*Așa cum se întâmplă de obicei și la case mai mari, guriștii care zbiară cel mai mult împotriva propagandei sunt ei înșiși cei mai mari propagandiști. Ca să se încadreze în trend, aseară, țucălarii lui Dom Profesor Voiculescu au titrat mare, pe ecran, „Intoxicare de proporții a propagandei”, și l-au invitat să vorbească în direct pe Tăriceanu. Prin telefon, mde, că omul are nevastă tânără și nu e productiv ca nevasta să stea acasă, singurică, nepăzită, iar el să meargă teleleu prin studiouri. Șeful ALDE s-a declarat indignat de apariția zvonurilor că Slugărel Toader va fi demis și a precizat că nici vorbă de așa ceva, pentru că sinistrul Justiției e pă treaba lui și n-are motive să-l demită: „Cred că este unul din miniștrii care are cea mai bună performanță în Guvern, a dat dovadă de fermitate, de curaj, de o asumare conștientă a rolului său”, a spus Tăriceanu și noroc că s-a oprit la timp, că altfel sigur o zicea și pe-aia cu „unde naiba mai găsim noi o slugă ca Tudorel?” Gudureii din platoul Antenei 3 nu l-au întrebat lucruri delicate, deși dacă tot vorbeau de un nene de la Justiție, era cazul să reducă problema, avocățește, la vorba lui Seneca: „cui prodest, neică?” Carevasăzică, să se întrebe cine are interes să bage strâmbe din astea cu plecarea lui Tudorel? Opoziția și românii care ies în stradă să protesteze contra hoților? Nici vorbă, căci știu cu toții că Slugărel e parfum, în locul lui ar putea veni sclavi adevărați, fără scrupule, care ar îngropa justiția pe loc. Iohannis? Nici atât, el s-a mulțumit să-i ceară din gură demisia lui Slugărel și-n rest am văzut, e cu pacea socială, cu „să fie bine ca să nu fie rău”, deci Tudorel îl coafează, cum s-ar zice, și pe el. Ei, și uite așa ajungem la singurul om pentru care plecarea mototolului de la Justiție ar fi o mană cerească: Liviu Dragnea. Dacă Slugărel ar părea, singurul care ar avea de câștigat Dragnea ar fi, pentru că și-ar băga imediat vreun ciordac la Justiție, ăla ar da grațierea și amnistia a doua zi și gata, România se poate muta liniștită în Africa, rugându-le pe Uganda și Burundi să se dea nițel mai încolo, să încapă și ea. Evident, lătrăii de la Latrine n-au făcut calculul ăsta mental logic, nu de alta, dar să nu le dea idei spălaților pe creier. Și ei ar mai fi putut interveni și într-un alt moment, anume când Tăriceanu a spus: „N-am văzut în ultimii 15 ani un alt ministru de calibrul lui Toader”. Frate, dacă eram în platou, la faza asta zău de nu-l întrebam pe Tăriceanu, pe partea deontologică, așa: „Auzi, bossulică, dar când vorbești de calibru te referi la poza aia în care Tudorel stă cu gura deschisă, nu?”
*De altfel, ieri toată ziua la Antena 3 numai despre Slugărel s-a discutat – dar nu despre faptul că ministrul a dat zilele astea impresia că s-a țicnit sau a trecut de pe șpeis pe droguri de mare risc, publicând posturi de genul „acest mesaj va fi șters într-o oră” sau „mesajul se va șterge într-o zi”. A fost un fel de festival al limbilor și toți lingăii din ograda canalului lui Felix au ținut să-și depună scuipații generoși pe dosul lui Slugărel. „Statul subteran cred că își dorește mai mult să scape de profesorul Tudorel Toader decât Liviu Dragnea. Din cauza asta, împotriva lui s-a ridicat un întreg baraj. De ce? Tudorel Toader, cu cartea, la subraț, este ascultat și în străinătate. Și atunci, sigur că în fața unui intelectual autentic, a unui monument de știință de carte, statul subteran dorește să fie schimbat cu un politician care poate fi întors cum vor dânșii” a precizat, caragialește, Bogdan Chirieac, după care nu știu dacă s-a șters la gură de maro, că n-a mai zăbovit camera pe el. Bre, Chirieacule, dar statul nu era paralel, era subteran? Sau ăsta subteran e altul, care o merge prin Drumul Taberei, te pomenești, de nu mai termină ăia metroul pe acolo? Foarte frumoasă caracterizare i-ai făcut lui Slugărel, să treci pe la casierie, chiar dacă n-ai explicat prea clar unde merge el cu cartea la subraț: la Bruxelles sau la toaletă, că s-a terminat igienica aia în trei straturi? În rest sunt de acord: cineva vrea să-l schimbe pe Bubărel cu „un politician care poate fi întors”. Dar iarăși nu ne-ai spus: politicianul e Iordache sau Nicolicea?
*Iar din această galerie de adulatori ai lui Tudorel Toader nu putea lipsi Sorin Roșca Stănescu. Venerabilul deontolog penal a comentat și el, la „Punctul de întâlnire”, cu Radu Tudor, lista remaiaților, pardon, remaniaților din Guvern. „Schimbarea lui Tudorel Toader ar fi o eroare fatală a lui Liviu Dragnea și nu cred că va face acest pas”, a glăsuit Ciripoi, în asentimentul vechiului său prieten, Tăriceanu. Păi, da, nene Ciripoi, matale îți convine să vorbești de „erori fatale”, fiindcă nu ești cu un picior în pragul pușcăriei și cu o bucă deja la dușuri. Că matale ți-ai executat nouă luni de pușcărie, te doare la bașcheți, dar la alții, care încă n-au intrat la bulău și nu vor nici de-ai dreaq să intre, nu te gândești?
Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:
TweetETICHETE:
NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.