Moş Crăciun, cu Geoană să fii bun!

3:50 pm, 2 decembrie 2010 • de 24 Comentarii

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Mircea Geoană a avut parte de un an tare prost. După ce, în decembrie trecut, pierdea alegerile la mustaţă, în ianuarie a pierdut şi şefia partidului şi din câte se pare o va pierde cât de curând şi pe cea a Senatului. Şi, ca şi cum n-ar fi fost de ajuns umilinţele îndurate până acum, ginerele doamnei Costea s-a lămurit pe pielea lui că iarna nu-i ca vara, nici dimineaţa nu-i ca seara, ba nici măcar ziua nu-i ca noaptea. Fiindcă, dacă acum un an el a fost preşedinte o noapte, ieri, la lumina zilei n-a mai avut săracul parte de bucuria asta nici măcar pentru cinci minute. Stau şi-mi imaginez cum n-a pus Geoană geană pe geană marţi noaptea, la gândul că a doua zi garda de onoare îi va prezenta onorul, ca unui preşedinte adevărat, cum s-a gătit, miercuri dimineaţă, cum s-a dichisit, pentru ca, la defilare militarii să-l salute nu pe el, ci pe Boc, ca-n comediile alea cu proşti în care fata frumoasă ce pare să-i zâmbească ispititor eroului principal se aruncă apoi în braţele individului din spatele lui.

Socot că lui Geoană i s-a făcut o mare nedreptate, nu ca politician, ci aşa, omeneşte vorbind. Este de discutat dacă situaţia a fost una de reprezentare sau de interimat şi e sarcina juriştilor să se pronunţe, eu nu mă bag, că nu-s nici jurist, nici mecanic. Sunt totuşi de părere că Băsescu a greşit: în condiţiile în care tonomatele nu mai prididesc să te acuze că ai fi tiran scelerat şi dictator bădăran, ideal ar fi să nu le tot oferi motive să o spună. Desemnându-l pe Boc să primească onorul, în contra Constituţiei zic unii, preşedintele le-a dat apa la moară celor care se simt deja urmăriţi prin becurile de la lustră, iar tonomatele mai au încă vreo câteva zile motiv să scuipe spre Cotroceni.

Dacă, vorba cântecului, aş fi fost pentru o zi preşedinte, l-aş fi lăsat pe Geoană să se joace şi el puţin de-a puterea, că tânjeşte săracul de când era mic. Măcar atâta bucurie să-i fac şi lui acum, când toată lumea îl pune pe coji de nucă. Greu preţ are de plătit bietul soţ al Mihaelei pentru câteva minute de relaxare nevinovată. Respins de toţi, plimbat de colo-colo, pus să tacă şase luni şi să scrie pe tablă, în sediul din Kisselef, de o sută de ori “Jur să nu mai merg la Vîntu decât după alegeri” şi “Care-o mai face (masaj) ca mine, ca mine să păţească”. Mircea Geoană este o figură tragică, donquijotescă. Până şi colegii de partid îi vor capul, şi Ponta abia aşteaptă să scape definitiv de această incomodă sulă în coastă. Acuma, ziceţi şi voi, se făcea gaură în cer dacă-l lăsau şi pe el să dirijeze parada şi să asculte fanfara militară cântând imnul, cu dedicaţie pentru domnul Geoană, când toate grătarele şi polonicele cu fasole tăcuseră deja? Pentru Geoană, ăsta ar fi fost cântecul de lebădă, ţigara de dinaintea execuţiei sale politice – programate, după câte se aude, pentru la primăvară. Mi s-a făcut milă, sincer vă spun, de acest sărman copil al politicii mioritice, abandonat de mama lui vitregă, Năstase, şi renegat de Bunicuţa hapsână Iliescu, lăsat fără lopăţică de copilul sadic Ponta, biată victimă colaterală în războiul unor oameni mari şi fără inimă, ca Vîntu, Putin sau Băsescu. Moş Crăciun, dacă exişti, adu-i te rog lui Mircea Geoană o ţară de jucărie, numai a lui, o ţară unde el să fie preşedinte şi de unde să nu-i mai ia hainul de Băsescu soldăţeii de plumb şi căluţii de lemn. În privinţa fanfarei, nu e nevoie de nici o  magie, Moşule, nu te agita: îi împrumută domnul Felix nişte vuvuzele cu pene de-i cântă până a doua zi de Revelion “Don’t cry for me, România…”.

 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

24 comentarii

  1. Spartakus spune:

    @marimat: am vazut, atat de maret incat s-a balbait si la „Buna ziua, ostasi!” 😀

  2. marimat spune:

    Nici voi nu sunteti mai buni decat cei pe care ii criticati.Faceti haz de pacaleala trasa lui Geoana ca si cand ar fi vorba despre o simpla farsa,si nu de incalcarea Constitutiei.In acelasi timp va amuza cat de ridicol ar fi fost Geoana primind onorul topaind.Aici aveti dreptate:Boc a fost …maret.

  3. raskolnikov spune:

    Spartakus, tu, ardelean fiind, nu cumva il cunosti si pe un alt „erudit” in platitudini de pe la Cluj, Mihai Gotiu pe numele lui. Mira-m-as sa nu!

  4. observ spune:

    „sunt totuşi de părere că Băsescu a greşit: în condiţiile în care tonomatele nu mai prididesc să te acuze că ai fi tiran scelerat şi dictator bădăran, ideal ar fi să nu le tot oferi motive să o spună. ” – observ indoiala la tine chiar si in fata Constitutiei;voi incurajati asemenea derapaje grave de la respectarea legii fundamentale. In privinta lui Geoana, sa nu-ti fie tie mila, lasa-i pe altii sa-si faca probeme, chiar si atunci cand da dovada de educatie si buna crestere, apropo de „,Mihaela…”. Ati fi preferat o injuratura sau o jignire probabil, asa cum ati auzit frecvent si chiar uneori o parte din Gaska porto, le-a stimulat.

  5. Spartakus spune:

    @raskolnikov: am priceput, ma urasti, dar de ce-mi numesti cititorii homunculi? E ultimul tau comentariu aici, nu mai insista sa arunci cu zoaie in noi, fiindca te chinui degeaba. De azi inainte esti la gunoi, acolo unde ti-e locul.

  6. raskolnikov spune:

    Geniala rima asta din titlu, rad si acum, nici lui Mircea Badea nu i-ar fi dat prin cap. Bafta! De fapt, la grupul de homunculi carora va adresati ce sa ma mai mire! Sunteti flacai dotati, brava voua!

  7. zigzag spune:

    are parte si gioana de onorul lui..de la vantu..”prin batista”sau de la cei pe care ii vizita anu trecut prin moscova.

  8. Spartakus spune:

    @scartz: hai ma ca o zi, acolo, nu se facea gaura in cer!
    @crassus: vrei sa spui „solutia ramane DDT”, DD e iesit din garantie!
    @ari: tocmai de aceea am zis ca a fost o eroare tactica din partea lui Basescu. Daca ii inmana lui Geoana, elegant, puterea pentru o zi le radea in nas alora care-l acuza ca ar fi dictator. Asa, prin decizia asta interpretabila le-a dat apa la moara.
    @Galeata cu pixeli: nu, eu cred ca mai curand soldatii din garda lesinau de râs, n-ai vazut ca oricum lesina pe capete? 😀
    @lucian: multumesc, ma inclin!
    @brandusa: ce vrei, draga mea, sunt ca musul pe corabie – om bun la toate. Daca face patronu’ Lovin rubrica de meteo, o scriu si p-aia si va garantez ca la aia o sa radeti cel mai mult! Mos Craciun e un domn imbracat in rosu si caruia niciodata, nimeni nu i-a vazut adevaratul chip, sub barba lunga pana la brau… Bine, in cazul de fata eu banuiesc cine i-ar putea da lui Geoana o tara pe mana, dar mi-e teama ca o sa-i dea mai curand o nuielusa, ca n-a fost deloc cuminte si s-a inhaitat cu recidivisti cu mustata…

  9. brindusa spune:

    Spartakus, de la intarata-i trace 🙂 ai trecut atat de soft la un veritabil milos forman Geoana! 🙂 Mare trac esti!
    Baietii se cearta totdeauna de la lopatica si galetusa de nisip! Si daca mai sunt si soldatei de plumb colorati „batalia” e si mai mare!Dar cine este Mos Craciun? 🙂

  10. lucian spune:

    Jos palaria, domnule! De mult nu am mai ras atat de mult.:))

  11. Eu cred ca Basescu a facut o fapta buna. Imaginati-va ce s-ar fi intamplat daca ii umfla rasul pe aia din garda, cand l-ar fi vazut pe Geoana tzopaind cand i se da onorul. 🙂

    Suntem rai, intr-adevar. Personal, ii doresc lui Geoana un an mai bun, dar sa faca trebile pe cinstite, onorabil. 🙂

  12. ari spune:

    Totusi nu subestimati impactul pe care „substituirea” l-a avut in randul publicului…bottom end ramane impresia de micime ( si la figurat, dar tulai Doamne si la propriu), tragerea presului de sub picioarele celui de-al doilea om in stat, faptul ca presedintele nu a asistat la defilare pentru prima data in ultimii 20 de ani – de fapt pentru prima data in ultimii 40 ani, judecand ca nici Ceausescu nu a ratat vreuna din martie 1974 incoace de cand a fost ales President – etc, etc. Pe aici pe bloguri fiecare poate spune evident ce simte din toti rarunchii, insa publicul e mai pestrit si una-doua mai scufunda cateva puncte de incredere si la PDL si la Presedinte…asadar sa speram ca a fost un gest calculat care a maximizat/indulcit ceva-acolo din 2-3 rele posibile, nu a infipt un spin in moalele coalitiei…

  13. scartz spune:

    bietul om nu i se da nici un onor niciodata.Dar ce onoare tre sa aiba armata care da onor la un prostanac

  14. Spartakus spune:

    Dragii mei, daca in decembrie am rasuflat usurat ca nu a iesit Geoana presedinte – nu pentru el, ca el in fond mi se pare un personaj pitoresc, m-am si pozat cu el, e foarte amabil si simpatic, face to face, ci pentru cine se afla in spatele lui. Ca Basescu l-a luat in tarbaca era de inteles, cei doi nu se sufera si sunt din tabere diametral opuse. Dar ceea ce ii fac acum chiar colegii sai mi se pare o ticalosie. Geoana nu merita un astfel de tratament, pentru ca nu el e singurul vinovat de pierderea alegerilor, in ciuda nefastei vizite la Vintu. In egala masura sunt vinovate fiecare injuratura, sudalma si acuza debitata non-stop, zi de zi, seara de seara, la moguliziuni si fiecare pesedist si penelist care a stiut sa arate cu degetul spre Basescu, fara sa arate mai curand ca au solutii viabile si nu fantezii cu Iohannis, pentru a scoate tara din criza.

  15. Angela spune:

    Cică nu se dă într-un om deja căzut la pămînt, deşi nu înţeleg de ce. Tot ce e funny e interzis.
    P.S. Aproape am plîns 😀

  16. bella spune:

    hahahahaha!! constitutional,neconstitutional mie una m-ia placut faza!! spre deosebire de tine eu nu sint buna!

  17. Crassus spune:

    Geoana nu conteaza. Si pentru ca este umilit de cei puternici, nu se merita sa faci caterinca de el. Ai tinte suficiente: Nastase, Iliescu, Voiculescu sau cateva gunoaie udmr-iste.

  18. Sorin Avram spune:

    Exercitiu de imaginatie vizuala:
    -Geoana trece in revista garda de onoare;
    -Geoana se opreste la microfon si saluta: „Buna ziua!”
    -soldatii din garda racnesc din toti rarunchii: „Sa traiti!”
    – in loc sa-si plece capul, Geoana incepe sa topaie si sa strige „Mihaela, dragostea mea!”

    Cred ca gestul de a-l inlocui nu a fost doar deliberat, ci si preventiv.

  19. Loda spune:

    Servusm, Spartakyus ! Stiam eu ca esti un om bun;cum ai intrat in Postul Craciunului ,cum ti-ai adus aminte ca trebuie sa ,,fim buni” pana si cu Geoana ! 🙂

  20. Geoana mi-aminteste tot mai mult de Ciorbea. Nici pe ăla nu-l mai voia nimeni la un moment dat ba chiar ajunsese sa se stearga singur din memorie, precum unele programe malitioase…

  21. prudent spune:

    confuzie voita? intoxicare dorita? naivitate extrema? Constitutia vorbeste foarte clar despre „loctiitorul” presedintelui si mai ales despre MOMENTUL in care acesta se manifesta. Faptul ca pt. 2 ore presedintele doarme sau este „incomunicado” pe buda, nu inseamna automat o preluare de functii, altfel Geoana ar semna legi in momentul in care presedintele sufera pt. 20 de minute de stomac. Textul referitor la onorul militar, ENUMERAND persoanele care au dreptul zice: „… PRESEDINTILOR -plural,plural- celor doua camere,….” si nu stabileste vreo ierarhie. Ca Geoana se simte tot mai indepartat de la fata lumii e o alta discutie si sunt destui care insinueaza ca Basescu si Ponta IMPREUNA i-au copt-o si de data asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top