Nu vremea rea mă opreşte să merg la vot, ci această clasă politică iresponsabilă. Mi-aş fi dorit să-mi înfrâng scârba şi să votez împotriva USL, după mine cel mai mare rău care i se pare întâmpla României. Şi vă veţi convinge de asta. Numai că nu mai pot pur şi simplu să merg pentru a vota împotrivă. Am mers din convingere o singură dată la urne. În 1996. Desigur, şi atunci opţiunea mea a fost înclinată de cel din mine care s-a săturat de şleahta lui Ion Iliescu, starea care nu mi-a trecut nici acum. Doar că atunci am crezut în cel care s-a dovedit a fi un incompetent: Emil Constantinescu. E istorie de acum. Ştiu că voi dezamagi multă lume care votează împotriva USL şi sper să fie suficientă pentru a echilibra scena politică, scenă pe care ar putea ajunge alianţa Voiculescu-Ponta-Antonescu, iar asta ar dezechilibra ţara. De ce? Am mai scris: vom avea o forţă politică unică, iar asta e periculos. Deja multe localităţi sunt sub controlul alianţei contranaturii. Deja am văzut de ce este în stare un guvern USL. Nu există nici măcar o bulină alba pe care să o pot atribuit acestei încrengături. Va urma aşadar o epocă tristă dacă actuala putere va reveni după ziua de azi cu majoritatea în Parlamentul României. Veţi vedea, că acum nu mai contează argumentele la ce manipularea grosolană a fost în această campanie electorală floeşcăită. Deci, dacă mergeţi la vot, vă sugerez să votaţi împotriva USL.
Şi nu vă spun să votaţi împotrivă pentru că i-aş simpatiza pe cei de la ARD. Ba chiar mi-au devenit antipatici toţi liderii alianţei din care fac parte PDL, Forţa Civică şi PNŢCD. De ce? Pentru că şi-au dat cu stângul în dreptul, pentru că n-au fost în stare să înregistreze măcar un domeniu (poţi ajunge la site direcţionat automat de pe pd.ro), că n-au putut completa un amărât de About să ştie poporul cine naiba face parte din alianţă, pentru că au avut o campanie extrem de slabă etc şamd. Nu m-au convins. Cu toate astea, ARD rămâne singura soluţie pentru a echilibra scena politică. Şi îmi pare rău că nu pot merge la vot să o fac. Îmi cer scuze pentru lipsa mea de activim civic. Scârba este însă mult prea mare. Păcat de România. O ţară minunată, care, din nefericire a fost mâncată pe interior ca un fruct bun de aceşti viermi care ne conduc: politicienii.
Update 17.00: Pentru ca toata lumea ma injura, ma duc la vot. Nu pentru ca sunt criticat, ci pentru ca a iesit Ponta la tv. M-a convins sa votez impotriva lui.
Update 15.39: Aşa cum mărturiseam şi pe pagina mea de pe Facebook, singurul care îmi poate schimba opţiunea fermă este Victor Ponta, care prin fiecare declaraţie pe care o face mă enervează tot mai tare. În plus, mi se pare un derapaj al televiziunilor să prezinte candidaţi la tv, aşa cum este şi el, care s-a trezit să susţină teleconferinţe cu prefecţii. Ar trebui înainte de asta ca Guvernul USL să-i scoată pe oamenii blocaţi cu orele în zăpadă.
Notă: Şi mai trist e că nu văd ce vom face la alegerile pentru funcţia supremă în stat, cea de preşedinte. Nu remarc niciun politician capabil să o ocupe. Nici măcar Ungureanu, care, candva, mi s-a părut că ar merita să fie votat. Momentan mi se pare slăbit la capitolul imagine. Desigur, atunci va trebui iar să mă decid dacă mă duc să votez împotriva. Împotriva lui Antonescu, dacă va rămâne pe poziţii, ceea ce sper să nu se întâmple.
Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:
TweetETICHETE:
NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.