„Mafioţii nu mai omoară jurnalişti, ci încearcă să ucidă povestea”

9:35 pm, 30 martie 2011 • de Comentariile sunt închise pentru „Mafioţii nu mai omoară jurnalişti, ci încearcă să ucidă povestea”

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Timp de o săptămână, câţiva jurnalişti străini, printre care şi Cecilia Anesi şi Giulio Rubino, au venit în România pentru documentarea unei anchete. Cei doi fac parte dintr-un grup de jurnalişti freelanceri de investigaţie. Reporter Virtual a realizat un interviu cu Cecilia şi Giulio pentru a ne deschide ochii asupra presei din Italia. În comparaţie cu ziariştii italieni, gazetarii noştri pot spune că la noi încă e raiul pe pământ. Pentru a afla detalii, trebuie să citiţi interviurile comprimate în unul singur.

„Mulţi jurnalişti au renunţat la presă pentru că sunt prost plătiţi”

Reporter Virtual: Giulio, spune-mi acum povestea ta de trecere de la teatru în presă.

Giulio Rubino: Eu sunt mai „bătrân” decât Cecilia, am 30 de ani, dar am încercat să lucrez ca jurnalist în urmă cu doar patru ani. Înainte am lucrat în domeniul artistic, în teatru, dar am vrut să lucrez ca jurnalist pentru că doream să cunosc lumea reală, adevărată, din zilele noastre.

E greu să fii freelancer?

Este o misiune dificilă, pentru că în majoritatea timpului nu eşti plătit pentru investigaţiile pe care le faci. În Italia, mai ales, tinerii jurnalişti sunt într-o astfel de situaţie, deşi jurnalismul independent este cel care dă viaţă jurnalismului, chiar dacă îţi este dificil să-ţi plăteşti datoriile sau chiria muncind astfel. De aceea, în ceea ce mă priveşte, am încercat să câştig şi din meserii conexe, cum ar fi cea de fotograf, da, sunt şi fotograf. Este o meserie pe care o practic cu succes, mai ales că am şi un trecut şi o experienţă apreciate, eu venind din lumea teatrului. S-ar putea spune într-un fel că jurnalismul devine un soi de hobby, deşi este cel mai important lucru pe care-l fac în viaţă, singurul mod de a mă simţi util. Şi în Italia există mulţi jurnalişti buni care au renunţat să mai practice meseria din motive financiare, fiind prost plătiţi.

Şi cum de nu vă pierdeţi entuziasmul?

Dar nu-ţi poţi pierde entuziasmul atâta vreme cât te concentrezi pe poveşti care te emoţionează, te impresionează cu adevărat, şi consider că reportajele şi poveştile de viaţă pe care eu şi colega mea le aducem în prim-plan sunt de natură să atingă o coardă sensibilă în sufletul fiecărui om. Desigur, ar fi ideal ca, alături de recunoaşterea venită din partea publicului, să primeşti şi un salariu pentru eforturile tale, dar, oricum, când simţi stima şi respectul oamenilor, poţi spune că ai o satisfacţie dincolo de orice răsplată materială.

Au freelancerii sprijin din partea ziarelor, în anchetele lor?

Ziarele nu-i ajută pe jurnalişti să înfrunte problemele care ar putea decurge dintr-o investigaţie, problemele care ţin de legalitate, pentru că, atunci când faci o investigaţie jurnalistică, întotdeauna vor apărea probleme de acest fel. Chiar dacă ai dreptate, trebuie să fii pregătit pentru eventualitatea că vei fi dat în judecată. Dar ziarele nu vor să dea bani pentru aşa ceva, şi de aceea anchete jurnalistice care ar fi putut fi foarte acide sunt anulate, ziarele spunând că acest lucru se întâmplă din raţiuni financiare. În practica de jurnalist freelancer, tu eşti propriul tău patron şi ai puterea de decizie în ceea ce priveşte o investigaţie. Personal, nu am primit ameninţări din partea Mafiei, însă îmi ştiu drepturile, şi, ca freelancer, ştiu că am şi responsabilităţi pentru ceea ce fac. Ştiu că, dacă am dreptate şi pot dovedi că am dreptate, mă pot adresa oricând unei curţi europene, unde să mi se acorde această dreptate, unui tribunal superior, în faţa căruia să spun, fără teamă, că am făcut ceea ce am făcut pentru că este în interes public şi lumea trebuie să afle adevărul. Mă simt în siguranţă nu neapărat atâta vreme cât nu sunt ameninţat, ci atâta vreme cât ştiu că ceea ce spun şi scriu este adevărat. Desigur, mă tem de Mafia, dar nu şi de problemele legale, nu mă tem că aş putea fi dat în judecată.

Cum îţi faci cunoscute subiectele?

Atunci când găsesc un caz interesant, îl pot oferi unui ziar, dar nu aceasta este singura posibilitate ca opinia publică să afle despre el. Îl pot pune în Internet, pe blog, pe You Tube. Eu nu mă tem că aş putea fi ucis, pentru că acum mafioţii, corupţii, nu te mai ucid pe tine, ca jurnalist, ci încearcă să-ţi ucidă povestea, să-ţi distrugă reputaţia, credibilitatea, născocind atâtea minciuni şi aberaţii în jurul poveştii tale, încât lumea să nu o mai creadă şi să nu mai poată discerne adevărul din noianul de minciuni. Internetul este la ora actuală absolut liber şi neîngrădit în Italia, deci există un număr infinit de posibilităţi de a-ţi spune povestea. Dar, pentru ca povestea ta să fie ascultată, trebuie să ai credibilitate şi să fii bine conectat cu oamenii din media. Altfel riscă să fie îngropată sub milioane de alte pagini virtuale, care inundă Internetul. Aceste căi de a-ţi face cunoscute cazurile există însă, pentru că jurnaliştii independenţi din Italia fac parte din reţele virtuale bine puse la punct şi foarte strâns conectate. Echipa noastră, care a realizat investigaţia în cazul crizei gunoaielor din Napoli, este compusă din specialişti în mai multe domenii, nu doar jurnalişti, dar şi specialişti în aparatură audio-video, informaticieni, analişti, cercetători, cameramani. Eu nu mă consider jurnalist.

Nu există organizaţii care să vă apere?

În Italia există o organizaţie a jurnaliştilor, în genul breslelor medievale. Ca să faci parte din ea, trebuie să lucrezi timp de doi ani ca jurnalist cu acte în regulă, dar nu multe ziare te vor angaja ca jurnalist, pentru că asta implică multe cheltuieli legale din partea lor. Ai varianta să urmezi şcoli foarte scumpe, care să te coste zeci de mii de euro pe an, şi aceste şcoli, de asemenea, îţi permit să fii acceptat în acest „Ordin al jurnaliştilor”. Dar chiar şi atunci ziarele te angajează pe un contract simplu şi încearcă să-ţi dea bani cât mai puţini sau deloc, deşi tu ai plătit zeci de mii de euro pentru a putea fi acceptat în redacţiile lor. Singurul motiv pentru care acest ordin există de fapt este să protejeze privilegiile jurnaliştilor cu state vechi: salarii foarte bune, asigurări medicale, servicii medicale gratuite. De aceea, ca tânăr jurnalist, e mai rentabil să fii freelancer, pe spezele tale, dacă nu eşti angajat, atunci când faci o investigaţie şi nu descoperi nimic ilegal într-o afacere aparent suspectă, nu se întâmplă nimic. Dar dacă ai fi angajat la ziar, ai fi privit cu suspiciune, pentru că ai pierdut, poate, săptămâni întregi pentru un subiect care nu a adus ziarului niciun profit, ci doar cheltuieli. Ziarul este, dacă vreţi, o fabrică de produs articole, care contabilizează totul în materie de cantitate, nu de calitate.

Cecilia a spus că Tiziano Terzani a fost modelul ei de jurnalist italian. Tu pe cine ai ales ca exemplu?

Unul dintre modelele mele de jurnalism din Italia este Fabrizio Gatti. El a făcut anchete remarcabile despre problemele legate de imigraţia ilegală. A mers până acolo încât şi-a ars paşaportul, pretinzând că este un imigrant arab, numit Bilal. A fost internat într-un centru de imigranţi şi a avut curajul să scrie despre atrocităţile comise acolo asupra imigranţilor. În Italia există mulţi jurnalişti la fel de curajoşi ca el.

„Există o groază de jurnalişti care îşi riscă viaţa pentru doar 500 de euro”

Când te-ai apucat de presă şi de ce?

Cecilia Anesi: Jurnalismul a început să-mi placă pe când aveam 16 ani şi am citit despre Tiziano Terzani, unul dintre cei mai buni reporteri italieni care au transmis despre războaiele din Vietnam, Afganistan. Atunci am devenit un fan al jurnalismului şi m-am hotărât să devin ziarist. Apoi, după doi ani, m-am dus la Londra şi am început să studiez jurnalismul în limba engleză şi am terminat şcoala în 2009. Iar din 2009 lucrez ca jurnalist. Am hotărât să devin freelancer.

De ce ai ales să fii freelancer?

Pentru că am vrut să mă ocup de propriile proiecte. Este foarte greu să pătrunzi în media din Italia, care acoperă subiecte serioase, unul dintre ziarele serioase fiind Espresso, deţinut de concernul media Repubblica. Am simţit că nu am suficientă experienţă să scriu pentru Espresso şi am început să investighez împreună cu colegul meu, Giulio Rubino, cazul „Naples Garbage”, criza gunoaielor din Napoli. Eu şi Giulio am vrut să facem ştiut cazul nu doar în Italia, ci în întreaga lume, după ce ne-am dat seama că nu există un interes clar din partea presei italiene pentru acest subiect delicat.

Lucrezi de aproape doi ani în branşă. Când ai început să fii plătită, pentru că ştiu că situaţia financiară e mai delicată pentru jurnaliştii italieni.

În cei doi ani de când practic meseria de jurnalist freelancer, singura dată când am fost plătită a fost când am primit bani de la o publicaţie britanică. Am scris alături de Giulio Rubino articole pentru publicaţia ecologistă Terranews şi pentru ziarul online Peace Reporter, axat pe conflictele din întreaga lume. În Italia există mulţi tineri pasionaţi de jurnalism, care nu se implică în presa de mare calibru, tocmai pentru că acolo există interese care le-ar periclita independenţa editorială. Ei preferă să scrie ceea ce văd, la publicaţii mici, independente, şi la posturi de televiziune locale, chiar dacă o fac de multe ori gratis.

Care sunt pericolele la care vă supuneţi atunci când scrieţi despre mafioţi? Este o întrebare generală privind situaţia ziariştilor care ating astfel de subiecte.

În Italia jurnalismul vizează adesea probleme precum Mafia şi conexiunile ei politice. Şi când vorbim de Mafie, discutăm de un fenomen general, fie că se numeşte Camorra, ‘Ndrangheta sau Cosa Nostra. Există mulţi jurnalişti, unii tineri, deseori prost plătiţi, foarte prost plătiţi, uneori cu 500 de euro pe lună, care îşi riscă viaţa făcând investigaţii asupra unor subiecte delicate.

Astfel de anchete îţi cresc cota sau te trimit la doi metri sub pământ?

Puţini dintre ei ajung însă faimoşi şi bogaţi, cel mai cunoscut exemplu fiind cel al lui Roberto Saviano, autorul bestsellerului „Gomora”, un document şocant despre activitatea Mafiei italiene. Saviano nu este propriu-zis un jurnalist, ci, mai curând, un scriitor. El a scris articole şi a participat la emisiuni de televiziune, încercând să atragă atenţia opiniei publice italiene asupra fenomenului reprezentat de Mafia şi să-i facă pe compatrioţii săi să conştientizeze că aceasta constituie o problemă gravă cu care se confruntă ţara. De asemenea, el a arătat că există mulţi oameni de valoare, mai ales în sudul Italiei, care riscă enorm din simplul motiv că-şi practică meseria şi sunt prost plătiţi. Sunt încă mult mai mulţi ziarişti care-şi pun viaţa în pericol într-o mai mare măsură decât Saviano. Pe ei însă nu-i vede foarte multă lume.

Ce păţesc jurnaliştii care scriu despre mafioţi?

Nu mai sunt omorâţi, pentru că asta ar atrage atenţia asupra lor, ci ameninţaţi la telefon, li se mai taie o ureche, un deget (în funcţie de ce grupări mafiote e vorba), li se trag gloanţe în maşină etc.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top