» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Pe Facebook au fost anunțe proteste noi pentru acest final de săptămână.

Sâmbătă, în Piaţa Victoriei este programat un „maraton al democraţiei”, la care, potrivit postărilor de pe pagina de Facebook a evenimentului, începând cu ora 15.00 manifestanţii ar urma să alerge, purtând drapele, pe trotuarele din jurul Guvernului, pe bulevardul Aviatorilor şi pe Kiseleff. Manifestanţii vor să încercuiască de 21 de ori Piaţa Victoriei.

„După 10 zile maraton de proteste trebuie să le arătăm că nu renunţăm la această cursă a bunului-simţ, a eliberării şi a unei Românii mai bune. Sperăm ca la finalul maratonului să putem aduce vestea victoriei, să ne atingem scopul”, se arată pe pagina evenimentului, potrivit news.ro.

Protestul va continua, apoi, în faţa Guvernului.

Duminică, manifestanţii vor „să facă istorie”, prin numărul mare de participanţi. Ei au pregătit „Operaţiunea tricolorul”, propunându-şi ca la ora 21.00 să formeze un tricolor uman în faţa Guvernului cu ajutorul materialelor sau hârtiilor de culoare roşie, galbenă şi albastră.

Protestele de stradă au avut loc zilnic începând cu 31 ianuarie, când Guvernul a adoptat modificări controversate la Codurile penale, pe care ulterior le-a retras.

Între timp a apărut și o mișcare împotriva președintelui Klaus Iohannis. Astfel, câteva mii de oameni cer de câteva zile demisia șefului statului.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top