» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

*Ce face maimuța când nu are ce face știm cu toții: se scarpină în fund până-i dă sângele. Ce face omul când nu are ce face? Caută o maimuță și-o enervează atât de mult că aia ajunge să se scarpine-n fund până-i dă sângele. Ei, cam așa a procedat Cătălin Tolontan cu Mircea Badea. N-a avut ce face și a îndrăznit să critice jihadul anti-Kovesi desfășurat în fiecare seară la Antena 3 drept ”procesul maimuțelor”. Omul voia să facă o analogie cu celebrele procese din anii 20, în Statele Unite, când adepții teoriei evoluționiste erau târâți prin instanțe pentru că susțineau descendența omului din maimuță. Ce a ieșit însă din analogia lui a fost taman pe dos: Tolontan a dovedit, involuntar, că, măcar parțial, Darwin s-a înșelat – omul s-o trage el din maimuță, dar în unele cazuri maimuța tot maimuță a rămas, a coborât din pom și s-a proțăpit direct la Intact în studiouri. Jignit în amorul propriu, Badea a ripostat cu glumițe caracteristice, gen ”Tolontan participa la Procesul Etapei ca să ajute la numărarea cornerelor” sau cu atacuri aiuristice, gen ”a devenit celebru prin exagerarea până la apocalipsă a unor situații negative din sistemul sanitar”. Carevasăzică sistemul nostru medical funcționează perfect, dar mai vin cârcotași din ăștia ca Tolontan, să acuze că nu funcționează deloc. Măi, Mircică, tu ai leafă mare de la Varan și, spre deosebire de sărăciile care te urmăresc la Antena 3, îți poți permite să mergi la Viena și dacă-ți rupi un deget, dar ai mare grijă, că există situații în care nici austriecii n-o să te mai poată ajuta: de pildă, dacă faci un torticolis la limbă, ajungi să mori de foame. Și mai încetează odată cu placa aia tocită cu soroșiștii, că până la urmă se enervează colega Alessandra Stoicescu, fostă bursieră Soroș, și-ajungeți să vă dați cu poșetele-n cap, ca fetilii!

*Spre deosebire de alte publicații, care una-ți spun în titlu și alta-ți oferă în articol, dcnews, inspirată probabil de succesul romanelor lui Dan Brown, inventează titluri criptice, din care nu înțelegi nimic, tocmai ca să te oblige să citești și textul, spre a pricepe ceva. De exemplu, ce înțelegeți voi din titlul: ”PNL, LOVITURĂ pentru Cioloș. Corupția Ucide, uniți într-un singur CREZ.” Ăsta-i un fel de ”ce-are sula cu prefectura și vaca cu țâțofixul?” Dar, când dai click și intri pe text, îți dai seama că tot materialul este, de fapt, lovitură perfidă, sub centură, dată de spindoctorașul Val Vâlcu, care lansează o teorie fantasmagorică: anume că Dacian Cioloș a rămas izolat pe scena politică și n-o să-l mai voteze nici naiba, fiindcă doi dintre foștii lui colaboratori s-au înscris în PNL. Nenea Vâlcule, nu mai încerca să te îmbeți cu apă rece și să-i îmbeți și pe alții, că nu ține: dacă mâine Cioloș și-ar face partid, chiar și așa, cu doi colaboratori trecuți la PNL, fii sigur că ar avea în sondaje mai multe procente decât toți liberalii și foștii pedeliști la un loc. Așa că lasă baltă fazele astea cu ”Cioloș nu are nicio șansă”, pe care tălică și colegii de prin moguliziuni le tot lansați, că nu ține vrăjeala. Ipotezele astea sunt mai curând wishful thinking, iar cei care le tot lansează sunt în postura vrăbiuței care mălai visează. Deși n-ar fi exclus ca toți ciuvicii ăștia să fie vrăbiuțe care mălai nu visează, ci încasează, tocmai ca să lanseze bazaconii!

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (12 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top