» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Senatorii americani John McCain și Ben Cardin și-au exprimat indignarea că administrația președintelui SUA întârzie să pună în aplicarea legea noilor sancțiuni împotriva Rusiei, se menționează într-o declarație comună a senatorilor.
„Această întârziere pune la îndoială angajamentul Administratiei Trump față de legea sancțiunilor, care a fost semnată în urmă cu mai mult de două luni, după luni de dezbateri și negocieri în Congres. Ea (Administratia – n.r.) a avut suficient timp pentru a lua măsurile necesare“ – se spune în declarație.
De asemenea, senatorii au mustrat Casa Albă pentru absența eforturilor diplomatice în vederea intensificarii presiunilor asupra Moscovei.
„Am scris Administrației, la 28 septembrie, cerându-i să elaboreze un plan cuprinzător pentru punerea în aplicare a tuturor aspectelor noii legi. Cerem din nou ca

MAI MULT, aici » PaginadeRusia.ro

 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top