» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

*Ce face Hamsterul-Suprem după ce a mers la Parlament și s-au lipit de el, slugarnice, toate zoaiele, toate noroaiele și toate muhaielele făcute deputați, senatori sau miniștri? Ce să facă: se duce la Antena 3 și se șterge pe pantofii cu scârț și ciucurași de cârpele din platou. Uite chiar așa s-a întâmplat și aseară, la Gâdea în emisiune, unde Dragnea a putut să aiureze în voie, cam ca Pingelică la al paișpelea Congres, promițând imbecililor care l-au votat că abia acum începe PSD să guverneze și cerându-le să-și pregătească lopețile alea bune, că o să dea suficienți bani, să aibă ce învârti. Interviul supt – că luat e impropriu spus! – de Mihai Gâdea ar trebui arătat studenților la Jurnalism din toată lumea, pe post de ”Așa, nu!”. Dacă nu era legat de glie, pe plantația Varanului, Miăiță ar fi putut lejer să se înscrie în PSD și ar fi primit cel puțin rolul de otreapă-șefă a lui Dragnea, la cât a prestat. Cum învârtea el limbile, cum le strecura, le rotea și le răsucea în urechea Flaușatului, ceva mai rar, monșer! Și câte ocazii ar fi avut Gâdea, dacă era jurnalist și nu limbist, să-l lase cu chiloții  în vine pe superstarul din Saelele! De pildă, când Dragnea s-a dat singur în gât, afirmând ”Am spus că n-am avut mână bună, îmi asum. Dar nu poți să spui că ai mână proastă când propui un coleg pe care îl știu cu toții de mulți ani.” Hopa, ia stai așa! Păi nu ziceai tu, băi coclete, că la următorul premier nici n-o să mai fii în sală, o să stai cu un etaj deasupra, să nu-l mai propui tot  tu? Acuma recunoști că, de fapt, tot tu ai uns-o și pe galinaceea asta cu frizura expandată? Normal, Gâdea s-a făcut că nu aude și a trecut mai departe cu limbile. N-a zis nimic și nu l-a pufnit nici râsul nici măcar când Dragnea a afirmat, fără să i se clintească un fir din mustață: ”Trebuie să mergem la Bruxelles și să le arătam că avem și noi dreptul să construim autostrăzi”. Da, da, ați auzit bine, chiar așa a zis! Carevasăzică, PSD timp de un an de zile de-aia nu a construit autostrăzi: că nu i-a lăsat Bruxellesul! Și probabil de-aia n-au băgat canalizare, gaze, n-au făcut spitale, grădinițe, școli, creșe, pentru că imperialiștii de la Bruxelles nu le-au dat voie. Mă aștept ca într-o viitoare emisiune, tot la Antena 3 sau la România TV, să aflăm că PSD a mărit pensiile și salariile ”dăcât” cu 4% în loc să le dubleze, cum au promis, doar fiindcă s-a opus Soroș! Că moșul ar fi fost obligat, în cazul ăsta, să mărească și el plățile la pekinezii, labradorii, perușii și pisicile birmaneze aduse în Piața Victoriei și asta l-ar fi ruinat de tot!

*Tot la Antena 3, Mircea Badea a dovedit că nu uită mai vechiul meci cu Cristian Tudor Popescu și a ținut să-i mai dea o copită jurnalistului: ”Domnul CTP zice că domnul Dragnea nici nu știe cum îi cheamă pe miniștri. Păi până acum două zile refrenul era că Dragnea îi pune și că își pune numai ascultători și oameni de casă. Cum e? Ori pune oameni de casă ori nu știe cum îi cheamă oe miniștri. E logic, domnule Cristian Tudor Popescu. Alergați prea mult după mingile alea de la tenis. E limpede unde e contradicția, da?” Alo, bre Mircică, ia pune pălmuțele pe măsuță, așa, ca să nu le mai folosești în alte scopuri, și cască nițel ochii la mine, că-ți explic. Prietene, nu e nicio contradicție, explicația e foarte simplă: vechilul Dragnea are atâția oameni de casă, atâtea slugi la dârloagă, pe moșia lui numită România, încât pur și simplu nu mai știe cum le cheamă pe toate, că doar n-o avea memoria lui Napoleon! Și e firesc să nu-și mai aducă aminte numele agramatului de la Educație sau al cucoanei de la Sănătate, al cărei fiu vindea legale. O să vezi că peste trei luni, după ce se șterge cu ea pe pantofi de rahaturile în care s-a băgat cu Belina și altele, nici pe Vasilica Docilă n-o s-o mai știe. Cât despre tine, nu te mai da, frațică, așa de tare-n gură cu CTP, că nu te văd bine: mai știi că nu s-o fi lăsat omul de tenis și s-o fi apucat de K1?

*Ca să vedeți cum mai scot unii clickuri și din piatră seacă – mă rog, în cazul ăsta din minte seacă, ia priviți ce titlu dau scribălăii de la stiripesurse.ro: ”Viorica Dăncilă a depus jurământul: Gestul ÎN PREMIERĂ făcut la Palatul Cotroceni / VIDEO”. Succesul e garantat, pentru că preot budist să fii și tot te-ar măcina curiozitatea: mă, dar ce gest o fi făcut? I-o fi arătat lui Iohannis degetul mijlociu? O fi dus mâna la nas, ca Udrea? S-o fi scobit în cur, ca pe Vlașca, să-i fie mandatul cu noroc? Ei bine, nu, nimic din toate astea. Pur și simplu, aflăm din articol că, spre deosebire de predecesorii ei și de ceilalți siniștri din cabinetul pe care cu oroare-l va conduce, duduia Vasilica s-a închinat nu o dată, ci de trei ori. Bine, dar e normal, așa ar trebui să facă toți pesediștii: O dată se închină la Tăticu (Daddy), a doua oară la Fiul (băiatul lui Dragnea, îl știți, ăla cu porcii) și a treia oară la duhul Partidului, care tot în Dragnea sălășluiește, că doar el știe programul de guvernare. Amin n-a zis,  ce-i drept, coafata. Amin o să zicem noi – câți om mai supraviețui – la final.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (19 voturi, media: 4,79 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top