» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

*Fiindcă în România, la trebile oștirii se pricepe, ca și la fotbal, la politică și la femei, toată lumea – chiar și ăia care n-au făcut o zi de armată, dar s-au pomenit avansați colonei – domnul jurnalist sub acoperire Cozmin Gușă a ținut și el să comenteze, la Realitatea TV, dezertarea lui Țuțuianu din funcția de ministru al Apărării. În opinia distinsului analist, șefu’ la bani de la Apărare, Țuțu pentru prieteni, și-ar fi dat demisia nu fiindcă și-a dat seama că e prost bâtă, incompetent sadea sau că nu știe să comunice două vorbe, ci pentru că ar fi vrut să facă jocul lui Dragnea și să-i  dea la geoale lui Tudose. Cică – ar fi aflat Gușă pe surse – în timpul ședinței PSD de la mare, Dragnea i-ar fi propus lui Țuțu chiar și poziția de premier, dacă reușește să-i bage bețe-n roate lui Tudose, în așa fel încât să se aleagă praf și de guvernarea ăstuia, după modelul Grindeanu, pe motiv că și Două Doze s-a îmbătat cui de atâta putere. Bre, nenea Gușă, matale ai un profil de om inteligent, așa, și chiar dai impresia că ai gândi când taci. Dar când vorbești, te trădezi și nu mai stă nimeni să te-asculte. Crezi dumneata că, dacă voia Dragnea să-l faulteze pe Tudose, să-i toarne, vorba lui Caragiale, gaz în sticla de țuică și țuică-n sticla de gaz, apela la Țuțu? Păi n-are el atâția țucălari în guvern, care l-ar fi putut lăsa în consumația… pardon, costumația goală pe premier? Dacă plecau Olguța, Serviluța și alte cozi de topor, rămânea guvernul iar în trei oameni, ca pe timpul lui Grindeanu și Terente să fi fost premierul și tot nu făcea față! Adevăratul motiv pentru care Țuțuianu a plecat e mult mai simplu, domnu’ Gușă, și nici nu trebuie să fii analist ca să-ți dai seama: omul a priceput că situația e cam suptă, eufemistic vorbind și, ca orice manager incompetent, a venit, a încurcat și mai tare lucrurile și a plecat. Pur și simplu a dezertat pentru că speră să mai existe funcții pentru el și după ce se-alege praful de guvernarea asta, nu neapărat fiindcă ar fi vrut să-l facă de rahat pe Tudose. În definitiv, la cum a condus până acum, Tudose ne-a demonstrat că poate să se facă de rahat și singur!

*O altă abordare a problemei a avut garsonul lui Voiculescu, Ionuț Cristache, îl știți, băiatul cu micii, care a ținut să-l invite în studiourile TVR chiar pe premierul Tudose, ca să explice în direct cum a fost cu Țuțu. Iar Tudose s-a conformat, povestind cum stătea el așa, relaxat, cu Dragnea la masă și deja trecuseră de aperitive, când a văzut că pe site-ul MapN cineva postase că nu-s bani de salarii pentru militari. Vă dați seama ce premier vigilent avem? Stă cu ochii pe site-uri și când mănâncă! La antreuri se uită-n Monitor, la sarmale mai aruncă o privire pe site-ul de la Muncă, să vadă la ce corporatiste le-a mai tăiat Olguța indemnizația de mamă, iar la ciorba de potroace deja dă Like la poza cu Dragnea și fătuca blondă cu cârca goală, făcută la nuntă (poza, mă, nu fătuca!) Bietul prim-ministru! Să-i stea măslina-n gât când a văzut faza cu salariile plătite-n dorul lelii, la Sfântu Așteaptă. Imediat, ne-a dezvăluit el, la televizor, s-au ridicat cu toții de la masă și au plecat la guvern, să rezolve treaba. Ce nu ne-a spus Tudose e dac-au lăsat ceva bacșiș chelnerului, pentru ce păpaseră deja, ori dacă o fi luat ceva și la pachet. Și nu ne-a zis nici dacă a plătit înainte să se tireze sau i-a zis ospătarului că n-are cardul la el și să-l treacă pe caiet, că plătește pe cârâială, ca la Brăila? Acuma, sincer vă spun, în tot balamucul ăsta cu armata și salariile, chiar nu înțeleg de ce naiba, după ce l-a zburat pe Țuțuianu, premierul l-a pus interimar pe Ciolacu. Nu putea, frate, să se pună chiar pe el însuși în fruntea oștii, că doar e clar ca vaca: premierul Tudose-Terente e cel mai bun la Apărare, e un general înnăscut și singurul în stare să-i conducă pe români în luptă. Păi nu știți cum comandă ăsta bateriile de vin?

*Când e vorba să facă din țânțar armăsar și să-l trimită și la Ascot, ca să câștige cursa hipică, presa de scandal de la noi e nambăr oan! Ăștia, dacă ești o celebritate și te tai la deget într-un foaie de hârtie A4, sunt în stare să scrie că ai vrut să te sinucizi cu sabia Ninja, dar n-ai ascuțit-o bine înainte. Așa au procedat agaricii de la Cancan, care, ieri, au băgat un titlu cât toate zilele lui Iliescu, adică enorm: ”EXCLUSIVITATE. “Fata blondă” pe care o iubeşte Liviu Dragnea a avut un grav accident de maşină!” Impactul emoțional al unui asemenea titlu e mare, normal, și oricât nu ți-ar plăcea ție blondele, mai ales alea care la 24 de ani aleg să se pupe pă gingii cu un flaușat de 55, tot dai click, să vezi despre ce e vorba. Și ce citești? ”Irina a fost la volanul maşinii lui Liviu Dragnea când a avut loc accidentul, care se pare că a fost chiar grav. Asta deoarece aceeaşi sursă DAS (Departamentul Anchete Speciale al cancan.ro) categoria A ne-a precizat că Irina a ajuns de urgenţă la spital.” Iar aici se termină știrea. Nici un update, nimic, mister total. Băi, luzărilor, spuneți-le ălora de la DAS să-și bage știrea și anume în fund și să n-o mai scoată, că se fac de râs. Dacă erați voi jurnaliști adevărați, ați fi urmărit cazul și ați fi aflat – cum am aflat și eu, googălind două minute netul – că n-a fost niciun accident grav, iar fătuca blondă cu care se iubește Dragnea a ajuns la spital, dar n-a rămas internată, ci a plecat, bine-mersi, pe piciorușele ei lungi, însoțită chiar de prințul viselor, haiducul teleormănean. A, sau poate a existat un accident grav, dar ăsta n-a fost acum, ci cu mulți ani în urmă, când ați apărut voi pe lume și, în loc să treceți la sapă, cum v-au sfătuit Ursitoarele, ați ținut morțiș să scrieți la ziar…

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (7 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top