sildenafil generic https://edjass.com/ cialis canada
    where is viagra sold how many bananas do you need to eat to have a viagra effect

  4. Teenahegx spune:

    what is the price of viagra
    cialis generic https://aviib.com/ viagra erection
    what does 8 8 on a viagra pill means to me where can i get free viagra samples

  5. Parisqikn spune:

    100mg viagra too much
    cialis 5mg https://lmeed.com/ side effects of viagra sildenafil
    mistress gives viagra and wont let him cum vids vids where to buy viagra reddit us

  6. Lorisutzy spune:

    how to get real viagra cheap how much does a viagra prescription cost
    buy viagra online without script https://edphrm.com/ viagra coupons blue chew viagra scam
    viagra sex feels

  7. Tyreesdxq spune:

    can you chew viagra
    viagra https://edzssl.com/ online pharmacy viagra sildenafil citrate generic viagra 100mg
    how viagra destroyed my life

  8. Karibznl spune:

    viagra amd.alcohol why is viagra so expensive in the usa
    tadalafil generic sildenafil citrate 100mg https://edjass.com/ tadalafil 20 mg sildenafil 20 mg tablet
    mexican viagra name instructions for viagra

  9. viagra spune:

    http://withoutdct.com – viagra without a doctors prescription

  10. Blairfndn spune:

    medications that affect viagra how long does it take for viagra to work after taking it
    viagra cost cialis coupons https://edzxc.com/ female viagra cialis on line
    viagra and heartburn when viagra generic

  11. Bongpzeq spune:

    where is generic viagra made where can you get viagra pills
    cialis tadalafil https://ingogf.com/ generic viagra 100mg tadalafil tablets
    how long does it take for herb viagra to work what happens if i give someone viagra nyquil and merliah

  12. revatio vs viagra

    WALCOME

  13. Briandum spune:

    viagra cost per pill buy generic viagra online best place to buy generic viagra online

  14. Briandum spune:

    viagra generic generic viagra cheap viagra online canadian pharmacy

  15. Neryqhck spune:

    viagra pills are safe
    norm macdonald uncle viagra
    starting viagra

  16. Scottstqa spune:

    when should i take my viagra pill
    viagra without doctor prescription
    viagra in mineral wells

  17. viagprsrx.com spune:

    buy tadalafil 20mg price http://viagprsrx.com/# Vhqloa kcbzrp

  18. vigaspro.com spune:

    viagra without doctor prescription vigaspro.com Ccnhsd wnmpce

  19. Mirtasgkk spune:

    healthy man viagra 40 for $99
    viagra prescription
    what happens when you take viagra and dont have sex

  20. Lavinawzlu spune:

    I like what you guys are up too. This kind of clever work and reporting! Keep up the very good works guys I’ve included you guys to our blogroll.

  21. Frankspick spune:

    otc cialis order cialis generic cialis available
    coffee with cialis cialmen.com

  22. Richellemryh spune:

    It’s perfect time to make some plans for the long run and it’s time to be happy. I have learn this submit and if I may just I desire to suggest you some fascinating things or suggestions. Maybe you could write next articles regarding this article. I wish to learn even more things approximately it!

  23. Delphaemie spune:

    pfizer viagra 100mg price
    100 mg of viagra
    viagra for recreational use

  24. kamagra spune:

    north carolina health department regulations on pool comprar kamagra contrareembolso https://www.goldkamagra.com – kamagra gold

  25. Frankspick spune:

    cialis coupons 2019 cheap tadalafil generic cialis without prescription
    cialis pills cialmen.com

  26. Alfonzoiqme spune:

    viagra efectos
    online cialis https://jtbtigers.com/3f0rj viagra
    what happens if a girl took viagra

  27. Francielrws spune:

    what viagra does to you
    cialis pills https://bogazicitente.com/3es45 viagra online
    viagra color

  28. Clemmieffhq spune:

    how many times can you ejaculate while on viagra
    cialis prices http://s.qurdo.com/3v9ag tadalafil
    viagra with dapoxetine

  29. kamagra spune:

    Kudos. Valuable information!, kamagra oral jel yan etkileri https://kamagrahome.com kamagra

  30. canadian pharmacy viagra http://pfedonline.com/ Ifnzgt evczld

  31. cialis 20mg spune:

    You actually revealed it effectively.
    http://canadian1pharmacy.com generic viagra

  32. Angelitamzhv spune:

    viagra for women natural
    cheap cialis https://darknesstr.com/3etsj tadalafil
    substitute for viagra

  33. DirekSleds spune:

    Regards! Awesome stuff. help writing a argumentative essay online dissertation theses dissertations

  34. BrenoLet spune:

    This is nicely expressed! !
    how to write a essay for college write papers professional report writing services

  35. DwayneGelry spune:

    Info certainly taken.. buy cialis ed drugs approved canadian pharmacies online

  36. Gaynellokmk spune:

    taking viagra for fun
    viagra generic
    what is with the men try this and you wont need viagra

  37. Lavetabjaw spune:

    natural viagra juice
    1 pill viagra with prescription what is the cost
    can you take viagra when on high blood pressure medicine

  38. DurekSleds spune:

    You reported it effectively! college essay review services resume writing service completing a dissertation

  39. Ixcad spune:

    And shame other forms such as beneficial concentrations, drawn when and anion to in identifying these complications. http://antibiorxp.com/# Tzhhyo aghyha

  40. cialistodo.com

    Opinia fumătorului: o victorie inutilă și costisitoare | Reporter Virtual | Portal

  41. Violaitnx spune:

    buy viagra without a doctor prescription canada
    viagra online https://vae.me/jOYZ cialis 20mg
    when to use viagra for best results

  42. aaaviag.com spune:

    viagra paypal buy online
    viagra prescription
    generic viagra hk sIb Roulk

  43. DirekSleds spune:

    You said it very well.! what is college essay how to write an argument essay dissertation subjects

  44. MeliTig spune:

    Kudos! Quite a lot of advice.
    canada pharmaceuticals online mail order pharmacy

  45. You actually mentioned this well!

  46. DwayneGelry spune:

    Regards, Numerous posts!
    canada pharmacy online no script viagra canada canadian pharcharmy onlinecanadian online pharmacy

  47. BrenoLet spune:

    Reliable knowledge. Many thanks.
    i need help writing a compare and contrast essay writing thesis ebook writing service

  48. Sybiloqpn spune:

    what happens if i give someone viagra nyquil and merliah
    https://vae.me/jOYZ# – viagra
    when was viagra invented

  49. MelviTig spune:

    Effectively voiced indeed. .
    pharmacy online mexico canadian pharmacy canada drug prices

  50. BryaneLet spune:

    Amazing lots of helpful tips.
    how to write a transfer essay dissertations online seo copywriting services

  51. Zitawjjq spune:

    how early to take viagra
    viagra for fun
    do they sell female viagra at target?

  52. Georgieqwkn spune:

    sildenafil and viagra difference
    how much olive oil per day should i take to replace viagra
    kangaroo womens viagra

  53. MichaelAutok spune:

    cialis 20mg prix en pharmacie viagra sans ordonnance viagra sans ordonnance en belgique

  54. DurekSleds spune:

    Appreciate it! Quite a lot of forum posts!
    someone write my essay for me do my homework thesis proposal

  55. Hi Carolyn, Drowning this medication was reported. vermox medication Ubknxq xyghov

  56. Matthewbit spune:

    viagra viagra sans ordonnance viagra achat en france

  57. Lynettepetd spune:

    how often do 4 hr erections happen on viagra
    viagra 100mg
    can i order viagra online

  58. MeliTig spune:

    Really tons of good facts!
    canadian viagra pharmacy online drugstore

  59. Pehvk spune:

    So he can mimic if patients are minimum to sustain or constant an empiric, you slide a unhealthy or other etiologic agents, the pervasiveness becomes fresh and You spy a syndrome fly the coop online rather viagra you the resolution of the advanced in years women. essay writers wanted Epjypi lrqrjx

  60. Frankiesooke spune:

    ed medications comparison https://canadianpharmacystorm.com cat antibiotics without pet prescription

  61. Erynurxo spune:

    what happens when u use viagra
    cialis generic
    how much should viagra cost

  62. canadian pharmacies online canadian pharcharmy online: http://canadian5pharmacy.com best canadian pharmacies online

  63. Wyattcvze spune:

    viagra for premature ejaculation
    viagra pills https://trusttnstore.com/ cheap viagra
    how much is generic viagra 20mg

  64. PerryHeafe spune:

    cheap erectile dysfunction pills
    https://canadianpharmacystorm.com
    ambien without a doctor’s prescription

  65. Fine posts. Thanks a lot.

  66. MelviTig spune:

    Wow loads of helpful tips.
    canadian pharmacies that ship to us canada pharmacy no prescription buy prescription drugs without doctor

  67. Elliscag spune:

    Fantastic material. Regards. pharmacies mexican pharmacy online canada discount drug

  68. Alishiauyhy spune:

    can i take 150 mg of viagra?
    sildenafil https://trusttnstore.com/ buy viagra online
    is viagra a vasodilator

  69. DirekSleds spune:

    You expressed it exceptionally well. colleges that require essays for admission cheap essay writing services thesis and dissertations

  70. Donaldchesk spune:

    mail order prescription drugs from canada canadian pharmacies pharmacy discount

  71. Babararase spune:

    does the government pay for viagra
    viagra like pills
    viagra and wine

  72. Hungnpcs spune:

    low price viagra
    viagra buy https://trusttnstore.com/ cialis prices
    taking too much viagra

  73. DwayneGelry spune:

    Excellent forum posts. Many thanks. canada pharmacies online prescriptions canada pharmacy online canada pharmacy online

  74. BrenoLet spune:

    You actually reported that fantastically.
    how to write a paragraph essay writing papers blog content writing services

  75. Elvaoujr spune:

    what insurance company covers viagra
    viagra
    how long are viagra pills good for?

  76. Sanapjsz spune:

    I’ve been browsing online more than 2 hours today, yet I never found any interesting article like yours. It’s pretty worth enough for me. In my view, if all web owners and bloggers made good content as you did, the web will be a lot more useful than ever before.

  77. viagra spune:

    how to buy viagra illegally
    viagra prescription
    buy tadalafil in india sIb Roulk

  78. MeliTig spune:

    Thanks. Helpful information.
    pain meds online without doctor prescription canadian pharma companies

  79. BryaneLet spune:

    Fantastic facts, Cheers.
    write essay online how to write a thesis wanted freelance writers

  80. essay typer spune:

    This is nicely put. ! online essay services https://theessayswriters.com marketing writer

  81. Stephenrof spune:

    best canadian pharmacy online canadian mail-order pharmacy over the counter ed treatment
    best online drugstore

  82. DurekSleds spune:

    You actually mentioned it adequately! write a descriptive essay essay writing service doctoral dissertations

  83. Arnettegguz spune:

    how much money does the military spend on viagra
    https://trusttnstore.com/# – viagra
    is viagra taxed

  84. MelviTig spune:

    Truly a good deal of superb facts!
    costco pharmacy pricing global pharmacy canada canadian drug stores online

  85. Danielcah spune:

    comfortis for dogs without vet prescription buy generic drugs without prescription prescription drugs without doctor approval
    best otc ed pills canadianpharmacyvikky.com

  86. Melodiaquu spune:

    what does viagra for men
    what is a normal dose of viagra
    what works better cialis or viagra

  87. Langzjhm spune:

    how is work viagra sex
    viagra 7 11
    what drinks works like viagra

  88. Lovellaisgg spune:

    viagra metropll
    viagra prices
    stepmom viagra

  89. Malenayxyp spune:

    cialis viagra online
    https://trusttnstore.com/# – viagra buy
    levitra vs viagra reviews

  90. Isiahnouri spune:

    how much will generic viagra cost: cheap viagra buy viagra online cheap
    treatment with drugs

  91. Dustinkdj spune:

    viagra fucking
    viagra prices
    when will viagra be available over the counter in us?

  92. viagra online spune:

    county of san diego department of environmental health viagra without doctor prescription what do doctors study

  93. Vslntm spune:

    It is increasing to day one that medical texts to. cialis 20 mg tablet Gektze luamwh

  94. Lorenzaoltm spune:

    how much does it cost for viagra
    go to my site
    how can i get viagra samples

  95. To minify the consequences of hemorrhages, the http://cbdoilpain.net cbd oil Rudnev Clinical Center for Source and Toddler needs a ventriculoscopic device. It drive recover from destruction and interdict the fatal consequences of IVH (neurological disorders) in hundreds and thousands of newborn babies in our region. Moreover, in some cases it on cause it admissible to do without bypass surgery, which entails many risks and complications and requires additional operations!

  96. Markettajgrr spune:

    propiedades de la sandia viagra
    viagra natural
    ambien with viagra

  97. Rodneyclork spune:

    injectable ed drugs https://viaworldph.com/ – discount viagra

  98. Isiahnouri spune:

    how much does viagra cost: sildenafil is there a generic viagra
    the best ed drug

  99. Lawananddh spune:

    do i need a prescription to buy viagra
    viagra prices online
    how much prescription costs viagra blue cross blue shield alabama

  100. Rodneyclork spune:

    drugs causing ed https://viaworldph.com/ – how much is viagra

  101. BryaneLet spune:

    Very good facts, Appreciate it.
    essay writing services usa good thesis statement homework writing services

  102. Williamdew spune:

    fda warning list cialis samples of cialis – cialis 5mg coupon

  103. buy viagra spune:

    Mikhailik was born sturdy, grew up energetic and cheerful, developed quite quick, went to kindergarten. Loved and still loves to challenge amusement vigorous games, buy viagra dreams of a remote-controlled propeller, which can fling at stamping-ground in the field.

  104. generic cialis 200mg pills
    https://cialisaaap.com/
    generic viagra trusted pharmacy sites sIb Roulk

  105. Williamdew spune:

    how much does cialis cost cost of cialis 20mg tablets – tadalafil vs cialis

  106. Bettinaqmnk spune:

    what happens if a chicken eats viagra
    viagra buy https://viaonlinebuy.us/ buy generic viagra
    shelf life of viagra

  107. generic viagra online canadian pharmacy generic viagra

  108. BruceShept spune:

    how to overcome ed naturally: buy prescription drugs without doctor otc ed pills

  109. UPD 2.10.2020: medical doctor near me viagra generic

  110. DurekSleds spune:

    You reported that terrifically. self writing essay homework hotline phd by dissertation only

  111. MichaelCheaf spune:

    sildenafil pharmacy prices: sildenafil india sildenafil 100mg price australia

  112. Johnnazudz spune:

    how to make viagra
    have a peek at these guys
    viagra from india safe

  113. Maxinecxgl spune:

    where can i purchase generic viagra
    viagra vs cialis
    how much is generic viagra 20mg

  114. cheap viagra yahoo answers
    https://cialgetusa.com/
    buy kamagra tablets uk sIb Roulk

  115. MichaelCheaf spune:

    can you buy zithromax over the counter in australia: zithromax over the counter zithromax azithromycin

  116. Wesleyquiek spune:

    buy tadalafil 20: tadalafil 20mg canada tadalafil 2.5 mg tablets india

  117. cialisaaap spune:

    order cialis professional usa
    cialis reviews
    order viagra cialis sIb Roulk

  118. Hello just wanted to give you a quick heads up.
    The text in your content seem to be running off the
    screen in Safari. I’m not sure if this is a formatting issue or something
    to do with browser compatibility but I thought I’d post to let
    you know. The design look great though! Hope you get the problem solved
    soon. Many thanks http://grassfed.us/

  119. Gerardtpqo spune:

    These are in fact fantastic ideas in concerning blogging. You have touched some nice points here. Any way keep up wrinting.

  120. Jamilapxpk spune:

    I constantly spent my half an hour to read this web site’s articles or reviews every day along with a mug of coffee.

  121. Eloisedzms spune:

    why doesn’t insurance cover viagra
    viagra overnight delivery
    what does viagra do to man

  122. Celestinewdsf spune:

    what non prescription drug is like viagra in the usa
    viagra pfizer rezeptfrei
    female viagra price

  123. You actually reported it perfectly., best doctors online viagra online

  124. Kathrinelgud spune:

    which is better, viagra cialis or levitra
    generic viagra https://viaonlinebuy.us/ viagra pills
    what effect does viagra have on females

  125. Karolinewejt spune:

    viagra government funding snopes
    viagra sale
    where to buy viagra in the us

  126. goldie hawn viagra
    viagra vs cialis
    viagra tablets available in hyderabad sIb Roulk

  127. Sidneyson spune:

    cheap viagra online: erectial dysfunction viagra without a doctor prescription canada

  128. Quentinecops spune:

    cheap viagra online – generic viagra pills where can i buy viagra over the counter

  129. viagra online spune:

    UPD 19.09.2020: medical reference viagra

  130. Cheresozg spune:

    womens viagra how quick does it work
    how long for viagra to peak
    viagra 150 mg pills

  131. Reservoir of of ED have a benign natural, such as sore. Generic viagra canadian Mvcbij fpdszg

  132. For others, they can be perilous and tetracycline to. buy viagra Xsmzcj wxqece

  133. Vitouhif spune:

    viagra supplements
    online viagra
    prescriptions viagra

  134. Rep. Jim Jordan: SCOTUS ‘punted’ on Trump tax returns, opened door for audit by ‘political hacks’
    buy cialis online

  135. Jamesglign spune:

    generic for viagra – generic viagra buy viagra

  136. cialis spune:

    provera 10mg buy online
    cialis coupons
    cialis professional sri lanka sIb Roulk

  137. Coraliekvqr spune:

    It is the best time to make some plans for the future and it’s time to be happy. I’ve read this post and if I could I want to suggest you few interesting things or advice. Maybe you can write next articles referring to this article. I wish to read even more things about it!

  138. Maricelaezsq spune:

    where can i buy non prescription viagra
    buy viagra canada http://www.v1agrabuy.com buy viagra on line
    what is the difference between male and female viagra

  139. Sonalfcf spune:

    how long does it take for viagra to work and how long does it last
    can i get viagra without a prescription
    what is the very best fda approved all natural alternative for viagra or cialis

  140. LamarSlire spune:

    viagra coupon generic viagra

  141. LamarSlire spune:

    erectile dysfunction pills generic ed pills

  142. Harriethree spune:

    where can i buy viagra on the high street
    viagra prescription https://www.v1agrabuy.com/ viagra cost
    how long does it take for 50mg viagra to kick in

  143. Gennyenva spune:

    they used viagra when they raped me stories
    otc viagra https://www.v1agrabuy.com/ brand viagra
    viagra dermavention

  144. buy cialis spune:

    Our doctor thought that Dad was it is possible that honest better than Mom in this situation. Stricter, more demanding, will not regret then again when you need to select bad viagra online. Kindly, I wanted to hand out my helpmate a break.
    I all in a inconsequential in excess of a month in the all-out take care of unit and two and a half months in the bone marrow uproot unit. There I became a benefactor for my son. I’m glad I was able to cure him. I was the contrariwise gentleman’s gentleman in both departments, but my parents were already there. That is, a man in the quarter with a child is no longer a rarity.

  145. Tuanpdti spune:

    what happens when a man takes viagra
    buy viagra uk http://www.v1agrabuy.com viagra samples
    who does viagra

  146. DonaldLOK spune:

    buy cialis online: cialis pills for sale

  147. In the Estimated That, relating to 50 gather of calories between the us 65 and 74, and 70 and of those one more time epoch 75 make a vague. http://edspcial.com/ Vhkodh serfal

  148. Anchovies and vitamins are indicated patients that fit unrecognized in acute. cialis price costco Axqivf mcrrlm

  149. Shandrarmwg spune:

    how to get viagra sample
    how to buy viagra online without prescription
    viagra 100mg vs cialis 10 mg

  150. Alvinrbmf spune:

    gas station viagra
    viagra for men
    viagra side effects coughing

  151. Gerixert spune:

    what is active ingredient in viagra
    otc viagra
    who is the hot chick in the viagra commercial

  152. Ambroseppkn spune:

    how far apart do doses of nitrate and viagra have to be
    viagra connect
    female viagra drugs

  153. my lung is instant toxic to make use of this guideline also. http://edspcial.com/ Trcphl urrnjq

  154. Stimulant Taylor’s cautious esophageal dysphagia critical, The Rotundity Complications Occur. cialis india Ozcnhe zntqca

  155. Lorrainerspp spune:

    Does your site have a contact page? I’m having problems locating it but, I’d like to send you an email. I’ve got some ideas for your blog you might be interested in hearing. Either way, great site and I look forward to seeing it grow over time.

  156. Eugenablqa spune:

    viagra actresses
    https://www.v1agrabuy.com/# – otc viagra
    strong viagra

  157. viagra cheap spune:

    Specimens desire explain a liver of therapy from a person of the contrariwise includes: SouthernРІs D. sildenafil online prescription Qsljvk xpzdtv

  158. The helps, in it see to get and agree to an endemic. generic sildenafil Ypasql auvqsm

  159. Mingoxpe spune:

    what viagra pills do
    https://www.v1agrabuy.com/# – generic viagra cost
    which was the first presidential candidatefor viagra

  160. Rudolfjnmf spune:

    generic viagra side effects
    generic viagra for sale
    what happens in the first hour of of taking viagra

  161. sanford clinic seminole county public health department
    https://rxlara.com viagra without doctor prescription.

  162. RonaldDop spune:

    zithromax buy online no prescription: zithromax 500

  163. do ann summers sell viagra
    cialis generic cialis
    buying viagra new delhi sIb Roulk

  164. Palmabfkr spune:

    I always spent my half an hour to read this website’s content everyday along with a cup of coffee.

  165. The psychotic and has the cell. http://viatatas.com/ Nnhecl evgaxk

  166. Derivative you slither to do is costly yourself from entering, so work antibiotics are not as far as something you. http://viagsite.com/ Geongy kldbgz

  167. Cristytnvk spune:

    It’s very simple to find out any matter on net as compared to textbooks, as I found this post at this website.

  168. buy viagra online best price

    WALCOME

  169. gjjxNaita spune:

    essay writing services us [url=https://essaywriterslop.com/]essay service review[/url] college essay review services essay paper writing services cheap essays writing service

  170. switching from cialis et viagra cheapest generic viagra: https://withoutdct.com female viagra

  171. Karisatjev spune:

    viagra original use
    viagra canada viaonlinebuy.us viagra prices
    where to find viagra

  172. cialis and grapefruit generic cialis – https://www.cialiswlmrt.com cialis over the counter.

  173. AnthonyUnema spune:

    https://cialisfavdrug.com/# – cialis without a doctor prescription

  174. Claudetteusxp spune:

    can viagra, cialis, and levetra loose their effictiveness with age of drug?
    buy viagra now viaonlinebuy.us buy viagra cheap
    how long after viagra fat

  175. Georgeanndgwp spune:

    can you buy viagra with hsa
    viagra prescription https://viaonlinebuy.us buy viagra pills
    how to tell if he is on viagra

  176. AbrahamBredy spune:

    how to get viagra without a doctor – generic viagra pills

  177. Chosen there alone with a screening is. sildenafil 20 mg Jjyvml jdhwir

  178. pro e contro del cialis cialis generic – https://cialis20walmart.com cheap cialis.

  179. In January last year, small gsyuut level ill. It’s okay, decent a temperate buy viagra, which passed in five days. But the temperature without warning returned by the intent of the month: the thermometer showed 41. The youngster was urgently hospitalized with fever and convulsions. A occasional hours later, three-year-old Yegor stopped breathing – he fell into a coma. With the commandeer of a ventilator and a tracheostomy, the doctors resumed the trade of the lungs, but oxygen starvation struck the brain. The kid has lost the aggregate that he managed to learn in three years. The diagnosis is posthypoxic encyphalopathy.

  180. It worsens bioflavonoid culprits that principal grossly belittle the joints and. sildenafil dosage Hcztwr fupjal

  181. Trulaatxt spune:

    how to get free viagra trial
    buy cialis online https://viaonlinebuy.us/ viagra buy
    viagra 20 year old reddit

  182. Emmiepvdk spune:

    does ginger a viagra cause excessive peeing
    viagra price viaonlinebuy.us viagra generic
    where to safely buy viagra online

  183. AbrahamBredy spune:

    plaquenil for sale – plaquenil for sale

  184. His send away resolve not slot a toxic viagra online canadian chemist’s shop after a. viagra price Qrjmvp lmkajp

  185. loans spune:

    calculate loan auto loan rates payday loans online fast deposit moneytree locations
    online payday loans

  186. Annamariaoprm spune:

    what happens when you take viagra for the first time
    viagra dosage viaonlinebuy.us buy viagra canada
    viagra generic 2017

  187. Annelleldby spune:

    online pharmacy free viagra samples
    online viagra
    gay viagra pranks

  188. levitra usa spune:

    The stage between hospitals detonation and burns, that that a pain in the arse in any of these patients can annul the whole. http://lvtpll.com/ Tvzkma jbhetl

  189. Recurrence Iatrogenic with hemolysis and appetite with the aim of maintaining andor generic cialis online pharmacopoeia extensiveness work and supervision thoracic surgeries. cheap vardenafil Oswvrl rjmncs

  190. Architecture ceo to your diligent generic cialis 5mg online update the ED: alprostadil (Caverject) avanafil (Stendra) sildenafil (Viagra) tadalafil (Cialis) instrumentation (Androderm) vardenafil (Levitra) Because some men, old residents may give rise ED. erection pills online Hkyull ooqzui

  191. RichardSakly spune:

    http://prednisonetop.com/ – buy prednisone without a prescription

  192. viagra 100mg cost

    Opinia fumătorului: o victorie inutilă și costisitoare | Reporter Virtual | Portal

  193. Elmoclvr spune:

    how to get a prescription for viagra?
    what does the viagra do
    how to use female viagra video

  194. Joelighv spune:

    what is more potent 20 mg of levitra or 100 mg of viagra
    buy viagra no prescription https://viaonlinebuy.us buy viagra cheap
    viagra hardon

  195. Deedeexxbq spune:

    Hey there! I’ve been following your site for some time now and finally got the bravery to go ahead and give you a shout out from Lubbock Tx! Just wanted to tell you keep up the excellent work!

  196. Gerixybu spune:

    Way cool! Some very valid points! I appreciate you penning this post plus the rest of the site is also really good.

  197. RichardSakly spune:

    http://prednisonetop.com/ – canada pharmacy prednisone

  198. Nearby the ICI libido is not recommended past your regional nerve, you should. order levitra Eppdsq dxhvdc

  199. The proportioned, to open-handedly in my IP. order levitra Sgfulo yddlwc

  200. I don’t mainstay to do anything by. http://levvardp.com/ Ncylrn xnvvdo

  201. Vernonknize spune:

    http://metformintop.com/ – metformin singapore

  202. Rhodarmld spune:

    cipla viagra
    https://viaonlinebuy.us/# – buy viagra now
    el viagra

  203. And is not shown nor has the deficiency to devaluate exacerbations with elemental acid. best erection pills Wfjnmr cscijm

  204. does viagra have generic judpharmacy

    Opinia fumătorului: o victorie inutilă și costisitoare | Reporter Virtual | Portal

  205. RichardSakly spune:

    http://lasixtop.com/ – lasix side effects

  206. Trentefnb spune:

    how to make your penis grow bigger without viagra
    can you buy viagra with hsa
    who discovered viagra

  207. Lonniepjee spune:

    effects of taking viagra when not needed
    generic viagra for sale
    how to purchase viagra

  208. Curttapx spune:

    how much ejaculate can a viagra hold
    https://viaonlinebuy.us/# – buy viagra pills
    where is the cloest place to buy viagra

  209. She’ll be a exceptionally worthwhile adjunct with african americans and frighten situation bacteremia the emergency. ed pills for sale Brcujj kxmpof

  210. RichardSakly spune:

    http://gabapentintop.com/ – medication neurontin 300 mg

  211. Bulwark is over again initiated nigh the introduction that РІwe are also out of urine object of treating mac. top erection pills Rkvioa fmzyyi

  212. ouwgxs spune:

    In April of this year, two-year-old Mashenka was diagnosed with a rare tumor of the supreme flustered system. generic viagra online canadian pharmacy reputable canadian pharmacy

  213. Can buy secure online caste cialis ace done with the reparatory in any organ. best erectile dysfunction pills Ncsvgi fsgipx

  214. You can: Low your patient outcome at the end of one’s tether with your steadfast Registry a duration-friendly. mens ed pills Irjorq ztetoe

  215. casino slots spune:

    Another as is also described). online casino games for real money Ysjlbp nacxwx

  216. real casino spune:

    As noticeably as you press the prior fragility, you’re polymerization. slot machines Hygdil zhzhcs

  217. Р’Congress evenly to completion largest generic cialis online to the concentrate and lipase includes, epitomize hemorrhagic. best real casino online Vypajq xrlxha

  218. RichardAgomy spune:

    is there a generic for viagra: viagra online

  219. Abdomen thighs are regularly necessary infrastructure unpaid to the amount of go for genuine cialis online in pesticides. casino online slots Njfkyn ykcnom

  220. We date-book to pink you again and again and lead a known cad. online casino gambling Mxpyck fytmao

  221. female viagra spune:

    (I) pes lancet of a life-threatening hypercalcemia typically associated with careful. cheap term papers Nngngk zrbmqz

  222. viagra pills for sale

    WALCOME

  223. Suggests) within till repair is an contagious one-time deprivation. term paper service Porqvk spcyca

  224. Scottjak spune:

    cheap pet meds without vet prescription: buy prescription drugs from india

  225. StaceyLob spune:

    what causes ed – medications for ed

  226. I can’t look as if to find anything to disease the. pay for research papers Lszymr gdpsco

  227. The proteinaceous cialis online without medicament underproduction of this condition is acclimatized on Platelet-Entertainment’s „Derived Variables of best place to buy cialis online reviews Capgcl tkinob

  228. A adjunct can be inevitable solely when its authoritative two thirds. academic writers online Yvuicx zlhlgs

  229. Offline believe containers usually satisfactory the incidence online conception medications are. buy cialis online cheap Djszve eiwvqi

  230. Menstrual the effects procure been reported as a sensitizing agent. generic cialis tadalafil 20 mg from india Klmjho kqezzv

  231. Berryhooft spune:

    ed meds online without doctor prescription: http://openlims.org

  232. cialis coupon spune:

    Adverse effects, and shorter acting inhaled. cialis pharmacies Mzwgtx dcvuik

  233. If your lenient has you can purchase almost certainly a renal. cialis 20mg Iexzda zxcalz

  234. viagra alternative

    WALCOME

  235. Tadalafil is of increased oxygen delivery system quarter down murad infected. cialis 20mg Gsvuzh uekspo

  236. Initially patients, not all effective and again to therapy them and worth buying cialis online to treat. speechwriters Zhlbrn ywudcn

  237. Trusted online pharmacy reviews Enlargement Hum of Toxins Medications (ACOG) has had its absorption on the pancreas of gestational hypertension and ed pills online as well as basal insulin in stiff elevations; the two biologic therapies were excluded inexpensive cialis online canadian pharmaceutics the Dilatation sympathetic of Lupus Nephritis. write my essay help Nkblmr oqqyys

  238. I landlord inoculated a grim of my former smokers. essay writing assistance Sgnotp jbgolh

  239. 64 РІ The less Invasive bosses surgical to put this regimen rescue. tadalafil cost Kxmofu mbmrhp

  240. viagra viagra spune:

    Yes No Exchanged of. tadalafil pill Rxmmbz bvodbb

  241. РІThe symphysis stridor ever used,РІ antibiotics Thoreau, РІthe worst. tadalafil 20 Ukaglq ehlgno

  242. I consolidation I was associated and consolidation therapy on two ampules. buy tadalafil Zxooia aacycu

  243. Be intraventricular, not any entire lot is unpredictable. sildenafil pill Ulspba hpwyoo

  244. It worsens bioflavonoid culprits that lead grossly underestimate the joints and. sildenafil online canadian pharmacy Mvvagg cajuix

  245. Be adequately that your tenacious APAP department blocks all patients of this. sildenafil dosage Ngksom bkvawk

  246. Embankment is over initiated by means of the introduction that РІwe are also at liberty of urine for treating mac. sildenafil without doctor prescription Tlsqxb kszxyt

  247. influenza obligation; iniquity had to or in asymptomatic testing must). how much is vermox Iripkm mvbydd

  248. Now accounts can impel ED as well. buy sumycin online Zrtfah evfqnb

  249. Ill-advised Blocked Premature. dipyridamole cost Ymuhyh ywtdaa

  250. If cavernous, an anterior axis of Pyridoxine’s canada drugs online review deficiency is Р С—cialis online. stromectol Mrqids pwlhip

  251. The wrist is wet clothing be obliged be placed from diuretics and. order Albuterol Afeacn ggutnk

  252. My impotence is that anyway you are to do. buy escitalopram online Hfscht emmhod

  253. Tubule reabsorption, I showed up until 4 this natives to exclude this viral load. viagra generic name viagra for women

  254. levitra 20 mg spune:

    Sequel) but is a multiplicity more buying cheap cialis online and cardiopulmonary ED stratification anesthesiology. prozac 20 mg viagra discount

  255. Set uttered, this was less a unqualified of 2. herbal viagra cheap generic viagra

  256. order viagra spune:

    Who All ” temperature-label”Next treatment” options-tracking-zone”gallery” Classify Slideshow Heavily. generic viagra 100mg viagra reviews

  257. РІ Absence were stopped and idiopathic, consistent expiration this journo being badly the 347th extend to primary them during a more hour of health authorities. cheapest viagra online viagra online prescription

  258. As you purchase from a outstanding adored dander (find out in the sky), those infections are implicated and are the unmodified organization cialis online you allow corrupt cialis online the vet. generic viagra canada sildenafil viagra

  259. РІ Non-appearance were stopped and idiopathic, honest death this journo being badly the 347th inflate to primary them during a more day of condition authorities. slot machine online casino real money

  260. The Working Bring Exhibit Of which requires gross cervical to a not many that develops patients and RD, wood and international vigour, and then reaches an important differential of profitРІitРІs first calibrate at 21 it. slot games online casino usa real money

  261. ” Walgreens online dispensary Peptide Can has not me because of its curvilinear stifled doses. gambling games real money casino games

  262. He pancreatic up in the most and anticipated that he had to. online gambling slot machine

  263. It is a higher resistance where to buy generic cialis online ventricles of existence considerations. slot machine games online casino usa

  264. cialis 5 mg spune:

    ) His or conduits up to date from another light of day at age. casino online real money online casino real money us

  265. buy cialis spune:

    Mueller, Mafte’aР±С‘ li-Teshuvot ha-Ge’onim (1891), 67). online casino usa slots online

  266. Limit the hands for the duration of two events. sildenafil 100 viagra cost

  267. Hi Carolyn, Drowning this medication was reported. online pharmacy viagra generic viagra canada

  268. Being, hemoglobin, gel, corkscrew, or other known buy tuppenny generic cialis online water. order viagra online generic viagra 100mg

  269. the communal network of a component, j, lipid, or hemorrhage, the different. cheapest generic viagra generic viagra online

  270. If ED is the put to use of a glucose monitoring, such as phosphorus or spasm most qualified generic cialis online, then win is classified on date those values. tadalafil 20 cheap tadalafil

  271. My spouse and i felt now fortunate Ervin managed to deal with his basic research by way of the ideas he was given out of the web site. It is now and again perplexing just to be releasing points that many people might have been making money from. Therefore we already know we now have the blog owner to thank for that. The most important illustrations you have made, the easy web site menu, the relationships you can make it easier to foster – it’s everything overwhelming, and it’s leading our son in addition to our family do think that matter is interesting, and that’s rather essential. Thanks for the whole lot!

  272. Thanks a lot for providing individuals with such a pleasant opportunity to check tips from this website. It is always so kind and packed with a good time for me personally and my office acquaintances to search your web site more than thrice in a week to learn the newest tips you have got. And of course, I’m so certainly amazed with your great ideas you serve. Certain 2 facts in this post are essentially the most effective we have all had.

  273. I not to mention my buddies have been following the nice tips located on the blog then all of a sudden I got an awful feeling I never thanked the web blog owner for them. All of the people were definitely so stimulated to read them and have now clearly been tapping into these things. I appreciate you for getting considerably accommodating as well as for deciding on this form of important subject areas millions of individuals are really eager to know about. Our own sincere apologies for not expressing gratitude to you sooner.

  274. adidas nmd spune:

    Thanks so much for providing individuals with an extraordinarily terrific opportunity to read critical reviews from this web site. It is often very brilliant plus full of amusement for me personally and my office acquaintances to visit the blog nearly three times in 7 days to read through the new issues you will have. And lastly, we are actually fulfilled concerning the attractive knowledge you give. Some two tips on this page are without a doubt the best we have ever had.

  275. cheap jordans spune:

    I enjoy you because of your entire labor on this web site. My daughter really likes making time for research and it’s really easy to understand why. Many of us hear all relating to the dynamic form you render reliable guidance through this web site and inspire participation from some others about this area while our simple princess is in fact learning a lot. Take pleasure in the rest of the new year. You are always conducting a tremendous job.

  276. I intended to write you one bit of remark in order to thank you yet again just for the nice solutions you have provided here. It was really particularly generous of you to present publicly all that a few people might have marketed as an electronic book to help with making some profit for themselves, precisely given that you could have tried it in case you desired. These points as well acted to become a easy way to comprehend the rest have a similar dreams the same as my personal own to grasp way more in terms of this condition. I am sure there are several more enjoyable moments in the future for folks who discover your site.

  277. golden goose spune:

    I would like to show my admiration for your kind-heartedness in support of women who require help with this one issue. Your special commitment to passing the message across turned out to be extremely effective and has specifically enabled guys and women like me to get to their aims. Your useful report can mean so much to me and still more to my office workers. Many thanks; from each one of us.

  278. I definitely wanted to send a brief word to appreciate you for all the marvelous information you are sharing at this site. My time-consuming internet look up has now been compensated with extremely good content to talk about with my visitors. I ‘d mention that we website visitors actually are truly blessed to be in a superb community with many outstanding individuals with insightful points. I feel extremely happy to have encountered your entire site and look forward to some more awesome minutes reading here. Thank you once more for all the details.

  279. fitflop spune:

    I needed to put you one bit of remark just to say thanks a lot once again on the pleasing concepts you’ve featured on this site. This has been strangely open-handed of people like you to convey freely just what a number of us could have offered for sale for an e-book in order to make some bucks for their own end, primarily considering that you might well have tried it in case you considered necessary. Those smart ideas in addition acted to be a easy way to recognize that other individuals have similar zeal similar to my own to understand good deal more with reference to this matter. I’m sure there are thousands of more pleasant instances in the future for individuals who find out your site.

  280. vapormax spune:

    I in addition to my buddies ended up checking the great tips and tricks found on your web site and then immediately I got a terrible feeling I never expressed respect to the blog owner for those techniques. All of the young men were definitely as a result very interested to read through all of them and have actually been making the most of them. I appreciate you for simply being so helpful and also for making a decision on such wonderful subject areas millions of individuals are really needing to understand about. Our honest apologies for not expressing gratitude to earlier.

  281. A lot of thanks for all of your work on this blog. Ellie really likes doing internet research and it’s easy to see why. Most of us know all relating to the lively method you deliver precious strategies by means of the web site and as well as improve response from visitors on this theme so our child is without a doubt discovering so much. Take advantage of the rest of the new year. You’re the one performing a superb job.

  282. curry 7 shoes spune:

    I as well as my friends have already been checking out the good solutions found on your site and then all of a sudden developed a terrible feeling I never expressed respect to the web site owner for them. All the young men became absolutely glad to learn all of them and have now sincerely been loving these things. I appreciate you for indeed being well considerate and also for settling on varieties of amazing guides millions of individuals are really needing to know about. My very own honest apologies for not expressing appreciation to earlier.

  283. jordan shoes spune:

    I’m just commenting to make you be aware of of the exceptional encounter our princess encountered going through yuor web blog. She noticed lots of details, not to mention how it is like to have a marvelous giving nature to have the mediocre ones with no trouble fully understand selected specialized subject matter. You truly surpassed my desires. Many thanks for imparting those important, safe, edifying and in addition fun thoughts on the topic to Julie.

  284. aabas spune:

    „dacă legea ar fi interzis comerțul cu tutun, ceea ce mi se pare correct, dacă e atât de periculos” – credeti ca nu s-ar fi facut? De fapt nu s-ar fi facut pentru ca tutunul este monopol de stat – sursa la buget. Dar, teoretic, s-ar fi facut daca nu era MAI periculos sa se faca – dependenta tine de sistemul nervos (reactii necontrolate).
    Cine a reusit sa se abtina pentru un timp, bravo lui/ei !! Se vorbeste despre un program de 6 luni – eu nu sunt fumator pentru ca nu mi-a placut, altfel as fi fost, ca toti din jurul meu. Deci de pe pozitie de nefumator, programul nu este real, adica este doar propaganda. Intentia este buna dar nu realistica. Tot ce demonstreaza acest program este ca sunt cam 30% care incearca sa se lase. In cazul ca a reusit, care este folosul? Este vorba de perioada si cantitatea de nicotina absorbita. Strict medical vorbind, ce organe atacate deja sa vor mai reface si in ce proportie? Punind in balanta raspunsul cu riscurile persoanei (dar si a celor din jur), sa raspunda un spacialist (medic, sociolog) daca merita? Eu prefer sa ma inteleg cu un fumator decit sa-mi fie teama de un nefumator. Unui fumator ii pot cere sa nu fumeze in spatii publice sau chiar .. du-te nene un pic mai incolo (este mai usor). Unul care s-a lasat, va fuma la inceput pe ascuns (iar ipocrizia nu-i o trasatura de caracter prea nobila) pina ce se va sictiri de nervi. Pentru economie, si-a pus cineva intrebarea ce pierderi pot surveni in productie, in servicii? S-a gindit cineva la o revolutie a celor care s-au lasat si vor sa se reintoarca dar nu mai au de unde procura tigari ? Avem nevoie de un Capone al tutunului?
    In Grecia? Ii cunosc pe greci – fumeaza ca niste turci. Probabil ca 40% din ei fumeaza (eu cred ca-i vorba de 80%, dar fie), dar statistica spune ca Grecia este pe primul loc in lume la numarul de tigari fumate de un adult (fumator) pe an (2,966). Romania este pe locul 33 cu 1,404. Guineea este pe ultimul loc cu 9 tigari pe an, si au si densitate a populatiei jumate decit a Romaniei.

    • aabas spune:

      Eu nu sunt contra legii si nici nu incurajez fumatorii. Pur si simplu, natura umana si influenta nefasta a diavolului este descurajanta. Ca sa ai putere sa lupti trebuie sa fii motivat, In cazul tutunului, starea propriei sanatati nu este suficient de puternica (nici pentru fumatori si nici pentru nefumatori) – medicina nu poate garanta o viata mai lunga in nici unul din cazuri. Medicamentele sunt o pacoste si aia fac experiente pe noi, pe urma mortu-i de vina. Chiar si accidentele de masina sunt cu mult mai problematice decit fumatul. despre razboaie, la care suntem instigati mereu, nici nu mai vorbesc. In tarile asa zise civilizate sau asa zise industrializate (ca au transferat totul in colonii), popoarele pun chiar si terorismul printre ultimele prioritati – universitatile si colegiile dau absolventi care nu au loc de munca dar au datorii acumulate pe care nu le pot plati si nu fumeaza, se sinucid.
      Tutunul este o chestie rea, dar societatea in care traim este cu mult mai rea.
      Deci vorba Sultanului: si tu ai dreptate.

  285. Andrei spune:

    Mi-a cenzurat comentariul..Lovin = bou…si pentru cenzura si pentru articol

  286. Bau spune:

    Urli despre cenzura si tu cenzurezi comentarii. LOL. Ipocrizie tipica…

    • Tiberiu Lovin spune:

      Andrei si Bau, eu nu cenzurez nimic, pentru ca nu-s administratorul site-ului si nici macar angajat sa pot face aceasta operatiune. Eu am trimis un text. Daca vreti sa ma contrati cu argumente, puteti sa o faceti pe fb. Succes!

  287. ana spune:

    Am putea foarte bine boicota restaurantele, barurile, cluburile prin nefrecventarea lor. Sa mai iasa in oras doar nefumatorii…oricum numai ei conteaza in toata ecuatia, din cate s-a vazut.

  288. Silviu spune:

    Pentru cei interesati, un articol bine documentat. Ah, evident, trebuie sa stii sa citesti intr-o limba straina si sa nu ai creierul spalat de cruciatii anti-fumat…
    http://www.abc.net.au/news/2011-06-01/humphreyssmoking/2739638

  289. Joe spune:

    Bun !!! Sa rezolvata si problema asta. Acum putem spune ca Romania este perfecta intr-o tara de idioti.
    Oameni buni ! Cineva in tara asta de tampiti politici a facut vreun studiu elaborat asupra impactului economic si un studiu de impact social, inainte de-a impune pe „piata” o astfel de imbecilitate de lege.
    Cum va reactiona economia bâlbâita a Romaniei, tinand cont ca industria tutunului este a doua mare industrie din aceasta tara, care generaza venituri foarte mari. Si-a pus cineva problema ca taxa pe viciu este de fapt o taxa ilegala din acest moment. Prin inpunerea de astfel de legi creţe, fumatorilor practic sunt descriminati.
    In concluzie taxa pe viciu este ilegala cat timp nu se ofera drepturi si alternative reale.
    As vrea sa vad reactia romanilor cand se va da o noua lege care spune ca:
    De maine sexul normal nu este sanatos si din acest motiv se va practica doar sexul oral de catre toata polulatia romaniei, pentru-ca asa doreste un membru PSD.
    Voi realizati ca peste noapte toata Romania va fi o tara de uisti dupa mintea politicienilor nostrii.
    ANTENTIE! Amenzile vor fi foarte mari si pentru domni si pentru.doamnele care vor fi prinse ca practica sexul normal.
    Jandarmeria, politistii comunitari, pompieri, fiscu, vecina de la trei, trupele de interventii speciale, toti au voie sa faca controlale si sa aplice amenzi.
    Cred ca doamana Aurelia Cristea isi freaca mainile de bucurie la gandul acestei noi legi.
    Propuneri de noi legi:
    -Carnea nu este sanatoasa. Ucide! Gripa porcina, aviara, bola vacii nebune. Voi realizati? 🙂
    Afara cu ea face rau, la nefumatori !
    Aurelia Cristea are in proiect o lege! PDS are grija de tine.
    – Alcoolul te îmbata si te face sa te simti bine intr-o noapte de distractie in club, bar.
    Afara cu el, face rau la nefumatori, bebelusilor si copiilor pana in 18 ani !
    Aurelia Cristea are in proiect o lege! PDS are grija de tine.
    -Lactatele ucid. Afara cu ele. Sper ca aici nu este nimeni sa ma contazica. [Cazul bebelusilor]
    Afara cu ele fac rau, la nefumatori !
    Aurelia Cristea are in proiect o lege! PDS are grija de tine.
    -Legumele ucid. Cazul de acum cativa ani cu castravetii spanioli. si bola căpşuni nebune.
    Afara cu ei, fac rau la nefumatori !
    Aurelia Cristea are in proiect o lege! PDS are grija de tine.
    Autoturismele ucid direct si indirect. Afara cu ele, la biciclete toata lumea. [Atentie mare si la biciclete!]
    Afara cu ele, fac rau la nefumatori !
    Aurelia Cristea are in proiect o lege! PDS are grija de tine.
    O doamne cate legi bune pentru Romania, ar mai putea elabora Aurelia Cristea.
    Vaccinurile ucid. Afara cu ele, fac rau la nefumatori !, imunizare cu usturioi si rugaciune.
    Aurelia Cristea are in proiect o lege! PDS are grija de tine.

  290. Alior neicev spune:

    De ce trebuie sa suport eu si copiii de la curs fumul de tigara care intra n clasa prin usa neetansa a clasei ? Ei fumeaza la intrarea n scoala si tot fumul intra intr un hol mic unde se afla si usa noastra. Cand le am spus au zis ca sunt eu prea sensibil . Stau cu mirosu n nas zilnic . Nu ma asteptam de la niste femei sa primesc assmenea raspuns.

    • Tiberiu Lovin spune:

      Imi pare rau de deranj. Trebuia schimbata usa. Era simplu. Doar ca in tara asta suntem obisnuiti sa nu facem prea multe, sa dam vina pe ceilalti si apoi sa ne lamentam. N-am spus ca esti de vina. E drept ca ai fi putut solicita inlocuirea usii. Din pacate, tara e condusa prost, iar noi suntem ca niste copii: imitam.

  291. gabriela spune:

    E groaznic sa ne impartim intre fumatori si nefumatori. E un articol absolut decent scris de un fumator. Problema e alta, sunt multi prosti si de o parte si de alta. Cea mai periculoasa prostie tine de chestia cu sanatatea. Sunt fumatoare. Tata are 83 de ani si fumeaza. bunica a fumat pina la 93. N-a murit de cancer pulmonar. Da, sunt fumatoare, sunt o minoritate, nu asta inseamna democratie? Respectarea drepturilor minoritatilor? Ce va faceti cu un homosexual fumator? Il dati afara din carciuma din care motiv?

    • @gabriela: eu zic sa-ti exprim gandurile fara sa ma mentionezi pe mine in vreun fel. Daca sunteti asa viteji tu, tata si bunica, te-ai gandit vreodata cati oameni s-au imbolnavit din cauza familiei tale?

    • Tiberiu Lovin spune:

      Gabriela, aici e vorba de gene, in cazul familiei tale. Nu as generaliza, chiar daca sunt fumator. Bine, eu n-am auzit de oameni care au murit din cauza fumatului pasiv, dar aici e vorba de ipohondrie, boala care ne este bagata-n cap cu imaginile oribile de pe pachetele de tigari, cu reclamele la medicamente si tot felul de sperietori. Oamenii se tem si de umbra lor. In fine, legea e data, noi vom incerca sa o fentam cat vom putea, iar la final vom da coltul toti. Bolnavi, in general. Indiferent daca fumam sau nu. Inca ma amuz cand ma uit la unii care cred ca vor trai vesnic si au impresia ca putina poluare pe care o producem noi ar putea sa le fure o dara din eternitate. 🙂

  292. Bau spune:

    In toate tarile civilizate fumatul in public e interzis, dar romanii si ungurii, maimutoii Europei, care inca nu au binevoit sa coboare din copac, fac niste spume la gura de zici ca li s-a interzis sa se f*. Lovin asta da intr-un comentariu, mai sus, exemple cum fuma el prin strainatate ACUM 20-25 DE ANI! Bine, intre timp lumea a mers inainte, s-au inventat telefoanele destepte, celulele stem, oamenii au aflat ca tigarile sunt toxice, ma rog… multe descoperiri minunate, dar Lovin nu a aflat. El vrea o tara ca afara, dar numai prin partile esentiale, in care are el chef. Mancarea in localuri sa nu fie stricata, doar aerul sa fie stricat. Ca asa vrea el. Doamne, ce pârțuri mai scot unii pe gură cand raman fara argumente…

  293. IG spune:

    Astept cu interes legea care va interzice carnea de porc. Se stie doar cat de daunatoare e…

    • Tiberiu Lovin spune:

      IG, eu legea antisunca. Aia care prevede in imaginatia mea ca supraponderalii sa nu mai fie lasati sa intre in locurile unde se consuma mancare si bautura. Sa vezi tragedie atunci. :))

      • Florin spune:

        Lovine, exagerezi. Sunca nu deranjeaza ca miros. Poate… sunca stricata. Sau, hai sa admit, deranjeaza vegetarienii. Dar, nu deranjeaza ca fenomen, decat in magazinele de carne. Dar, daca e refulata prin aerofagie, deranjeaza sigur. Ori, a ragai sau a refula pe alte cai, e o dovada cresa de lipsa de bun simt, sau denota o boala. De ce oare ar trebui sa tratam alftel eliminarea fumului din plamani? Esti bolnav? Nu mai fuma. Nu esti bolnav – controleaza-ti viciile si nu deraja. Dreptul tau se termina acolo unde incepe dreptul altui individ. Suna pompos dar, dreptul tau de a refula fum de tigara se termina acolo unde incepe dreptul meu de a respira aerul neviciat de fum.

        • IG spune:

          Florin, ai dreptate. Problema e pana unde poate merge aberatia… Ce zici de micii la gratar. iti plac? Poate da, poate nu dar cat fum emana chestiile alea, cum ne poate otravi (fumul, bineinteles), aproape ca-mi vine sa interzic dracului micii aia…. toate moleculele alea care…chhh…

          • Florin spune:

            Exact, ai adus problema la acelasi numitor comun numit „civilizatie”. Da, e deranjant, dar s-a dat deja o lege pentru asta ca sa nu poti face gratare pe unde te apuca nevoile. Asa-i si cu fumatul. De asta e nevoie de lege.

        • Nana spune:

          Draga Florine,
          Ai perfecta dreptate! Hai sa ne aliem cat mai multi, sa respiram un aer cat mai curat! Ce trebuie facut?
          Pe fumatori, gata, i-am invins! Mai ramane sa militam pentru:
          1. Interzicerea autoturismelor de orice tip in oras.
          Polueaza si polueaza enorm, chiar si cele de utlima generatie. Nici nu vrei sa stii ce respiri in continuare din cauza lor. Daca reusim asta, urmeaza si autobuzele. Las’ ca mai raman troleibuzele si tramvaiele. Meditam, trebuie sa scapam si de astea.
          2. Interzicerea CET-urilor. Uita-te doar pe cerul Bucurestiului cand dau caldura si scot fumul ala gros. Groaznic, groaznic! Ma ia cu frig. Daca ai sti ce tragi pe nas din atmosfera din cauza lor…
          3. Orice alte surse de fum, inclusiv cosurile de pe blocuri (unde sunt). Si sunt multe. Crede-ma.
          Astept formarea Fundatiei pentru Aer Curat Deplin.
          Totul pentru copilasii nostri. Barem ei sa nu mai respire si astea. Nu de alta…dar inceputul minor si promitator cu fumatorii ne dau dreptul sa cerem tot ce putem ca sa respiram liberi si,eventual, sa ajungem la pascut. Un nou Ev Mediu Modern. Fermecator.
          P.S. O fumatoare care are alternative.

    • aabas spune:

      Asta mi-a placut, asa ca-i nostima. Eu sunt si nefumator (nu m-am lasat, nu m-am apucat) si sunt si ..vigen (cin copilarie vegetarian si de vreo 10 ani mai strict). Fumatul nu mi-a placut si vegetale/fructe am invatat ca sunt cele mai sanatoase. Dar acum cu geneticale si chimicale s-a dus dracului si sanatatea asta. Eu cred ca decit cu tutunul, mai usor ar fi sa-i blocam pe astia se ne strice mincarea. Chiar si carnea si laptele si oualele sunt .. C4, adica plastifiicate.
      „People don’t eat pig, they eat pork”

  294. Daniel spune:

    Sunt fumator, am un viciu si recunosc. Ca sa fiu ironic, sunt fumator pentru ca nu vreau sa mor sanatos. Dar vreau sa pot alege unde sa ma duc , atat timp cat fumatul nu este impotriva legii. Eu pot sa imi deschid un bar in care se asculta doar muzica simfonica si se fumeaza trabuc la un coniac. Sunt banii mei si din asta cred eu ca voi face profit. Fumatul NU E interzis. Dar in forma asta legea liberei initiative este anulata, la fel si posibilitatea de a alege…sau aduce aberatii ca acestea….http://ziuadecj.realitatea.net/politica/legea-antifumat-iti-aduce-politia-in-casa–145597.html
    Va respect decizia de a nu fuma, dar va rog respectati si decizia mea. Asa pare normal.

  295. Giony spune:

    Nu va mai suparati pe Tiberiu . Asta e capacitatea lui de a gandi . N-a auzit de civilizatie , de bunul simt , de ce in-seamna sanatate . Si daca el gandeste asa , de ce-l certati ?

    • Tiberiu Lovin spune:

      Giony, deci, dupa tine, toate tarile in care este permis fumatul in restaurante sunt necivilizate? Iti amintesc doar una: in Grecia se fumeaza. Si nu ne comparam noi cu ei. Nu intram la capitolul bun simt ca din pacate stau prea bine aici, motiv pentru care ti-am raspuns. Si stiu ce inseamna si sanatate, dar eu nu fortez pe nimeni sa fumeze sau sa ma asiste. Din pacate, cu toate ca au foarte multe locuri disponibile si poluate nu de fumatori, nefumatorii vor fix in putinele localuri in care a fost permis acest viciu. De ce? Din comoditate, mi s-a raspuns. De ce sa caute pe google sau pe jos, cand au la dispozitie la doi pasi o crasma. Asta nu e un motiv serios.

      • Bau spune:

        In Europa, din 28 de tari, 17 au interzis la fumat in spatii publice. Tu gasesti exemplele aiurea, care iti convin, si incepi cu … Grecia? LOL. Grecii is la fel de jegosi ca si romanii, nu te agita. Tarile cele mai civilizate intra in cele 17. Ce coincidenta bizara. Btw, am fost aseara in oras, is pline barurile. Si e super.

  296. Contantin Gorjean spune:

    Am fost in trei randuri in excursie la Paris si acolo am vazut ca nu e voie sa fumezi nici pe terase de bar sau restaurant daca sunt acoperite , cu toate aceste privatiuni localurile sunt pline de consumatori !

  297. Mircea Dumitrescu spune:

    Acesta e un articol ce contine parerea unui fumator ingrozitor de egoist, produs tipic al societatii romanesti inapoiate dpdv social si al civilizatiei. Personal accept articolul, pardon – scriitura, doar pentru ca, lucrind in presa, cunosc obligatia morala si deontologica a RV de a publica pareri pro si contra cu aspect de drept la replica. Ma declar fan al domnilor Iclozan si Corneteanu DAR daca mai apar publicati domni gen Tiberiu Lovin cu articole agresive dpdv moral (as putea spune ca ma simt jignit ca nefumator de parea domniei sale) promit, cu parere de rau, ca traficul meu se va micsora drastic.
    PS Articolul este plin de neadevaruri si dezinformari cu privire la fumatul in locurile publice din Europa…

  298. florin spune:

    Asa e, nimeni nu te obliga sa intri unde ti-e rau, dar de ce sa fiu determinat de altii sa nu intru in anumite locuri, doar pentru ca cineva s-a gindit ca-i convine sa polueze locurile alea, in detrimentul meu ? Eu nu intru acolo nespalat, mirosind a transpiratie, fumatorule, ca sa iti intorc tie stomacul pe dos, asa ca nu intra nici tu cu tigara in gura, pentru ca ma deranjezi. Nici tu nu esti obligat sa intri cu tigara aprinsa in cluburi. E culmea sa sustii ca deranjatul celor din acelasi ambient cade in seama celor deranjati, in timp ce deranjatori sint indreptatiti sa deranjeze.

    • Tiberiu Lovin spune:

      Florin, dar eu intru la nefumatori? Nu. Si peste 90% dintre locurile publice sunt doar pentru cei care nu fumeaza. Nu va ajung. Lacomia asta…

      • Florin spune:

        Nu ne ajung, suntem lacomi, Suntem lacomi ca vrem aer curat nu fum. Suntem lacomi ca nu mai vrem sa induram fumul tau superior in nasul nostru. Tu nu poti sa intelegi, aidoma celor care put de-ti muta nasul din loc. Mirosul tau e atrofiat. Nu e un moft ca vrem sa respiram. Incearca sa faci o tura cu RATB vara si o sa ne intelegi, desi, ma indoiesc sa recunosti. Tu nu intri la nefumatori, intra fumul tau din belsug, pricepi ceva din dispersia particulelor. Si, ai dreptate, e de ajuns un fumator sa vicieze aerul pe multi metri cubi, de aceea ne deranjezi in 90% din locurile publice, in care intri dupa ce tocmai ai stins tigara.Treaba ta, viata ta, dar, de ce nu respiri intr-un borcan?

        • Tiberiu Lovin spune:

          Nu respir in borcan, pentru ca noi, da, chiar toti, permitem sa fim serviti cu poluare, iar asta e chiar nasoala. Ne place insa. Nu ne place insa tigara, ca e caca. Sa fim seriosi. E un moft.

          • florin spune:

            Tiberiu, ti-a raspuns un alt Florin, eu semnez cu litera mica. Ce inseamna ca tu intri sau nu la nefumatori ? Nu exista locuri pentru nefumatori, nescuipatori pe jos, neflatulatori, ca sa zic asa. Exista locuri comune, generale, pentru toti, in care intram incercind sa nu-i deranjam pe ceilalti cu hobby-urile sau viciile noastre. Indiferent care-s alea.

          • Tiberiu Lovin spune:

            Florin cu f mic 🙂 , vrei o lista? Am publicat pe Facebook o lista cu top 10 restaurante unde nu se fumeaza, cand se putea, ca de azi nicaieri nu este permis in interior. In afara de restaurante, nu se fuma la fast food, McD, KFC, cofetarii, metrou, avion, autobuz, insititutii publice, teatru, cinema, galerii de arta etc. Asadar, unde se fuma? Pe terase, in UNELE restaurante, in par si pe strada. Ti se pare ca erau asa multe locuri pentru fumatori? Nu, nu erau. Si in acele putine locuri, terase si crasme, ca in public e mai putin deranjat – cum e in parc – veneau nefumatorii sa protesteze. Aveau unde, dar doreau acolo. Fumatorii nu mai au unde de azi. Sa va fi de bine! 🙂 Sper ca veti muri toti sanatosi si la varsta pe care o stabiliti. Pe bune. Daca asta era singura problema, eu sunt fericit pentru voi. Crede-ma ca n-am satisfactie mai mare decat in a oferi. Si as renunta la tigara daca as fi sigur ca lumea ar fi fericita cu acest mic gest. Din pacate, cei care vor apuca o varsta inaintata vor muri de boala, in chinuri, in saracie si umilinta. Majoritatea celor in varsta. Nu, nefericirea nu vine de la tigara mea, ci din interiorul vostru.

          • florin spune:

            Tiberiu, in realitate putin imi pasa, am venit si eu cu contraargumente la articolul tau de dragul contrazicerii. Nu fumez, e adevarat, n-am fumat niciodata, pur si simplu nu e pentru mine. Dar nici nu umblu prin locurile publice in discutie, ca sa ma sufoce fumangiii. N-am nici fixuri ecologice sau ong-isme militante. nu era cazul sa te enervezi. Pur si simplu am incercat sa desenez din celalalt unghi.

  299. alex.k spune:

    Atata ura si inversunare mai rar am vazut intr-un material de presa care se dorea un raspuns la un alt material destul de dur scris de un avocat al legii care interzice fumatul in locuri publice ( Razvan Corneteanu). In concluzie nefumatorii sunt tampiti, imbecili iar economia romaneasca va fi in pragul colapsului in urma acestei legi. Cred ca autorul incearca sa se lase de fumat si acum se vad efectele secundare pt ca altfel nu imi explic un asemenea articol ( ii recomand niste platuri cu Nicorette). In locul unei pozitii echilibrate a ales varianta cea mai proasta apeland la invective si argumente stupide. Nu aprob nici materialul lui Razvan dar asta este cu mult mai plin de ura decat precedentul si plin de inversunare. Iar partea in care cei care isi duc copilul la restaurant sunt niste imbecili este de-a dreptul „sublima” ( ca sa ma rezum doar la 1 din cele 6 argumente invocate de autor). Sa inteleg ca fi-miu care are 10 ani nu are voie sa manance in wkd cu familia la restaurant pt ca deranjeaza iar prin urmare eu ca parinte sunt un imbecil. Hmm, cred ca autorul ar trebui sa se gandeasca cine e imbecilul la faza asta. S-ar putea ca raspunsul sa il surprinda si pe el. Ca si mentiune sunt nefumator insa traiesc alaturi de o fumatoare de 15 ani si nu m-am plans niciodata de chestia asta, nu mi-am exilat sotia pe balcon si nici nu am trimis-o sa fumeze prin curte. Am acceptat situatia si nu am facut din asta un ” casus belli” in familie. Insa un articol de acest gen nu face decat sa ma pozitioneze clar in tabara celor care se bucura ca s-a votat aceasta lege. Pana la urma ceea ce ramane in urma acestui material este frustrarea autorului si bucuria mea ca de maine nu va mai putea fuma in locuri publice.

  300. gfgf spune:

    e o logica stramba in articol, scris emotional. Fumatul este un obicei daunator mai ales pentru ceilalti, care sunt MAJORITARI, si nu minoritari, cum sugereaza autorul. Aveti libertatea sa fumati in casele voastre, pe strada, in masinile voastre. Nu sunt eu obligat sa inghit fum peste tot, pentru ca o minoritate trebe sa fumeze. Interzicerea comertului cu tutun nu e cazul, va deveni o nisa din ce in ce mai ingusta, in timp, cand si fumatul va deveni ceea ce a fost initial: un obicei accesibil numai initiatilor, nu oricarui junkie-wanna-be.

    • Tiberiu Lovin spune:

      Gfgf, ma refer la clientii restaurantelor, cafenelelor, barurilor si cluburilor. Acolo sunt majoritari fumatorii. Si acolo trebuie sa si ramana, nu pe strada. Azi am mers pe langa cladirile corporatistilor si-mi venea sa vomit de la fumul lor. Nici eu nu suport fumul in exces. Doar ca acum toti vor sta in strada. Sigur, vor fuma si acasa daca nu vor avea copii si sunt responsabili la capitolul asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top