Regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad ucide în mod intenţionat jurnalişti occidentali, susțin oficiali libanezi. Aceștia au declarat, citați de Euronews, că serviciile de informaţii libaneze au interceptat convorbiri telefonice în care lideri ai armatei siriene au dat ordine directe de a ataca un centru de presă improvizat din oraşul Homs, unde doi jurnalişti occidentali au fost ucişi miercuri şi alţi trei au fost răniţi. Cei doi jurnalişti ucişi sunt reporterul american Marie Colvin, care lucra pentru săptămânalul britanic Sunday Times, şi fotoreporterul francez Rémi Ochlik, angajat al agenţiei pariziene de presă IP3 Press. Ceilalți care au fost răniţi sunt jurnalista Edith Bouvier, de la cotidianul francez Le Figaro, şi fotoreporterii Paul Conroy (Marea Britanie) şi William Daniels (Franţa).
Foto: guardian.co.uk
Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:
TweetETICHETE:
NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.