Televiziunile de ştiri traversează momente de suferinţă, odată cu trecerea în noul an şi la scurt timp după încheierea campaniei electorale pentru prezidenţiale. După România TV şi Realitatea TV, a venit şi rândul celor de la Digi 24 TV să „producă” ştiri la început de an despre dureroasele restructurări.
Semnalul a fost dat încă din Ajunul Crăciunului, atunci când managementul central al concernului RCS-RDS a decis să taie în carne vie la staţiile locale Digi 24 TV.
Astfel, şefii stațiilor au primit ordin de la București ca, de la 1 ianuarie 2015, să rămână 50% din personalul existent. Astfel, între 7 și 10 persoane au fost disponibilizate de la fiecare stație locală, totalul, la nivel național, fiind de aproape 100 de oameni. Angajaților nu li se mai prelungesc contractele, care, la Digi, sunt încheiate pe perioadă determinată. Restructurările au vizat atât reporteri, cât și operatori, regie, personal tehnic. În stațiile locale se va lucra de la 1 ianuarie într-o singură tură și fiecare zonă va avea un singur producător executiv.
La Cluj, de exemplu, au fost puşi pe liber 10 din totalul de 30 de angajaţi. Situaţia a provocat reacţii dramatice printre cei care au rămas fără job. Sandu Mureşan (dreapta), un jurnalist cu experienţă de 20 de ani în presă, care a lucrat şi la Realitatea TV, a postat pe Facebook un mesaj emoţionant în care face apel la breaslă pentru a putea continua să lucreze ca jurnalist. Iată mesajul său:
dragilor,
nu mi/e usor, dar trebuie sa va cer sprijinul. cei de la digi24 au decis ca nu mai au nevoie de un om de calitate, asa ca sunt in cautarea unui nou loc de munca. vreau sa cred ca zicala cu piciorul in fund si pasul inainte se va adeveri si de aceasta data. vreau sa va ganditi putin la asta, si daca aveti vreun job acolo unde lucrati, daca stiti undeva o varianta de angajare, v/as fi recunoscator daca mi/ati spune. orice idee este binevenita si ma va ajuta cu siguranta. am o experienta de 20 de ani deja in mass media, in relatiile cu oamenii. gandesc pozitiv si sunt dispus sa incerc si altceva… cu bine… s.
Taifunul privind austeritatea financiară a televiziunilor de ştiri a început încă de luna trecută cu România TV, postul deputatului PSD Sebastian Ghiţă. Într-un mesaj trimis redacţiei, directorul general Cătălin Popa (foto jos) îşi anunţa colegii despre iminenţa măsurilor de tăieri de costuri:
„ProTv a trecut deja printr-o serie agresiva de disponibilizari, Intact este gata sa anunte masuri similare pentru A1 si A3. Dintre statiile de stiri, Realitatea si B1 functioneaza deja la limita de avarie. Desi ajustarile pe care ni le propunem nu sunt dramatice ca si procent general, fiind vorba de circa 10-12% din costuri, ele vor viza un numar de citeva zeci de persoane: de unii ne vom desparti, ceilalti vor ramine doar in alte conditii contractuale. Daca situatia de la anul va fi mai buna decit cea prognozata, una ditre prioritati va fi sa refacem aceste taieri. Pina atunci insa, restructurarea unor salarii este iminenta. Ca instrument de lucru, vom folosi in principal fisele de evaluare pe care sefii vostri vi le-au intocmit in ultimele luni – de aceea procesul va fi ceva mai clar, chiar daca nu simplu.”, le scria Popa colegilor de la RTV, la începutul lunii decembrie.
Ulterior, au apărut informaţii despre ajustări de costuri şi la Realitatea TV. Astfel, postul TV a început anul cu circa 30 de angajați mai puțin. Aceștia nu și-au mai primit banii pe 31 decembrie, precum restul colegilor, și astfel au aflat că le-au încetat contractele cu Realitatea TV. Este vorba despre angajați din zona tehnică și operatori. Restructurările nu au afectat redacția, care acum mai numără 13 reporteri și 14 moderatori-prezentatori.
Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:
TweetETICHETE:
NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.