» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

*În timp ce economia se duce de râpă, investițiile sunt zero, iar pensiile riscă să mai crească tot atât cât cresc și anumite organe, după o anumită vârstă, seară de seară la televizor vine unul cu mustață să ne anunțe că trăim tot mai bine. Nu, nu e Stalin, deși avea și ăla mustață, dar Stalin zicea, dacă vă mai amintiți, „Viaţa a devenit mai bună, tovarăşi; viaţa a devenit mai frumoasă, iar când viaţa ţi se pare frumoasă, treaba merge mai bine”. Ei bine, Stalin în devenire al nostru zice că viața încă n-a devenit mai frumoasă, dar sigur o să devină, sunt românii cârcotași și nu vor să remarce asta. A zis-o aseară din nou, la România TV, înconjurat așa de tare de limbile uleioase ale lui Ciutacu că toată emisiunea – nu știu dacă ați văzut – s-a ținut de scaun, să nu alunece. Pe cât de tare-n gură e Ciutăcel pe blog și pe Facebook sau când îi dă stăpânul Ghiță, prin WhatsApp, de la Belgrad, comenzile ”Hoțul!”, ”Ia-l!” sau ”Pază!”, pe cât de moale și catifelat a fost acum. O întrebare n-a pus ca să-l deranjeze, ci dimpotrivă, i-a ridicat mingi la fileu și l-a îndârjit să zică nasoale de Ponta. Dar Dragnea, mărinimos cum îl știm, i-a retezat-o: ”Eu nu o să zic niciodată despre Victor Ponta că e ticălos. Înțeleg că mâine e ziua lui, îi urez numai de bine și tot ce-mi dorește el mie, asta îi doresc și eu lui.” Evident că vuvuzeaua de Ciutacu a clipit des, și-a mușcat limba și n-a zis că și el le dorește la fel, la amândoi: păi dacă i-ar fi urat ”La mulți ani” lui Ponta, nu se subînțelegea că-i urează și lui Dragnea, și pe urm pe unde mai scotea el cămașa dacă, de data asta, erau cu executare?

*Invitat la Realitatea TV, în emisiunea duduii ăleia cu seismele care pot fi evitate, celebrul analist Cozmin Gușă a făcut iar pe Pithia, anunțând și el un cutremur. Doar că, de data asta, n-a mai prezis nimic concret, după țepele pe care și le-a luat în mai multe rânduri, ci a dat-o în truisme: ”dezvăluirile lui Dragomir pot fi o bombă, dar pot fi și o fâsâială” ”dacă se dovedește că politicienii, de la Băsescu în jos, au folosit forța SRI, e grav”. Mai lipsea să spună că omul e o persoană umană și la diaree e foarte bun ceaiul de mentă și atunci chiar ar fi făcut anticipări complete. Unde mai pui că marele părerolog Gușă, pe care unii îl consideră cu zece clase de viziune peste Mama Omida și Mătușa Vitrina, n-a putut anticipa nici măcar unul din cele 65 de nume de pe lista de ciripitori securiști pe stil nou cu care s-a lăudat fostul colonel SRI. Maestre Gușă, Nostradamusule de România, te-nțeleg, ți-a dat greu, să alegi doar 65 de nume dintr-o clasă politică de sute de otrepe, care toate par să dea cu ciocu la Secu, nu-i treabă ușoară, dar măcar zi-mi și mie ce numere ies duminică la 5 din 40, să-mi iau milionul de coco și să vă las să vă spălați pe cap cu toți flaușații și turnătorii voștri nenorociți!

*În vreme ce toate privirile stau ațintite asupra scandalului cu Dragomir, Coldea și securiștii buni și răi, mai există publicații care tratează și problemele cu adevărat grave ale țărișoarei. Bunăoară, Cancan, care tratează pe spații largi cazul părintelui Pornohaci sau cum îl cheamă, că mereu uit, titrând: ”Cristian Pomohaci, aplaudat de numeroşi susţinători la judecata apelului său. Nu o să-ţi vină să crezi ce număr are maşina cu care a venit la audieri!” După ce amintesc, în treacăt, că fanii lui popa-popo ăsta s-au simțit ca la concert, încingând un pogo mic cu ziariștii și dând o reporteriță cu capul de bordură, poate-i vine mintea la loc și apără familia tradițională pomohicească, zgubiliticii de la Cancan nu ne mai țin mult în tensiune și ne dezvăluie numărul mașinii: „CJ-77-DUH”. Vă dați seama câtă simbolistică, să adaugi Clujul, Sfântul Duh și de ori cifra sacră 7 în aceeași mașină? Ei, dar la seria de șasiu v-ați uitat, gorobeților? Că pun pariu că popa Porno avea pe acolo un 666 și vreo doi de 69. Oricum, cel mai mult mi-a plăcut citatul pus de fanii lui Pornohaci pe pagina lor de Facebook și pomenit în articol: ”E momentul să arătăm lumii, presei şi liderilor bisericeşti că noi, oamenii, suntem mădularele Bisericii, iar Hristos este capul. Să nu lăsăm pietrele să vorbească în locul nostru, ci Duhul Sfânt să ne dea cuvânt cu putere multă”. Alo, băieți veseli, oți fi voi, bă, mădularele, dar mai astâmpărați-l pe mădularul numit Pornohaci, că dacă mai violează mulți copii, la următorul concert o să cânte sub duș la Jilava și acolo e inflație de mădulare!

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (9 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top