*Or fi gurnaliștii de pe la noi cum ar fi, or fi lingăi, slugoi, mopuri de șters pantofii cu scârț ai țărănoilor ajunși peste noapte mari ”oameni politici”, dar o calitate tot au: logica de fier. Uite, de pildă, Alecu Racoviceanu, un domn care face pe gardianul bunului simț, după ce acum câțiva ani publica în ”Puterea” și ”Gardianul” toate petardele, doar-doar o cădea Băsescu. Băsescu n-a căzut, Gardianul și Puterea au dat faliment, dar pe conu Alecu l-au recuperat băieții cu ochi albaștri din unitatea lui Dan Andronic și iată-l acum în toată splendoarea lui prestând în ziarul Evenimentul zilei. Nu, nu ca să-l pupe în fund pe fostul lui dușman Băsescu, cum face restul redacției, ci ca să-i dea la gioale, pe unde-l prinde, pe Iohannis. Ieri, această Mafaldă a presei mioritice a scris un articol de mare excepție, cu următorul titlu: ”Avem răspunsul. De ce a presat Iohannis PSD să rezolve ”criza Tudose” până la 1 februarie? Se confirmă cel mai negru scenariu!” Aoleo, cel mai negru scenariu zici, coane Alecule? Te pomenești că l-or fi șantajat pe Iohannis, i-or fi tăiat interlopii cauciucurile la Air Force One, l-or fi amenințat că-i sparg casa – mă rog, casele – și-l lasă doar cu pereții? Ei bine, nu, stimați cititori, nimic din toate astea: articolul pornește de la o poză, o singură poză, făcută de o duduie din Roșiori pe aeroportul din Tenerife, unde apare cuplul prezidențial. Și de aici, fandacsia racoviceană e gata: președintele, decretează conu Alecu, a numit așa de repede guvernul lui Liviu Vasilica pentru că își luase din timp concediu câteva zile în Tenerife, începând cu 3 februarie! Carevasăzică, de-aia ne-am procopsit noi cu paviana opărită, pentru că Iohannis avea belete la tratament și nu voia să rateze vacanța, dă discret de înțeles gurnalistul numind toată povestea asta ”cel mai negru scenariu”. Coane Alecule, nu mai face, bre, pe Hercule Poirot, și nu te mai umfla atâta în pene, că riști să faci implozie ca broasca din fabulă. Mai bine, înainte să scrii fonfleul ăsta, te uitai matale nițel și în Constituția României – articolul 107, mai precis, să nu te apuci să o citești pe toată și să ți se extenueze neuronul – și vedeai că perioada maximă de interimat admisă e de 45 de zile. Și pe urmă faci socoteala: guvernul Tudose a căzut sub masă pe 15 ianuarie, plus 45 de zile… ia uite cum avea Iohannis timp berechet să plece și pe Lună vreo câteva zile și tot era în grafic. Așa că măi coane Alecule, în loc să te preocupe, eufemistic vorbind, grija de când și unde își petrece președintele concediul legal, mai bine ai fi matale ziarist de investigații, cum erai odată, și ne-ai spune de unde are tovarășul Dragnea, bugetarul, bani să stea în concediu toată vara în Brazilia. Că de unde are Mazăre bani să stea în Madagascar până la pensie, știm deja, că a decis clar instanța: de la noi.
*Nu știu dacă ați remarcat, dar în presa românească își fac loc periodic diverși dilimani prezentați drept mari ”clarvăzători”, ”vindecători” etc etc. Cea mai nouă descoperire în acest sens este o doamnă pe numele ei din buletin Maria Gheorghiu, care pretinde că ar fi prezis cam toate nenorocirile din ultima vreme, de la incendiul din Colectiv până la numirea Lărguței la ministerul Muncii. Despre cea mai recentă profeție a duduii ne informează Cancan, care titrează: ”Profeţie total diferită de cele de până acum pentru România! Maria Ghiorghiu: „Toţi priveau înspre Pământ. Navele lor stăteau în aer”” Citind titlul, m-am gândit că duduia a început să vadă și catastrofe cosmice, deci a trecut la level 2. Și cum sunt eu pasionat de extratereștri, am intrat repede pe articol. Am fost foarte dezamăgit, vă spun sincer. I-auziți ce zice doamna: ”Văd un cer de noapte plin de obiecte zburătoare neidentificate (OZN-uri). Aud un glas care spune aşa: «Publicul din atmosferă!». Şi, cu adevărat, fraţilor, publicul din atmosferă erau OZN-urile şi prietenii noştri gri deschis şi albi, extratereştrii. Toţi priveau înspre Pământ şi erau la o distanţă de doar câţiva metri de Pământ. Erau grupuri, grupuri de extratereştri tineri, mai în vârstă, cu familie, aici intrând şi copilaşi. Navele lor stăteau în aer fără nicio problemă, aşa cum stau fructele în pom. Dragii mei, fără nicio îndoială, extratereştrii se vor arăta mai întâi faţă către faţă poporului român” Hai, doamna Marișica, doar atâta poți? Chiar mai vrei să fii vreodată invitată la Antena 3 și România TV? Păi cum să te invite, cucoană, ăia, cu texte din astea penibile? Trebuia să spui clar: extrareștrii vor veni în România, cu tot cu soții și copilași, fiindcă i-a plătit Soroș să-i dea jos guvernul legitim ales al lui VeVe, de supărare că a picat klingonianul de Tudose. Ai înțeles? Așa că vezi ce profeții mai faci data viitoare, că acușica se supără șefu la bani Dragnea și parcă văd că-ți retrage Partidul certefecatul de clavăzătoare în cappuccino!
*Am văzut pe site-ul Antenei 3 o știre care mi-a atras atenția instantaneu: ”Comoară incredibilă descoperită de arheologi în Teleorman”. Hait, să știi că i-au găsit ăștia tezaurul lui Daddy, îngropat sub vreo fermă de porci. Sau te pomenești că l-o fi băgat în balta Belina, cum a făcut Decebal cu tezaurul lui, de l-a aruncat în râu? Dar nu, nu era vorba de Daddy aici, era vorba chiar de un tezaur din alea vechi, de pe timpuri, mai precis de pe timpul geților. Iar știrea cam tot de pe atunci data, de fapt – mă rog, de ceva mai devreme, ia citiți: ”În anul 1970 avea să fie descoperit în localitatea Peretu din județul Teleorman (Muntenia, România) un mormânt tumular aparținând unui principe – rege get, cu un bogat tezaur arheologic, format din peste 50 piese, din care mare parte erau confecționate din argint. Valorosul tezaur este în prezent expus la Muzeul Național de Istorie a României din București, în Sala Tezaurului.” Asta e chiar culmea jurnalismului: să dai – încă și la secțiunea ”Actualitate” – o știre datând de acum exact 48 de ani. Brava, bă-băieți, sunteți mieji! Dar acum, dacă tot v-ați apucat, mai băgați din astea, că sigur agățați cititori cu ele. Uite, de pildă mâine puteți zice așa: ”Comoară senzațională descoperită în Buzău: o cloșcă din aur, care a născut trei pui vii! Șocant: vezi cine i-a furat puii!”
Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:
TweetETICHETE:
NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.