Nesimţim bine

10:40 am, 27 decembrie 2010 • de Comentariile sunt închise pentru Nesimţim bine

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

La români, Sărbătorile fără intoxicaţi, îmbătaţi, dezabuzaţi şi îmbălsămaţi sunt ca nunta fără lăutari sau Crăciunul fără Hruşcă: nu să există. Mă gândeam însă că într-un an în care criza s-a lipit de noi ca amanta aia nesăţioasă din “Atracţie fatală” de Michael Douglas şi n-a vrut cu nici un chip să ne mai lase în pace, onorabilii compatrioţi vor fi şi ei mai cumpătaţi, nu din spirit de solidaritate, ci de nevoie. Că într-un an în care pensionarii au rămas fără pensii,  bugetarii fără salarii, muncitorii de la privat fără slujbe, şomerii fără şomaj, mamele fără alocaţii, copiii fără lapte, iar Boc fără voturi, vom fi şi noi mai sobri şi mai strânşi la pungă, când e vorba de mâncare. M-am înşelat amarnic. În ciuda crizei, românii şi-au cheltuit şi ultimul bănuţ pe mâncare, gândind probabil că dacă tot vor muri de foame, măcar să moară sătui, dacă-mi este permis oximoronul. Din câte-mi dau seama, din ştirile publicate pe Internet, mioriticii au dat iarăşi năvală la porc, luându-şi, din toată sărăcia şi veniturile taxate la sânge de guvern, haleală să le-ajungă şi de-un asediu troian. Într-o ţară în care trei sferturi din locuitori se plâng că trăiesc la limita subzistenţei, mai rău decât somalezii pentru care o mână de orez înseamnă îmbuibare curată, s-au produs iarăşi fenomene meteo-gastronomice extreme: a plouat cu caltaboşi şi sarmale, a viscolit cu fleici şi grătare şi un tsunami de vin, bere şi ţuici s-a revărsat peste mese, răpunându-i pe ultimii supravieţuitori. În urma unor astfel de calamităţi naturale – adică fără E-uri – era şi firesc ca spitalele să se umple de victime ale dictonului “mai bine să-mi vină rău decât să-mi pară rău”.

De curiozitate, am urmărit toate jurnalele de televiziune de aici, de unde mă aflu şi n-am văzut nici măcar o ştire, o singură ştirică, expediată din două fraze, despre gorobeţi care au băgat în ei până-au ajuns la Pronto Soccorso. N-am auzit de un singur italian  îndopat până la refuz cu pui şi orez, n-am auzit de o singură matroană care să crape de la paste şi lasagna, ori de la sumedenia de dulciuri care se lăfăie aici pe toate mesele, dar în care nu intră nimeni cu apetitul lui Flămânzilă. Pentru mine misterul e profund: de ce mănâncă românul, de Crăciun şi de Paşte ca şi cum ar fi ultima cină din viaţa lui? De ce se scoală de la masă doar după ce simte că ultima sarma  înfulecată îi rămâne în esofag, fiindcă nu mai are loc în stomac? De ce pentru el propoziţia “ne simţim bine” trebuie scrisă mai curând “nesimţim bine”, pentru a reflecta pe deplin nesimţirea caracteristică la capitolul înfulecat?

Văzând rapacitatea cu care românii, în general, mătură tot ce li se pune în faţă, de Crăciun, mă gândesc la acel personaj al lui Jack London care, salvat de la moartea prin inaniţie, între gheţurile Nordului, de un vapor, începe să se ghiftuiască şi chiar să cerşească echipajului mâncare; ba mai mult, până ca vaporul să ajungă la destinaţie, el îşi umple, prevăzător, salteaua cu pesmeţi, să aibă în caz de nevoie. În situaţia acelui sinistrat îi văd astăzi pe românii, înfometaţi timp de zeci de ani, prin frigul şi lipsurile ceauşiste. Ca şi el, compatrioţii noştri au pierdut orice simţ al măsurii şi, cuprinşi de spaima iraţională că ar putea muri mâine de foame, mănâncă azi până le vine rău. Singura deosebire e că vaporul sinistratului lui Jack London se îndrepta spre o ţintă sigură, în vreme ce vaporul cârpit pe care ne aflăm pare a merge spre nicăieri…

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top