Puţine sunt intervenţiile publice ale unor stîlpi ai Puterii de azi (de la Traian Băsescu la Emil Boc) în care să nu dăm peste jeluiri și indignări despre felul în care-i tratează presa mogulizată. La o privire superficială, ai fi înclinat să le dai dreptate. Indiferent de ce fac Traian Băsescu, Elena Udrea, Emil Boc, Roberta Anastase, ziarele şi televiziunile cîrnăţarilor îi atacă de dimineaţa pînă seara, lansează acuzaţii teribile şi emit pamflete cu clăbuci la gură. Dacă urmăreşti mai atent campaniile duse împotriva Puterii de trusturile lui Dan Voiculescu şi Sorin Ovidiu Vîntu, vei observa însă că ele sunt, în ultimă instanţă, ceea ce-şi doresc Traian Băsescu şi compania. Şi cînd spun asta, nu mă refer la faptul, explicabil într-o psihologie elementară, că atacarea cu orice preţ, acuzaţia adusă fără dovezi, înjurătura băloasă lipsesc aceste campanii de tip Trompetă de minima credibilitate, condiţie indispensabilă oricărei prese eficiente. Cîştigarea scrutinului prezidenţial de Traian Băsescu în urma exagerărilor comise de Realitatea lui Sorin Ovidiu Vîntu cu faimosul filmuleţ despre copilul lovit cîndva e o dovadă zdrobitoare că fanatismul orb al presei produce efecte contrare celor scontate. Mă voi referi, în sprijinul afirmaţiei că Traian Băsescu nu-şi poate dori o altfel de presă decît cea mogulizată, la un alt adevăr desprins din istoria gazetăriei de la noi şi de aiurea: Presa cea mai primejdioasă pentru un puternic al zilei e presa corectă.

Mai întîi, pentru că presa corectă nu poate fi manipulată. Să luăm un exemplu recent. Cu vreo săptămînă în urmă s-a aprins pe tăpşanul neamului românesc scandalul de la Iaşi. Te-ai fi aşteptat ca presa care se proclamă ritos anti-Putere să nu-şi găsească liniştea pînă nu află răspunsul la întrebarea: A avut DNA mandat de la un judecător pentru instalarea de aparatură în birourile celor doi vicepreşedinţi aparţinînd unor partide din Opoziţie? Şi dacă DNA n-ar fi putut răspunde convingător la această întrebare, presa ar fi trebuit să nu se lase pînă nu obţinea căderea unor şefi ai DNA. Presa mogulizată a trecut rapid peste acest scandal. De ce?

1) Numele lui Traian Băsescu nu era implicat direct.

2) S-a creat de îndată un scandal diversionist: cel cu spectacolul de la Dalles.

Beată de fericire că a găsit un motiv de a trăncăni despre dictatura lui Traian Băsescu, presa mogulizată s-a năpustit asupra acestui scandal minor, muşcînd din momeala întinsă, potrivit legii ştiute pînă şi de puradeii politicii: Un scandal îl alungă pe altul. Dacă ar fi fost corectă, presa mogulizată s-ar fi concentrat pe descifrarea enigmelor reliefate de scandalul de la Iaşi. Şi ar fi obţinut, poate, o dovadă mult mai puternică despre Poliţia politică din România decît a obţinut, ocupîndu-se exagerat de scandalul de la Dalles, despre cenzura dictaturii băsesciene.

În al doilea rînd, o presă corectă preferă adevărurile mici, dar sprijinite de probe, acuzaţiilor mari, dar fără nicio dovadă. Să luăm, de exemplu, scandalul din Portul Constanţa. Presa mogulizată a trăncănit la infinit despre o posibilă intervenţie a lui Traian Băsescu în numirea lui Laurenţiu Mironescu în postul de secretar general al MAI. Afirmaţia, supusă clăcilor de vorbe numite talk-show-uri din prime-time, n-a beneficiat de nicio probă. Se putea obţine o astfel de probă, dacă ea ar fi existat? Fireşte că da. Cel care l-a numit pe Laurenţiu Mironescu a fost Traian Igaş. O presă corectă nu s-ar fi năpustit orbeşte să-l acuze pe Traian Băsescu fără nicio probă. Ar fi cerut zile în şir demisia lui Traian Igaş pentru numirea lui Laurenţiu Mironescu. Aşa cum ne arată cazul Watergate, în astfel de situaţii, cel supus campaniei de demitere poate declara că i-a fost impusă o astfel de numire. Desigur, sunt situaţii cînd cel supus campaniei demisionează fără a mărturisi adevărul. Evident, presa nu va obţine căderea unui cap de sus. Dar, prin demisia sau demiterea pionului, un cap tot va obţine. De precizat în chip necesar: Presa era datoare să desluşească enigmele scandalului de la Iaşi şi ale celui de la Constanţa, indiferent dacă era pro sau contra Putere. Pentru că Presa nu e nici pro, nici contra Putere. Presa e pur şi simplu Pro Adevăr.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

ETICHETE:

diversionismmogulipresascandaluri

(Niciun vot deocamdată)

Încarc...

About the Author: Ion Cristoiu

Ion Cristoiu (n. 16 noiembrie 1948, Găgești) este jurnalist, scriitor și analist politic. A debutat în gazetărie încă din perioada studenției, în 1968, la „Viața Studențească”. Este Membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România.

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.