Monica Ghiurco (TVR), apel la colegii din presă în scandalul de cenzură

11:32 am, 7 martie 2014 • de Comentariile sunt închise pentru Monica Ghiurco (TVR), apel la colegii din presă în scandalul de cenzură

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

monica ghiurco„APEL LA COLEGII DIN PRESĂ:

Dacă veţi trece sub tăcere cenzura care mi s-a întâmplat mie, mâine vi se va întâmpla vouă şi nimănui n-o să-i mai pese! Şi veţi binemerita dispreţul publicului pentru că nu luptaţi pentru drepturile voastre.

Conform Constituţiei, Art. 30: „(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă.”!!!!!!!!!

Indiferent de explicaţii (în cazul acesta neprecizate şi neasumate de cel care a comis cenzura, deşi a trecut aproape o lună de la scoatere DIN EMISIE!!!!, nu din grilă, a documentarului meu) nimeni nu trebuie lăsat să se considere a fi deasupra legii.

Iar încălcarea legii, aşa defectă cum e (pentru că nu explicitează cenzura – cine ar fi crezut să mai existe aşa ceva la 25 de ani de la răsturnarea unui regim în care cenzura era regula? – şi nici nu stabileşte sancţiunile care se impun) este evidentă chiar şi pentru cei care se erijează în apărătorii domnului Stelian Tănase.

Chiar dacă mă costă din punct de vedere profesional faptul că îmi apăr profesia şi dreptul la liberă exprimare, luptându-mă public cu o conducere care îşi arogă puteri discreţionare şi care m-a denigrat emiţând în spaţiul public informaţii complet false, eu mă încăpăţânez să demonstrez că adevărul trebuie apărat cu orice preţ. Că adevărul nu se negociază, nu se vinde şi nu se cumpără. Şi nici conştiinţa mea!”.

La începutul lunii februarie, transmisia pe TVR International a episodului al X-lea din serialul „Mostenirea Clandestina”, realizat de Monica Ghiurco cu istoricul american Larry Watts – difuzat, de altfel, pe TVR 1, pe 29 ianuarie a.c. -, a fost intrerupta la 8 minute de la inceperea ei, fara nici o explicatie ulterioara.

Apoi, Beatrice Comănescu, directorul TVR Internațional a confirmat că Stelian Tănase a fost cel care a ordonat întreruperea emisiei TVR Moldova pentru a opri difuzarea documentarului Moștenirea Clandestină.

Ulterior, într-o situație fără precedent la TVR, caseta martor cu emisia TVR Moldova din data de 7 februarie 2014, când Stelian Tănase a oprit emisia canalului pentru a cenzura difuzarea documentarului Moștenirea Clandestină, a dispărut.

Săptămâna aceasta, marți, CNA s-a limitat să amendeze TVR cu 70.000 de lei pentru acest caz, dar și pentru altele, în ciuda solicitărilor Narcisei Iorga, membru CNA, pentru o discuție mai aprofundată a celor întâmplate.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top