Mihai Moțoc: Voiculescu mă înjura și-mi cerea să modific sondajele

6:04 pm, 3 iunie 2013 • de Comentariile sunt închise pentru Mihai Moțoc: Voiculescu mă înjura și-mi cerea să modific sondajele

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

mihai motocUnul dintre partenerii de afaceri ai lui Dan Voiculescu a decis saptamana trecuta sa rupa tacerea, dupa ce Reporter Virtual a aflat de conflictul sau cu patronul grupului Intact. Mihai Motoc este asociat cu Camelia Voiculescu si cu Mirel Palada in firma de sondaje CCSB, unde el are 18%. Motoc a fondat firma in 2006, apoi a condus-o in calitate de administrator si director general pana-n ianuarie 2012. Detalii in interviul exclusiv.

Reporter Virtual: Spuneati ca aveti dovezi pentru a sustine ca Dan Voiculescu va solicita sa modificati sondajele. Care sunt?

Mihai Motoc: Eu nu sunt Dan Voiculescu sa am inregistrarea convorbirilor, dar exista martori care au asistat la astfel de discutii. Atat direct, cat si la telefon. In general, convorbirile erau telefonice si de fata erau asociatul meu (n.r. Mirel Palada) sau alte persoane, iar discutia a fost auzita.

In ce sens dorea sa modifice sondajele?

Sa pun in plus pentru partidul sau si in minus pentru PDL si Traian Basescu. E vorba de modificari semnificative.

Si l-ati ascultat?

Nu, niciodata n-am modificat nimic. Incercam sa-i explic ca scopul unui sondaj de opinie publica nu este  manipularea opiniei publice, ci masurarea ei. Nu este vorba de denigrarea unui competitor politic.

Cum reactiona?

De cele mai multe ori cu un limbaj violent sau evaziv. Se facea ca intelege alta. Ma injura. Agresiv.

Si dumneavoastra?

Eu ii spuneam sa ramanem in limitele unui limbaj civilizat. Atunci se linistea.

Care este istoria parteneriatului cu Voiculescu?

A durat in termeni rezonabili din 2006 pana in ianuarie 2012. Cristian Pirvulescu mi-a fost profesor, iar el mi l-a prezentat pe Dan Voiculescu, care avea nevoie de un sondaj la comanda Antenei 1. Dupa realizarea lui, Voiculescu mi-a propus sa ma preia. Nu mi-a dat bani, ci mi-a promis investitii. Si a intrat in companie prin majorarea de capital.

Ce s-a intamplat atunci, in 2012?

In noiembrie 2011, Ion Darasteanu, supranumit de domnul Voiculescu ministru de Finante peste grupul sau, m-a chemat sa avem o discutie.  Sub pretextul unor convorbiri legate de introducerea in sondaje si a afacerilor comerciale. Mi l-a propus ca specialist pe Cristian Popa. Am spus ok, dar cand sa plec mi-a intins o hartie prin care AGA decisese schimbarea mea, fara ca ea sa fi avut loc. Am refuzat. De atunci a inceput practic rabzoiul meu. In fine, dupa trei convocari AGA, am reusit sa obtin plecarea mea din aceasta pozitie. Povestea se intampla in contextul alegerilor locale si generale din 2012. In locul meu a fost numit acest Popa.

Si ce s-a intamplat cu actiunile?

Ele au ramas in firma, dar eu am de recuperat de la companie doar indemnizatia de aproape doua miliarde, plus pretul pe actiuni. Am vrut sa i le vand domnului Voiculescu, dar mi-a fost oferita o suma de 50 de ori mai mica decat valoarea companiei. Am vrut sa cumpar firma creata de mine la un pret rezonabil, dar nici pana acum n-am primit raspuns. Asa ca am deschis procese.

Inainte de interviu, colegi de breasla, unii din Intact, m-au intrebat de ce acum?Cum de ati suportat toate mizeriile si abia acum iesiti la rampa? Cine va impinge sa faceti asta acum?

Dumneavoastra, presa. Nu eu am sunat presa, ci am fost sunat, incepand cu dumneavoastra. Eu nu aveam de gand ca acest probleme sa ajunga sa fie publice. Apoi, m-am saturat de nedreptatea pe care o face acest om, nu doar mie, ci si de cazul unor terti. Mihai Craiu si Sorin Oancea sunt doar doua exemple. Unul i-a facut ziare, altul televiziuni. Si au ajuns inaintea mea in situatia in care sunt. Bine, in cazul lor e vorba de mai multi bani.

Sa lasam afacerile deoparte. Spuneti-mi ce va deranja la Dan Voiculescu in stilul sau de a se comporta cu partenerii?

Intr-o emisiune TV am spus ca este las, iar dovada este ca el nu recunoaste ca, de fapt, conduce toate afacerile si ca toate deciziile se iau in biroul domniei sale. Apoi nu mi-a placut stilul securistic.

La ce va referiti cand ziceti stil securistic?

Domnul Voiculescu se ocupa cu inregistrarea mai multor oameni de afaceri, directori de companie, in scopul obtinerii de foloase materiale sau de alta natura.

Puteti sa-mi dati un exemplu?

Sigur. In urma cu cativa ani, am fost chemat la sediul Grivco in calitatea de director general impreuna cu Mirel Palada, director executiv la CCSB, pentru o discutie cu domnul Voiculescu legata de activitatea companiei.  In biroul sau erau deja Sorin Pantis si Irinel Popescu. Au continuat discutia inceputa inainte de a ajunge noi. Ei s-au retras la o distanta de zece metri.  Atunci, Voiculescu mi-a spus ca are un dusman foarte mare, pe domnul Craiu, care ii face multe rautati si ma roaga (stiind ca sunt amic cu patronul unui restaurant unde Mihai Craiu venea frecvent)  sa il conving pe patron sa pun microfoane sub mese.

Cum ati reactionat?

Am ramas siderat, mai ales ca m-am dus sa vorbesc altceva. L-am intrebat daca e legal. Si mi-a spus ca nu trebuie sa am nicio grija, ca nu e treaba mea. M-am dus si am discutat cu familia si cu proprietarul restaurantului si ne-am crucit amandoi. L-am sunat pe Codrut Seres sa ii cer un sfat, iar el mi-a sugerat sa il anunt pe domnul Craiu sa nu mai vina pe acolo. A doua zi m-am intalnit cu patronul unei firme de paza, se pare domnul Pavel Constantinescu, chiar in apropierea restauantului cu pricina. El mi-a aratat microfoanele cu un suport magnetic, greu detectabile, si m-a rugat sa il insotesc la restaurant. Acolo am baut o cafea si mi-a aratat cum se monteaza. (Sa nu uiti, Voiculescu mi-a cerut respectuos sa il si anunt prin secretara Lorena de fiecare data cand vine Craiu sa manance sau cineva dintre apropiatii sai si sa le recomand si o anumita masa ).

Ati montat microfoanele?

Nu le-am montat. I-am spus acelui domn ca patronul nu este de acord si ca este un lucru. Mentionez ca masina cu care a venit acel domn a fost cateva zile in zona restaurantului si foarte multe convorbiri private mi-au fost reiterate in diverse discutii de domnul Voiculescu, care le putea afla doar daca erau inregistrate.

Asadar, acesta a fost inca un motiv de plecare?

Se stie ca oricine i s-a impotrivit a trebuit sa paraseasca grupul.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 2,33 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top