» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

*După ce am vorbit atâta despre ticăloșii de la Antena 3, se cuvine să discutăm nițel și despre imbecilii de acolo. O fătucă nouă, pe care n-am mai văzut-o până acum pe sticlă, dar care prezintă, din câte văd, emisiunea Esențial, s-a declarat șocată să remarce, alături de pușcăriașul Sorin Roșca Stănescu, că la protestele de duminică ar fi participat și o grupare anarhistă. ”Este vorba despre mișcarea de tip anarhist FreeKekistan, care a afișat o pancartă chiar în linia întâi”, a precizat, indignată, fătuca. Și dă-i, și luptă, neicusorule, ca la pasopt, mă-nțelegi, cu anarhiștii, trolli, kekistanul rudă cu kukusklanul, naziștii, francmasonii, minute în șir au dezbătut fătuca și pârnăiașul chestiunea, îngrijorați nevoie mare că uite, domle, cum vin anarhiștii prin buricul Bucureștiului și ne aruncă țărișoara în aer. Băi, anteniștilor, chiar vreți să demonstrați că, după ce că sunteți tâmpiți, vă mai căcați și-n drum? Dacă măcar unul din studioul ăla ar fi avut curiozitatea să caute pe net ”ia, mă, să văd și io, care-i treaba cu Kekistanul”, ar fi realizat că, de fapt, țara asta nici nu există! E un stat fictiv, imaginat, după cum puteți vedea aici, de niște amatori de jocuri pe computer ca să se distreze și, probabil, să facă mișto de idioții care se cred jurnaliști. Alo, ciripoilor, lăsați Kekistanul și mai bine căscați ochii, că sunt unii din Republica Tărâmului de Mijloc, vecini cu Republica Supermană Krypton, care acușica atentează la inelul lui Dom Profesor Voiculescu!

*Totuși, ca să nu se simtă ticăloșii nedreptățiți, hai să vedem ce-a făcut aseară băieșul Mihăiță Gâdea: el a avut serios de trudit, nu de alta, dar în platou s-a aflat ministrul de Finanțe, Ionuț Mișa. Acesta puțea groaznic, nu de alta, dar nu-l mai spălase nimeni încă din prima zi de guvernare, când dăduse din casă cu naționalizarea pilonului II de pensii și se pomenise instant cu câteva milioane de țucale în cap. Răspopitul n-a protestat însă și nici n-ar fi avut motive să o facă, de vreme ce el oricum primește spor de condiții grele de muncă, având în vedere că lucrează exclusiv la spălarea de cadavre politice. Mai mult decât atât, ca un deontolog adevărat ce este, în loc să-l întrebe pe Mișa cum stă treaba cu Pilonul II, care tot va fi ciupit până la urmă de stat, s-a grăbit să laude el brambureala Codului Fiscal, pentru că ministrul cam avea prune-n gură și nu se-nțelegea ce vrea. Am aflat, astfel, de la gudurel, că punctul de pensie va crește cu o sută de lei, dar nu de acum, ci de la 1 iulie 2018, că pensia minima va fi mai mare cu uimitoarea sumă de 60 de lei, iar indemnizația minimă de creștere copil va crește și ea cu neverosimila sumă de 17 lei! Cum nu voia să le dea doar Gâdea veștile bune telespectatorilor, ministrul a adăugat, timid, că nu va scădea niciun salariu, mai puțin la IT-ști – care, se știe, sunt tot un fel de soroșiști – la profesiile liberale și la alte sute de mii de fraieri. Nici despre angajații firmelor în insolvență nu a zis ministrul Mișa ceva (și sunt și astea vreo o sută de mii) și nici despre reducerea fondului de investiții la orașe și sate, reducere pe care până și Țoapa de Firea o critica ieri! Ideea este că angajatorii, cărora li se va pune în cârcă nițică taxă de solidaritate cu de-a sila, vor fi obligați să mai dea oameni afară, ceea ce face ca promisiunea PSD de creare a unui milion de locuri de muncă să fie mai aproape de realizare ca niciodată – e drept că nu sunt locuri de muncă, sunt de nemuncă, dar ce mai contează? Anteniștii și fraierii care încă ar mai pune ștampila pe PSD sunt oricum bucuroși că s-a dat drumul la conducta de miere și acușica vine și laptele de la guvernanți, deși eu i-aș sfătui sincer pe șoșonari să se ferească la faza asta, căci laptele ăla s-ar putea să nu fie lapte, să fie lapți!

*Dacă vă întrebați ce făcea tovarășul Ion Cristoiu când lumea ieșea în stradă, duminică, aflați că el nu număra lanternele și nici laserele din Piața Victoria, ci scria la un editorial intitulat ”Mișcările TeFeListe au obosit? Nu-i nimic, le-au luat locul manevrele lui Mihai Tudose”. De la Silviu Brucan încoace n-ați citit articol care să înfiereze mai strașnic dușmanii Poporului – în cazul de față tinerii revoltați contra PSDragnea. Din text am aflat că lumea nu a ieșit să protesteze așa, de capul ei, ci fiindcă e dirijată de ”Oculta, care, la comanda Raței mecanice de la Cotroceni s-a gândit să țină în șah Monstrul PSDist cu amenințarea Străzii” generând, zice Cristoiu, ”o isterie pe rețelele de socializare”. Carevasăzică, aflați, dragi prieteni, că am ieșit cu toții în stradă nu fiindcă ne-ar fi ajuns cuțitul la os, ci fiindcă suntem niște isterici, în opinia Titanului trei-la-metru din Găgești! Și cine a participat la aceste manifestații? Ne spune tot Maestrul Jack: ”Jurnaliști ratați, transformați în mitingiști purtători de ghioage interlope, actrițe fără talent, guriști de muzică ușoară, cetățeni fără ocupație precisă și, prin asta, cu venituri dubioase.” M-am uitat pe listă și mi-am zis: jurnalist ratat nu sunt, că n-am ghioagă, am doar lanternă la telefon, actriță fără talent tot nu sunt, că n-am nici talent, dar nici păsărikă, gurist de muzică ușoară iarăși nu sunt că n-am voce. La cetățean fără ocupație precisă s-ar putea însă să mă încadrez: de câte ori vreau și eu să muncesc cinstit în țara asta, pe ocupația mea, ca milioane de alți cetățeni români, adică, sunt nevoit să-mi mai găsesc încă o ocupație, aceea de a protesta în stradă împotriva unui guvern de bandiți și de hoți care fie îmi pun poveri fiscale pe cap de mă cocoșează, fie vor să legalizeze hoția. Ceea ce mă miră e de ce nu l-am văzut și pe domnul Cristoiu la Piața Victoriei, fiindcă el s-ar fi încadrat lejer la toate categoriile enunțate: ziarist ratat este, actriță fără talent este, de când l-a scopit PSD-ul și nu mai suflă o vorbuliță contra mafioților, gurist este, căci cine e mai vocal ca el, iar de venituri dubioase nici nu mai încape îndoială: cine ar fi putut să agonisească, din muncă cinstită, atâta rahat cât a agonisit domnul Cristoiu în ultimii doi ani?

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (29 voturi, media: 4,86 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

3 comentarii

  1. O spune:

    Spartakus, ii mai citeste cineva articolele lui Ion Cristoiu?
    Doar sa-l injure cititorii, dar comentariile lor sunt imediat sterse de EVZ.
    Ion Cristoiu e un oportunist tare tantos 🙂

  2. gino spune:

    si Cristache si Sorinache ,niste jigodii de oameni , cu tupeu de nesimtire incomensurabil ,care ar fi capabili sa i linga lui Voiculescu si chilotii plini de cacat ,pentru un pun de arginți

  3. matei spune:

    fatuca a dat oral cu popa si a trecut examenul si o proba cu Badea, care a fost la fel de satisfacut de calitatile fetitei…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top