» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

*Patriot din creștetul cheliei și până în vârful pantofilor cocălărești cu ciucurel, Rareș Bogdan nu pierde niciun prilej de a-și demonstra filiația caragialescă, fiindcă, deși încă nu am confirmarea savanților britanici, bag mâna-n foc că omul se trage direct din relația fructuoasă între Brânzovenescu și Farfuridi. În timp de la Mărășești Dragnea, Tudose și Iohannis se băteau pe burți, pe principiul ”pupat toți Piața Endependenți”, Bogdan a ținut să-și exprime și el părerea cu privire la acest eveniment: ”Să nu uităm niciodată că suntem un Neam Mare, care s-a ridicat din genunchi și a biruit! Exact așa am făcut la Mărășești, după ce părea că totul este pierdut pentru biata țărișoară”, a scris celebrul patriot pe Facebook. Ce vă spuneam? Țărișoara, patria mea, fraților, în aceste momente solemne, profund mișcat… curat Caragiale! Dar, măi Ciucurel, oricât ne-ar plăcea nouă să credem că dacii au inventat apa caldă și efectul fotovoltaic, Neam Mare nu prea am fost. Am fost o mână de oameni dați de colo-colo de marile imperii și numai cerbicia și vitejia unor țărani viteji, precum cei ce au luptat și au murit în cămăși albe la Mărășești, au făcut să nu fim șterși pe hartă. Dar, judecând după ce fac în ultimii ani ăștia mândri că sunt români cu „țărișoara” noastră, n-ar fi de mirare să scufunde de tot România, în vreme ce Dragnea și iubi a lui să se salveze, cu toți bănișorii noștri, în Brazilia…

*Și tot despre aniversările de la Mărășești s-a vorbit și la B1, unde invitat a fost Traian Băsescu. Ca să-i mai ostoiască tristețea că n-a fost și el invitat la manifestări, băieții de la B1 i-au pus toate mingile la fileu și l-au periat pe fostul președinte mai ceva ca la Nufărul. Ba moderatorul a și spus, pe un ton de dojană, că în alte țări toți foștii președinți sunt invitați la asemenea evenimente, numai la noi nu se întâmplă astfel, moment în care Băsescu a replicat că mai avem noi până la gradul ăla de civilizație în care „foștii președinți să nu fie tratați ca dușmani ai președintelui în funcție”. Bre, nea Traiane, ce ție nu-ți place altuia nu-i face! Același grad de civilizație de care vorbești impune să dai mâna cu toată lumea, nu să-i ocolești pe alde Iliescu și Constantinescu, cum făceai matale pe vremuri la paradele de 1 decembrie, chit că ăștia doi au fost mai mult preșuri decât președinți. Oricum, mai bine că nu te-ai dus. Era și Oprișan acolo, era și Tudose, ați fi produs cu toții o secetă prin cramele Vrancei de rămâneau toți localnicii sinistrați și obligați să bea vreo trei ani numai apă!

*Imaginația gurnaliștilor de pe la noi în materie de dat titluri nu are limită. De pildă, cei de la psnews.ro, care sunt un fel de pisi ai jurnalismului autohton, s-au gândit la următorul titlu: „Pân-aici i-a fost: ministrului Justiției i se cere DEMISIA. Vor fi proteste” Aoleo, ce vorbești, franț? Păi au mai fost proteste și până acum și coafura lui Tudorel rezistă! Și ce-aveți voi cu Tudorel, că ăsta e răul cel mai mititel? Sunt sigur că onor cititorii voștri ar vrea să dați titluri mai combative și despre cine contează cu adevărat, nu despre toți negrișorii de pe plantația pesedistă. Ce-ați spune despre niște titluri precum: ”Ai pus-o, Firea! Va fi referendum de demitere!” sau ”Olguțo, ești pa! Vine remanierea!”, ca să nu mai zic de visul suprem al oricărui ziarist din țara asta, un titlu de genul ”Dragnea, ai belit-o! Ți-ai luat șapte ani cu executare! Sentința e definitivă!”

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (8 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top