» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Cristian_Zgabercearadu-mazare

Salariul mediu al unui colaborator al televiziunii publice este de 2.000 de euro, dar sunt și salarii mai mari, a declarat președintele – director general al Societății Române de Televiziune, Stelian Tănase, miercuri, în Comisia de cultură a Camerei Deputaților.

„Salariile vârfurilor televiziunii sunt barate la 70 de milioane de lei. Colaboratorii primesc un salariu, în medie la o colaborare de 2.000 de euro, cu una sau două excepții care sunt mai mari sau au formule de plată pe care nu putem să le numărăm cuantumul, cum e contractul lui Moise Guran. Avem, de asemenea, salarii mai mari, cum este cel al lui Cornel Nistorescu care primește… deși nu am voie să spun public, este presa aici, nu spun, puteți să verificați în hârtii, deconspir contractul, care este confidențial. Trebuie să fiți atent la un lucru: aceste salarii, cum erau salariile celor două vedete feminine care au stârnit atâta scandal în presă, sunt costuri de producție, ele primesc aceste sume în care este înglobată întreaga producție, ei adesea și produc sau oferă alte contracte sau servicii, nu este un salariu pe care îl bagă în buzunar”, a afirmat  StelianTănase, citat de Agerpres.

Șeful TVR a subliniat că nu este el cel care negociază aceste salarii, ele se negociază de către producătorul general (Cristian Zgabercea – foto stânga, omul baronului PSD Radu Mazăre – foto dreapta), conform unei înțelegeri, pentru că el poate să calculeze costurile de producție.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 1,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

55 comentarii

  1. UGG spune:

    [url=https://www.uggoutlet.store/][b]UGG Outlet[/b][/url]

  2. Yeezy Shoes spune:

    [url=https://www.uggsoutlet.us/][b]UGGS Outlet[/b][/url]

  3. UGG Outlet spune:

    [url=https://www.uggsoutlet.us/][b]UGGS Outlet[/b][/url]

  4. […] „Salariul mediu al unui colaborator al televiziunii publice este de 2.000 de euro, dar sunt și salarii mai mari, a declarat președintele – director general al Societății Române de Televiziune, Stelian Tănase, pe 24 septembrie 2014, în Comisia de cultură a Camerei Deputaților, arata reportervirtual.ro. […]

  5. creier limpede spune:

    ce chip plin de spiritualitate are omul lui mazare. tasneste spiritualitate prin toti porii. om fin, de cultura…de mazare. 🙂

  6. credo spune:

    Iar Stelica – un veritabil „grivei” fara-frica -, omul carui baron considera a fi el?! Caci, in ziua de azi, fara cel putin 1 (unu) baron-sustinere (unitate etalon), nu pupi asa mandrete de sinecura baban-lucrativa precum cea de PDG al TVR….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top