Mogulul Ghiţă, împrumut de 90 de milioane de euro către şeful Romania TV!

1:36 pm, 31 martie 2014 • de Comentariile sunt închise pentru Mogulul Ghiţă, împrumut de 90 de milioane de euro către şeful Romania TV!

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

ghitaÎn declaraţia de avere pe 2013, Sebastian Ghiţă a menţionat că dat un împrumut de 90 de milioane euro, adică de 4 ori mai mult decât toţi ceilalţi parlamentari la un loc!

Beneficiarul imensei sume este Alexandru Iacobescu, actualmente directorul general al postului Romania TV, deţinut de Ghiţă. În 2012, deputatul PSD a menţionat un împrumut de 68 milioane euro.

  • ”Împrumutul nu ţine de RTV. Nu are legătură cu televiziunea. Cealaltă persoană nu este publică şi nici nu cunosc vreo lege care să mă oblige să vă dezvălui condiţiile împrumutului. Am dat foarte multe astfel de împrumuturi. Toate au fost făcute prin intermediul băncilor. Pentru stat şi instituţii toate tranzacţiile sunt prin bănci. După cum ştiţi am vândut un număr de companii din grupul de IT pe care îl deţineam, un număr destul de mare. De-a lungul activităţii mele economice, adică în cei 15 ani, am reuşit să încasez foarte mulţi bani pentru care am plătit taxe şi impozite, direct eu ca persoană”, a declarat Ghiţă pentru gandul.info.

Jurnaliştii de investigaţie de la Rise Project au declanşat recent un serial jurnalistic menit să scoată la suprafaţă afacerile derulate de Sebastian Ghiţă, prin interpuşi. Într-un episod recent, ziariştii scriau despre mai multe tranzacţii dintre firmele controlate de Ghiţă, care au intrat în vizorul inspectorilor fiscali, fiind suspectate că aveau ca scop eludarea plăţii TVA din contracte încheiate cu Ministerul de Externe.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 4,75 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top