» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

*Bucuroasă că i-a trecut, în sfârșit, soțiorul, cu arme și bagaje la ALDE și nu trebuie să mai lupte sub acoperire la PNL, că viața în ilegalitate, să știți, e tare grea, doamna Oana Stancu-Zamfir își continuă cu și mai mare abnegație lupta contra statului paralel. În emisiunea difuzată la Antena 3 și numită „Exces de putoare”… pardon, de putere, eram cu gândul la ce-o fi în platou când invită acolo duamna Oana tot felul de flatulenți, deci în emisiunea cu pricina, Radu Tudor, colegul distinsei, ne-a anunțat că aceasta ar fi făcut o super investigație jurnalistică prin Americi, spre a da de urma banilor găștii Udrea-Bica-Cocoș. Spre rușinea mea, nu știam ca Oana Stancu să fi făcut vreodată personal o investigație de teren, cu tot ce implică asta, adică umblat, întrebat, găsit cazare, călăuze etc și credeam că ea e mai mult cu gura, așa, adică mai mult vorbește seară de seară la televiziunea Varanului decât face investigații de teren. Dar vă mărturisesc că am fost plăcut surprins să aflu că e și ea jurnalistă, nu doar păreristă de platou. Bravo, Oana! Ești o femeie minunată! Chiar nu înțeleg când ai timp să le faci pe toate! Adică tu ești și stăpâna casei, te ocupi de gospodărie – pentru că distinsul soțior se bate cu băncile, cu orbanii, cu alea-alea, nu cred că mai are timp să și schimbe prize sau să pună becuri prin viluța din Voluntari – dar mai faci și investigații, și încă unde? Nu colea, la Cuca Măcăii și Corocăiești, ci taman în America! Și auziți, stimați cititori, ce a descoperit talentata noastră jurnalistă: „Din România s-au scos foarte mulți bani și asta a fost sub nasul procurorilor. Gândiți-vă că pentru sume mai mici Dorin Cocoș, spre exemplu, și-a trecut lucrurile chiar în declarația de avere a soției. Eu am arătat proprietățile din Statele Unite, am arătat că acolo, Dorin Cocoș era acționar cu 50% într-o firmă, alături de fiul nașilor săi din a doua căsătorie, am arătat proprietățile din Miami ale prietenilor Elenei Udrea. În momentul în care eu am făcut ancheta despre afacerile din Miami, s-a petrecut un lucru foarte interesant: prietena apropiată a Elenei Udrea, Narcisa Georgescu, și-a mutat rapid banii în Panama. La vedere, însă – nu vorbim de societăți anonime. Aveam să aflu cu acea ocazie că în Panama sunt înregistrate niște societăți cu denumiri ciudate, bătătoare la ochi Sigur că putea să facă cineva o glumă domnului Băsescu să-și numească firma din Panama chiar Băsescu Inc.. Una dintre ele era teribil de asemnănătoare cu denumirea firmei care deține hotelurile lui Dorin Cocoș, iar alta se numea chiar „Tres Cocos Locos”, ori în spaniolă cocos înseamnă nucă de cocos – orice se spune despre nucile de cocos, dar nu că sunt țăcănite, ca atare mai degrabă suna a resturantul celebru al găștii Cocoș-Gabi Oprea „Trei cocoși”, din București.” Formidabil, Oana, ce descoperiri ai făcut! Ce Columb, ce Cortez, ce Pizzaro? Tu, Oana, ai descoperit cu adevărat Americile și le-ai arătat ce comori și-au ascuns orătăniile lui Cocoș pe acolo și telespectatorilor Antenei 3, că mureau ca proștii și n-aveau habar de ele! Felicitări, fată, ai reușit și n-am nici cel mai mic dubiu, să știi, că toate investigațiile astea de teren tu le-ai făcut, cu piciorușele alea sprintene, tu ai discutat și cu localnicii, direct în spaniolă sau în dialectele maya, că sunt convins că le știi și pe-astea, nu ți-ai trimis vreun negrișor să investigheze pentru tine, cum ar spune cârcotașii și invidioșii. Excelentă treabă ai făcut! Dacă mai sapi nițel după banii furați de tutele alea de Bica și Udrea sunt convins că Pulitzerul pentru presă pe anul ăsta e al tău, fată! Dar vezi, nu săpa chiar prea mult, că ajungi în Brazilia și dai, Doamne ferește, de banii furați de Dragnea…

*Și tot la Antena 3, răspândacul Bogdan Chirieac ne-a anunțat că Laura Codruța Kovesi este ca și demisă, pentru că atât emisarul președintelui Trump, cât și cancelaria Germaniei ar fi căzut deja de acord asupra acestui lucru: „Urmează să vină cineva de la cancelaria doamnei Merkel și ar urma ca săptămâna viitoare, pe 24 sau 25, președintele Iohannis să emită decretul de revocare.” Auzi, frate, ce simplu era, iar Dragnea făcea treișpe-paișpe, că nu mai scapă odată de Codruța! Vezi, dacă n-are și PSD-ul sursele lui Chirieac? Tare sunt curios însă de unde o fi aflat deontologul despre ce-a discutat emisarul lui Trump cu Iohannis, că întâlnirea a fost secretă? Sau te pomenești că jupân Chirieac o fi năzdrăvan, ca-n basme: s-o fi dat de trei ori peste cap și s-o fi transformat într-o muscă mare, verde, cu microfoane cu tot, la o adică să ne redea și discuția, poți să știi? Și pe urmă, de bucurie, cred că s-a dus direct la bufetul Antenei 3, că se băgase rahat turcesc proaspăt și dacă nimerea mai târziu, în forma lui umană, iar rămânea nemâncat, că veneau nehaliții ăia de Gâdea și Badea și păpau tot!

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (24 voturi, media: 4,79 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Un comentariu

  1. O spune:

    Spartakus, nu ne-ai spus nimic de Sorina Matei , care racnea aseara la Mihai Gotiu, sub privirile ingaduitoare ale lui Manastire! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top