De la ziaristul activist de pe vremuri, care, de voie, de nevoie, era obligat să ridice nişte osanale înţeleptului cârmaci şi savantei de renume mondial chiar şi când scria un reportaj de la atelierul de remaiat ciorapi damă din Corocăieşti, instituţia presei a trecut, după Revoluţie, prin mai multe etape. Mai întâi a venit vremea ziaristului combatant şi principial, gata să se lupte şi cu morile de vânt. Pe atunci, mogulii de presă erau puţini şi cam Cârciogi la buzunare, în sensul că n-ar fi aruncat cu bani nici în reîncarnarea lui Brunea-Fox. Acea perioadă a fost momentul de glorie al presei independente de la noi, deşi chiar şi atunci au existat cozi de topor care, din convingere sau oportunism, au ţinut să laude cozile de bâtă ale minerilor. Mai pe urmă, când oamenii de afaceri şi-au dat seama ce armă formidabilă poate să fie presa, ei au confiscat-o, au făcut-o mai întâi prietena lor, apoi amanta, apoi sclava lor sexuală. Aşa s-au născut mogulii şi vuvuzeii, aşa s-a creat relaţia lor indestructibilă şi aparent reciproc profitabilă. Spun aparent pentru că într-o asemenea relaţie e ca la felaţie: depinde de ce parte a baricadei te afli.

Văd, de câteva zile, tot felul de reacţii faţă de ce li s-a întâmplat domnişoarei Stancu şi domnului Ursu, rămăşi fără emisiune peste noapte. Unii le-au turnat celor doi găleţi cu lături în cap, i-au blestemat, i-au înjurat, au jucat ţontoroiul pe necazul lor. Alţii s-au grăbit să-i compătimească şi să-i considere victime colaterale într-un război care nu era al lor. Dar în ultimii doi ani presa, locală şi centrală, a suferit pierderi grele, s-au pierdut mii de locuri de muncă şi au rămas pe drumuri jurnalişti poate mai talentaţi decât Stancu şi Ursu, dar care n-au avut, asemenea acestora, posibilitatea să lucreze pentru un mogul şi nici să dea din coate, gură sau fund pentru a ajunge pe fotoliile capitonate de la “Ora de foc”. Cei doi vajnici apărători ai libertăţii cuvântului, cei doi veşnici inchizitori şi acuzatori ai “dictaturii”, care-şi făcuseră un scop în viaţă din anihilarea mediatică a oricărui invitat cu carnet PDL şi din ridicarea în slăvi a invitaţilor agreaţi din PNL, PSD, PC şi chiar UDMR, au murit după cum au trăit: mărunt. Felul cum au fost scoşi din grilă, cum au fost aruncaţi la coş e un avertisment dat tuturor vuvuzeilor de la Realitatea şi de la Antene. Un avertisment care spune clar: nu mai sunteţi jurnalişti, sunteţi doar nişte zombie din care mogulii au smuls orice urmă de conştiinţă şi de morală, nişte simple unelte urlătoare, nişte Frankensteini hidoşi, cu chipurile deformate de ură, cu balele turbării la gură, spre a va dovedi credinţa oarbă, spre a primi un ban în plus pe card. Şi când firele cu care păpuşarii îi leagă, când curentul care-i electrizează şi le curge prin vene sub forma unor fluxuri de euro se taie, aceşti indivizi rămân fără vlagă, simple marionete lipsite de viaţă şi imposibil de reciclat.

Pentru că toţi aceşti indivizi care-şi scot demnitatea la mezat şi o oferă, precum îşi oferă fecioria fătucile labile psihic şi cu foamea în glandă, pe Internet, domnilor generoşi, trebuie să ştie foarte bine ce riscă atunci când pornesc pe drumul ăsta. Intelectuali care acceptă cu seninătate să li se spună, de către un fost deţinut de drept comun, că au rahat în loc de creier, indivizi slugarnici care înghit în sec când li se zice că folosesc batista sau, după caz, hidrantul pentru scopuri scârbavnice, jurnalişti cu vechime, filosofi sau poeţi care nu protestează atunci când sunt umiliţi în ultimul hal, gândindu-se că totuşi e profitabil să te laşi umilit, dar pe bani mulţi, îşi merită soarta. De aceea studenţilor şi studentelor care-şi tocesc coatele pe băncile facultăţilor de jurnalistică ar trebui poate să li se spună în fiecare zi, la cursuri, că prima condiţie pe care trebuie să o îndeplinească un ziarist este să fie credibil, iar cea mai de preţ calitate a lui trebuie să fie onoarea. La ele trebuie să ţina ei ca la ochii din cap. Căci curvele de stradă pot deveni oricând domnişoare onorabile – chirurgia de azi face minuni şi o himenoplastie le-ar ajuta să-şi distrugă definitiv trecutul – dar curvele de presă, indiferent de sex, vor fi silite să poarte toată viaţa stigmatul hulitului lor renume si să rămână cu obrazul lor gros,  crăpat pentru totdeauna de ruşine: obrazoplastii nu se fac.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

ETICHETE:

demnitatejurnalismmoguli

(Niciun vot deocamdată)

Încarc...

About the Author: RV

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.