» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Printr-o mișcare surprinzătoare și în opinia multora de-a dreptul sfidătoare în raport cu linia Partidului, premierul Mihai Tudose a acceptat să se întâlnească astăzi cu reprezentanții protestatarilor din Piața Victoriei. Gestul lui a fost salutat de mulți, însă există voci care susțin că el nu urmărește, de fapt, decât dezbinarea mișcării #Rezist. Care este părerea unui reprezentant al acestei mișcări, care va și participa la dialog, Mihai Tudorică, de la grupul #Rezistența, vă spune chiar el în rândurile de mai jos.

 

Ce crezi că l-a determinat pe Mihai Tudose să vă invite la dialog? E chiar dispus să vă asculte sau vrea să-l trolleze pe Dragnea?

Eu sper să nu fie doar o încercare de trollare, ci un dialog deschis. Noi cu intenția asta mergem la guvern și asta așteptăm și de la premier.

Mulți din mișcarea #rezist susțin că ați greșit acceptând invitația, fiindcă PSD vrea doar să dezbine mișcarea? Tu ce crezi: discuția cu premierul e o greșeală sau un lucru necesar?

Din moment ce ne ducem e clar că nu o considerăm o greșeală. S-a vehiculat însă foarte mult în spațiul public ideea că noi ne ducem acolo să negociem. Și de aici cred că a pornit toată discuția. Noi nu ne ducem la guvern să negociem, fiindcă nu avem ce să negociem. Ne ducem să expunem un punct de vedere și să explicăm guvernului de ce protestăm în continuare.

Aveți de gând să cedați în vreo revendicare făcută în ultimul an sau nu sunteți dispuși să dați deloc înapoi?

Cum am spus, nu negociem, nu există o negociere, există o cerință din partea noastră ca guvernul, prin premierul Tudose, să folosească toate pârghiile pe care le are, pentru a stopa intrarea în vigoare a legilor respective.

Să presupunem că guvernul vă refuză toate revendicările: ce va urma?

Vom continua să facem ce am făcut și până acum. Vom protesta.

Dar dacă Tudose promite că acceptă tot ce-i cereți și pe urmă ne pomenim cu legile justiției publicate în Monitorul Oficial? De la Gheorghe Doja la Horia, Cloșca și Crișan, răsculații și-au luat mereu țepe din astea de la guvernanți…

Este exclus să închidem ochii, chiar dacă Mihai Tudose o să ne promită astăzi marea cu sarea. Noi mergem pentru a avea un dialog cu premierul, totuși nu ne-am născut ieri, deci încrederea totală și absolută într-un reprezentant PSD este exclusă!

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

2 comentarii

  1. data hk spune:

    My spouse and I stumbled over here coming from a different web
    page and thought I might check things out. I like what I see so i am just following
    you. Look forward to looking into your web page yet again.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top