*Decizia instanței de a-i face pe vuvuzeii lui Dan Voiculescu să mai și plătească pentru lăturile cu care împroașcă de ani de zile în oricine le dictează mogulul a fost întâmpinată, cum era și normal, cu un cor de urlete, bocete, jelituri și vaiete pe toate vocile. La Antena 3 a fost aseară priveghi și ați ratat comedia anului dacă nu v-ați uitat. Las la o parte faptul că bieții mașiniști erau nevoiți să dea cu mopul din cinci în cinci minute, să nu li se ude instalațiile de la atâtea șuvoaie de lacrimi, dar jalea din platou era nemărginită, nici în Coreea de Nord, când moare Kim Jong-un, doi, trei sau care or mai fi, nu vezi atâta jale. Plângeau anteniștii de sărea cămeșa pe ei! Evident, niciunul n-a zis măcar un singur moment că trag ponoasele pentru că au zis minciuni ani în șir despre Kovesi și nu au putut dovedi nimic în instanță, ci s-a mers pe ideea ”atentat la libertatea de exprimare.” I-aș ruga pe imbecilizații care încă se mai uită la Antena 3 să facă și ei un experiment: să înceapă să zică nasoale nu despre Kovesi, că asta cică e apărată de statul paralel, ci de vreun vecin de pe scară, de pildă. Să spună despre el că are în casă bordel, că otrăvește pisici, că-și face nevoile în lift, orice calomnie cu putință. Și pe urmă să vadă ce se întâmplă, când i-o da ăla în judecată. Ei, cam așa ceva s-a întâmplat și în cazul Antena 3 versus Kovesi, dragi lobotomizați: Antena 3 a zis de Kovesi că și-a făcut nevoile în capul justiției, dar n-a putut proba chestia asta și în consecință instanța a zis, normal, că e vorba de o calomnie și i-a pus pe micii mincinoși să plătească. Iar acum micii mincinoși dau din colț în colț și încep să zbiere că ei sunt ziariști și sunt reduși la tăcere prin asemenea decizii. Dar, pe când bâzâia Gâdea mai abitir, iaca vine Ursu, colegul lui, să-i șteargă lăcrămioarele, înarmat cu un borcan. ”Am început să strângem donații. Fiecare a dat cam cât a crezut că merită doamna Kovesi. Până acum, colegii de la acest post de televiziune au dat câte un leu”, a anunțat, triumfător, Ursu. Foarte bine, ursulache, mai nasol e că în condițiile astea domnul Voiculescu o să mai trebuiască să angajeze încă vreo 299.500 de oameni, ca să acopere prejudiciul de 300.000 de lei și nu știu dacă o să-i convină să plătească mii de lei lunar pentru fiecare gudurău, ca ăsta să doneze un leu. Ați mai putea apela, desigur, la fanii tradiționali ai Antenei 3, dar nici ăștia nu-s prea mulți, am văzut la mitingurile de la Cotroceni – vreo cincizeci de fani și cam tot atâția dinți. Unde mai pui că de când cu guvernul imunobabuinei s-au cam scumpit toate, inflația a luat-o la vale, ROBOR-ul așijderea, de unde să mai dea, săracii, atâția lei cât are Gâdea nevoie ca să nu-și piardă vila luată pe banii lui Dom Profesor? Dar stați, salvarea s-ar putea să vină de la Mircea Badea, care și-a anunțat, în direct, colegii, că el va contribui cu o sumă consistentă. Aoleo, păi ce faci, Mircică, încalci consemnul? Dacă a zic ursuleanu că doamna Kovesi valorează fix un leu, tu vii și acum și te-apuci să dai mii de lei? Adică pentru tine șefa DNA e foarte prețioasă, nu? Nu ți-e teamă c-o să te cheme Varanul la ordin și-o să-ți zică: ”Bine, băi, Badea, la Kovesi dai mii de lei, bani-gheață, și mie o limbă-gheață nu mi-ai fi dat în plus?” Eu ți-aș propune altceva și ție, și celorlalți anteniști: nu mai cereți câte un leu de la cei care vă urmăresc, cereți-le celor care nu vă urmăresc și care vă disprețuiesc pentru că de ani de zile sunteți niște otrepe, niște unelte mizerabile în mâna unui turnător securist și mai mizerabil. O să vă umpleți de bani, vă asigur, o să primiți atât de mulți bani c-o să vă mai rămână să-i înjurați și pe Iohannis, Macovei sau Cioloș, când vă vor da și ei în judecată. Și dacă banii ăștia o să vină la pachet și cu câteva sute de mii de flegme bonus, pe care le meritați cu prisosință, nu vă impacientați, căci vorba lui Andrei Gheorghe: ”Stați liniștiți, copii, flegma nu ucide.”
*Și stați, că încă n-ați auzit totul despre băieții ăștia prinși în fapt și puși pe coji de nucă: cică imediat după arestarea lui Voiculescu, Mihai Gâdea ar fi primit o ofertă de la un om de afaceri din străinătate, care voia să cumpere Antena 3: ”A fost un eveniment foarte important. Cum eram în țara respectivă, pe stradă, sună telefonul. Mă uit, număr necunoscut, dar din țara respectivă. Am zis să răspund, că poate s-a întâmplat ceva. Mi-a zis că este un foarte mare investitor de acolo și a adăugat: ‘m-aș bucura să ne vedem câteva minute’. Am spus că da și mi-a zis că mă așteaptă la hotel. M-am dus. Era o persoană foarte importantă cu încă doi înși. Mi-a spus: Înțeleg că sunt niște probleme deosebite la trustul de presă unde sunteți dumneavoastră, iar noi vrem să venim cu o propunere financiară foarte tare, dacă cumva ați vrea să vindeți. Știm că nu dumneavoastră dețineți acolo, dar dacă vreți să vindeți, noi suntem interesați. Știți ce a fost cel mai tare? Că domnul din țara aceea, cu nume din țara respectivă, vorbea românește foarte bine. Și acesta era un plan, nu? Sau sunt eu într-o altă lume? Nu sunt! Și toate aceste lucruri ies la iveală rând pe rând”, a povestit Gâdea aseară. Fenomenal! De ce n-a povestit încă de atunci, nu știm, dar probabil că așa îi apucă pe-ăștia curajul, pe-alde Udrea, Ghiță, Elan, Gâdea, la câțiva ani după comiterea faptei. Firește, Răspopitul n-a precizat și cine era persoana care voia să-i cumpere la pachet, dar nici nu mai era cazul: bag mâna-n foc că era vorba de însuși Soroș, care-și făcuse și el socoteala că, dacă ar cumpăra doar câțiva lătrăi din ăștia bipezi, nu va mai trebui să scoată din buzunar milioane, ca să cumpere lătrători patrupezi cu 20 de lei bucata, în Piața Victoriei. Oricum, Gâdeo, mare greșeală ai făcut că n-ai acceptat: acum îți plătea Soroș amenda penală pentru calomnie, căci ce e pentru el 300.000 de lei? Mărunțiș de țigări! Unde mai pui că aveați și mai puțini centimetri pătrați de pupat, nu ca la Voiculescu: păi n-ai auzit, loază, că Soroș e tăiat împrejur?
Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:
TweetETICHETE:
NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.