*Supărare mare l-a cuprins pe marele deontolog în carne, oase și buze, Mihai Gâdea: aseară, a bocit juma de oră, de supărare că președintele Iohannis nu a respectat steagul tricolor și n-a venit la Ziua Drapelului. „Mie mi se pare absolut halucinant că astăzi, la aceste ceremonii, nu a mers nimeni. Klaus Iohannis se dădea cu bicicleta în condițiile în care niște oameni s-au întâlnit la Ziua Drapelului”, a îngânat, popește, pe nas, gudurelul lui Felix. Bine, bre, Gâdeo, înțeleg că ai un dinte împotriva primului om în stat, dar de ce nu ți se pare la fel de halucinant că la ceremonie n-au participat nici al doilea om în stat, Tăriceanu, și nici al treilea om stat, Liviu Dragnea, de care n-ai suflat o vorbuliță? Și ei cu atât mai mult trebuiau să participe! Păi nu sunt ei mândri că sunt români, nu au ei monopolul patriotismului, naționalismului, românismului verde, ha? Că de Iohannis, ne-am lămurit, ați zis de atâtea ori la Antena 3 că nu e român, e neamț, surd și mut, dușman al țării, venetic, pripășit, unealta străinilor, încât nici ultimul vostru spălat pe creier nu mai crede că e român – așa că, dacă vii cu argumente din astea, Gâdeo, te bag și eu în sofisme: de ce-ar mai veni la Ziua Drapelului României un președinte care nu e român, fiindcă oricum ziceți voi că nu e român? Sau Iohannis e străin și venetic doar când vă vine vouă bine, iar acum e român de-ai noștri, dar uite că nu-și face datoria? Și, oricum, Răspopitule, stai liniștit, că deja vă știe lumea, v-a învățat: la cât sunteți de disperați să puneți tot ce face președintele într-o lumină proastă, ca să mai picurați un strop de ură în venele șoșonarilor telespectatori – pentru că voi asta faceți, injectați ură, nu faceți presă – dacă venea președintele la Ziua Drapelului, pun pariu pe toți banii pe care-i bagă Voiculescu în curul vostru (o mai băga și altceva, nu știu, dar pariurile se fac pe bani) că ați fi titrat: „Rușine națională: neamțul Werner strică Ziua Drapelului prin prezența lui. Huuo, veneticule!”
*Un alt cunoscut deontolog, Val Vâlcu, de la site-ul dcnews.ro, vrea să ne demonstreze că la fotbal și politică se pricepe toată lumea, adică și el, și a comentat meciul dintre Argentina și Nigeria, plângându-se că a ținut arbitrul cu sud-americanii: „Sistemul ține cu Messi. E greu să bați Argentina când arbitrul e al doilea portar. E de înțeles de ce sistemul FIFA ține cu Argentina. Messi înseamnă publicitate, audiență, bani, interes pentru Campionatul Mondial. La fel ca și golul lui Maradona cu mâna, sau la fel ca și Băsescu și Geoană în 2009. Când e echilibrat și lucrurile sunt la egalitate, sistemul împinge candidatul favorit. În cazul de față a fost Argentina și Messi. Pentru menținerea interesului, sistemul are nevoie de Messi, la fel ca și în viața politică”, a spus Vâlcu. Don doctor, mai ușor cu comparațiile pe scări, că riști să aduni mere cu pere și să-ți dea portocale, pe care o să i le duci lui Dragnea, la Jilava. Iar vii cu ciorba aia reîncălzită, că pe Geoană l-a învins sistemul? Nu, tati, în caz că nu știi, Geoană a jucat și a pierdut pe mâna lui, care n-a fost, ca la Maradona, „mâna lui Dumnezeu”, a fost mână de prostănac și a comis un henț de se vedea și din avion. Nu de alta, dar degeaba a luptat el bine în teren, dacă tocmai îi făcuse Vântu un masaj thailandez la vestiare – asta l-a învins, nu arbitrul și nici sistemul, pricepi? Iar faza cu „menținerea interesului” e iarăși o prostioară: păi dacă era pe așa, domnu Vâlcu, în 2014 sistemul îl alegea pe Ponta președinte, care era panglicar, scotea glumițe să râză lumea, era mincinos ca Pinocchio, te distrai cu el, nu pe taciturnul de Iohannis, care nu glumea niciodată și n-ar fi stârnit interesul niciunui botanist, dacă pricepi ce vreau să spun!
*Fraților, e groasă: Ion Cristoiu a trecut (iar?) de partea poporului! Voi i-ați citit ultimele editoriale din Evenimentul zilei? De unde până acum îi altoia niște limbi lui Dragnea de crăpau mâții ăia de Gâdea și Badea de invidie uitându-se la dânsul, ca să-l parafrazez pe Creangă, acum a întors-o ca la Găgești și-i frige zilnic scatoalce Flaușatului. În editorialul intitulat „Liviu Dragnea pregătește un asalt asupra SRI”, maistrul trage semnalul de alarmă, sugerând că recidivistul din Saelele vrea să-l schimbe pe Hellvig, șeful SRI, cu o coadă de topor teleormăneană, ca să-i poată fi mai ușor să pună mâna pe puterea absolută. El încheie articolul pe un ton apocaliptic, menit să trimită în pragul avortului de spaimă toate găinile din Moldova, ia fiți atenți: „Din motive strict personale (pe care le știu), Liviu Dragnea e pe cale să antreneze Coaliția într-un nou Război inutil și costisitor: Cel cu SRI.” Maistre, dacă știi motivele, de ce nu ni le zici și nouă? Le ții doar pentru tălică, precum poza cu Kovesi pe care ți-a arătat-o Ghiță? Nu e deontologic, bre, așa să știi! Cât despre transformarea bruscă a Cristoiului, din pupăcios de Dragnea în scuipăcios de Dragnea, nu vă pot spune nimic. Nu pot decât să mă întreb și eu, ca tot românul, imparțial, nu cine le-a dat lanterne cu laser „tefeliștilor”, ci cine nu i-a mai băgat bani în cont titanului din Găgești?!
Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:
TweetETICHETE:
NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.