*Solicitat iar prin telefon să-și dea cu presupusa despre Iohannis, Kovesi și despre cine le-a dat spectatorilor de pe Arena Națională atâtea huiduieli, Ion Cristoiu a fost, cred, trezit cam brusc din somnic de către Gâdea și ceilalți părerologi de la Antena 3, întrucât și-a început discursul cu o frază desprinsă parcă din Scânteia Tineretului, 1987 toamna: „Consider că este o datorie patriotică pentru PSD să-l demită imediat pe Iohannis”. La drept vorbind, când ai fost o tinerețe întreagă cu „datoria patriotică” în gură, nu ți-e greu deloc la bătrânețe să schimbi doar PCR cu PSD, că la o adică tot aia e! Maistrul e convins că președintele trebuie trimis „la garaj”, ca fostul lui subiect preferat de limbuială, Traian Băsescu, dar nu le-a spus șoșonarilor care-l priveau că, în momentul de față, până și sondajele PSD avertizează că, dacă Iohannis va fi suspendat, nu doar că va reveni în funcție cu un scor zdrobitor la referendumul de demitere, dar va lua sigur încă un mandat, mai ales acum, când doamna Firea sortează încă pachețelele de carne în congelator, ca o gospodină desăvârșită ce este. Și, pentru că nu i s-a părut că este suficient de deștept, nenea Tristoiu a vrut să fie și nițel profet, așa că a început să prezică viitorul. El le-a spus celor adunați în platou cum i s-au arătat semne – ori i s-a cufurit o vrăbiuță în creștet, când se ducea la Biblioteca Academiei, ori n-a fost atent și a călcat în vreun doi-doi de Saint-Bernard, când se întorcea de acolo – că șefa DNA nu va fi demisă, fiindcă, vezi Doamne, ar fi fost primită la recepția Ambasadei Britanice. Nea Ioane, faptul că a fost primită nu e niciun semn, e doar normalitate: a primit femeia invitație, s-a dus, că așa e politicos, dar ce să știi matale ce înseamnă politețea, că doar te-ai născut la Găgești (să trăiești!), unde politețea ajunge mai rar spre deloc. Și apoi, nu trebuie să fii nici Baba Vanga, nici Moș Cristoiu ca să îți dai seama că Iohannis nu vrea să o schimbe Codruța. Așa că în loc să profețești despre politică, ia mai bine aruncă un ochi în rahatul ăla de câine din talpă și zi-mi și mie, trăi-ți-ar găina cu cine vrea ea: câștigă Argentina mondialul din Rusia sau merg pe mâna Braziliei la pariuri?
*Vă vine sau nu să credeți, dar până și sociologul Marius Pieleanu s-a scandalizat de măgăria fără margini a filialelor PSD, care au postat pe Facebook un colaj foto la nivel de clasa a noua la liceu industrial, susținând că spectatorii de pe Arena Națională ar fi huiduit-o de fapt nu pe Firea, ci pe Simona Halep! „Sunt oripilat! Dacă este adevărat ce s-a întâmplat… cine a făcut așa ceva este un dobitoc și un bou cu b mare. Asemenea mizerii nu se postează pe niciun site”, a zbierat Pieleanu la Antena 3. Acum, din două una: fie cutrele și-au dat seama că situația nu e gravă, e de-a dreptul gravidă, și au încercat să dreagă busuiocul, fie Pieleanu a fost sărit la bani la faza asta și i s-a părut chiar de porc ca șefii PSD să plătească niște gudurei mici ca să posteze „asemenea mizerii”, când puteau să-i dubleze lui tainul și le debita el în direct la televizor…
*Și tot la Antena 3, unde ieri a fost un fel de „festivalul opăriților”, căci probabil Dom Profesor Voiculescu și-a îndemnat toți sclavii s-o ia la pupat în cur pe feblețea lui, Firea, să-i mai treacă amocul, Mircea Badea a simțit iar nevoia să-și arate mușchii lui (minte nu are). Pe un ton superior, cum pulifriciul ne-a obișnuit, el a declarat: „Ce nu înțelege Gabriela Firea, și nu înțeleg mulți din PSD, este că în România e război. Ei nu se comportă ca și cum ar fi război. În România este război! Și atunci te comporți ca atare. Unde greșește major, după părerea mea, Gabriela Firea, pe care o apreciez, are niște calități foarte rare pentru specia umană, este că nu conștientizează că este la război.” Cu asta da, sunt de acord: Firea are niște calități foarte rare pentru specia umană. De pildă, dacă te mușcă Firea, riști să dai colțul în cinci minute, dacă n-ai serul antiviperin la tine. Ei, unde ați mai auzit voi vreo ființă din specia umană să facă așa ceva? Cât despre război, duamna Gabi să nu te temi, căci vajnicul Mirciulică, cavaler desăvârșit (știu, e o cacofonie, dar lăsați-o acolo, doar vorbim de Badea, nu?) va fi acolo, să te apere. A, nu cu pumnii, cu picioarele, cu nunceagul, că nu știe el de-astea. În schimb, dacă vin rezistenții să se războiască, Firea poate să stea liniștită, că nu pățește nimic: o ia Badea în cârcă și fuge așa cu ea până la Bacăul natal al primăriței, unde soroșiștii n-au pătruns. Nu mai spun că, după atâta fugă, lui Mircică o să-i atârne limba de-un cot – vă dați seama ce masaj de relaxare primește Duamna la sosire?
Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:
TweetETICHETE:
NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.