» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Ministerul Finanțelor Publice a anunțat că firmele care realizează venituri sub jumătate de milion de euro vor avea, din august, un regim fiscal unitar, prin aplicarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor în scopul de aducere în acest sistem și a celor care se află sub incidența impozitului specific.
„Ministerul Finanțelor Publice vine în sprijinul contribuabililor și a mediului de afaceri cu Legea 177/2017 care aduce modificări importante Codului fiscal. Legea publicată în Monitorul Oficial nr. 0584 din 21 iulie 2017, clarifică unele măsuri, reformulează și reglementează mai exact condițiile de desfășurare a activităților economice”, se arată în document.
MFP precizează că printre aceste măsuri se află crearea unui regim fiscal unitar pentru persoanele juridice care realizează venituri sub 500.000 de euro prin aplicarea

MAI MULT, aici » PaginadeBanci.ro

 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top